Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Theologica Stăruinţa în lucrarea de apărare a dreptei credinţe

Stăruinţa în lucrarea de apărare a dreptei credinţe

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Theologica
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 23 Ian, 2022

Astăzi, în Biserica Ortodoxă sunt cinstiţi părinţii participanţi la cel de-al 6-lea Sinod ecumenic, desfăşurat în capitala Imperiului bizantin, Constantinopol, pe parcursul anilor 680 şi 681. El este cunoscut şi sub numele de al treilea Sinod de la Constantinopol. În istoria creştinismului, Sinoadele ecumenice au fost convocate de către împăraţii bizantini pentru rezolvarea disputelor teologice care afectau liniştea şi stabilitatea imperiului.

Sfinţii Părinţi prezenţi la aceste sinoade ecumenice au arătat că, prin comuniune şi credinţă adevărată, se poate face vădită lucrarea Duhului Sfânt, care i-a insuflat în hotărârile dogmatice pe care le-au alcătuit. O erezie care a zguduit lumea bizantină în secolul 7 a fost cea monotelită. Cei care susţineau această învăţătură greşită spuneau că în ­Iisus Hristos există o singură voinţă. Părintele profesor Ioan Rămureanu, în lucrarea sa „Istoria bisericească universală”, precizează, în legătură cu monotelismul, că a apărut în urma unui compromis al împăratului Heraclie (610-641) făcut din dorinţa de a-i avea alături de puterea bizantină pe creştinii din imperiu care nu recunoşteau hotărârile Sinodului 4 ecumenic din anul 451 şi erau monofiziţi. El avea nevoie de aportul lor pentru a lupta împotriva perşilor.

Astfel, în anul 622, când a tre­cut prin Armenia Mică şi Siria în timpul războiului cu perşii, împăratul a fost abordat de conducătorii moderaţi ai populaţiei creştine monofizite din aceste teritorii, care i-au spus dacă Biserica Ortodoxă „ar admite concepţia monoenergistă, potrivit căreia în Hristos sunt două naturi, dar nu şi două voinţe şi energii, ci numai o singură voinţă şi o singură energie”. Când s-a întors la Constantinopol, împăratul a supus a­ceastă chestiune atenţiei Patriarhului Serghie, care a discutat cu episcopii Teodor de Faran şi cu Cir de Phasis. „Cei trei ierarhi au căzut de acord că s-ar putea admite, fără nici o primejdie pentru dogma ortodoxă, că în Hristos sunt două naturi, dar o singură voinţă divino-umană şi o singură energie divino-umană, deoarece voinţa şi energia umane sunt absorbite cu totul în voinţa şi energia divină. Din această concepţie greşită s-a născut erezia monotelită sau motelismul, care apare în istorie ca o prelungire a ereziei monofizite”.

Chiar dacă acest compromis a dus, începând cu anul 630, la împăcarea cu o parte a comunităţilor monofizite, pe termen lung nu a reprezentat şi un suport politic şi militar al populaţiei creştine monofizite. În câteva decenii, după victoria lui Heraclie împotriva perşilor, musulmanii arabi au cucerit teritoriile bizantine preponderent locuite de monofiziţi din Orientul Mijlociu şi nordul Africii.

Apărători ai Ortodoxiei

Împotriva acestui compromis eretic s-au ridicat Sfântul Sofronie al Ierusalimului şi Sfântul Maxim Mărturisitorul. Între apărătorii Ortodoxiei credinţei s-a numărat şi Papa Martin, care a condamnat monotelismul. Timp de cinci decenii, viaţa creştinilor a fost marcată de disputele teologice provocate de această erezie. Pentru a rezolva criza provocată de această erezie, împăratul Constantin al 4-lea Pogonatul (668-685) a organizat, la Constantinopol, Sinodul al 6-lea ecumenic. La începutul lunii noiembrie, în data de 7 din anul mântuirii 680, au debutat lucrările acestui sinod, în sala boltită din Palatul imperial, de unde a fost numit şi Sinodul Trulan I, pentru a fi deosebit de al doilea Sinod Trulan, care a completat opera canonică a Sinoadelor 5 şi 6 ecumenice.

La Sinodul 6 ecumenic au fost prezenţi 174 de părinţi din lumea creştină reprezentând atât Apusul, cât şi Răsăritul. Un rol important în desfăşurarea lucrărilor acestui sinod l-a avut Patriarhul Gheorghe al Constantinopolului. În şedinţa a 18-a din data de 16 septembrie anul 681, prezidată de împărat, a fost citită hotărârea dogmatică a sinodului: „(...) Noi ne-am alăturat deci celor cinci Sfinte Sinoade ecumenice şi venerabililor părinţi şi am mărturisit că Domnul nostru Iisus Hristos este adevăratul Dumnezeul nostru, Unul din Sfânta Treime, cea deofiinţă şi de viaţă dătătoare; desăvârşit în divinitate şi desăvârşit în umanitate; acelaşi fiind Dumnezeu adevărat şi om adevărat, compus din suflet raţional şi din trup; deofiinţă cu Tatăl după dumnezeire şi acelaşi deofiinţă cu noi după umanitate; asemănător cu noi în toate, afară de păcat; născut mai înainte de veci din Tatăl după dumnezeire şi acelaşi după umanitate, la plinirea vremii, pentru mântuirea noastră din Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, cea în sens propriu şi cu adevărat Născătoare de Dumnezeu; Unul şi acelaşi Hristos, cunoscut ca Fiu şi Domn, Unul-Născut din două firi, unite în mod neamestecat şi neschimbat, neîmpărţit şi nedespărţit fără ca prin aceasta să fie înlăturată deosebirea firilor din cauza unităţii, ci mai vârtos păstrându-se însuşirea fiecărei firi, unite într-o singură persoană şi un singur ipostas. El, nefiind despărţit sau separat în două persoane, ci Unul şi acelaşi Fiu, Cuvântul, singurul născut al lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos... Mărturisim, de ase­menea, că în Hristos există, aşa după cum ne-au învăţat Sfinţii Părinţi, două voiri şi două voinţe naturale, două lucrări, care sunt unite între ele în chip neamestecat şi neschimbat, neîmpărţit şi nedespărţit (...) Noi mărturisim că în Domnul Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, există şi două lucrări naturale, unite între ele în chip neîmpărţit şi nedespărţit, neamestecat şi neschimbat, adică lucrarea dumnezeiască şi lucrarea omenească...” (Pr. Nicolae Chifăr, Istoria creştinismului, volumul 2, Editura Trinitas, Iaşi, 2000).

Voința omenească şi voința dumnezeiască

Hotărârea dogmatică a sinodului a fost semnată de părinţii participanţi la lucrări. Împăratul a publicat în data de 16 septembrie 681 un decret imperial prin care întărea ca literă de lege hotărârile Sinodului 6 ecumenic. În sinteză la acest Sinod ecumenic s-a formulat învăță­tura de cre­dință ortodoxă ce mărturiseşte că în Persoana divino-umană a Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, există două voințe sau energii: voința omenească şi voința dumnezeiască. Voința omenească și lucrarea omenească urmând întru totul voinței și lucrării dumnezeiești.

Acest Sinod a fost necesar pentru că disputele teologice legate de erezia monotelită au slăbit disciplina în Biserică. Cei care au susţinut învăţăturile eretice au fost condamnaţi. Prin acest Sinod ecumenic, stăruinţa în lucrarea de apărare a dreptei credinţe de către Sfinţii Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, şi Maxim Mărturisitorul a fost îndreptăţită.

După un deceniu de la Sinodul 6 ecumenic, împăratul Iustinian al II-lea (a condus Bizanţul între 685 și 695 și, din nou, între 705 și 711) a convocat un nou Sinod, în aceeași sală a Palatului imperial, la care au participat 227 de episcopi. Acest sinod este numit şi al doilea Trulan. Sinodul a dat 102 canoane disciplinare, completând Sinoadele 5 şi 6 ecumenice, şi a durat exact un an (1 septembrie 691 - 31 august 692). În scrierile bisericești ulterioare, canoanele acestui Sinod disciplinar sunt numite „ale Sinodului 6 ecumenic”.

Biserica noastră îi cinsteşte astăzi pe Sfinţii Părinţi de la Sinodul al 6-lea ecumenic prin cuvintele imnografului inspirat: „Preaslăvit eşti Hristoase Dumnezeul nostru Cela ce luminători pre pământ pe părinţii noştri i-ai întemeiat şi prin trânşi la adevărata credinţă pe noi pe toţi ne-ai îndreptat Mult Îndurate slavă Ţie!”

Citeşte mai multe despre:   Sinodul VI Ecumenic