Sub epitrahilul lui Dumnezeu

Tema teologică propusă şi hotărâtă de către Sfântul Sinod pentru anul mântuirii 2014 - Taina Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii în Biserica Ortodoxă Română - ne inspiră şi ne mobilizează spiritul înspre zarea unei contemplaţii teologice, înţelegând prin epitrahilul lui Dumnezeu simbolul şi icoana revărsării marii Lui iubiri şi milostiviri spre noi şi peste noi, păcătoşii.

Vedem plecaţi şi îngenuncheaţi sub acest dumnezeiesc epitrahil nevăzut atât pe regele, psalmistul şi prorocul David prin „epitrahilul“ lui Natan, rostind apoi rugăciunea de pocăinţă a Psalmului 50; cât şi pe niniviteni în post şi în pocăinţă, în urma propovăduirii lui Iona. Sub epitrahilul lui Dumnezeu se revarsă rugăciunea de pocăinţă a regelui Manase, izvorăsc lacrimile femeii păcătoase, se smereşte Zaheu vameşul, se converteşte tâlharul de pe cruce şi se pocăieşte Sfântul Apostol Petru, după lepădarea de Hristos, primind cu toţii iertare, sub epitrahilul şi omoforul lui Hristos.

Revelaţia dumnezeiască suprafirească, epitrahil peste lumea creată

Tot sub epitrahilul lui Dumnezeu, identificăm prefigurări, cunoscute de altfel, ale Sfintei Împărtăşanii în Vechiul Testament: cuminecarea lui Avraam de către Melchisedec cu pâine şi vin, ca prefigurare euharistică (Facere 14, 18); cuminecarea evreilor în pustie vreme de patruzeci de ani cu mană cerească; cuminecarea lui David din „pâinile punerii-înainte“ de la cortul sfânt (I Regi 21, 1-5; Matei 12, 3-4; Marcu 2, 25; Luca 6, 3-4); cuminecarea prorocului Isaia cu cărbunele aprins luat de către un serafim cu cleştele de pe jertfelnic (Isaia 6, 6) şi înmulţirea pâinilor din pustie şi săturarea (cuminecarea) mulţimilor (Matei 14, 20; 15, 37). Toate acestea converg şi se împlinesc în cuminecarea Sfinţilor Apostoli de la Cina cea de Taină a lumii din Joia Patimilor, pentru că „unde este Hristos, acolo este paradisul“, zice undeva Sfântul Ioan Gură de aur.

Epitrahilul lui Dumnezeu ar putea face trimitere teologică şi metaforică şi la Epitrahilul Revelaţiei dumnezeieşti. „Cel Vechi de Zile“ (Daniel 7, 9), Dumnezeul treimic - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, îşi întinde cu iubire în istoria biblică Epitrahilul Revelaţiei peste capetele plecate ale tuturor fiilor lui Adam, din zilele Facerii până în ziua cea mai de pe urmă a Parusiei Domnului, ca binecuvântare negrăită, dezlegare de întuneric, pace sufletească şi linişte duhovnicească a spovedaniei, pregătindu-ne pe toţi şi pe fiecare pentru a ne apropia, a contempla şi a ne cumineca cum se cuvine din Potirul „plin de har şi de adevăr“ (Ioan 1, 14) al Liturghiei cosmice de pe Jertfelnicul Preasfintei Treimi (Isaia 6, 6).

Chipuri ale împărtăşirii de har în Vechiul şi Noul Testament

Pe Epitrahilul Revelaţiei dumnezeieşti supranaturale, contemplăm cu umilinţă ca fiind ţesute cu fir de aur de Ofir şi zugrăvite în culorile curcubeului legământului biblic toate icoanele împărăteşti şi praznicale de pe iconostasul Revelaţiei Sfintei Scripturi: Facerea lumii şi a omului, jertfa bineprimită a lui Abel, curcubeul legământului lui Noe, Teofania de la stejarul Mamvri, scara cerului de la Betel, revelaţia rugului aprins din pustie, darea legii pe muntele Sinai, oprirea soarelui şi a lunii pe cer, chemarea lui Samuel şi ungerea lui David, sfinţirea templului lui Solomon, jertfa de pe Carmel şi revelaţia de la Horeb, carul de foc al Sfântului Ilie, vedenia serafimilor din templu şi descoperirea heruvimilor de la râul Chebar, revelaţia „Celui Vechi de Zile“, misiunea prorocului Iona în Ninive, şi turnul cel de veghe al prorocului Avacum, Bunavestirea din Nazaret şi Naşterea Domnului din Betleem, Epifania de la Iordan şi Predica de pe Muntele Fericirilor, Schimbarea la Faţă de pe Tabor şi învierea lui Lazăr din Betania, Duminica Floriilor şi Cina cea de Taină, Vinerea Patimilor şi Duminica Învierii, drumul şi Cina din Emaus, Înălţarea la cer şi Pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime, revelaţia Sfântului Ştefan din sinedriu şi Arătarea Domnului pe drumul Damascului, răpirea Sfântului Apostol Pavel la al treilea cer şi Duminica Apocalipsei Sfântului Ioan Evanghelistul din insula Patmos.

Toate acestea şi altele asemenea lor, le vedem ţesute, zugrăvite şi întipărite pe Epitrahilul Revelaţiei lui Dumnezeu - „Cel Vechi de Zile“; Epitrahil în care se ascunde şi se cuprinde atât epitrahilul lui Melchisedec, cât şi pieptarul cu douăsprezece pietre scumpe şi toiagul cel înflorit al lui Aaron, cuprinse tainic în Omoforul lui Hristos - „Arhiereul cel veşnic“ (Evrei 8, 1).

Din Potirul Liturghiei cosmice se împărtăşesc cetele îngerilor şi ale sfinţilor în cer

În acesta este contopit atât potirul lui Melchisedec şi paharul de argint al lui Iosif sau potirul cu rouă al lui Ghedeon, cât şi paharul Cinei celei de Taină şi cel al Cinei din Emaus, precum şi toate potirele sfintelor biserici, mănăstiri şi catedrale din toate timpurile şi din toate locurile. Din Potirul Liturghiei cosmice ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Euharistic al Mântuitorului Iisus Hristos.

Din Potirul Liturghiei cosmice s-au cuminecat întâia dată în mod desăvârşit Sfinţii Apostoli la Cina cea de Taină şi sfinţii ucenici Luca şi Cleopa în seara Învierii la Cina din Emaus. Din Potirul Liturghiei cosmice se împărtăşesc cetele îngerilor şi ale sfinţilor în cer. Din Potirul Liturghiei cosmice au gustat dreptul Abel prin jertfa sa, Enoh prin umblarea lui cu Dumnezeu, Noe prin legământul său, patriarhii Avraam, Isaac şi Iacob prin revelaţiile din viaţa lor, Iosif în Egipt, legiuitorul Moise în pustie şi pe munte, Iosua trecând Iordanul în Canaan, regele David în Psalmii săi şi împăratul Solomon în Pildele şi în Înţelepciunea sa; profeţii mari în revelaţii, Sfântul Ilie înălţat la cer, profeţii mici în vedenii, Sfântul Ioan Botezătorul în pustia şi la râul Iordan, Sfinţii Apostoli urmându-L pe Hristos prin semănături, în cetăţi şi-n pustie şi pe marea Galileii în linişte şi în furtună şi-n pescuiri minunate. Sfinţii Apostoli Petru, Iacob şi Ioan au gustat din Potirul Liturghiei cosmice - „pe cât li se putea“ - pe Tabor; Lazăr prin învierea sa; Maria, la Cina din Betania; Sfântul Ioan Evanghelistul plecându-şi capul pe pieptul Mântuitorului şi tâlharul de-a dreapta, pe cruce. Iarăşi Sfinţii Apostoli s-au împărtăşit din Potirul Liturghiei cosmice prin Arătarea Mântuitorului în seara Învierii, trecând prin uşile încuiate; prin Arătarea de la Marea Tiberiadei, prin Înălţarea la cer de pe Muntele Măslinilor şi în mod deplin prin Pogorârea Duhului Sfânt sub chip de limbi de foc la Cincizecime, în Ierusalim.

Potirul Liturghiei cosmice îl vedem plin de Lumina Schimbării la Faţă şi de Lumina Învierii lui Hristos; de limbile de foc ale Duhului Sfânt de la Rusalii, de adevărurile, tainele şi minunile Evangheliilor, de harul Faptelor Apostolilor, de adâncul Epistolelor Sfântului Apostol Pavel şi ale celor soborniceşti şi de înălţimea de negrăit sau de culmile de Nou Ierusalim ale sfintei cărţi a Apocalipsei.

În Potirul Liturghiei cosmice este revărsată dragostea Tatălui, lumina Fiului şi harul Duhului Sfânt. Potirul Liturghiei cosmice îl contemplăm trecând din braţele lui Melchisedec în braţele lui Hristos Arhiereul cel veşnic şi de la El prin Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii în mâinile tuturor episcopilor, preoţilor şi diaconilor, prin care se cheamă, din veac în veac, din neam în neam şi din Duminici în sărbători, poporul lui Dumnezeu cu liturgicele cuvinte: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi!“

Potirul Liturghiei cosmice stă pe altarul lui Abel, al lui Noe şi al lui Avraam, pe jertfelnicul Sfântului Ilie şi pe crucea Jertfei de pe Golgota. Potirul Liturghiei cosmice este învăluit în lumina dumnezeiască necreată; este scăldat de Râul Vieţii, „limpede cum e cristalul“ şi plin de roadele veşnice ale Pomului Vieţii (Apocalipsă 22, 1-2).

Potirul Liturghiei cosmice este păstrat în chivotul lui Dumnezeu din „Sfânta Sfintelor“ celor cereşti, îngăduindu-ni-se să-l contemplăm şi să ne cuminecăm din el, îngenuncheaţi şi înlăcrimaţi pe pragul Uşilor Împărăteşti ale Revelaţiei, ori de cât ori, prin răstignire lăuntrică împreună cu Hristos (Galateni 2, 20), ni se sfâşie, de sus până jos, catapeteasma templului lăuntric, pământul inimii cutremurându-se, pietrele gândurilor despicându-se şi mormintele sufletului deschizându-se (Matei 27, 51-52).

Sub epitrahilul lui Dumnezeu teologhisesc Sfinţii Părinţi, mărturisesc pe Hristos sfinţii mucenici, se roagă Biserica

Întinzându-se de la Facere la Apocalipsă peste capetele tuturor cărţilor Sfintei şi dumnezeieştii Scripturi şi peste valurile timpului, Epitrahilul Revelaţiei dumnezeieşti se desfăşoară şi se pleacă înaintea Potirului Liturghiei cosmice, precum veşmintele aşternute pe cale înaintea Mântuitorului Hristos, la intrarea în Ierusalim şi în Săptămâna Patimilor (Matei 21, 8).

Epitrahilul Revelaţiei este epitrahilul lui Dumnezeu şi sub acest epitrahil se spovedeşte David înaintea prorocului Natan, se pocăieşte regele Manase în lanţuri de aramă şi ninivitenii convertiţi de profetul Iona.

Sub epitrahilul lui Dumnezeu se spovedeşte fără cuvinte femeia păcătoasă, care plânge la picioarele Mântuitorului în casa fariseului Simon, primind iertare.

Sub epitrahilul lui Dumnezeu se smereşte, se roagă şi se întoarce mai îndreptat la casa sa vameşul din templu.

Sub epitrahilul lui Dumnezeu se mărturiseşte Zaheu vameşul din Ierihon, primind dezlegare de la Hristos.

Sub epitrahilul lui Dumnezeu plânge Petru cu amar după lepădarea de Domnul.

Sub epitrahilul lui Dumnezeu se spovedeşte tâlharul de pe cruce, zicând: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta!“ (Luca 23, 42).

Sub epitrahilul lui Dumnezeu se desfac prin puterea harului Duhului Sfânt toate legăturile păcatelor de pe minte, inimă şi suflet, precum legăturile funiilor de pe Samson (Judecători 16, 12).

Sub epitrahilul lui Dumnezeu se revarsă limbile de foc ale Duhului Sfânt de la Rusalii peste sfinţii ucenici şi apostoli şi peste întreaga creaţie, botezându-se cei dintâi trei mii de creştini.

Sub el propovăduiesc cu putere Sfinţii Apostoli, scriu inspirat Sfinţii Evanghelişti, înfloreşte monahismul, se ostenesc nevoitorii, sunt răpiţi în Duh misticii, lăcrimează cuvioşii şi îşi poartă crucea credincioşii. Epitrahilul nevăzut al lui Dumnezeu este Acoperământul lumii şi veşmântul de lumină şi de nuntă al Bisericii lui Hristos. Sub epitrahilul lui Dumnezeu spovedania este continuă şi cuminecarea din Potirul Liturghiei cosmice este neîncetată.

Sub epitrahilul lui Dumnezeu izvoarele murmură tăcerea stâncilor, ducând mai departe taina pietrelor, iar florile înmiresmează aripile vântului şi suflarea văzduhului lui Dumnezeu.

Epitrahilul lui Dumnezeu se multiplică - precum îşi risipeşte soarele razele - în epitrahilul tuturor arhiereilor, preoţilor şi duhovnicilor, părinţi şi tămăduitori de suflete.