Teologhisiri în Catedrala Mântuirii Neamului

Întemeiată pe stânca de la Horeb, din care izvorăște apa de la Rafidim în oaza de la Elim, cu cele douăsprezece izvoare apostolice și cu cei șaptezeci de finici din Duminica Floriilor, ca să fie fereastra Neamului deschisă înspre Ierusalimul cel ceresc, precum în cartea Sfântului Proroc Daniel (6, 11), Catedrala Mântuirii Neamului cuprinde și închide în sine, precum într-un Chivot, întregul univers românesc, din începuturi ancestrale până în viitorul post-eshatologic. „Având slava lui Dumnezeu, lumina ei este asemenea cu cea a pietrei de mare preț, ca piatra de iaspis, limpede cum e cristalul” (Apocalipsa 21, 11).

Din norul de har și de slavă al acestei lumini dumne­zeiești necreate, izvorăsc teologhisiri pentru orice închinător, slujitor și teolog ortodox care intră smerit cu pașii și cu mintea în Sfânta Catedrală. Fiind „Sfânta sfintelor” Neamului românesc din cortul sfânt al istoriei și din templul sfânt al prezentului, ­Catedrala Mântuirii Neamului este atât coliba lui Iona de la răsărit de Ninive, cât și coliba românească de pe Taborul Bisericii lui Iisus Hristos, sau „cortul lui Dumnezeu cu oamenii” (Apocalipsa 21, 3) răsăriți și plămădiți în spațiul paradisiac carpato-da­nu­­biano-pontic, sfințit de pașii Sfântului Apostol Andrei, „cel întâi chemat” și binecuvântat de mâinile pescarului din Betsaida și de cuvântul propovăduirii Evangheliei lui Hristos, de către el, pe pământ românesc.

Răspunsul dat de Dumnezeu Neamului românesc

În Catedrala Mântuirii Nea­mului, scăldată de râul vieții, „care izvorăște din tronul lui Dumnezeu și al Mielului”, contemplăm cu ochii minții pe Hristos Cel Înviat - „Pomul Vieții” (Apocalipsa 22, 1-2), după ce mai înainte am luat binecuvântare la intrare de la vameșul smerit din templul Catedralei, lucrător al Rugăciunii isihaste neîncetate. Candelabrul cu șapte brațe al celor șapte Sfinte Taine o luminează pe dinlăuntru; carul de foc al Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul și carul heruvimilor de la Chebar al Sfântului Proroc Iezechiel îi traversează, îi sfințesc și îi transfigurează văzduhul, iar carele de foc ale Sfântului Proroc Elisei de la Dotan o străjuiesc în afară (IV Regi 2, 11; Iezechiel 1, 28; IV Regi 6, 17). ­Catedrala Mântuirii Neamului este răspunsul dat de Dumnezeu - prin Preafericitul Părinte Patriarh Daniel -, „din sânul vijeliei” istoriei (Iov 38, 1), Neamului românesc și mesajul aceluiași Dumnezeu Treimic rostit „din mijlocul furtunii” prezentului (Iov 40, 6) către noi toți.

Raclă ortodoxă și icoană românească

Catedrala Mântuirii Neamului este în același timp cununa de spini a Neamului și cunună de slavă văzută a acestuia! În naosul Catedralei cântă harfa lui David și a tuturor cântăreților și psalților cortului sfânt de la Șilo și de la templul sfânt din Ierusalim. Melchisedec și Aaron slujesc împreună în Sfântul și dumnezeiescul Altar, dimpreună cu ­soborul tuturor Sfinților, „Mari Dascăli ai lumii și Ierarhi”, și cu sfințiții cucernici preoți și diaconi slujitori; cu ceata monahilor din strana dreaptă și a monahiilor din absida stângă, și cu marea mulțime a dreptcredincioșilor creștini ortodocși din biserică. Îna­intea Sfântului Iconostas ard neîncetat candelele fecioarelor înțelepte ale Neamului românesc, iar la Proscomidiar sunt „pâinile punerii înainte” pentru Sfânta și dumnezeiasca Jertfă liturgică și strugurele din Eșcol al lui Hristos, pentru a fi stors în potirul de argint al dreptului Iosif din Egipt (Facere 44, 2 și 12), ca și umbra Sfântului Apostol Petru (Faptele Apostolilor 5, 15) de la intrare, prin Ușile Împărătești, până la Sfânta Masă și ștergarele Sfântului Apostol Pavel (Faptele Apostolilor 19, 12), pentru sfințiții slujitori, pe brațul cucernicilor diaconi. La Amvon sunt sacii cu grâu duhovnicesc, dăruiți de către Iosif cu dragoste fraților săi, la întoarcerea acestora din Egipt în Canaan, iar la ieșirea din Catedrală ne așteaptă cele douăsprezece coșuri cu firimituri ale Anaforei de la înmulțirea pâinilor în pustie.

Chivot al limbilor de foc ale Duhului Sfânt de la Rusalii

Soarele și luna s-au oprit, prin Catedrala Mântuirii Neamului, pe albastrul de Voroneț al cerului, precum pe vremea lui Iosua, dea­supra „Gabaonului” României și „Aialonului” Sfintei și de Dumnezeu păzitei Patriarhii Ortodoxe Române (Iosua 10, 12-13), făcând ca cele patru brațe ale râului vieții din Eden să scalde fiecare și să boteze sufletul creștinesc și ortodox al Munteniei, Moldovei, Transilvaniei și Banatului. Catedrala Mântuirii Neamului este raclă ortodoxă și icoană românească, Scară de Betel, rug aprins de ­Sinai și stâlp de foc; piatră de Eben-Ezer, precum cea a lui Samuel; altar de Carmel, cu foc dumnezeiesc pogorât din cer; turn de veghe al prorocului Avacum în București și Tabor românesc; treaptă spre Muntele Măslinilor sau al înălțării Neamului, la Pogorârea Celui ce vine pe norii cerului (Apocalipsa 1, 7), „ca să judece viii și morții”. Catedrala Mântuirii Neamului este Cină de Taină a Neamului, Arătare de după Înviere, drum de Emaus și chivot al limbilor de foc ale Duhului Sfânt de la Rusalii, dar și vas de alabastru cu mir de nard de mare preț al întregului Neam românesc, din toate timpurile și din toate locurile. Catedrala Mântuirii Neamului este o poartă a Damascului, pentru a cădea cu fața la pământ înaintea lui Hristos Pantocrator; un ostrov de Patmos românesc; și mai ales un Mahanaim, precum cel al lui Iacob, la întoarcerea acestuia din Mesopotamia, unde îngerii lui Dumnezeu ne întâmpină Neamul, la acest popas al devenirii și pe acest Munte al Fericirilor, cu drapel românesc la picioarele Crucii lui Hristos!

Prin fereastra bizantină a ­Corabiei Catedralei Mântuirii ­Neamului, porumbelul Duhului Sfânt duce neîncetat în zbor ceresc înspre Tronul Preasfintei și dumnezeieștii Treimi ramura de măslin a Neamului românesc din Carpați. Catedrala Mântuirii ­Neamului este gura peșterii de la Horeb pentru Neamul românesc, creștinesc și de Hristos iubitor. (Hățăgel, 15 martie 2023).