Înainte de a prezenta pe scurt câteva repere ale învățăturii Sfântului Grigorie Palama despre cunoașterea lui Dumnezeu, aș vrea să punctez trei aspecte ale personalității acestui mare teolog al Bisericii noastre. Primul este că acest teolog rămâne mereu actual. Ba am putea spune că, trecând anii, devine din ce în ce mai prezent în dezbaterile noastre teologice. Scriam în urmă cu ceva ani că acest mare teolog nu conteneşte a fascina peste veacuri; şi nu conteneşte a stârni reacţii, nu toate de admiraţie, ci şi de reţinere, ba unele chiar de opoziţie; toate acestea îl ţin, însă, în prim planul teologiei, cum o dovedeşte numărul mare de lucrări legate de opera sa apărute în ultima vreme. Negreşit, a devenit un reper de prim rang al lumii teologice contemporane.
Dacă ar fi să alegem o singură numire a lui dintre călugăr, teolog, arhiepiscop, apărător al credinței, am alege întâi pe cea de călugăr și aceasta întrucât, dacă nu ar fi izbucnit așa-numita ceartă isihastă, el și-ar fi petrecut întreaga viață în retragere, post, rugăciune și înălțări duhovnicești, fără să se fi implicat în vreun fel în viața cetății. Grigorie Palama a fost mai înainte de toate un mare ascet, un pustnic, un practicant fervent al rugăciunii inimii și de aici izvorăsc cuvintele lui pline de Duhul Sfânt. El a putut combate teologia aridă a adversarilor lui pentru că era el însuși un om insuflat de harul dumnezeiesc, el a putut vorbi despre energiile necreate pentru că-l trăia pe Dumnezeu prin simțirea luminii necreate, el a putut desființa ideile greșite ale lui Varlaaam despre rugăciune pentru că el însuși era un om al rugăciunii vii, el a putut vorbi despre vederea lui Dumnezeu pentru că el însuși era un văzător al lui Dumnezeu.
Alt aspect foarte important este că el a fost un teolog curajos care nu a ezitat să abordeze clar și radical unele probleme care mai înainte de el, deși au fost abordate, nu au fost clasificate decisiv, de aceea Grigorie Palama a rămas în istoria gândirii ca teologul distincției ființă/energii-lucrări în Dumnezeu și ca teologul vederii lui Dumnezeu și al îndumnezeirii omului (vezi detaliat argumentația în Introducere la Grigorie Palama 5,
Ed. Gândul Aprins, p. 14).
Cunoaşterea lui Dumnezeu prin vederea luminii necreate
Scopul fiecărui creștin este theognosia, cunoașterea lui Dumnezeu. După Grigorie Palama, cunoașterea adevărată a lui Dumnezeu se înfăptuiește în lumina Sa necreată. Fotofania nu este altceva decât o theofanie: Căci știu cei ce s-au suit la măsura vederii lui Dumnezeu că lumină văd și că lumina aceasta este Dumnezeu, Care prin unire sfântă îi luminează cu harul pe părtașii de ea… iar de îi întrebi pe aceștia cum se vede cel Nevăzut îți vor spune că nu în cuvinte învățate de înțelepciunea omenească, ci în cele învățate de Duhul Sfânt (Pentru cei ce se liniștesc…, 1, 3, 24, GA 3, pp. 201-203). Este vorba despre theoptie, vederea lui Dumnezeu, care poate fi considerată cunoaștere, dar una dincolo de orice cunoaștere (Pentru cei ce… 2, 3, 33, GA 3, p. 513). Palama subliniază faptul că această cunoaștere prin theoptie nu trebuie confundată cu teologia apofatică, așa cum făcea Varlaam, cel care confunda vederea în nor a lui Dionisie cu teologia apofatică. Varlaam spunea ritos că nu există (cunoaștere) mai înaltă decât teologia prin afereză, deci considera teologia apofatică cea mai înaltă formă de cunoaștere, în timp ce Palama îi răspunde că vederea luminii necreate este cunoașterea cea mai înaltă a ființelor create (Pentru cei ce…
2, 3, 49 și 50, GA 3, pp. 551-553).
Aici ar trebui să facem două remarci foarte importante. Prima este că Sfântul Grigorie, spre deosebire de tradiția anterioară (Vasile cel Mare, Grigorie al Nyssei, Grigorie Theologul, Evagrie și chiar Simeon Noul Theolog) face distincție între teologie și teoptie. De fapt, ceea ce Părinții menționați numeau teologie, Palama numește teoptie - vederea lui Dumnezeu. Cunoașterea teologică este deosebită de cunoașterea teoptică, gnoza teologică este deosebită de gnoza teoptică. Poziția lui este clară: iar teologia într-atâta e departe de vederea lui Dumnezeu în lumină şi într-atâta e deosebită de petrecerea dimpreună cu Dumnezeu: pe cât e despărţit prin hotar faptul de a şti despre un lucru de a dobândi acel lucru; că nu totuna este a spune ceva despre Dumnezeu şi a te afla dimpreună cu El (Pentru cei ce… 2, 3, 49 și 50, GA 3, pp. 551-553). Această diferență a lui Palama față de Părinți este evident una terminologică. Profesorul Mantzaridis ne spune că sfântul face această distincție între teologie și teoptie pentru că pe baza înțelesului termenului teologie din vremea sa el nu avea cum să nu-l numească pe Varlaam teolog (Palamice, p. 89). Sfântul Grigorie nu micșorează însemnătatea teologiei, ci o deosebește de teologia adversarilor, iar în același timp subliniază și legătura neclintită pe care teologia adevărată o are cu izvorul ei, teoptia (Introducere la Grigorie Palama 3, GA 3, p. 32).
Teologia autentică constă în experierea adevărului, nu în teorii
A doua remarcă este că Sfântul Grigorie nu dă o importanță mai puţină cunoașterii teologice, cunoașterea dogmelor despre Dumnezeu, cum o numește el, dar aceasta trebuie să fie legată de viața duhovnicească pentru a teologhisi fără primejdie (Pentru cei ce…, 1, 3, 15, GA3, p. 181). Această cunoaștere a lui Dumnezeu se face în Biserica lui Hristos, comunitatea îndumnezeirii, cum o numește Palama, cea care este chezașul adevărului despre Dumnezeu (Cuvinte doveditoare, 1, 78, p. 149 și Desființarea scrisorii lui Ignatie…, GA 7, p. 401). Sfânta Scriptură este izvor de cunoaștere a lui Dumnezeu și este tâlcuită de Părinții care, mișcați de Duhul Sfânt, au fost învățați de Dumnezeu și, următori lui Dumnezeu făcându-se, ne-au învățat și pe noi (Epistola către Varlaam, 1, 58, GA 2, p. 201). Alt izvor de theognosie sunt și Predaniile cele sfinte, scrise și nescrise, dar și viața Bisericii al cărei centru este Sfânta Euharistie (Mărturisirea de credință, 7, p. 467).
Baza acestei cunoașteri este credința care-l întărește pe credincios în adevăr (Pentru cei ce se liniștesc…, 2, 3, 42, p. 535), iar această credință nu stă în cuvinte, ci în lucruri (Epistola către Filothei, GA 7, p. 155). În altă parte, sfântul scrie că adevărul și cunoașterea noastră despre Dumnezeu trebuie să fie întemeiate pe trăirea duhovnicească și nu pe silogisme: noi nu cunoașterea aflată prin cuvinte şi silogisme o credem adevărată, ci pe cea dovedită prin fapte şi viaţă, care nu doar adevărată este, ci şi sigură şi de nerăsturnat... căci zice cu cuvântul se luptă tot cuvântul, dar cu viața care cuvânt se poate lupta? Și socotim că nici pe sine însuși nu se poate cunoaște cineva prin metode dieretice și silogistice și analitice, de nu-și va face minte, prin pocăință ostenitoare și nevoință stăruitoare, neînfumurată și nevicleană (Pentru cei ce..., 1, 3, 13, GA 3, p. 177).
Am putea concluziona că pentru Sfântul Grigorie izvorul cunoașterii de Dumnezeu este harul necreat a lui Dumnezeu, iar temelia teologiei este capul Bisericii, Hristos, cel care este și Dumnezeu-Theos și Teolog-Theologos, așa cum foarte sugestiv scrie el.
