Postul Crăciunului este un timp când ne amintim de aşteptarea mesianică a drepţilor şi prorocilor din Vechiul Testament, care s-a împlinit prin Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, în această perioadă de sporire duhovnicească este bine să ne aplecăm asupra textelor din Biblie care vestesc venirea în lume, pentru mântuirea neamului omenesc, a Fiului lui Dumnezeu.
În Simbolul Niceo-Constantinopolitan, care este sinteza credinţei noastre, mărturisim că noi credem „Într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi după Scripturi. Şi S-a înălţat la ceruri şi șade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăși va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit”. Aceasta este mărturisirea noastră sintetică despre Fiul lui Dumnezeu Care S-a Întrupat ca să ne mântuiască prin Naşterea, Jertfa de pe Cruce,
Învierea şi Înălţarea Sa.
Despre modul cum S-a milostivit Dumnezeu de neamul omenesc şi L-a trimis pe Fiul Său să mântuiască lumea ne vorbeşte Sinaxarul din Minei din ziua Crăciunului: „Bunul Dumnezeu, văzând neamul omenesc chinuit de diavol, I s-a făcut milă de el. A trimis pe Arhanghelul Gavriil să zică Născătoarei de Dumnezeu: «Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine!» Și îndată S-a zămislit Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, în preacuratul ei pântece. Când s-au împlinit nouă luni de la zămislire, ieșit-a porunca de la cezarul August ca să se înscrie toată lumea și a fost trimis Quirinius în Ierusalim ca să facă înscrierea. Deci a venit și Iosif, păzitorul Născătoarei de Dumnezeu, cu dânsa ca să se înscrie în Betleem. Și când a venit vremea să nască, Fecioara n-a găsit casă, pentru că era multă lume; de aceea a intrat într-o peșteră săracă și acolo a născut, fără stricăciune, pe Domnul nostru Iisus Hristos. L-a înfășat și L-a culcat în ieslea vitelor. Acolo, între vite, au pus pe Ziditorul tuturor, pentru că avea să ne mântuiască pe noi de întinăciune”.
Lumea a fost vestită despre venirea în lume a Mântuitorului prin ceea ce numim în teologie profeţii mesianice. Ele apar imediat după căderea în păcat a protopărinţilor Adam şi Eva, care au pierdut Raiul. Dumnezeu, Cel care iubeşte neamul omenesc, le-a făcut promisiunea unui Mântuitor, Care avea să-l readucă pe om în Rai. Acest text este numit în teologia biblică Protoevanghelia Vechiului Testament sau întâia veste bună, pentru că vesteşte venirea în lume a lui Mesia: „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Facerea 3, 15). Prin această profeţie mesianică Dumnezeu arată Întruparea supranaturală a Fiului Său şi că El prin Jertfa de pe Cruce şi Învierea Sa zdrobeşte puterea celui rău asupra neamului omenesc. Făgăduinţa unui Mântuitor este reînnoită de Dumnezeu, după cum ne arată textele din Vechiul Testament, prin profeţiile mesianice. Ele au ca scop anunțarea venirii lui Mesia, prin care se realizează mântuirea lumii. Dumnezeu alege un om din urmaşii căruia se va naşte Mântuitorul. Acest om este Avraam, din care se va naşte poporul ales, din care va răsări în lume Mesia. Lui Avraam Dumnezeu îi spune: „Se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului” (Facerea 12, 3). De aici înţelegem că un urmaş al lui va fi Mesia, prin care se va mântui lumea şi astfel vor fi binecuvântate toate neamurile. Această promisiune divină este reînnoită şi către Isaac, fiul lui Avraam: „Se vor binecuvânta întru urmaşii tăi toate popoarele pământului” (Facerea 26, 4). Iar lui Iacov, nepotul lui Avraam, Dumnezeu îi spune: „Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele” (Facerea 49, 10). Astfel, el primeşte vestea că din neamul lui Iuda va fi Mântuitorul lumii.
Sfântul Proroc Moise, eliberatorul poporului evreu din robia egipteană, face o profeţie mesianică vestindu-i pe israeliţi: „Proroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, asemenea mie, îţi va ridica ţie Domnul Dumnezeul tău dintre fraţii tăi, pe Acela să-L ascultaţi” (Deuteronom 18, 15). Acest Proroc este Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Care s-au împlinit toate profeţiile mesianice.
În Vechiul Testament, cele mai semnificative profeţii despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos le găsim la Prorocul Isaia, care ne vesteşte despre naşterea din fecioară a lui Mesia: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14). El profeţeşte despre Pruncul Sfânt spunând: „Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie. Şi mare va fi stăpânirea Lui şi pacea Lui nu va avea hotar. Va împărăţi pe tronul şi peste împărăţia lui David, ca s-o întărească şi s-o întemeieze prin judecată şi prin dreptate, de acum şi până-n veac. Râvna Domnului Savaot va face aceasta” (Isaia 9, 5-6). Despre timpul venirii Mântuitorului ne vesteşte Prorocul Daniel în capitolul 9 al cărţii sale, iar despre locul naşterii lui Hristos aflăm din capitolul 5 al cărţii Prorocului Miheia: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (Miheia 5, 1). Din aceste profeţii menţionate aflăm că Dumnezeu a vestit lumii că va veni în lume un Mântuitor, care este un urmaş al lui Avraam din seminţia lui Iuda, născut din fecioară în Betleem.
Mitropolitul grec Hierotheos Vlachos afirmă că cei care au vestit venirea în lume a lui Dumnezeu-Cuvântul au fost în comuniune cu El înainte de Întruparea Sa: „Prorocii şi drepţii Vechiului Testament au fost în comuniune cu Dumnezeu-Cuvântul şi au văzut de dinainte întruparea Sa. Tocmai de aceea L-au văzut ca om. După cum este scris în Vechiul Testament, Adam a auzit din Rai paşii lui Dumnezeu, Iacov s-a luptat cu El, Moise a văzut spatele lui Dumnezeu, Isaia L-a văzut ca om şezând pe tron, iar Daniil L-a văzut cu asemănare omenească şi ca Fiu al Omului venind la Cel Vechi de zile”.
La plinirea vremii a venit în lume Cel prezis de proroci, Hristos Domnul, lucru mărturisit de imnografia Crăciunului astfel: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte, iar pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”.
