„Toate cele spuse de El s-au împlinit”

Textul biblic al sărbătorii Cincizecimii este din Faptele Apostolilor cap. 2, unde se consemnează întreg evenimentul pogorârii Duhului Sfânt asupra Sfinților Apostoli și constituirea Bisericii. Mai există însă o altă relatare, la Evanghelia după Ioan, cap. 20, unde Hristos dăruiește Duhul Sfânt Apostolilor prin propria suflare. În textul de față ne propunem să vedem care este legătura teologică între cele două momente (texte scripturistice).

Consemnarea împăr­tă­șirii Duhului Sfânt Sfinților Apostoli de la Ioan capitolul 20 are un caracter mai succint și privat. Din textul ioaneic aflăm că Hristos, după Înviere, S‑a arătat Apostolilor, i‑a salutat cu bine cunoscuta urare „Pace vouă!” și le‑a dat Duhul Sfânt: „Precum M‑a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le‑a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 21‑23). Potrivit textului, vedem aici că Hristos le dă Duhul Sfânt Sfinților Apostoli înainte de evenimentul Cincizecimii, când Duhul Sfânt S‑a coborât peste Apostolii și ucenicii Domnului în chip văzut, sub forma limbilor de foc. Evenimentul de la Ioan pare să fie în antiteză cu spusele Mântuitorului: „Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să Mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi” (Ioan 16, 7). Două interpretări foarte interesante ale acestui text s‑au conturat la doi mari sfinţi ai Bisericii: Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Chiril al Alexandriei.

Apostolii au fost pregătiți de Domnul Hristos pentru Cincizecime

În comentariul la Evanghelia după Ioan, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Hristos nu îm­păr­tă­șește pe Duhul Sfânt în contextul prezentat de Evanghelistul Ioan, ci îi face pe Apostoli capabili să primească Duhul Sfânt la Cincizecime. Hrisostom admite însă că Apostolii au primit totuși un har, sau o putere spirituală, dar nu plinătatea harului, pe care au primit‑o în schimb la evenimentul Cincizecimii. „Unii spun că El nu a dat pe Duhul Sfânt, ci i‑a făcut capabili să îl primească, suflând asupra lor. Pentru că dacă Daniel când a văzut un înger s‑a în­fricoșat, ce ar fi suferit cei care ar fi primit Darul, Cel de negrăit, dacă nu i‑ar fi făcut pe ei mai ­înainte ascultători? Pentru care, El nu a zis «Ați primit Duhul Sfânt», ci «Luaţi Duh Sfânt!». Dar nimeni nu va greși dacă va spune că ei au primit totuși o putere spirituală și un har; nu atât cât să învie pe cei morți, sau să facă minuni, ci să ierte păcatele. Pentru că darurile Duhului sunt de mai multe feluri; și El a adăugat: «Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute», arătând ce fel de putere le‑a dat. Dar, în cealaltă situație, după 50 de zile, ei au primit puterea de a face minuni”, comentează Sfântul Ioan Hrisostom. Sfântul Ioan Gură de Aur vorbește de un act care pare să înceapă în momentul în care Hristos Domnul Se arată ucenicilor, dar care se desăvârșește la Cincizecime. El admite că Apostolii au primit totuși harul, deși evită să spună dacă au primit pe Însuși Duhul Sfânt.

Totuși, textul biblic vorbește de o împărtășire reală de Duhul Sfânt a Apostolilor la momentul arătării Domnului Înviat, eveniment consemnat la Ioan 20. Evanghelistul Ioan folosește termenul de suflare - emfisáo (eng. to blow, breathe upon ): „A suflat asupra lor şi le‑a zis: Luaţi Duh Sfânt” (Ioan 20, 22). Cuvântul nu este întâmplător, pentru că și la Fapte 2 ni se spune: „Şi din cer, fără de veste, s‑a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei” (Fapte 2, 2). Aici este folosit cuvântul pnoí, care înseamnă adierea vântului, dar are și înțelesul de suflare sau respirație (eng. breathing hard, breath of a wind‑instrument). Suflarea care este amintită în ambele episoade semnifică faptul că, în ambele cazuri, autorul biblic a dorit să ne transmită că Apostolii s‑au împărtășit în mod real de Duhul Sfânt, iar în ambele cazuri (Ioan și Fapte) se consemnează o trimitere a Duhului Sfânt. În acest context, dialectica Sfântului Ioan Gură de Aur despre pregătire și împlinire nu este pe deplin acoperită de textul biblic, care pare să fie mai clar în această privință.

Hristos folosește cuvintele Sale „pentru iconomia potrivită ţelului Său”

Sfântul Chiril al Alexandriei își pune și el întrebarea: „Unde şi când au primit ucenicii Mântuitorului nostru harul Duhului? Când Mântuitorul li S‑a arătat în casa în care se aflau, îndată după Înviere, şi a suflat asupra lor, zicând: «Luaţi Duh Sfânt»? La Cincizecime, când erau din nou adunaţi la un loc şi «S‑a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede... şi li s‑au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei... Şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi» (Fapte, 2, 2‑4)?” Pentru a rezolva această aparentă contradicție, Sfântul Chiril recurge la următoarea cheie interpretativă a realității: unirea firii umane și a firii dumnezeiești în Persoana lui Iisus Hristos. Această unire a firilor a condus la învățătura că toate lucrările lui Hristos sunt teandrice, adică dumnezeiești și omenești. Coexis­tența acestor două calități, ome­nească și dumnezeiască, în acțiunile lui Hristos se arată și în cazul de față: „Dar, deşi cercetarea este foarte obscură şi poate tulbura, îşi are dezlegarea cea mai potrivită în credinţa că Hristos nu este unul dintre noi, ci Dumnezeu din Dumnezeu, şi‑Şi stăpâneşte cuvintele Sale pentru iconomia potrivită ţelului Său”, spune Sfântul Chiril. Părintele Bisericii spune că ambele consemnări ale împărtă­șirii Duhului Sfânt (Ioan și Fapte) sunt reale, și le leagă una de alta într‑un mod cu totul magistral. El explică: „Din aceasta vom arăta că, deşi a făgăduit de multe ori să facă multe la timpul potrivit, în parte le‑a făcut chiar şi mai înainte de timpul stabilit, spre asigurarea noastră că în mod sigur toate cele spuse de El se vor împlini. A făgăduit că va învia pe morţi şi va aduce la viaţă pe cei ce zac în pământ şi în ţărână: «Vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu... şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii» (In. 5, 25 şi 29). Dorind să ne asigure că va putea împlini aceasta, ne‑a învăţat, zicând: «Eu sunt Învierea şi Viaţa» (In. 11, 25). Dar, deoarece mărimea minunii de a învia o făcea de necrezut, spre folosul nostru anticipează timpul Învierii şi ne dă un semn prin învierea lui Lazăr, a fiului văduvei şi a fiicei lui Iair”. Sfântul Chiril folosește pe deplin aici principiul iconomic al pogorământului care nu anulează evenimentul în sine, ci îl face mai accesibil prin realizarea unei pregustări a lui sau a unei înainte-vederi. Prin pogorământ, sau ca o pregustare, Apostolii au primit Duhul Sfânt la arătarea Domnului Hristos, lucru care nu afectează nicidecum Cincizecimea, ci o întregește, o face și mai evidentă. „Ucenicii primesc împărtăşirea Sfântului Duh când a suflat asupra lor, zicând: «Luaţi Duh Sfânt!», căci Hristos nu putea spune: «Luaţi», dacă n‑ar fi dat. Iar în zilele Cincizecimii, făcând Dumnezeu mai vădită anunţarea harului şi arătarea Sfântului Duh sălăşluit în ei, s‑au arătat limbi ca de foc deasupra lor, care nu înfăţişau începutul harului în inimile lor, ci, mai degrabă, arătând timpul când au fost înzestraţi cu darul limbilor. De fapt s‑a scris că au început să vorbească în alte limbi, cum le‑a arătat Duhul să grăiască. E de subliniat că au început să grăiască şi că darul diferitelor limbi a coborât peste ei. Duhul era în ei şi lucra prin ei”, spune Sfântul Chiril al Alexandriei. Această înțelegere a Sfântului Chiril al Alexandriei este deosebit de importantă. Ea ilustrează specificitatea Răsăritului Ortodox, care a învățat că ne putem împărtăși încă din această lume de Împărăția lui Dumnezeu, de realitățile ultime și dumnezeiești, dar nu în chip deplin, ci ca o pregustare sau arvună. Ca o pregustare sau arvună, mii de sfinți nevoitori s‑au împărtășit de Slava lui Dumnezeu în trup fiind, Slavă pe care o vor trăi deplin în Împărăția cerurilor. În același chip și noi, când ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos, spunem: „Dă‑ne nouă mai adevărat să ne împărtășim cu Tine, în Ziua cea neînserată a Împărăției Tale”. Arvuna sau pregustarea este o perlă de mare preț a Bisericii, prin care suntem încredințați că putem avea experiența prezenței și lucrării lui Dumnezeu în lume. Și interpretarea Sfântului Ioan Gură de Aur este deosebit de importantă și sperăm ca într‑un material viitor să dezvoltăm și să evidențiem ce atitudine a generat ea în Biserică.