Toiagul cel înflorit al Ortodoxiei

Toiagul cel înflorit al Ortodoxiei, precum toiagul care adeverește preoția lui Aaron, a odrăslit în Vechiul Testament prin patriarhi și profeți; a înmugurit în Noul Testament prin Sfinții Apostoli și Evangheliști; a înflorit prin Sfinții Părinți ai Bisericii și a făcut migdale prin Sfintele Șapte Sinoade Ecumenice. În Sfânta catafatică din cortul mărturiei Bisericii lui Hristos, vedem „mai întâi sfeșnicul și masa și pâinile punerii înainte” (Evrei 9, 2), iar după catapeteasmă, în Sfânta Sfintelor apofatică a Revelației dumnezeiești, contemplăm „altarul tămâierii de aur și chivotul Așezământului ferecat peste tot cu aur, în care este năstrapa de aur ce are mana, toiagul lui Aaron ce odrăslise și tablele legii” Evangheliei lui Hristos, iar deasupra chivotului Teologiei sunt heruvimii slavei, care adumbresc altarul împăcării dintre om și Dumnezeu, prin Hristos, în Duhul Sfânt; taine și lucruri sfinte „despre care nu putem acum să vorbim cu de-amănuntul”, după cum zice Sfântul Apostol Pavel (cf. Evrei 9, 3-5).

„Apoi a fost cuvântul Domnului către mine și mi-a zis: «Ce vezi tu, Ieremia» - în fiecare an, în Duminica Ortodoxiei? Și eu am răspuns: «Văd un toiag din lemn de migdal»” (cf. Ieremia 1, 11) în Chivotul sfânt a Revelației dum­nezeiești, din cartea Numerii. „După aceea a grăit Domnul lui Moise şi a zis: «Spune fiilor lui Israel şi ia de la ei, de la toate căpeteniile lor, după seminţii, douăsprezece toiege, câte un toiag de fiecare seminţie, şi numele fiecărei căpetenii scrie-l pe toiagul său; iar numele lui Aaron să-l scrii pe toiagul lui Levi, căci un toiag vor da de fiecare căpetenie de seminţie. Toiegele acelea să le pui în cortul adunării îna­intea chivotului legii, unde Mă arăt ţie. Şi va fi că toiagul omului pe care-l voi alege va odrăsli; şi aşa voi potoli cârtirea fiilor lui Israel, cu care cârtesc ei împotriva voastră». Şi Moise a spus acestea fiilor lui Israel şi toate căpeteniile lor i-au dat toiegele, câte un toiag de fiecare căpetenie, adică douăsprezece toiege, după cele douăsprezece seminţii ale lor; şi toiagul lui Aaron era între toiegele lor. Apoi Moise a pus toiegele înaintea Domnului, în cortul adunării. Iar a doua zi au intrat Moise şi Aaron în cortul adunării şi iată toiagul lui Aaron, din casa lui Levi, odrăslise, înmugurise, înflorise şi făcuse migdale. Şi atunci a scos Moise toate toiegele de la faţa Domnului la toţi fiii lui Israel; şi au văzut şi şi-au luat fiecare toiagul său. Apoi a zis Domnul către Moise: «Pune iar toiagul lui Aaron îna­intea chivotului legii spre păstrare, ca semn pentru fiii neascultători, ca să înceteze de a mai cârti împotriva Mea, ca să nu moară!» Şi a făcut Moise aşa; cum îi poruncise Domnul, aşa a făcut” (Numerii 17, 1-11).

Sfinții și nu păcătoșii sunt cei care descoperă lumii Ortodoxia

În toiagul cel înflorit al Ortodoxiei, mărturisitoare peste veacuri și mântuitoare în vecii vecilor, contemplăm raze și limbi de foc, rădăcini coborâtoare și ramuri directoare și continuatoare, în Sfânta și dumnezeiasca Scriptură și la Sfinții și dumnezeieștii Părinți ai Bisericii (într-o schiță de idei), astfel: Ortodoxia ancestrală și primordială coboară, precum un filon, din Adam prin Set, Enoh și Noe, și nu prin Cain sau Lameh. Ortodoxia patriarhilor coboară din Avraam prin Isaac și Iacob; și nu prin eterodocșii Ismael și Esau; și din Avraam, prin nepotul său Lot; dar nu și prin fiii săi, Moab și Amon; și nici prin Madian și ceilalți fii ai Cheturei. Ortodoxia lui Moise coboară și se continuă prin Iosua și Caleb, și nu prin răzvrătiții și schismaticii Core, Datan și Aviron. Ortodoxia lui Samuel coboară prin David și Solomon; și nu prin neascultătorul Saul, sau prin Roboam și Ieroboam, care au dezbinat regatul. Ortodoxia Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul coboară și se continuă prin Elisei; dar nu și prin Ghehazi. Ortodoxia dreptului Iov coboară prin Elihu, dar nu și prin ceilalți trei prieteni ai lui Iov. Ortodoxia lui Ezdra se continuă prin Neemia; și nu prin Sambalat și Tobie, vrăjmașii rezidirii Ierusalimului. Ortodoxia biblică se exprimă prin cultul de la cortul sfânt și de la templul sfânt, și nu prin cultul vițelului de aur din pustie, sau al celor doi viței de aur ridicați de Ieroboam în Samaria (III Regi 12, 28-33). Ortodoxia biblică se manifestă prin focul cel ceresc al altarului Sfântului Proroc Ilie de pe Carmel; și nu prin jertfelnicul slujitorilor lui Baal și ai Astartei (III Regi 18, 19-39).

Ortodoxia Sfinților și dum­nezeieștilor Apostoli și Evan­ghe­liști ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos se continuă prin Duhul Sfânt, începând de la Rusalii, și prin punerea mâinilor lor, prin Sfântul Arhidiacon Ștefan, prin Sfântul Arhidiacon Filip și prin famenul etiopian; dar nu și prin ereticul Simon Magul. Ortodoxia apostolică a Sfântului Apostol Pavel coboară, se continuă, se transmite și se prelungește prin Sfinții ucenici Timotei din Efes și Tit din Creta; prin Filimon și Arhip din Colose, prin Dionisie Areopagitul din Atena, prin Onisifor și Onisim; dar nu prin Fighel și Ermoghen (II Timotei 1, 15), prin Imeneu și Filet sau prin Alexandru Arămarul (I Timotei 1, 20; II Timotei 4, 14). Ortodoxia Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan continuă prin „Gaiu cel iubit” și prin Dimitrie; dar nu și prin neascultătorul Diotref (III Ioan 1, 1. 9 și 12).

„Una” pe pământ, condiție pentru unitatea din cer

Ortodoxia patristică se continuă și se adeverește prin Sfântul Atanasie cel Mare al Alexandriei, și nu prin ereticul „Arie, cel nebun”; prin Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur; și nu prin ereticii Macedonie și Eunomie, sau prin Maxim Cinicul, uzurpatorul Sfântului Grigorie de Nazians de pe scaunul arhiepiscopal din Constantinopol; prin Sfântul Chiril al Alexandriei, și nu prin ereticul Nestorie; prin Papa Leon cel Mare al Romei, și nu prin monofizitul Eutihie; prin Sfântul Maxim Mărturisitorul și prin Sfântul Ioan Damaschin; și nu prin monoteliții Pyrhus sau Sever de Antiohia.

Ortodoxia postpatristică se continuă prin Sfântul Teodor Studitul și nu prin iconoclaști; prin Sfântul Simeon Noul Teolog și nu prin Mitropolitul Ștefan al Nicomidiei; prin Sfântul Grigorie Palama și nu prin Varlaam, Achindin sau Gregoras; prin Sfântul Marcu Eugenicul al Efesului și nu prin Visarion al Niceii sau Isidor de Kiev, semnatarii unirii florentine. Prin urmare, nu vom putea fi „una” în cer (cf. Ioan 17, 21), dacă nu suntem „una” și pe pământ; sau nu vom putea fi „una” în cer, dacă suntem dez­bi­nați confesional pe pământ!

„Și s-a deschis templul lui Dumnezeu, cel din cer, și s-a văzut în templul Lui chivotul legământului Său, și au fost fulgere și vuiete și tunete și cutremur și grindină mare” (Apocalipsă 11, 19). În chivotul legământului Său cel veșnic, din cer, atunci când se va deschide templul lui Dumnezeu, la Parusie, pe lângă Potirul cu mană euharistică și pe lângă cele două table ale legii Revelației dumnezeiești, Vechiul Testament și Noul Testament, sau Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, vom contempla teologic pentru veșnicie și toiagul cel înflorit al Ortodoxiei Bisericii lui Hristos, străluminat în fulgerele harului Duhului Sfânt, prin oricâte vuiete contrare și tunete potrivnice și cutremure istorice sau ploi cu grindină, va trebui să mai trecem, ca și creștini!

În chivotul eternității, doar toiagul Ortodoxiei profetice, apostolice și patristice, din mâna Dreptului Judecător va despărți Marea Roșie a oilor și a caprelor la Judecata de Apoi, spre viață veșnică sau spre osândă veșnică (cf. Matei 25, 46)!