Treimea pământească de arhierei, drept-slăvitoare a Treimii cerești

În calendarul Bisericii noastre, la sfârșit de Gerar îi sărbătorim pe Sfinții Trei Ierarhi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur. Ei sunt corifeii mileniului patristic, după cum am putea numi prima mie de ani din istoria creștină. Au fost oameni universali, care ar fi putut străluci în orice domeniu de activitate, însă ei au ales să slujească lui Hristos Domnul Vieții. De aceea, în ziua sărbătoririi lor comune, din data de 30 ianuarie, Biserica îi cinstește prin cuvinte ca acestea: „Pe cei trei preamari luminători ai Dumnezeirii Celei de trei ori mai strălucitoare decât soarele, pe cei ce învăpăiază lumea cu razele Dumnezeieştilor dogme; pe râurile ­cele cu miere curgătoare ale înţelepciunii, care adapă toată făptura cu apele cunoştinţei de Dumnezeu; pe Marele Vasile şi pe Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul, împreună cu Strălucitul Ioan cel cu limbă de aur; toţi cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne, cu cântări să-i cinstim; ­că aceştia pururea se roagă Treimii pentru noi”. 

Pe Sfinții Trei Ierarhi îi sărbătorim separat pe parcursul ­lunii ianuarie: pe Sfântul Vasile cel Mare - în prima zi a lunii, pe Sfântul Grigorie Teologul - în cea de a 25-a zi, iar pe Sfântul Ioan Gură de Aur - în a 27-a zi a lui Gerar. Sărbătorirea lor comună datează din timpul împăratului bizantin Alexios I Comnenul, care a domnit pe tronul imperial din Constantinopol între anii 1081 și 1118. În urmă cu o mie de ani, chestiunile religioase ocupau un loc central în viața cetățenilor capitalei Imperiului Bizantin, Constantinopol. Acești oameni erau preocupați de cele sfinte și mai ales de mântuirea lor. De aceea, ei citeau operele Sfinților Părinți și îi luau ca exemplu în urmarea lui Hristos.

Istoricul instituirii sărbătoririi lor comune

La sfârșitul secolului al XI-lea, în Bizanț s-a iscat o dispută despre cine este mai mare între acești trei sfinți: Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Această dispută risca să degenereze, deoarece poporul se împărțise în trei tabere, care riscau să treacă de la confruntarea de idei la una fizică. În acest context tulbure, Sfinții Trei Ierarhi au intervenit în chip minunat pentru a rezolva problema apărută. Ei s-au ­arătat Mitropolitului Ioan al ­Evhaitelor, un ierarh cu viață sfântă, și i-au spus: „Noi, precum vezi, una suntem la Dumnezeu şi nu este între noi nici o sfadă sau împotrivire, ci, fiecare în vremea sa pornindu-se de dumnezeiescul Duh, am scris învăţăturile spre mântuirea cea de obşte şi spre folosul oamenilor; şi acelea pe care le-am învăţat noi ­înşine, le-am dat şi altora spre înmulţirea talantului nostru, şi nu este între noi vreunul întâi sau al doilea, ci, dacă veţi vorbi de unul, cei doi urmează. Deci, sculându-te, porunceşte acelora care se separă, sfădindu-se, să nu se despartă, luptându-se pentru noi, căci pentru aceasta şi noi ne-am sârguit cât am fost vii, dar şi după mutarea noastră, ca să împăcăm lumea şi să o aducem într-o unire. Deci, împreunându-ne într-o zi, când ţi se va părea ţie că este de cuviinţă, fă nouă praznic cuviincios. Apoi, spune şi celorlalţi care vor fi mai pe urmă, cum că noi suntem una la Dumnezeu şi noi negreşit vom mijloci înaintea lui Dumnezeu cele pentru mântuire, pentru cei ce ne vor săvârşi praznicul pomenirii noastre”. Acestea zicând, i se părea că sfinţii se înălţau la cer, strălucind cu lumină nemărginită şi chemându-se unul pe altul pe nume. A doua zi, Sfântul Ioan, Mitropolitul Evhaitelor, a spus poporului viziunea pe care a avut-o. Fiind respectat de toți pentru viața lui sfântă, a fost și ascultat de toți și rugat să alcătuiască el slujba pentru sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi. Cu un fin discernământ duhovnicesc, el a ales ziua de 30 ianuarie ca zi de sărbătoare comună a celor Trei Ierarhi, deoarece sunt cinstiți separat pe parcursul acestei luni. Această sărbătoare a fost stabilită în anul 1086. Din imnografie înțelegem legătura care există între cei Trei Ierarhi și importanța lor pentru Ortodoxie. „După cum amintesc numeroase tropare ale slujbei lor comune, cei Trei Ierarhi sunt numiți treime pământească, diferiți ca persoane, însă uniți prin harul lui Dumnezeu; ne-au învățat, atât prin scrieri, cât și prin viața lor, să slăvim și să preamărim Sfânta Treime, pe Dumnezeu unic în trei Persoane. Aceste trei făclii ale Bisericii au răspândit pe tot pământul lumina adevăratei credințe, în ciuda pericolelor și a prigoanelor, lăsându-ne nouă, urmașilor lor, această sfântă moștenire prin care putem atinge fericirea desăvârșită și viața cea veșnică lângă Dumnezeu, împreună cu toți sfinții” (Ieromonahul Macarie de la Simonos Petra; Sinaxarul, Viețile Sfinților, volumul V, luna Ianuarie).

Cei Trei Sfinți Ierarhi au în comun iubirea lor către Prea­sfânta Treime și lupta lor de a apăra dreapta credință. De aceea, Biserica îi cinstește prin imnuri ca acesta: „Pe sfinţii propovăduitori şi dumnezeieşti vestitori, pe căpetenia învăţătorilor Tăi, Doamne, i-ai primit întru desfătarea şi odihna bunătăţilor Tale. Că ai primit ostenelile acelora şi moartea mai vârtos decât arderile de tot; Cel Ce Însuţi preamăreşti pe sfinţii Tăi” (Condacul Sfinților Trei Ierarhi). Iar despre lucrarea Duhului Sfânt în viața lor, Biserica măr­turisește prin cuvinte ca acestea: „Duhul lui Dumnezeu a umplut pe Sfântul Vasile de ştiinţă; din limbile cele de foc Sfântul Grigorie a avut una şi foc de cuvinte înalte a suflat; iar gura lui Hristos în Sfântul Ioan a grăit”. Cu adevărat, în toată activitatea lor sacerdotală au fost purtați de harul Duhului Sfânt, pentru că altfel nu putem înțelege cum, într-un timp de păstorire atât de scurt, toți trei au reușit să facă lucruri pe care alții nu le-au putut face pe parcursul a decenii de păstorire. Toți au avut de suferit de pe urma invidiei unora dintre contemporani, care nu au înțeles lucrarea harului Duhului Sfânt cu ei. Însă pe noi Biserica ne îndeamnă să îi cinstim: „Pe marii luceferi cei purtători de lumină, turnurile Bisericii cele neclintite, într-un glas să-i lăudăm noi, cei ce ne îndulcim laolaltă de bunătăţile, de cuvintele şi de darul lor. Pe Înţeleptul Ioan Gură de Aur şi pe Marele Vasile, împreună cu Sfântul Grigorie, strălucitul teolog; către care să şi glăsuim, strigând din inimă: Preamăriţilor Trei Ierarhi, rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră” (Sedelna Sfinților Trei Ierarhi).

Contemporani în duh și în credință cu Apostolii și cu creștinii din toate vremurile

Ca timp al viețuirii lor pământești, putem spune că au fost contemporani. Sfântul Vasile și Sfântul Grigorie au fost capadocieni și prieteni, trăind în veacul al IV-lea, iar Sfântul Ioan Hrisostom era antiohian și a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea și la începutul secolului al V-lea. Prin operele lor teologice, au influențat întreaga gândire creștină până astăzi. Sfântul Vasile cel Mare este un dascăl luminat al Ortodoxiei, prin profunzimea teologiei sale, un părinte al monahilor, prin trăirea lui ascetică și mai ales prin regulile monahale pe care le-a alcătuit; este, totodată, un precursor al asistenței sociale în Biserică, prin celebra sa Vasiliadă. El este un model desăvârșit de ierarh al Bisericii, o icoană vie de urmare a lui Hristos Veșnicul Arhiereu, care s-a făcut tuturor toate pentru a-i ajuta să se mântuiască. Putem spune, pe bună dreptate, că el este o comoară de mare preț pentru istoria Bisericii și un om providențial, prin care Dumnezeu a lucrat pentru descoperirea adevărurilor de credință lumii creștine, într-o epocă în care ereticii lucrau la subminarea Ortodoxiei Bisericii. Prin el și prin prietenul său, Sfântul Grigorie Teologul, Bunul Dumnezeu a salvat Biserica în veacul al IV-lea de la pericolul învățăturilor greșite ale ereticilor. Alături de el, pentru dreapta credință legată de Persoanele Preasfintei Treimi a luptat și Sfântul Grigorie, un om cu suflet ceresc, care, sub inspirația Duhului Sfânt, a pătruns adâncimea teologiei legate de cinstirea Preasfintei Treimi. De aceea, Biserica l-a numit Teologul, tocmai pentru profunzimea teologiei lui. Sfântul Ioan Gură de Aur este cel care continuă activitatea omiletică a celor doi ierarhi și pe cea teologică, de apărare a dreptei credințe. Biserica mărturisește prin imnurile ei rolul lor în teologhisirea despre Preasfânta Treime: „Trei însuşiri de seamă împreună aţi teologhisit în Treime: Nenaşterea Tatălui, Naşterea Fiului şi Purcederea Sfântului Duh”. Iar din altă cântare aflăm: „Unitu-s-au cei trei grăitori de Dumnezeu, Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, care au unit Treimea şi întru toate au păstrat nedespărţită Firea Dumnezeiască; şi mărire nedespărţită de la Treime primind, cheamă spre laudă pe cei ce O înalţă pe Ea în veci”.

Pentru acestea, ei sunt asemănați cu Sfinții Apostoli: „Luând înţelepciune de la Dumnezeu ca nişte alţi trei Apostoli ai lui Hristos, cu cuvântul cunoştinţei aţi întocmit dogmele, pe care mai înainte de cuvinte meşteşugite le-au aşezat pescarii, întru cunoştinţă, cu Puterea Duhului. Că aşa se cădea credinţei noastre celei drepte să ajungă la întocmire. Pentru aceasta, toţi strigăm către voi: rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc, cu dragoste, sfântă pomenirea voastră”.

Pentru noi, cei de astăzi, Sfinții Trei Ierarhi sunt făclii de lumină care ne luminează drumul credinței către mântuire. Iar când citim viețile lor, mărturisim alături de psalmist că „minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi”, iar alături de imnograful inspirat ne rugăm: „Ca aceia ce ați fost la obicei întocmai cu Apostolii și lumii învățători, rugați-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii și sufletelor noastre mare milă”.