„Trup Mi-ai întocmit“

Dacă vom compara versiunea Psalmului 39 dintr-o versiune care reflectă Septuaginta cu una care reflectă textul masoretic, vom observa câteva diferenţe. Cum se explică acestea şi de ce există pentru acelaşi psalm versiuni diferite în cele două tradiţii textuale?

Să vedem întâi cum sună cele două variante. Textul masoretic are următoarele: "Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispăşire. Atunci am zis: "Iată-mă că vin! În sulul cărţii este scris despre mine". Vreau să fac legea Ta, Dumnezeule" (v. 6-8; citat după Biblia lui D. Cornilescu). În Septuaginta se spune însă: "Jertfă şi prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit. Ardere de tot şi jertfă pentru păcat n-ai cerut. Atunci am zis: Iată vin! În capul cărţii este scris despre mine. Ca să fac voia Ta, Dumnezeul Meu …" (v. 9-11 în Biblia sinodală).

Dincolo de maniera diferită de traducere, diferenţele principale între originalele ebraic şi grecesc sunt foarte interesante. Textul masoretic conţine o propoziţia ciudată: "mi-ai străpuns urechile", ceea ce Septuaginta redă prin "trup mi-ai întocmit". Apoi textul masoretic spune: "În sulul cărţii", pe când Septuaginta "în capul cărţii".

Liturghie regală

Psalmul pare să semene cu un ritual, o liturghie regală care debutează cu o rugăciune de mulţumire, continuând cu plângere şi rugăciune de cerere. În perioade de criză (război, foamete etc.), regele îşi asuma rolul de mediator între Dumnezeu şi popor, făcându-se responsabil pe sine de păcatele poporului. Cel puţin acesta pare să fie profilul dorit de psalm, iar importanţa lui este subliniată de faptul că o formă a lui abreviată se regăseşte ca Psalmul 69.

Regele aduce jertfele prescrise, dar mărturiseşte că ele nu sunt suficiente. Aşa trebuie înţelese expresiile referitoare la Dumnezeu "nu doreşti", "nu ceri". Nu este vorba de respingerea cultului, ci de insuficienţa jertfelor în refacerea legăturii cu Dumnezeu. Divinitatea nu caută jertfele, ci schimbarea atitudinii celui păcătos care aduce jertfele.

În psalm nu se face nici o precizare cu privire la statutul orantului. Regalitatea lui constituie însă explicaţia cea mai potrivită pentru ceea ce urmează: "În sulul cărţii (megillat sefer) este scris despre mine". Ar fi vorba chiar de prescripţiile referitoare la rege din Deuteronom 17, 14-20, strânse într-o "carte" (sefer), "copie a legii" (mişne hat-tora) (cf. v. 18) (Peter C. Craigie, Psalms 1-50, Word Book Publisher, Dallas, Texas, 1983, WBC 19, p. 315). De altfel, atât în textul masoretic, cât şi în textul Septuagintei, psalmul este atribuit lui David, identificându-l deci pe orant chiar cu regele fondator al dinastiei iudaice, care devenise deja pentru evlavia populară un model al păcătosului care se pocăieşte şi se roagă lui Iahve.

Ascultarea Legii

Există însă şi o altă posibilitate de interpretare a propoziţiei. Se poate observa că "Iată vin" se continuă foarte logic cu "ca să fac voia Ta". "În sulul cărţii este scris despre mine" ar fi atunci o propoziţie incidentă, care întrerupe prezentarea sosirii pentru împlinirea voii divine. Ar putea fi la origine o glosă marginală, care indica o variantă găsită într-un alt manuscris: "într-un sul al cărţii este scris "despre mine"" în loc de "am venit". Termenul âalay tradus "despre mine" poate avea însă un sens mai larg: "asupra mea", "pentru mine". Dahood arată că âalay are şi un sens comercial "datoria mea" (Mitchell Dahood, Psalms I. 1-50, Yale University Press, New Haven / London, 2006, The Anchor Yale Bible, p. 246). Altfel spus, textul "iată am venit să fac legea Ta" cunoştea şi o altă variantă, "iată este de datoria mea (îmi revine mie) să fac legea Ta". În acest caz, orantul nu trebuie să fie neapărat rege, despre care să se scrie special în Lege, ci poate fi un om obişnuit, cu conştiinţa respectării Legii.

Străpungerea urechii

Ce înseamnă însă în original străpungerea urechii? E foarte straniu, iar unii comentatori s-au lăsat păgubaşi, mulţumindu-se să traducă literal "mi-ai săpat două urechi" şi să considere că "cea mai sigură abordare este traducerea literală, bazată pe ipoteza unei utilizări idiomatice antice al cărei sens nu mai este clar" (P.C. Craigie, Psalms 1-50, p. 312). Ideea generală este totuşi că "săparea" sugerează întocmirea unor urechi gata de ascultare a Legii (cf. Erhard S. Gerstenberger, Psalms, part 1, William B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan, 1988, FOTL 14, p. 171).

"Săparea" urechilor ar implica faptul că până atunci, în sens metaforic, omul avea urechile astupate, deci nu putea să audă nimic. Ceva asemănător apare la Ieremia: "Iată, urechea lor este netăiată împrejur şi nu pot să ia aminte" (6, 10). În limba română, un verb mai potrivit ar fi "a destupa". Urechile sunt "destupate" pentru a face ca oamenii să asculte, altfel ei "au urechi ca să audă, dar nu aud, pentru că sunt un neam de răzvrătiţi" (Iezechiel 12, 2; cf. şi Isaia 6, 10; Ieremia 5, 21); "n-au voit să ia aminte, ci au întors spatele cu îndărătnicie şi şi-au astupat urechile ca să nu audă" (Zaharia 7, 11).

Revenind la Psalmul 39, aceasta ar arăta că voia lui Dumnezeu nu s-a oprit la jertfe formaliste, ci i-a destupat orantului urechile, adică l-a făcut ascultător faţă de Lege.

Dar în Cartea legământului străpungerea urechii apare într-un context şi mai interesant. Dacă un sclav era mulţumit de stăpânul său, după şase ani putea alege să rămână veşnic sclav în acea casă. El era adus înaintea lui Dumnezeu (înaintea judecăţii lui Dumnezeu în Septuaginta, iar în Biblia sinodală "în faţa judecătorilor") şi mărturisea: "Îmi iubesc stăpânul". Atunci urechea îi era găurită de uşorii uşii cu o sulă, iar el "va robi în veci" (Ieşire 21, 5-6). E adevărat că nu se foloseşte verbul kara ("a săpa"), ci raţaâ ("a străpunge", "a găuri"), dar cred că putem vedea o asemănare izbitoare. Orantul mărturiseşte că Dumnezeu i-a străpuns urechile, adică a luat aminte la dorinţa lui de a-I fi slujitor pe veci, pentru că Îl iubeşte. Prin actul de străpungere l-a primit ca rob al Iahve.

Noul Testament

Citirea Septuagintei, "trup (soma) mi-ai întocmit" nu poate fi explicată convingător. Fie este vorba de o traducere interpretativă, pe care ulterior traducerile ebraizante din secolul 2 d.Hr. (Aquila, Symmachus şi Theodotion) au corectat-o înapoi în "urechi" (otia), fie este o corupere a textului (Radu Gheorghiţă, The Role of the Septuagint in Hebrews, Mohr Siebeck, Tübingen, 2003, WUNT.2 160, p. 48). De exemplu, urmând o sugestie a lui L. Bos din 1709, s-a sugerat că grecescul ethelesas otia a fost citit ethelesas (s)oma (Paul Ellingworth, Hebrews. A Commentary on the Greek Text, William B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids / The Paternoster Press, Carlisle, 1993, NIGTC, p. 500). Într-adevăr, în manuscrisele vechi se scria în majusculă fără spaţii între cuvinte, ceea ce face plauzibilă explicaţia.

Pentru noi însă, această transformare a "urechilor" în "trup" capătă o semnificaţie mesianică. Deja autorul epistolei către Evrei avea în faţă un text al Septuagintei cu varianta "trup". De altfel, în Evrei 10, 5-7 întâlnim cea mai veche interpretare hristologică a Psalmului 39. "Trup Mi-ai întocmit" se referă la Întruparea Mântuitorului ca pregătire pentru Jertfa de pe Golgota, prin care jertfele Vechiului Testament şi-au pierdut eficacitatea.

În plus, citirea Septuagintei ("în capul cărţii" şi nu doar într-un sul, "este scris despre Mine") arată convingerea că Scriptura este plină de aluzii la Hristos şSteve Moyise / Maarten J.J. Menken (ed.), The Psalms in the New Testament, T&T Clark International, London / New York, 2004, p. 210ţ. Mântuitorul devine principiul hermeneutic al Scripturilor, "capul" (kephalis) acestora. În El se împlineşte şi vechiul rol al regelui de mediator, dar şi ascultarea totală a Legii ca împlinire a voii Tatălui.