Pornind de la cuvintele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel că „fiecare om poate deveni mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu prin care lucrează în lume ca să ridice și să vindece pe cei răniți
„Unde este Domnul Dumnezeul lui Ilie?”
La întrebarea esențială a Sfântului proroc Elisei, rostită de pe malul stâng al Iordanului, după înălțarea Sfântului proroc Ilie Tesviteanul la cer și după ce acesta și-a sfâșiat hainele, precum catapeteasma templului la Răstignirea Domnului, închipuind vremea de dinaintea înălțării marelui proroc la cer și cea de după aceea, încercăm să răspundem teologic, în cele ce urmează, cu rugăciunile Sfântului Elisei.
Domnul Dumnezeul lui Ilie este în cer și pe pământ, în Sfânta Scriptură și în Sfântul Chivot; în Sfânta Biserică și în sufletul fiecărui om; în Sfânta Icoană și în Sfântul Potir; în Sfânta Liturghie și în Sfintele Taine; în Sfintele Ierurgii și în rugăciunea smerită și înlăcrimată a credincioșilor. Domnul Dumnezeul lui Ilie este în carul cel de foc al Duhului Sfânt înălțând pe marele proroc la cer, dar și în apele Iordanului care se vor despărți prin lovirea de către Sfântul Elisei cu mantia marelui proroc, lăsată să-i cadă din înaltul cerului pe brațele sale, ca o relicvă de mare preț. Domnul Dumnezeul lui Ilie este în văzduh, dar și pe țărmul Iordanului, la Marea Roșie, pe vremea lui Moise, dar și la Iordan, pe vremea Sfântului Ilie și Elisei, și mai târziu pe vremea Sfântului Ioan Botezătorul. Domnul Dumnezeul lui Ilie este în corabia lui Noe și în curcubeul legământului, dar și la stejarul Mamvri, revelat prin Teofanie, și în vârful scării lui Iacob, și în rugul aprins, și pe Muntele Sinai al lui Moise, și în cortul sfânt al chemării lui Samuel. Domnul Dumnezeul lui Ilie este și în templul sfânt al lui Solomon din Ierusalim, potrivit vedeniei Sfântului proroc Isaia, și la râul Chebar, descoperindu-i-se Sfântului proroc Iezechiel, și în locuința Sfântului proroc Daniel din Babilon, cu fereastra deschisă înspre Ierusalim, și în groapa cu lei a acestuia, ca și în cuptorul cel de foc al sfinților trei tineri și în coliba Sfântului proroc Iona, de la răsărit de Ninive.
Domnul Dumnezeul lui Ilie era și este și va fi în Ierusalim în templu, așteptând rugăciunea regelui Iezechia, pe vremea năvălirii asiriene; era în Samaria, așteptându-l chiar pe Sfântul proroc Elisei, care a pus acum această întrebare; era în Babilon, așteptând pe Sfântul proroc Daniel și pe cei trei tineri; era în Ninive, așteptând predica Sfântului proroc Iona; era în turnul cel de veghe, așteptându-l pe Sfântul proroc Avacum; era în Nazaret, pregătind Buna Vestire, și în Betleem, pregătind Nașterea Domnului; în Ierusalim, pregătind Întâmpinarea Domnului, minunile de la Vitezda și Siloam, Intrarea în Ierusalim și Învierea Domnului; și mai înainte la Iordan, pregătind Epifania.
Domnul Dumnezeul lui Ilie era pe Muntele Fericirilor, pregătind pe Sfinții Apostoli să primească și să asculte Predica de pe Munte; era peste semănături, pregătind umblarea Domnului printre ele; era pe Marea Galileii, așteptând potolirea furtunii de pe marea lumii păgâne, din vremea aceea și din vremea noastră. Domnul Dumnezeul lui Ilie era pe Muntele Tabor, așteptând Schimbarea la Față a Fiului Său Întrupat, slobozindu-și glasul ca Dumnezeu Tată și descoperind norul Duhului Sfânt, învăluindu-i pe Sfinții Apostoli. Domnul Dumnezeul lui Ilie era pe Golgota, dăltuind pe crucea văzduhului cuvintele: „Eli, Eli, lama sabahtani?”; era în mica cetate Emaus, pregătind Cina, Arătarea de după Înviere și ascunderea ca Nevăzut, înaintea celor doi ucenici, Luca și Cleopa. Domnul Dumnezeul lui Ilie era pe Muntele Măslinilor, așteptând și pregătind Înălțarea Domnului la cer; în Ierusalim, suflând peste veacuri și pentru veacuri nesfârșite, Cincizecimea și pe Drumul Damascului, așteptând căderea cu fața la pământ a lui Saul din Tars. Domnul Dumnezeul lui Ilie era în Insula Patmos pogorând din cer și descoperind Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul ca Otpust al Revelației biblice și Apolis al Noului Testament. Domnul Dumnezeul lui Ilie era deasupra și în apele Iordanului, pe care le va despărți peste o clipă întrebătorul acestor cuvinte și în care se va vindeca Neeman Sirianul de lepră, afundându-se de șapte ori în acestea, la cuvântul Sfântului Elisei. Domnul Dumnezeul lui Ilie era în casa femeii din Șunem, pregătind învierea fiului acesteia, dăruit prin binecuvântarea prorocului, peste puțină vreme.
Unde Îl găsim pe Dumnezeu în zilele noastre
Dar astăzi ne-am putea întreba și noi: Unde este Domnul Dumnezeul lui Ilie? În cer și pe pământ, „în toată vremea și în tot locul, închinat și mărit”; în biserici, catedrale, schituri și mănăstiri; în case de creștini și în chilii de mănăstiri, lângă troițe și sfinte cruci, în spitale și în închisori, în paraclise și în cimitire, în grădini și pe munți, în văi și pe culmi, în racle cu sfinte moaște, în glas de clopot și în bătaie de toacă, în apă de Agheasmă și de Botez, în Sfânt Mir de Mirungere, în Potir de Euharistie, în dezlegare de Spovedanie, în Dumnezeiescul Har de Hirotonie, în binecuvântare de Cununie și în untdelemn de Sfânt Maslu; în Sfeștanie de case și în sfințire de holde și țarini; în mireasmă de tămâie din cădelniță și în lumini din sfeșnic; în pictura bisericească și în norul din văzduh, în Sfânta Scriptură și în Sfânta Evanghelie; în aproapele nostru, prin chipul lui Dumnezeu și în fiecare dintre noi; și încă o dată deasupra Altarului Sfântului Ilie de pe Carmel, sub ienupărul de la Beer-Șeba și în gura peșterii de la Horeb; în coliba lui Iona și în cele trei colibe de pe Tabor, la Cina cea de Taină și la Cina Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, în Sfântul Altar și la strană, în naos de templu și de biserică, așteptând și primind rugăciunea smerită a vameșului.
Domnul Dumnezeul lui Ilie este în cer, învăluindu-l de multe veacuri în iubire și lumină pe Sfântul proroc Ilie Tesviteanul și păstrându-l în același car de foc, tras de cai de foc, în odihna Lui; dar și pe Muntele Taborului, unde avea să se arate Sfântul Ilie, împreună cu Moise, coborât pentru o scurtă vreme din car, la Schimbarea la Față a Domnului (Matei 17, 3); precum și „pe ulițele cetății celei mari, care se cheamă, duhovnicește, Sodoma și Egipt”, unde vor zăcea vreme de trei zile trupurile sfinte ale celor doi martori ai lui Dumnezeu, Sfinții Ilie și Enoh, uciși de fiara antihristică, înviind din morți și auzind glasul puternic venit din cer, zicându-le: „Suiți-vă aici! Și s-au suit la cer, în nori...” (cf. Apocalipsă 11, 3-12), ca să vină din nou curând cu Domnul, pe aceiași nori (cf. Matei 24, 30).
Domnul Dumnezeul lui Ilie este chiar și în locul unde, iubite cititor, citești și deslușești acum aceste cuvinte, căci, zice Domnul, nedeslușindu-ne taina: „Erau mulți proroci în Israel în zilele lui Elisei prorocul, dar nici unul dintre ei nu s-a vindecat, decât numai Neeman Sirianul” (Luca 4, 27); pe ceilalți zece vindecându-i, peste veacuri, Însuși Domnul, bucurându-se de mulțumirea și recunoștința celui ce era de alt neam.