„Văzut-am Lumina cea adevărată, primit-am Duhul cel ceresc...”

În Duminica Rusaliilor am sărbătorit momentul istoric al Cincizecimii, când peste Sfinții Apostoli S-a pogorât în chipul limbilor de foc cea de-a treia Persoană a Prea­sfintei Treimi, Duhul Sfânt, iar în Lunea Rusaliilor am sărbătorit „pe Însuși Preasfântul de viață Făcătorul și întru tot puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cins­tire, de o ființă și de o slavă cu Tatăl și cu Fiul”.

Părintele profesor Ene Braniște explică motivul pentru care în ziua următoare praznicului Rusaliilor Biserica a așezat sărbătorirea celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi: „Conform tradiției după care, în ziua următoare marilor praznice, sărbătorim persoanele care au slujit ca instrumente ale evenimentului prăznuit sau care au avut un oarecare rol în săvârșirea lui, a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, adică în Lunea Rusaliilor, Biserica Ortodoxă prăznu­iește pe Sfântul Duh, a Treia Persoană a Sfintei Treimi”.

A doua zi de Rusalii am sărbătorit și Treimea de Persoane a Unuia Dumnezeu, adică pe Tatăl, Fiul și pe Duhul Sfânt. Cinstim Persoanele Preasfintei Treimi pentru că toată lucrarea sfințitoare a Bisericii se săvâr­șește în numele Sfintei Treimi și pentru a arăta că opera de mântuire a neamului omenesc este lucrarea Persoanelor Sfintei Treimi. „Văzut-am Lumina cea adevărată, primit-am Duhul cel ceresc, aflat-am credința cea adevărată, nedespăr­țitei Sfintei Treimi închinându-ne; că Aceasta ne-a mântuit pe noi”, glăsuiește o cântare de la slujba Pogorârii Duhului Sfânt.

Din aceste motive, între cele două mari praznice ale Bisericii sărbătorite în zile consecutive există această legătură de firească continuitate. Același lucru este arătat de Sinaxarul Duminicii Rusaliilor, care menționează: „Săvârșim praznicul Cincizecimii, când Duhul Sfânt S-a coborât peste ucenicii Domnului și fiindcă Sfinții Părinți au socotit să despartă praznicele pentru măreția Preasfântului și de viață Făcătorului Duh, căci El este unul din Sfânta și de viață începătoare Treime, iată că pomenim luni, după Duminica a opta, felul cum a venit Duhul Sfânt”. Sinaxarul din Lunea Rusaliilor adaugă faptul că „în ziua Cincizecimii S-a pogorât Duhul Sfânt, în chip de limbi de foc, peste Sfinții Apostoli, în foișorul unde stăteau ei, și s-a așezat peste fiecare dintr-înșii”. Tot de aici aflăm că ucenicii Domnului „se găseau în foișor, în ziua Cincizecimii, cam pe la ceasul al treilea din zi, când s-a făcut pe neașteptate tunet din cer, în așa fel, încât a străbătut mulțimea adunată la Ierusalim, din toată lumea; și Duhul Sfânt S-a văzut în chip de limbi de foc, pogorând nu numai peste cei doisprezece Apostoli, ci și peste cei șaptezeci de ucenici; și aceștia au început să grăiască în limbi străine, fiecare din Apostoli grăind limbile tuturor neamurilor. Astfel, nu numai cel de alt neam auzea pe Apostol grăind în limba sa proprie, ci și Apostolul înțelegea și grăia limba fiecărui neam”.

De ce Duhul Sfânt a venit după zece zile de la Înălțarea Domnului? Răspunsul ni-l oferă tot Sinaxarul: „Duhul Sfânt a venit după ce au trecut zece zile de la Înălțare, iar nu îndată după Înălțare, spre a face pe Ucenici să-L aștepte cu și mai multă înflăcărare. Tradiția zice că în fiecare zi venea să se închine acelui Trup îndumnezeit al lui Hristos câte una din cetele îngerilor. Deci, după împlinirea celor nouă zile, împăcarea fiind săvârșită prin Fiul, în a zecea zi a venit în lume și Mângâietorul”.

Iar despre venirea Duhului Sfânt în lume în a 50-a zi de la Învierea Domnului, tradiția patristică men­țio­­nează că ea face amintire de Legea Veche, pentru că „Israel a primit cele zece porunci după un timp de cincizeci de zile de la trecerea prin Marea Roșie. Să se mai țină seamă și de asemănări: Acolo era un munte, aici un foișor; acolo s-a văzut foc, aici limbi de foc; iar în locul tunetului și negurei din Sinai, aici s-a auzit un vuiet de vifor năprasnic”.

Despre modul Pogorârii Duhului Sfânt în chip de limbi de foc același text teologhisește pe baza gândirii patristice: „Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de limbi de foc ca să arate că este în legătură cu Cuvântul cel viu; sau pentru că Apostolii trebuiau să învețe mulțimile și să le aducă la Hristos și prin mijlocirea Cuvântului. S-a pogorât apoi, în chip de foc, ca să arate, pe de o parte, că Dumnezeu este foc mistuitor, iar pe de alta, pentru nevoia de cură­țire; și S-a împărțit în limbi, pentru haruri. Și precum odinioară a amestecat pe cei ce știau numai o limbă și i-a împărțit în mai multe limbi, tot așa și acum, celor ce cunoșteau numai o limbă le-a dat să cunoască multe limbi, ca să adune pe cei ce erau de diferite limbi, risipiți în toate laturile lumii”.

Sinteza teologică a istoriei mântuirii neamului omenesc și a sensurilor spirituale ale prăznuirii împărătești din zilele Rusaliilor o găsim la finalul slujbei ce se săvâr­șește imediat după Sfânta Liturghie din Duminica Cincizecimii, și anume Vecernia „plecării genunchilor”, când, la otpust, preotul spune: „Cel ce din sânurile Tatălui S-a deșertat pe Sine și din cer pe pământ S-a pogorât și a luat toată firea noastră cea omenească și a îndumnezeit-o, iar după aceea ia­răși S-a suit la ceruri și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu și Tatălui, și a trimis, peste Sfinții Săi Ucenici și Apostoli, pe Duhul cel dumnezeiesc și Sfânt, Cel de o ființă și de o putere, întocmai slăvit și împreună-veșnic; și printr-Însul i-a luminat pe ei și prin ei pe toată lumea”.