Vindecarea lui Neeman

În 4 Regi 5 se relatează cum un ofiţer sirian, Neeman, este vindecat de lepră de către profetul Elisei, care îi cere să se scalde de şapte ori în Iordan. Curăţirea de neputinţele trupeşti prin baia Iordanului prefigurează curăţirea de păcate a Sfântului Botez.

Numele ofiţerului este redat în Biblia sinodală Neeman, deşi aceasta nu corespunde nici cu textul ebraic, nici cu cel grecesc. În ebraică este Naaman, iar în greacă, Naiman, care s-ar citi reuchlinian Neman (dar nu cu doi e).

Convertirea ofiţerului sirian

Episodul conţine în mod clar o convertire: "Iată, am cunoscut că în tot pământul nu este Dumnezeu decât numai în Israel!" (4 Regi 5:15). Aceasta presupune şi un ataşament faţă de ţara Israelului, cea în care adevăratul Israel este cunoscut. Neeman se vindecă doar prin scăldarea în Iordan, a cărui importanţă este arătată printr-o anecdotă. Ofiţerului i se pare porunca să se scalde în Iordan prea puţin spectaculoasă, mai ales că Elisei nici nu-i iese în întâmpinare, ci îi transmite porunca prin slujitorul său. "Neeman însă s-a mâniat şi a plecat, zicând: "Iată, socoteam că va ieşi el şi, stând la rugăciune, va chema numele Domnului Dumnezeului său, îşi va pune mâna pe locul bolnav şi va curăţi lepra. Au doară Abana şi Farfar, râurile Damascului, nu sunt ele mai bune decât toate apele lui Israel? Nu puteam eu oare să mă scald în ele şi să mă curăţ?"" (4 Regi 5:11-12).

Mânia lui Neeman va duce la constatarea că, deşi poate apele Siriei sunt mai curate decât cele din Israel, totuşi, doar în Israel apele sunt vindecătoare. Abana şi Farfar apar în text ca nişte concurente ale Iordanului, dar, în pofida superiorităţii numerice şi aprecierii calităţii lor văzute ("sunt mai bune"), Iordanul se dovedeşte incomparabil.

Sfinţenia ţării Israelului, care Îl cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu, se vede şi în faptul că după convertire Neeman îşi ia cu sine pământ încărcat în saci pe doi catâri pentru a se ruga Dumnezeului lui Israel chiar de pe pământul Israelului. "Atunci să se dea robului tău pământ cât pot duce doi catâri, pentru că de aici înainte robul tău nu va mai aduce arderi de tot şi jertfe la alţi dumnezei afară de Domnul" (4 Regi 5:17).

Minunea vindecării de lepră este dublată şi de minunea regenerării trupului lui Neeman - "i s-a înnoit trupul ca trupul unui copil mic şi s-a curăţit" (4 Regi 5:14). De fapt, episodul chiar face parte dintr-un ciclu de minuni ale profetului Elisei, foarte vechi (4 Regi 2; 4-8), care îl certifică pe Elisei ca profet harismatic, "om al lui Dumnezeu". El intervine activ în războiul cu sirienii şi chiar salvează Samaria (cap. 6), dar pentru a se arăta că nu este vorba de un partizanat politic, nici de înţelegerea exclusivistă în legătură cu Israelul, profetul Elisei moşteneşte de la Sfântul Prooroc Ilie sarcina ungerii ca rege al Siriei a lui Hazael (cf. 3 Regi 19:15; sugestia îi aparţine lui Rabbi Abarbanel cf. Mordechai Cogan, I Kings: A New Translation with Introduction and Commentary, Yale University Press, New Haven / London, 2008, reprint din 1964, AB10 p. 454). Ca şi în cazul minunilor Sfântul Ilie în legătură cu văduva din Sarepta Sidonului (înmulţirea făinii şi a untdelemnului, învierea fiului ei - cf. 3 Regi 17:14.16.20-22), şi Sfântul prooroc Elisei extinde binefacerile de la Dumnezeu şi asupra persoanelor care provin din alte popoare (chiar vrăjmaşe Israelului!).

Neamurile şi Botezul

Exemplul lui Neeman este comentat şi de Mântuitorul Hristos în sinagogă, când le spune conaţionalilor că nici un profet nu este bine primit în patria sa. Deşi erau multe văduve în zilele lui Ilie, doar una străină, din Sarepta Sidonului, s-a învrednicit să-l primească pe profet şi să scape de foamete. "Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât Neeman Sirianul" (Luca 4:27). La auzul acestor vorbe, cei din sinagogă s-au umplut de mânie (v. 28). Aceasta arată că, în cele două exemple, credinţa neamurilor şi darurile de la Dumnezeu au fost mai mari decât ale israeliţilor. Se poate deci concluziona că încă din Noul Testament vindecarea lui Neeman a slujit ca un exemplu pentru convertirea neamurilor.

Dar primul scriitor creştin care se referă la episodul din 4 Regi 5 este Tertulian, în lucrarea Împotriva lui Marcion. Acesta identifică în mod expres prefigurarea Botezului cu baia în Iordan. "Mai degrabă, curăţirea sirianului semnifica pentru toate neamurile lumii propria lor curăţire în Hristos, lumina lor, fiind cufundate în murdăria celor şapte păcate de moarte: idolatria, blasfemia, uciderea, adulterul, desfrânarea, mărturia mincinoasă şi înşelăciunea. De aceea s-a spălat în Iordan de şapte ori, o dată pentru fiecare. Deopotrivă pentru a putea prăznui curăţirea de o întreagă şeptime, cât şi pentru că virtutea şi deplinătatea Botezului i-au fost astfel atribuite lui Hristos singur, Care va veni într-o zi pentru a aduce pe pământ nu doar revelaţia, ci şi Botezul, încărcat cu o putere deplină" (Împotriva lui Marcion, 4:9, cf. ANF 3, p. 356).

Origen în Comentariul la Ioan 6:242-245 se referă la puterea tămăduitoare a Iordanului în care boteza Sf. Ioan Botezătorul, amintind şi de episodul cu ofiţerul Neeman. Acesta s-a mâniat pentru că nu cunoştea "marea Taină a Iordanului". Practic, ceea ce solicită Neeman, ca profetul să iasă şi, "stând la rugăciune, să cheme numele Domnului Dumnezeului său, să-şi pună mâna pe locul bolnav şi să curăţească lepra" (4 Regi 5:11), este împlinit în gestul Mântuitorului, când de exemplu îl curăţă de lepră pe cel care Îl roagă: "Şi Iisus, întinzând mâna, S-a atins de el, zicând: Voiesc, curăţeşte-te. Şi îndată s-a curăţit lepra lui" (Matei 8:3) (Origène, Commentaire sur Saint Jean, vol. 2, trad. Cécile Blanc, Cerf, Paris, 1970, SChr 157, pp. 312-315). În Omilii la Luca 33:5, Origen insistă pe tipul Botezului: "Neeman s-a ridicat, a plecat şi, scăldându-se, a împlinit Taina Botezului, trupul său devenind asemănător cu trupul unui copil. Ce fel de copil? Acela care în baia renaşterii se naşte în Hristos Iisus" (cf. Commentaire sur St Jean, pp. 312-313, n. 3).

Lepra păcatului

Sf. Efrem Sirul comentează de asemenea: "Într-adevăr, păcatul este lepra sufletului, care nu este percepută de simţuri, ci dovada ei o are mintea, iar firea omenească trebuie să fie eliberată de la această boală prin puterea lui Hristos, care este ascunsă în Botez. Era necesar ca Neeman, pentru a fi curăţat de cele două boli, de cea a sufletului şi de cea a trupului, să reprezinte în persoana sa curăţirea tuturor neamurilor prin baia renaşterii, al cărei început este în râul Iordanului, maica şi obârşia Botezului" (Despre cartea a doua a Regilor 5:10-11, cf. Marco Conti şed.ţ, 1-2 Kings, 1-2 Chronicles, Ezra, Nehemiah, Esther, InterVarsity Press, Downers Grove, 2008, ACCS.OT 5, p. 167). Izbăvirea lui Neeman de lepră "prefigurează în mod extraordinar şi foarte limpede taina vindecării care este oferită tuturor neamurilor pământului de către Domnul nostru prin mijlocirea Apostolilor" (Despre cartea a doua a Regilor 5:15, p. 168).

Cezarie de Arles asociază mânia lui Neeman când aude că trebuie să se scalde de şapte ori în Iordan cu refuzul iniţial al neamurilor de a crede în Hristos înainte de răstignire, dar apoi, ca şi Neeman, neamurile au venit la Taina Sfântului Botez prin predicarea Apostolilor. "Vedeţi, fraţilor, Elisei îl trimite pe Neeman la râul Iordanului pentru că Hristos le va trimite pe neamuri la Botez". Faptul că Elisei nu a ieşit din casă la Neeman, ci l-a trimis pe slujitorul său, preînchipuie faptul că Hristos nu a predicat El Însuşi neamurilor, ci i-a trimis pe Apostoli. Sfântul profet Elisei Îl reprezintă tipologic pe Hristos, pentru că, fără harul Lui, omenirea nu se poate curăţa de "lepra păcatelor", atât de cel originar, cât şi de păcatele ulterioare. Spălarea de şapte ori semnifică primirea Duhului Sfânt, Care S-a pogorât şi peste Hristos la Botezul în Iordan. Cât despre regenerarea trupului, care acum devine ca al unui copil, Cezarie comentează: "Observaţi, fraţi iubiţi, că această asemănare este săvârşită în poporul creştin, pentru că ştiţi că toţi care sunt botezaţi sunt numiţi "copii", chiar dacă sunt bătrâni sau tineri. Cei care se nasc bătrâni prin Adam şi Eva renasc ca nişte copii prin moarte a doua oară la viaţă. Prima şnaştereţ aduce copii ai mâniei, pe când cealaltă îi naşte iarăşi ca vase ale milei" (Omilia 129:4-5, ACCS.OT 5, pp. 168-169).