Vocația și misiunea familiei în Biserică și în lumea contemporană

La aproape două luni de la publicarea în limba italiană a Raportului final al Sinodului Episcopilor către Sfântul Părinte Papa Francisc (24 oct. 2015), emis de către a XIV‑a Adunare Generală a Sinodului Episcopilor cu tema Vocația și misiunea familiei în Biserică și în lumea contemporană, a fost publicată și mult așteptata traducere oficială în limba engleză. În cursul anului 2016 este așteptat și documentul papal în această privință.

Acest sinod a fost unul înconjurat de dezbateri profunde în sânul lumii catolice, dezbateri generate și de polarizarea, mai mult sau mai puțin artificială, operată de către presă între sinodalii progresiști și cei conservatori.

Pe de altă parte, o altă sursă a dezbaterilor a fost personalitatea Papei Francisc, creionată de media progresistă ca fiind mult așteptatul răspuns la presiunile de modernizare a Bisericii. Încă înainte de acest sinod, Papa a fost votat drept cea mai importantă personalitate a anului 2013 în viețile persoanelor LGBT (The Advocate), fiind perceput ca persoana potrivită care să racordeze Biserica romano‑catolică la schimbările generate de revoluția culturală din 1968 (revoluția sexuală, ideologia gender, corectitudinea politică etc.).

Deși textul de lucru care a antedatat sinodul - Instrumentum Laboris - a fostcontroversat, documentul final a fost foarte argumentat biblic, fapt recunoscut de analiștii evanghelici, și mult mai dezvoltat pe problemele corelative familiei, anume atenție sporită asupra copiilor și contextului social.

Raportul debutează relativ atipic cu prezentarea mai întâi a aspectelor sociologice și culturale ale familiei, sub sintagma „Biserica ascultând familia”. Sunt tratate succesiv modificări ale concepțiilor antropologice și ale discursului cultural, aspecte legate de contextul socio‑economic, incluziune și societate. Raportarea la aceste aspecte, deși recunoaște statul asistențial ca dat (în condițiile în care acesta reprezintă contextul pentru doar o parte a catolicismului) și este atentă la critica socială de stânga, nu glisează înspre marxism (de așteptat de la un papă sud‑american familiarizat cu teologia eliberării și de la presiunea sinodalilor nord‑europeni), ci oferă un răspuns echilibrat în cheie creștină. Ulterior, sunt tratate aspecte teologice - familia în planul lui Dumnezeu, și misionare - vocația misionară a familiei creștine.

Pornind de la antropologia biblică a familiei formate din bărbat și femeie - „Biserica domestică”, denunță cu luciditate riscurile contemporane (#5, 7); schimbările antropologice și culturale; dificultatea tinerilor de a vedea în învățătura Bisericii despre nuntă bunătatea inten­ționalității divine (#7); presiunile media și ale ideologiei feministe. Este subliniată ideologia „gender”, care „neagă diferența și reciprocitatea naturală a bărbaților și femeilor... introducând proiecte educative și legislative ce promovează o identitate personală și o intimitate afectivă radical separată de diversitatea biologică dintre bărbat și femeie” (#8).

Cu profundă convingere, Biserica vestește „Evanghelia familiei”. Abordarea familiei este așezată în contextul social mai larg, incluzând aspecte legate de politici familiale (#12), izolare socială (#13), economie și egalitate (#14), sărăcie și excluziune (#15), vârsta a treia, văduvia, etapele finale ale vieții (#17‑20), nevoi speciale (#21), migrația (#23‑24), persoanele necăsătorite, copii, femei, bărbați, tineri (#26‑29).

Partea secundă a raportului este cea teologică. Familia, școală a umanității, reprezintă un bun al comunității, al întregii Biserici și societăți. Textul se remarcă prin accentul pe indisolubilitate, pe aspectul sacramental indisolubil al mariajului (#36, 40, 42, 47, 48, 69), și, bineînțeles, pe consecințele teologice, canonice și de practică liturgică care decurg de aici.

Recunoscând drama divorțu­lui, îndeosebi asupra copiilor, raportul rămâne tranșant în privința cuplurilor care trăiesc împreună, sau sunt divorțați și recăsătoriți civil, sau sunt doar căsătoriți civil - Biserica se apleacă cu dragoste asupra celor care participă imperfect la viața ei (#53). Cu toate că participă imperfect, este recomandată integrarea în comu­nități (#78, 84) prin modalități hotărâte la nivelul diocezelor și prin informarea asupra posi­bilității declarării nulității mariajului prim, mai ales că investigarea și verificarea invali­dității căsătoriei beneficiază de o procedură deja simplificată, episcopii locali fiind cei care decid în aceste cazuri (#82).

Subiectul care a suscitat cele mai importante dezbateri și disensiuni a fost cel al cuminecării persoanelor divorțate și recăsătorite civil, subiect lansat încă din 2014 de către Cardinalul Walter Kasper. Așteptarea mare de la acest sinod a fost ca el să propună acceptarea la potir a persoanelor divorțate și recăsătorite. Sinodul a decis doar despre cei divorțați și care nu se recăsătoresc că Euharistia este hrană care îi susține în starea lor (#83).

Un punct al raportului intens dezbătut și care a trecut de votul sinodalilor la limită a fost #85 (178 voturi pentru - în condițiile unui minim necesar de 177; 80 voturi împotrivă). Acesta citează Familiaris Consortio #84, însă omite partea unde celor divorțați și recăsătoriți civil li se interzice cuminecarea. Exortația apostolică a Papei Ioan Paul al II‑lea Familiaris Consortio despre îndatoririle familiei creștine în lumea de astăzi (22 nov. 1981), amintită, de altfel, și de Cardinalul Péter Erdö în cuvântul de deschidere al sinodului, la #84 despre divorțații recăsătoriți, afirmă că acei credin­cioși, care de dragul copiilor și al vieții de cuplu construite împreună vor să rămână în acel mariaj contractat civil, au acces la Spovedanie și Euharistie doar dacă înțeleg să practice abstinența totală, trăind în continuare relația de cuplu ca prietenie și ajutor reciproc.

La #85, sinodul evită concluziile tranșante, nu spune nimic despre problema-cheie, invitând la discernământ personal, la introspecția celor divorțați și la discernământ pastoral. Deși neformulată aici, singura cale rămâne declararea nulității căsătoriei prime, acolo unde este posibilă.

Sinodul subliniază libertatea Bisericii de a propovădui propria învățătură și susține dreptul la obiecție de conștiință a educatorilor (#58). În privința homo­sexua­lității și a pretențiilor la recunoașterea dreptului de a întemeia familii, este punctată demnitatea tuturor persoanelor și evitarea discriminărilor nedrepte. Totuși, documentul subliniază faptul că „nu există absolut nici un temei pentru considerarea uniunilor homosexuale în vreun mod asemănător sau îndepărtat analog planului lui Dumnezeu pentru căsătorie și familie” (#76). Sexul (determinarea biologică) și genul (determinarea culturală) se pot distinge, dar nu se pot separa (#58).

Textul abordează și alte aspecte ale dificultăților vieții de familie. Pastorația atentă a cuplurilor care urmează a se căsători trebuie continuată de pastorația cuplurilor proaspăt căsătorite. Sunt sub­liniate importanța și provocarea ridicate de creșterea și educarea copiilor (#66‑68) și binecuvântarea adopției (#65).

De interes aparte pentru ortodocși sunt capitolele referitoare la căsătoriile mixte (#72‑75). Este subliniată valoarea lor pentru mișcarea ecumenică, însă sunt subliniate și aspecte dificile care apar precum identitatea religioasă a familiei, a copiilor, participarea la viața liturgică sau posibilitatea împărtă­șirii experien­țelor duhovnicești. Deși soțul și soția din aceste căsătorii au în comun Tainele Botezului și Nunții, Euharistia nu o pot avea în comun nici la ceremonia nupțială, decât respectând prevederile canonice deja în vigoare privind creștinii răsăriteni sau pe cei de altă confesiune.

Analizând Raportul final al Sinodului Episcopilor către Sfântul Părinte Papa Francisc emis de către a XIV‑a Adunare Generală a Sinodului Episcopilor cu tema Vocația și misiunea familiei în Biserică și în lumea contemporană, putem formula următoarele concluzii: sinodul, fidel tradiției teologice din care face parte, încearcă să ofere o viziune creștină asupra mariajului și familiei în încercarea de răspunde crizei moderne a acestora. Tonul raportului este unul conservator, nu a cedat presiunilor de a adapta viziunea teologică a indisolu­bilității teologice a căsătoriei și a consecințelor sale. Papa Francisc, aclamat de media interna­țională ca fiind un papă progresist, care a primit Premiul Charlemagne pentru anul 2016 - „European unifier of the year” (cf. The Economist, 27 dec. 2015), s‑a dovedit a sprijini tacit partida conservatoare. Este așteptat în 2016 documentul papal privitor la această problemă. Rămâne actuală problema tendințelor deschise progresiste din catolicism, problema așa‑zisei „schisme nord‑europene”, mai ales că ideea/stratagemă a libertății locale a inovației „local option Ca­tholicism” nu a fost sancționată de sinodali. Documentul are avantajul de a putea fi referit ca poziție oficială a catolicismului în dezbaterile culturale și sociale de astăzi.