Zilele sfinte ale Pătimirii Domnului

Suntem în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, cel mai important timp duhovnicesc din ­cursul anului bisericesc, când zilele sunt numite Sfinte şi Mari, ceea ce a făcut ca acest răstimp liturgic să primească și denumirea de Săptămâna Mare. Se numeşte aşa „nu pentru că zilele ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că de-a lungul ei s-au săvârșit minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru” (Sinaxar Sfânta şi Marea Sâmbătă).

Acum suntem alături de Hristos în Ierusalim la Sfintele şi Mântuitoarele Sale Pătimiri, participând la slujbele care urmăresc ultima săptămână din activitatea Sa mesianică, conform relatărilor Sfinţilor Evanghelişti.

Fiecare zi din Săptămâna Mare are o temă centrală care reflectă textul Sfintelor Evanghelii ce ne vorbesc despre Sfintele Pătimiri ale Domnului. Aceste teme sunt reflectate în imnurile Triodului, unde în sinaxare regăsim dezvoltări teologice ale înţelegerii zilelor Sfinte şi Mari ale Săptămânii Sfintelor Pătimiri.

Încă din Sfânta şi Marea Luni de la începutul Deniei de duminică seara, Triodul enunţă tema centrală a Săptămânii Mari: „Cinstitele Pătimiri au răsărit lumii în această zi ca nişte lumini de mântuire, că Hristos merge să pătimească din bunătatea Sa. Cel ce cuprinde toate cu palma primeşte a fi răstignit pe lemn, ca să mântuiască pe om”.

Sfânta şi Marea Luni este ziua ce „aduce luminat începuturile Pătimirilor Domnului”, când „Ziditorul merge să ia răstignire” ca să „mântuiască pe om”. În această zi ne-a fost pusă înainte imaginea smochinului care s-a uscat la cuvântul Mântuitorului (Matei 21, 19-20). Sinaxarul explică episodul biblic pe baza unei vechi tradiţii transmise de Isidor Pelusiotul: „Pomul călcării poruncii a fost smochinul. Din frunzele lui și-au făcut acoperământ strămoșii noștri călcători de poruncă. Din pricină că n-a fost blestemat atunci, a fost blestemat acum de Hristos, ca un iubitor de oameni, ca să nu mai facă rod, care este pricina păcatului. Iar că păcatul se aseamănă cu smochina este lucru destul de limpede: are dulceața plăcerii, lipiciunea păcatului, iar în urmă, usturimea și iuțimea conștiinței”.

O altă temă a zilei de luni este „pomenirea Fericitului Iosif cel preafrumos”, care-L preînchipuie pe Hristos, vândut de ucenicul Său pentru 30 de arginţi la fel cum a fost şi Iosif vândut de fraţii săi.

Sfânta şi Marea Marţi are ca temă imaginea celor 10 fecioare din parabola pe care o rosteşte Mântuitorul în Ierusalim înainte de Sfintele Sale Pătimiri (Matei 25, 1-13). „Pilda celor zece fecioare a spus-o (Hristos) pentru a ne îndemna spre milostenie și, în același timp, spre a ne învăța să fim cu toții gata înainte de sfârșitul vieții” (Sinaxar Sfânta şi Marea Marţi).

Sfânta şi Marea Miercuri ne vorbeşte prin imnografia Triodului despre vânzarea lui Iuda, numit „înşelător”, care, „poftind iubirea de argint, a gândit cu vicleşug” să-L vândă pe Hristos și „pentru aceasta, îmbătându-se, a alergat la iudei şi a zis călcătorilor de lege: Ce vreţi să-mi daţi, şi eu Îl voi da pe El vouă, ca să-L răstigniţi?” Ce-l determină pe Iuda să gândească vânzarea Învăţătorului său este ungerea pe care o face femeia păcătoasă Domnului Hristos înainte de Mântuitoarele Sale Pătimiri, care este şi tema acestei zile.

Sinaxarul din Triod ne spune: „Pomenirea ei s-a pus în această zi, pentru ca, după cuvântul Mântuitorului, să se predice pretutindenea și tuturor fapta ei cea plină de multă învățătură”.

Sfânta şi Marea Joi este ziua Cinei celei de Taină, când Mântuitorul nostru Iisus Hristos a instituit Sfânta Euharistie. De la începutul Deniei, troparul sintetizează evenimentele acestei zile: „Când măriţii ucenici la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubirea de argint, bolnăvindu-se, s-a întunecat și judecătorilor celor fără de lege, pe Tine Judecătorul cel drept, Te-a dat”. Sinaxarul ne spune că în această zi „prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, adică predarea înfricoșatelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire și vânzarea Domnului”.

Sfânta şi Marea Vineri este ziua în care Hristos S-a răstignit pe Cruce pentru mântuirea noastră. Acum „prăznuim sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Pătimiri ale Dom­nului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și, înainte de toate, crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, ce a fost răstignit împreună cu El” (Sinaxar Sfânta şi Marea Vineri).

Sfânta şi Marea Sâmbătă este capătul urcuşului nostru duhovnicesc din timpul liturgic al Triodului şi ţinta eforturilor noastre ascetice din vremea postului. Este cea mai importantă zi din Săptămâna Mare, când „prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viață veșnică” (Sinaxar Sfânta şi Marea Vineri). Acum cântăm troparul plin de conţinut dogmatic: „Când Te-ai pogorât la moarte, Cel ce ești Viața cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii; și când ai înviat pe cei morți din cele de desubt, toate puterile cerești au strigat: Dătătorule de viață, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ție!” Acum se face trecerea către sărbătoarea Învierii Domnului. Mai ales când săvârşim în această ultimă zi a Săptămânii Mari Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, care ne introduce în bucuria pascală prin citirea pericopei evanghelice de la Matei 28, 1-20, care ne prezintă Învierea Domnului.