Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Evanghelia de Duminică Bogat cu adevărat ești când Îl primeşti pe Dumnezeu în inima ta

Bogat cu adevărat ești când Îl primeşti pe Dumnezeu în inima ta

Un articol de: Pr. Lect. Dr. Mihai Burlacu - 26 Ian, 2020

Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu) Luca 19, 1-10

În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și a coborât degrabă și L-a primit, bucurându-se. Și, văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.

Textul evanghelic de astăzi evocă tema pocăinţei prin exemplul personal al unui om, numit Zaheu, despre care ni se spune că era mai-mare peste vameşi. Demnitatea sa era echivalentul unei funcţii înalte în contextul lumii actuale. Este lesne de înţeles că era bogat şi influent, fapt consemnat şi de Scriptură. Vameşii erau consideraţi oameni ai puterii, reprezentanţi ai autorităţii iudaice sau chiar ai Imperiului roman. Cei mai conservatori dintre evrei vedeau în vameşi oameni care au abjurat de la principiile tradiţionale evreieşti, de la sistemul teocratic întemeiat pe Legea dată prin Moise, întărită prin regalitatea lui David. Ei erau o categorie de oameni temuţi, deoarece puteau abuza oricând de autoritatea lor. Zaheu fiind „mai-mare peste vameşi” nu se sfia să se arate în public, ci se alătura mulţimii, considerându-se totuşi în sufletul său aparținând poporului, neavând acel aer triumfalist pe care îl afişa majoritatea tagmei sale. 

El dorea să-L vadă pe Domnul Iisus Hristos, căci era fascinat de popularitatea Acestuia pentru minunile Sale. Personalitatea lui Hristos avea notorietate datorită vindecărilor minunate, în special aici, în Ierihon, unde ne arată Sfântul Evanghelist Luca că se petrece acţiunea. Întâlnirea cu Domnul Iisus Hristos avea un impact puternic în sufletele şi inimile celor care-L vedeau sau cunoşteau, încât aceştia îşi dădeau seama imediat că nu este doar un simplu om, nici măcar un simplu profet, ci mai mult decât atât. Această revelaţie personală a lui Hristos prin inter­acţiunile cu contemporanii Săi declanşează certitudinea acestora că „de la Dumnezeu a ieşit” sau, mai clar, că este Dumnezeu Însuşi. Pe aceste interacţiuni revelatorii oamenii ajung la conştiinţa dumnezeirii Sale, aşa cum s-a întâmplat și în cazul lui Zaheu.

Conștiința păcătoșeniei și dorul după Dumnezeu 

Ne spune Sfânta Scriptură că Zaheu era mic de statură şi nu putea să-L vadă, de aceea s-a urcat într-un sicomor. Oare Zaheu, persoană importantă, care dispunea de multe resurse, nu putea să-şi facă loc în primele rânduri ale mulţimii ca să ajungă la Hristos? Zaheu era conştient de păcatele sale şi de faptul că Hristos i le ştie, deci se socotea nevrednic să-L întâmpine sau să-L invite în casa sa.

Dar Iisus Hristos vine deja în întâmpinarea smereniei lui: „Zahee, grăbeşte-te şi dă-te jos, căci azi trebuie să rămân în casa ta”.

Urcarea în sicomor a lui Zaheu pentru a-L vedea pe Hristos arată râvna lui pentru un ideal care era detaşat de bunurile lumii acesteia, şi anume curăţia sufletului. Zaheu era bogat, dar simţea că belşugul vieţii pământeşti nu-i era suficient pentru a fi fericit sau desăvârşit, ci aspira către o lume mai înaltă şi desă­vârşită: pacea sufletului care se re­găseşte în relaţia cu Dumnezeu. El este exemplul care arată setea ontologică a omului după comuniunea cu Creatorul Său. Zaheu avea deja înclinaţia căutării lui Dumnezeu, motivând râvna sa. El este modelul omului care se întâlneşte cu Dumnezeu după ce în prealabil se detaşează cu inima de cele văzute, plasându-şi sensul existenţei sale dincolo de planul material al ei. Faptul că Hristos îl strigă pe nume arată că Dumnezeu vine negreșit în întâmpinarea omului care se pocăieşte, ca un Părinte îndurător. Dacă Zaheu vine în întâmpinarea Domnului suindu-se în sicomor ca să-L vadă, Domnul surprinde prin dorinţa de a fi mai mult decât văzut: să rămână în casa lui Zaheu. Gestul arată că Dumnezeu doreşte comuniunea cu omul mai mult decât ne putem imagina, fapt realizabil nu doar de departe, prin simpla participare vizuală, ci deplin, prin conlocuirea în inima omului. 

Metanoia vameșului nu ține seamă de prescripțiile legii

Zaheu continuă gestul său de pocăinţă prin mărturisirea greşelilor lui, spunând că jumătate din averea sa o va da săracilor şi că va întoarce împătrit celor ce le-a făcut nedreptate. Dorinţa de a da săracilor din averea sa arată că Zaheu înţelege că bogăţia pământească este un dar de la Dumnezeu şi un mijloc prin care îşi răscumpără mântuirea sufletului. El vede că Dumnezeu este sursa inepuizabilă a tuturor bunătăţilor şi că este dator să facă la rândul său milostenie cu cei care nu au. Dumnezeu cheamă la lucrarea iubirii şi de împărtăşire a binelui pe toţii oamenii, unii prin darurile altora. De asemenea, el mai spune că va întoarce împătrit celor ce le-a făcut nedreptăţi.

e întrebăm de ce simte nevoia Zaheu să întoarcă împătrit, din moment ce Legea prevedea să se acopere doar contravaloarea unei pagube o singură dată? Pocăinţa îl ridicase mai presus de măsura Legii Vechi-testamentare, aducându-l la cunoştinţa adevărată a lui Hristos ca autentica măsură universală a lucrurilor. Conform acesteia, Zaheu se simţea dator dragostei necondiţionate a lui Dumnezeu de a răspunde într-o măsură superioară Legii Vechi care mergea după principiul echităţii. 

Domnul Hristos primeşte această pocăinţă a lui Zaheu, spunându-i că s-a făcut mântuire casei sale, adică harul Său mântuitor devine statornic lucrător celui ce se pocăieşte, întărindu-l pentru tot restul vieţii. Prin mântuirea adusă casei lui Zaheu, se înţelege, pe de o parte, casa sufletului său, căci casa este sălaşul ultim al identităţii umane care este destinat sfinţirii. În sens larg se înţelege şi binecuvântarea care se aduce lui Zaheu nu doar peste sine, ci şi peste toate darurile sale; aici casa fiind înţeleasă ca mediul concret al vieţii unde locuieşte şi lucrează omul.

Mântuirea înseamnă primirea iertării în urma pocăinței sincere

Domnul Iisus Hristos motivează binecuvântarea Sa prin două lucruri. Pe de o parte, arată că Zaheu este fiu al lui Avraam, adică urmează descendenţei nu doar biologice din Avraam, ci şi spirituale, deoarece se aseamănă acestui patriarh în credinţă şi pocăinţă. Pe de altă parte, arată că Fiul Omului a venit să mântuiască pe cel pierdut, iar că misiunea Sa este de căutare şi întâmpinare a omului care L-a pierdut pe Dumnezeu din inima sa. Aceste două idei dovedesc că mântuirea înseamnă întâlnirea dintre om şi Dumnezeu prin pocăinţa celui dintâi cu dragostea iertătoare a Celui de-al doilea. 

Privitor la provocările lumii contemporane, din exemplul lui Zaheu învăţăm valoarea pocăinţei ca stare sufletească permanentă ce ne facilitează percepţia iubirii lui Dumnezeu Care ne caută dintotdeauna.

Zaheu vameşul este chemat la mântuire prin pocăinţă şi milostenie. De asemenea, mai învăţăm că adesea nu este bine să incriminăm oamenii, ci faptele, deoarece oamenii sunt capabili de pocăinţă sau întoarcere către Dumnezeu şi semeni, într-un proces dinamic al mântuirii. Adesea avem prejudecăţi despre semenii noştri legate de poziţiile lor sociale, profesionale, pecuniare, văzându-i predispuşi la lăcomie sau corupţie, asociabile cu statutul de vameş pe care Zaheu îl are, negândind că omul în profunzimea sa sufletească este altfel decât interfaţa socială după care îl judecăm. Deci, trebuie să avem mai multă îngăduinţă cu semenii, răbdare şi chibzuinţă, căci toți suntem tainic chemați de Dumnezeu, iar procesul dinamic al mântuirii scapă de cele mai multe ori judecăţii noastre. Pe de altă parte, exemplul lui Zaheu ne învaţă că Dumnezeu îngăduie anumite ierarhii şi diferenţieri sociale tocmai în virtutea unei iconomii recuperatorii a omului din abisul faptelor sale cu impact asupra semenilor. Acestea sunt un semn al chemării la mântuire prin diversitatea lucrărilor şi a darurilor dumnezeieşti care sunt date în chip felurit tocmai spre a ne pune unii cu alţii într-un raport corect față de noi ca oameni și față de Dumnezeu ca Ziditor și Mântuitor al nostru.

Citeşte mai multe despre:   predica  -   Duminica a 32-a după Rusalii  -   Zaheu Vamesul