Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Patristica Lupta cu patimile

Lupta cu patimile

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 08 Apr, 2020

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhov­ni­ceşti, omilia XXI, 4-5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 195

„Câtă vreme cineva este reținut de lucrurile cele văzute ale acestei lumi, este încurcat cu diferite legături pământeşti şi este antrenat în patimile cele rele, nici măcar nu ştie că înlăuntrul său mai există o luptă, o bătălie şi un război. Abia atunci când un om se ridică la luptă şi se liberează de legăturile văzute ale acestei lumi, de lucrurile cele materiale şi lumeşti şi de plăcerile trupeşti, când începe să stăruiască (în poruncile) Domnului, lepădân­du-se de lumea aceasta, abia ­atunci poate să cunoască lupta cea lăuntrică a patimilor, care se ridică în el, războiul cel lăuntric şi cu­getele cele viclene. Dacă nu se ri­dică la luptă după cum am spus mai înainte, dacă nu se leapădă de lume, dacă nu se dezbară din toată inima de poftele cele pă­mânteşti, şi dacă nu vrea cu totul să se lipească de Domnul, nu cunoaşte vicleniile ascunse ale duhurilor răutății, nici patimile cele ascunse în el, ci este străin de el însuşi, neştiind că poartă în sine răni şi patimi ascunse. (Un astfel de om) este încă legat de cele văzute şi reținut de bunăvoie de lucrurile (acestei) lumi. Acela care se leapădă cu adevărat de lume se nevoieşte, aruncă de la sine povara pământului, (se ridică cu toată inima) deasupra poftelor deşarte, a plăcerilor carnale, (deasupra) slavei, a (poftei) de a stăpâni, a onorurilor de la oameni; (trebuie, însă, spus că), în acest timp şi în această luptă văzută, Domnul îl ajută în taină, pe măsura în care se leapădă de lume; stând şi stăruind întru totul, adică cu trupul şi cu sufletul, în slujba Domnului, un astfel de om află (înlăuntrul lui) împotrivire, patimi ascunse, lanțuri nevăzute, un război, o luptă şi o bătălie ascunse. Dar, rugându-se Domnului şi luând armele cele din cer ale Duhului precum a zis Apostolul: Platoşa dreptății, coiful mântuirii, pavăza credinței şi sabia Duhului (Efeseni 6, 14-17), înarmându-se, deci, cu acestea, va putea să stea împotriva uneltirilor ascunse ale diavolului, în răutățile prezente. Procurându-şi aceste arme prin stăruință, cereri, rugăciuni şi post şi îndeosebi prin rugăciune, va putea să ducă lupta.”

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea a III-a, A doua convorbire cu părintele Theonas, Cap. III, 7-8, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 692

„(...) Plăcerea prea mare de a mânca trebuie învinsă nu numai pentru sine, ca să nu ne strice printr-o lăcomie prea mare, nici numai pentru ca să nu ne ardă în focul dorinței trupeşti, ci şi pentru ca să nu ne facă robi mâniei, urii, tristeții şi celorlalte patimi. Când ni se serveşte hrana şi băutura mai puțin, mai târziu şi mai fără grijă, dacă suntem apăsați de stăpânirea stomacului, urmarea este că suntem ațâțați şi de imboldurile mâniei. Şi iarăşi, nu putem fi mângâiați de gustul plăcut al mâncării fără pacostea arghirofiliei, cu ajutorul căreia desfrâul înfloreşte prin cheltuieli şi risipă. Arghirofilia, gloria deşartă, trufia şi mulțimea tuturor viciilor se unesc într-o nedespărțită tovărăşie şi, astfel, fiecare viciu, dacă a început în noi singur, le aduce după el pe toate celelalte.”