Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Theologica Patristica Paza simţurilor la Sfântul Ioan Gură de Aur

Paza simţurilor la Sfântul Ioan Gură de Aur

Un articol de: Nicușor Deciu - 24 Mai, 2015

Ne-am obişnuit a­tât de mult cu mul­ţimea ima­gi­ni­­lor din jurul nos­tru, cu prezenţa lor neîntre­rup­­tă, ca un specific al civili­za­ţiei noastre, încât nu mai sesi­zăm anomalia acestui fenomen în raport cu nevoile sufletului, foar­te clare pe tot parcursul is­to­­riei omenirii de până în zorii post­modernismului. Şi de ce a­nu­me este o anomalie? Întrucât su­fletul omului nu este cons­tru­it ca să proceseze un flux con­tinuu şi accelerat de ima­gini, ci dimpotrivă, să-şi pă­zeas­­că cu străşnicie simţurile, şi mai cu seamă vederea.

Observăm această necesita­te a pazei chiar şi într-un regim fi­resc de imagini şi informaţii, aşa cum se întâmpla de pildă în pri­mele veacuri creştine, când se impunea paza simţurilor pe te­meiul că tot ceea ce vine prin sim­ţuri în suflet nu reprezintă un bagaj neutru de imagini şi cu­vinte, ci poartă o anumită în­râ­urire şi „pot să corupă sau de­săvârşească sufletul“ (Sfân­tul Ioan Hrisostom, Despre creş­terea copiilor). Principiul mo­dern potrivit căruia totul tre­buie cunoscut, încercat, ex­pe­r­imentat este cu totul inexistent în tradiţia ortodoxă, întru­cât, aşa cum de altfel şi practica o dovedeşte, nu orice experi­en­ţă este bună, totdeauna exis­tând o lege sau o experienţă an­te­­rioară care ne poate spune cum să dobândim binele şi să e­vi­tăm răul. De asemenea, în ca­drul nevoinţei duhovniceşti, o­dată cu un program ce urmă­reş­te dobândirea virtuţilor exis­tă şi o strategie de respingere a u­nor fapte şi înrâuriri vă­tă­mă­toa­re, altfel scopul ascezei, cu­ră­ţia inimii, nu va putea fi a­tins în ciuda nevoinţei.

De aceea, din această pers­pec­­tivă devine esenţial ca selec­ţia materialului informativ să se facă înainte de a pătrunde prin porţile simţurilor, iar nu du­pă, deoarece simpla expu­ne­re a sufletului în faţa imagini­lor îl scoate pe acesta din lu­mea reală şi-l plasează într-o lu­me fantastică, de evaziune cum se spune, care-i defor­mea­ză omului realitatea firească în ca­re trăieşte. O mare primej­die, amplificată foarte mult în mo­dernism, dar mai ales odată cu ascensiunea reclamei şi a in­ter­­netului, este cea a imagini­lor ne­cuviincioase, provocatoa­re la des­frâu. Într-un astfel de me­diu înţesat de imagini, ame­nin­ţa­rea cu stricarea pândeşte vă­dit, dar şi din umbra in­con­şti­en­tului, căsătoria şi familia, pre­cum şi fiecare suflet indivi­du­­al care se expune imaginilor ne­cuviincioase. Pentru că, aşa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur către cel care odinioară frec­venta teatrul: „După ce s-a te­r­minat spectacolul, după ce a­ceea (actriţa) a plecat de pe sce­nă, chipul ei rămâne în su­fle­­tul tău; rămân cuvintele ei, miş­cările, privirile, mersul… iar când îţi este sufletul plin de f­e­meia aceea şi vii acasă, a­tunci eşti prizonierul ei, atunci so­ţia ta îţi pare mai urâtă, co­piii mai împovărători, slugile su­­părătoare, iar casa de prisos, iar grijile obişnuite ale gospo­dă­riei par că te supără, iar fie­ca­re om care se apropie de tine îţi pare greoi şi împovărător“ (Îm­potriva celor ce au părăsit bi­serica…). După cum se vede, Sfân­tul Ioan socoteşte teatrul, ge­neratorul de fantasme al e­po­cii sale, duşmanul cel mai pri­mej­dios al căsătoriei şi dascăl al desfrânării. Iar exemplul dat este elocvent pentru tragica schim­­bare comportamentală mij­­locită de imagini; aceasta pen­­tru că forţa imaginii, spre de­­o­sebire de cuvânt, are un efect aproape imediat.

Dar nu numai problema ima­ginilor necuviincioase tre­bu­ie avută în vedere, ci şi aceea a fluxului de informaţii care ne con­sumă timpul şi ne umple su­fletul cu un balast imaginativ, de care nu putem scăpa cu u­­şurinţă; acesta, chiar dacă nu es­te imoral, împiedică totuşi ru­găciunea şi cugetarea sfântă din pricină că se constituie în­tr-un zid despărţitor între om şi Dum­nezeu şi nu va lăsa vreo­da­­tă să se realizeze unirea con­şti­­entă a omului cu Dumnezeu, in­di­ferent de grad. Curiozita­tea, motorul informării, este prin firea sa totdeauna dornică de ceva nou; astfel se poate tre­ce de la ştiri legate de cotidian la lucruri stricătoare de suflet.

Din aceste relaţii şi inter­de­pen­­denţe ce se stabilesc între lu­mea imaginilor şi suflet se im­pune necesitatea pazei sufle­tu­­lui. Mai mult, se profilează o a­devărată nevoie, psihologică am putea spune, pentru o asce­ză a imaginii ca premisă pentru o stare sufletească stabilă, de la care să înceapă o viaţă du­hovnicească firească. Acesta es­te de fapt şi sensul nevoinţei or­todoxe, al înfrânării; nu pri­va­­rea negativistă de lucruri, ci pa­za sufletului de cele ce-l pot vă­tăma, precum şi înlesnirea a­fierosirii lui Dumnezeu, care es­te izvorul vieţii şi plinirea ei.