1 Noiembrie 1925, ziua cea mai lungă

Seara de 1 noiembrie 1925 avea să se încheie cu o recepţie găzduită de regele Ferdinand şi regina Maria la Palatul Regal, în cinstea întronizării Preafericitului Miron, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Serbările dedicate acestui eveniment se încheiau prin prezenţa tuturor oaspeţilor învestiturii la palat, onorând invitaţia familiei regale.

Părintele Iuliu Scriban, martor al evenimentelor, descrie că "sărbătoarea acestei mari zile avea a fi încheiată cu un ospăţ de mare podoabă, dat la Palatul Regal de Maiestatea Sa Regele, în cinstea patriarhului României. La acest ospăţ, dat la ceasurile 8, seara, au luat parte M.S. Regele cu M.S. Regina şi cu membrii Familiei Regale; apoi Î.P.S. Patriarhul cu prelaţii străini şi români; apoi membrii Guvernului, în frunte cu Primul-Ministru; foştii prim-miniştri şi prezidenţi de Cameră şi Senat; foştii miniştri de Culte, capul cultelor minoritare; deputaţii şi senatorii care au vorbit la legea pentru înfiinţarea treptei de Patriarh; generalii inspectori de armată; d. Dr. Drag. Demetrescu, marele-nomofilax al Patriarhiei din Constantinopol şi alte persoane".

Toastul patriarhului

Primul care a ridicat paharul pentru un toast a fost chiar cel sărbătorit, patriarhul Miron. Preafericirea Sa a amintit celor prezenţi că "instituţia Patriarhiei nâa fost un lucru necunoscut în ţările române. Mitropoliţii Munteniei şi ai Moldovei purtau deja dela înfiinţarea acestor Mitropolii titlul de Exarhi ai plaiurilor, ceiace înseamnă delegaţi patriarhali. În cursul vremurilor, abia era an, în care să nu petreacă în ţărişoarele române, timp mai scurt sau mai lung, careva din cei patru Patriarhi istorici". Totodată, actuala Reşedinţă patriarhală din Dealul Mitropoliei găzduia, într-o fericită perioadă, "trei din cei patru Patriarhi ai Răsăritului". Perioada voievozilor români oferă numeroase exemple ale prestigiului de care se bucura Biserica românilor la nivelul întregii ortodoxii. Un astfel de exemplu, amintit de patriarhul Miron în alocuţiunea sa, este evenimentul înmormântării domnitorului Constantin Cantemir al Moldovei (1685-1693): "Datele istorice ne păstrează faptul, că la înmormântarea tatălui lui Dimitrie Cantemir, au fost de faţă toţi cei patru Patriarhi ai noştri, dovedind şi prin aceasta că în ţările româneşti era o înfloritoare viaţă bisericească, care a devenit ocrotirea întregului răsărit creştin".

Istoria bisericească românească a scris, de nenumărate ori, istoria Bisericii universale, lucru apreciat chiar şi la sute de ani distanţă de membrii Bisericilor Ortodoxe surori: "Venerabilii delegaţi ai Patriarhiei dela Constantinopol şi Ierusalim, ai Bisericii din Grecia, Bulgaria şi Polonia, au scos la iveală astăzi în vorbirile rostite în Catedrală, cu ocazia aşezării mele în scaunul de Patriarh, momente preţioase despre sprijinul dat de Ţara Românească şi Biserica ei, atât Bisericii din ţările lor, cât şi culturii lor naţionale, uneori şi întemeierii statului lor".

"Plinirea vremii"

Deşi Biserica Ortodoxă Română şi-a păstrat "cu modestie titlul de Mitropolie, chiar după unirea Principatelor", acest lucru se explică, "după cuvântul Sf. Scripturi, încă nu era sosită plinirea vremii". Adresându-se înaltei gazde, patriarhul Miron i-a atribuit acestuia "plinirea vremii": "Plinirea vremii aţi croit-o Majestatea Voastră. Pronia dumnezeiască aşa a voit ca înţelepciunea Maiestăţii Voastre, nobleţea sentimentelor de iubire către ţară şi popor ale Maiestăţii Voastre şi ale acelui înger păzitor al neamului, care este Maiestatea Sa scumpa noastră Regină, sentimente cristalizate şi înălţate prin focul suferinţelor comune şi prin căldura bucuriilor comune - să fie răsplătite, precum prin întregirea neamului şi prin întărirea şi înălţarea tuturor aşezămintelor lui, aşa şi prin ridicarea Bisericii noastre la suprema treaptă a Patriarhiei".

Pentru înţeleapta ocârmuire a regelui Ferdinand alături de regina Maria, patriarhul ţării avea să le mulţumească: "Biserica, recunoscătoare pentru aceasta şi pentru tot ce aţi făcut ţării şi neamului, va propovădui din generaţie în generaţie virtuţile şi vredniciile celor mai glorioşi Suverani, pe care poporul român i-a putut avea. Vă rog, deci, Sire, cu omagială supunere, să-Mi îngăduiţi a închina acest pahar în sănătatea Maiestăţii Voastre, a Maiestăţii Sale Reginei şi a întregii Dinastii".

Răspunsul regelui

Majestatea Sa, regele Ferdinand, a răspuns printr-un toast: "Când văd adunaţi împrejurul Meu, la această agapă frăţească, pe toţi reprezentanţii Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe, în această zi memorabilă, în care, ca întâiul Rege al României întregite, am consfinţit pe cel întâi Patriarh al creştinilor ortodocşi din întreaga Românie, gândul Meu se duce în trecut, pe vremea Voevozilor noştri de pioasă pomenire". Elogiul adus înaintaşilor săi din scaunul de conducător al ţării viza felul cum aceştia, "cu inima credincioasă, cu gând smerit şi cu mâna largă, primeau şi ocroteau ei, în ţările lor, pe slujitorii Domnului din tot orientul creştin, mânaţi încoace de turburătoare vremi şi de silnice lipsuri". Ajutoarele voievozilor români "străbăteau întreg Balcanul şi treceau Marea, ajungând până la depărtata Sirie, până în nisipoasa Arabie, până în frumoasa Georgie, vecina Mării Caspice". Alegându-i drept model, suveranul ţării se angaja să le continue misiunea faţă de Biserica neamului: "Mă socotesc în duhul înaintaşilor mei Voevozi, ocrotitori, în dragostea lor, a creştinătăţii, când urez ca Bisericile ortodoxe să găsească mijloace de apropiere între ele şi între întreaga creştinătate, ca astfel să răsară din această apropiere Pacea popoarelor, dăruită de Mântuitorul, propovăduită de Biserică şi dorită de noi toţi".

Sfârşit de cronică

La orele zece şi jumătate seara, recepţia s-a încheiat, familia regală petrecând încă o oră de caldă întreţinere cu cei prezenţi. "Cu aceasta s-au isprăvit serbările lungi şi mişcătoare ale acestei bogate zile, rămânând ca urmele ei să se simtă în tot lungul lucru al vieţii nouă pe care Biserica noastră are a o trăi de acum înainte, cu mai mare tărie ca până acum, pentru înflorirea Bisericii noastre Ortodoxe", îşi încheie arhim. Iuliu Scriban cronica dedicată zilei de 1 noiembrie 1925, a învestiturii celui dintâi patriarh al României, Miron Cristea.