Basarabia a dăruit neamului românesc numeroase personalități care au marcat viața politică și religioasă de la începutul secolului XX, unii dintre ei având un rol providențial în renașterea identității românești din acest spațiu aflat sub ocupație rusească de mai bine de 100 de ani. În acest sens, un rol aparte l-au avut mulți clerici, dintre care amintim pe preoții Alexandru Baltaga și Alexei Mateevici, precum și vrednicul Episcop al Cetății Albe și Ismailului, Dionisie Erhan, de la a cărui alegere ca arhiereu s-au împlinit în acest an, la 22 iulie, 100 de ani.
Viața bisericească și social-politică de acum 100 de ani a fost marcată de un smerit slujitor al lui Dumnezeu, născut în satul Bardar, în anul 1868, primind la Botez numele Dimitrie. Părinții săi l-au crescut cu dragoste față de Dumnezeu și cele sfinte, neavând posibilitatea materială de a-l purta prin școli și a-i asigura educația pe care și-ar fi dorit-o pentru fiul lor, care era înzestrat cu multe daruri de la Dumnezeu, fapt ce se va vedea în viața și activitatea lui.
La vârsta de 15 ani, simțind dorul de Dumnezeu și dorința de a îmbrăca haina monahală, tânărul Dimitrie a intrat în 28 noiembrie 1883 în obștea Mănăstirii Suruceni, aflată în apropierea Chișinăului, vatră monahală cu o frumoasă tradiție în istoria Bisericii din Basarabia.
De la început, fratele Dimitrie s-a arătat râvnitor față de cele sfinte și dornic de cunoaștere, sârguindu-se să își formeze o cultură teologică prin lecturarea Sfintei Scripturi și a operelor Sfinților Părinți, care i-au fost călăuză în viață și sprijin în momentele de răscruce din viața personală și istoria neamului.
Pentru ascultarea de care a dat dovadă și însușirea unui mod de viață asemănător marilor povățuitori ai mohanilor, a parcurs toate etapele viețuirii monahale, fiind îmbrăcat rasofor în anul 1890, monah în anul 1899, primind numele Dionisie, hirotonit ierodiacon în anul 1900 și ieromonah în anul 1904.
Remarcându-se printr-o viață aleasă, o voce duioasă, blândețe, dar și fermitate și demnitate în apărarea neamului și a credinței, ieromonahul Dionisie s-a bucurat de aprecierea credincioșilor care îl căutau pentru sfat duhovnicesc, dar și pentru cultura pe care a dobândit-o ca autodidact, fiind ales, în anul 1908, stareț al mănăstirii. Astfel, format la școala vieții și în obștea vrednicilor monahi din Mănăstirea Suruceni, tânărul stareț a avut un rol important în afirmarea identității românești, în cunoașterea istoriei Bisericii din Basarabia și în realizarea idealului de unitate națională în perioada premergătoare momentului istoric de la 27 martie 1918, dar și după.
Apreciat de numeroase personalități
Personalitatea sa i-a însuflețit pe mulți contemporani, ceea ce l-a determinat pe marele istoric Nicolae Iorga, dar și pe profesorii de teologie Gala Galaction și Nichifor Crainic, precum și pe unii oameni politici din epocă să adreseze cuvinte de apreciere acestui slujitor al lui Dumnezeu și militant pentru unire. Relevant în acest sens este faptul că peste 80% dintre membrii Sfatului Țării îl aveau ca povățuitor și duhovnic pe starețul Dionisie de la Mănăstirea Suruceni.
Pentru activitatea sa deosebită, dar și pentru calitățile cu care era înzestrat, după evenimentul din martie, în luna mai a fost ridicat la treapta de arhimandrit, iar la 22 iulie 1918 a fost ales ca Arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului, cu titulatura al Ismailului, fiind hirotonit în Catedrala Mitropolitană din Iași.
În calitate de Episcop-vicar, s-a îngrijit de revigorarea vieții bisericești din Basarabia, însuflețind oamenii și instituțiile prin povățuirea tuturor celor care mergeau să primească sfatul său părintesc.
În anul 1934 a fost ales Episcop al Cetății Albe și Ismailului, unde a păstorit până în anul 1940. În această perioadă a contribuit la restaurarea și zidirea de biserici în eparhia sa, la intensificarea vieții duhovnicești prin înființarea de instituții pentru formarea clerului, a sprijinit opera socială prin susținerea familiilor defavorizate, prin înființare de azile și orfelinate, s-a îngrijit de publicațiile eparhiale și a lucrat cu multă râvnă la înnoirea duhovnicească din sudul Basarabiei.
După pactul Ribbentrop-Molotov și cedarea Basarabiei, s-a refugiat în țară, unde a păstorit credincioșii din Episcopia Argeșului, între anii 1940-1941. Ulterior, împovărat de ani și suferință, s-a întors la mănăstirea sa de metanie, trecând la Domnul în data de 17 septembrie 1943, la Spitalul central din Chișinău, după o îndelungată luptă pentru neam și țară, pentru credință și libertate. Cu multă tristețe a fost petrecut spre mormântul său aflat sub altarul bisericii Mănăstirii Suruceni, de care era legat sufletește, pentru a dormi somnul de veci.
Episcopul Dionisie Erhan este una dintre cele mai importante personalități basarabene, care a marcat epoca sa prin lucrarea misionară și prin slujirea lui Dumnezeu în prima jumătate a secolului trecut.
Contemporanii săi l-au descris ca pe un bun organizator și predicator, un înflăcărat apărător al valorilor spiritualității neamului și un model de urmat pentru clericii de azi, un om cu o viață de pateric, a cărui lucrare poate fi văzută și astăzi, după 150 de ani de la naștere, 100 de ani de la hirotonia în treapta arhieriei și 75 de ani de la trecerea la cele veșnice.
† Veniamin,
Episcopul Basarabiei de Sud
.jpg)
