Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial 85 de ani de la călugăria Sfântului Ioan Iacob și istoria unei fotografii

85 de ani de la călugăria Sfântului Ioan Iacob și istoria unei fotografii

Galerie foto (3) Galerie foto (3) An omagial

La Mănăstirea Neamţ se păstrează o fotografie cu 14 călugări în camilafcă și mantii, realizată în ziua tunderii lor în monahism. Fotografia poate s-ar fi pierdut, ori nu se păstrau detalii despre nume şi personaje, dacă un părinte cuvios al Mănăstirii Neamț, protosinghelul Vasian Iosub, viețuitor vreme de aproape 40 de ani la Schitul Icoana (1951-1998), nu ar fi făcut o însemnare specificând cine erau novicii care au fost călugăriți în Joia Mare a Sfintelor Pătimiri, 9 aprilie 1936.

Doi dintre cei călugăriți atunci lipsesc din fotografie. Ceilalți 14 au fost imortalizați de un fotograf al vremii. Imaginea de arhivă vorbește despre numărul mare de viețuitori din perioada interbelică în obștea Mănăstirii Neamț și despre frații de călugărie cu viitorul nevoitor din Țara Sfântă canonizat de către Biserica Ortodoxă Română (1992) și de Patriarhia Ierusalimului (1996), Ioan Iacob Românul, Ioan Iacob Noul Hozevit sau Ioan Iacob de la Mănăstirea Neamț.

Citind numele scrise pe marginea fotografiei de către părintele Vasian Iosub, am constatat că am cunoscut câțiva frați de călugărie ai Sfântului Ioan Iacob. De alții am auzit, întrucât au fost monahi apreciați în obștea de la Neamț, iar despre alții am aflat din diferite izvoare sau din tăcerea mărturisitoare a mormintelor din cimitirul Lavrei.

Amintesc viața și petrecerea lor în Mănăstirea Neamțului, pomenindu-l mai întâi pe cel care a salvat de la uitare momentul important al călugăriei Sfântului Cuvios Ioan Iacob.

În 1936, monahul Vasian Iosub era de un an și ceva tuns în monahism. Venise la mănăstire în 1932 și a fost călugărit la începutul lunii martie 1935, în vremea stare­țului arhimandrit mitrofor Valerie Moglan, care în 1936 a primit sluji­rea arhierească.

Părintele Vasian Iosub l-a avut naș de călugărie pe cunoscutul și minunatul eclesiarh al mănăstirii, monahul Gherasim Cârjă. A fost hirotonit ierodiacon în Biserica „Sfântul Spiridon” din Iași, de către fostul său stareț, arhiereul Valerie Moglan Botoșăneanul, iar în luna noiembrie 1938 a fost hirotonit ieromonah în Biserica Înălțării Domnului de la Neamț. A fost ridicat la rangul de protosinghel în 1945, hirotesia fiind săvârșită de către starețul mănăstirii, arhiereul Galaction Silistreanu. A fost pentru o perioadă de timp econom mare al mănăstirii, iar în 1951 a fost rânduit primul egumen al Schitului Icoana, după slujba de sfințire din ziua de 6 mai 1951. A trăit acolo, în liniște, 38 de ani, lucrând pentru ctitorirea schitului nu prea departe de locul unde Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamț a fost ascunsă în vremea Ete­riei. Era un călugăr sfătos, primitor. Am poposit acolo de multe ori, în copilărie mergând cu mama şi bunicii mei, fiind găzduiţi de egumenul Vasian, precum şi în anii de seminar.

Un trăitor care a avut curajul să petreacă asemenea sihaștrilor în mijlocul pădurilor, să înfrunte regimul comunist, chiar și pe dictatorul aflat la vânătoare pe valea pârâului Icoana, și care, văzând crucile de pe turla paraclisului, a dat ordin ca schitul să dispară din zona respectivă. A avut însă mult curaj și a înălțat permanent rugăciuni, astfel încât el și schitul abia ctitorit să treacă de vremea prigoanelor, iar la scurt timp după mutarea din această viață, conform dorinței sale testamentare, ucenicul său, părintele Andrei, să ridice acolo o biserică de piatră, pe urmele sihaștrilor.

Văzând numele înscrise de părintele Vasian pe documentul fotografic, mi-am dat seama că arhimandritul David Dumitrașcu, originar din ținutul Fălticenilor, plecat în vremea decretului, a revenit în mănăstire îndată după 1990 și a murit la Neamț. L-am cunoscut și pe protosinghelul Ambrozie Sandu, grădinarul mănăstirii. Era unul dintre călugării de nădejde ai Lavrei unde a petrecut jumătate de veac ca monah. L-am cunoscut și pe înțeleptul monah Daniil Radu, pe care l-am întâlnit la Schitul Pocrov. În anii ‘80 era acolo și de câteva ori am auzit de la el cuvinte frumoase desprinse din paginile Scripturii și din scrierile Sfinților Părinți.

De asemenea, l-am cunoscut pe protosinghelul Ilarie Ungureanu, care în vremea studiilor mele la seminarul de la Mănăstirea Neamț era egumen la biserica de la Bătrâni (Bolniță). Mergeam și noi acolo, cântam uneori, iar el oferea din bunătățile aduse de credincioșii satelor vecine mănăstirii, așezate ca ofrandă pentru pomenirea celor adormiți sau pentru monahii bătrâni și bolnavi aflați atunci în chiliile Bolniței. De asemenea, am auzit adeseori vorbindu-se despre monahul Calistru Bostan, despre Vichentie Huțu și despre frumoasa lui cântare, despre Emilian Merlescu, marele diacon de altădată al mănăstirii.

Calistru Bostan s-a născut la 12 iunie 1909 în localitatea Moișa din comuna Boroaia, fostul județ Baia, astăzi județul Suceava.

A intrat în Mănăstirea Neamț la 20 ianuarie 1934 și a fost tuns în monahism la 8 aprilie 1936 în Biserica „Înălțarea Domnului”. L-a avut naș de călugărie pe ieromonahul Efrem Arsintescu.

S-a nevoit în smerenie și pace adâncă, a fost un călugăr al ascultării depline și alături de monahul Gherasim Cârjă, eclesiarhul mănăstirii, un stâlp al Neamțului în acea perioadă.

A murit în chilia lui, într-o casă unde era prescurăria mănăstirii, iar el făcuse ascultare într-o adâncă tăcere și răbdare vreme de jumătate de veac. A fost prescurar și paraclisier la biserica mare; era foarte ordonat, iubea biserica, curățenia, rânduiala, sunetul de toacă, de clopote, toate erau într-o desăvârșită armonie.

S-a mutat la cele veșnice în ziua de 27 iunie 1981, fiind îngropat în cimitirul mănăstirii după bună rânduială, în vremea starețului Efrem Chișcariu.

David Dumitrașcu era din ținu­tul Fălticenilor. S-a născut la Poiana, din fostul județ Baia, a urmat studii de horticultură și a intrat în obștea Mănăstirii Neamț în 1935. Nașul său de călugărie a fost ieromonahul Vartolomeu Podoașcă; a fost hirotonit ierodiacon în 1937 în biserica din satul Oglinzi de către Mitropolitul Nicodim Munteanu, cu prilejul unei slujbe misionare organizate acolo, iar ieromonah de către fostul său stareț, Episcopul Valerie Moglan Botoșăneanul, în Biserica „Înălțarea Domnului” a Mănăstirii Neamț. A fost hirotesit protosinghel în 1945 de către sta­rețul arhiereu Galaction al sfintelor mănăstiri Neamț și Secu și arhimandrit de către Episcopul Valerie Moglan Botoșăneanul, la 26 septembrie 1946. A luptat pe Frontul de Răsărit împotriva bolșevismului, fiind înrolat în armată conform ordinului Marelui Stat Major. După anumite peregrinări prin țară, printre care și pe la Schitul Balamuci, astăzi, Mănăstirea Sitaru din jude­țul Ilfov, a plecat în lume. S-a întors după Revoluție și a murit la Mănăstirea Neamț, la 23 octombrie 1997.

Purtând din botez numele Dumitru, s-a întâmplat să fie înmormântat chiar în ziua de 26 octombrie, în vremea starețului Irineu Chior­beja, care își încheia la sfâr­șitul anului 1997 mandatul de sta­reț al Mănăstirii Neamț.

Între frații de călugărie ai Sfântului Ioan Iacob se numără și protosinghelul Ambrozie Sandu, născut în anul 1899 în localitatea Mădârjac din județul Iași și intrat în viața monahală la Mănăstirea Neamț în anul 1933. L-a avut naș de călugărie pe ieromonahul Pafnutie Cojocaru, care a viețuit o vreme și la Schitul Vovidenia; a fost hirotonit ierodiacon și ieromonah de către Episcopul stareț Galaction Silistreanu, iar în 1946 a fost hirotesit protosinghel.

A trecut la cele veșnice la 25 aprilie 1986 și a fost înmormântat două zile mai târziu. A fost unul dintre călugării care au muncit mult la grădina mănăstirii, numit marele grădinar, avea și câțiva ucenici, dar el trudea cel mai mult de dimineața până seara, iar în duminici și sărbători îl vedeam la biserică. Era preocupat și trudit de ascultarea pe care o primise încă din tinerețe, pe care a dus-o până la capăt cu multă smerenie.

Un alt frate de călugărie al Sfântului Ioan Iacob a fost monahul Daniil Radu. Era născut în 1906 și provenea din comuna Holboca, județul Iași. L-a avut naș de călugărie pe părintele Ioachim Spătaru. A plecat din mănăstire, dar a revenit în 1970, primind ascultarea de cămăraș și econom de ogradă, responsabil al stânii mănăstirii și apoi econom mare. În 1979 s-a retras la Schitul Pocrov, unde a trecut la cele veșnice în 30 noiembrie 1984. Era un călugăr înțelept, autodidact și sfătos. L-am întâlnit de câteva ori.

Emilian Merlescu era de loc din comuna Vânători-Neamț, fiind născut în 1913, odată cu Sfântul Ioan Iacob. A intrat în mănăstire în anul 1926, iar zece ani mai târziu a fost tuns în monahism. L-a avut naș de călugărie pe monahul Doroftei Alexa, fiind hirotonit ierodiacon de către Mitropolitul Nicodim Munteanu. Odată cu Decretul 410/1959 a plecat din monahism, s-a angajat muncitor la Fabrica de cherestea, dar după o grea suferință și o perioadă de trăire departe de mănăstire a revenit la Bolnița bătrânilor, unde a fost îngrijit de către frații săi din cin. A trecut la cele veșnice la 31 mai 1979. A rămas în amintirea tuturor ca un mare și neîntrecut cântăreț, bucurându-se de o largă apreciere pentru calitățile vocale în vremea tinereții.

Un alt frate de călugărie al Sfântului Ioan Iacob a fost Ilarie Ungureanu, din botez Iordache, născut la Vorniceni, Dorohoi. A intrat în obștea Mănăstirii Neamț în 1929. L-a avut naș de călugărie pe arhimandritul Teofil Boghian.

A fost hirotonit ierodiacon în 1938 de Episcopul Valerie Moglan Botoșăneanul, fostul său stareț, și ieromonah de către Episcopul Eugeniu Laiu Suceveanu în Biserica „Înălțarea Domnului” a Mănăstirii Neamț. A primit hirotesia întru protosinghel în 1945, la 4 noiembrie. A fost pentru o vreme slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iași și ostenitor la Palatul Mitropolitan, în vremea Mitropolitului Sebastian Rusan. A lucrat și în tipografia Mănăstirii Neamț, că legător de cărți. A fost pentru puțin timp egumen al Schitului Vovidenia, începând cu anul 1959, până când, în urma decretului din același an, a fost retras din monahism și încadrat ca muncitor la Tipografia Mitropolitană. Trei ani mai târziu a fost reprimit în mănăstire.

În 1970 a fost numit egumen al bisericii Bolniței cu hramul „Sfântul Ioan cel Nou” și a trecut la cele veșnice în ziua de 13 noiembrie 1985. A fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Neamț, slujba fiind săvârșită de către un sobor de preoți și diaconi, prezidat de PS Gherasim, Cucoșel Hunedoreanu, Arhiereu-vicar al Episcopiei Aradului, Ienopolei și Hălmagiului.

Alt frate de călugărie al Sfântului Ioan Iacob a fost și Vlasie Păscăriuc Moruz, născut în 1911 în comuna Scobinți, județul Iași. A venit în mănăstire în 1934. L-a avut naș de călugărie pe monahul Ghenadie Pipirigeanu. A trecut la cele veșnice în anul 1954.

De asemenea, prezent în acel moment istoric a fost şi Vichentie Huțu, care s-a născut în comuna Păltiniș, Dorohoi, la 10 decembrie 1908. A intrat în obștea Mănăstirii Neamț în 1935. L-a avut naș de călugărie pe monahul Dionisie Sângeorzan. A fost hirotonit ierodiacon și ieromonah în 1938 în Biserica „Înălțarea Domnului” de către Episcopul Valerie Moglan Botoșăneanul, fostul său stareț. În anul 1951 s-a stabilit la Schitul Rafaila din Raionul Negrești și apoi la Schitul Runcu. A fost pentru un timp slujitor la Mănăstirea Bistrița, fiind acolo închinoviat în urma aprobării mitropoliei din anul 1960.
Valentie Buleu s-a născut în localitatea Heciu, comuna Lespezi, județul Baia, a intrat în viața de mănăstire în 1935. L-a avut naș de călugărie pe protosinghelul Damaschin Trofin. A fost hirotonit ierodiacon și ieromonah în 1944 de Episcopul Galaction Silistreanu. A fost hirotesit protosinghel în 1950 de către Mitropolitul Sebas­tian Rusan. A făcut ascultare la bise­ricile și paraclisele mănăstirii, ca prescurar și paraclisier și a fost un model de viață curată și plăcută lui Dumnezeu și oamenilor. A fost prohodit în ziua de 4 ianuarie 1953, de către un sobor de 42 de preoți și diaconi. A făcut parte dintre ucenicii cuviosului părinte Gherasim Cârja, marele eclesiarh al Mănăstirii Neamț.

Iason Albu s-a născut la Durostov în 1909, după ce a terminat liceul, a intrat în obștea Mănăstirii Neamț în anul 1935. L-a avut naș de călugărie pe ierodiaconul Teodul Varzare, călugăr cu viață sfântă, din obștea Mănăsirii Neamț, plecat mai apoi ca duhovnic la Agapia. A fost și el absolvent de liceu, cum era și Sfântul Ioan Iacob, lucru rar întâlnit în vremea aceea.

Narcis Munteanu, născut în localitatea Cuza Vodă, Roman, în 1912, a intrat în mănăstire în martie 1929, avându-l naș de călugărie pe monahul Dosoftei Bugeanu. A fost hirotonit ierodiacon în 1937 de către Mitropolitul Nicodim Munteanu al Moldovei și Sucevei în Biserica „Înălțarea Domnului” de la Neamț și ieromonah de către Episcopul Eugeniu Laiu Suceveanul. A fost hirotesit protosinghel în 1946 de către Episcopul Valerie Moglan Botoșăneanul.

În 1949 a plecat la Mănăstirea Văratec, cu ascultarea de preot slujitor. S-a întors la Neamț un an mai târziu. În urma Decretului 410/ 1959 a fost retras din monahism, dar a rămas cu serviciul la tipografie. Cu îngăduința autorităților bise­ricești a îmbrăcat din nou haina mo­nahală și s-a stabilit ca pensionar la Mănăstirea Cetățuia din Iași, acolo unde a fost chemat de bunul părinte arhimandrit Mitrofan Băl­tuță, starețul mănăstirii. A încetat din viață acolo, la 4 aprilie 1986, și a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii.

Serafim Damian, alt frate de călugărie al Sfântului Ioan Iacob, s-a născut în 1909 la Cornățeni, în județul Tighina, de dincolo de Prut. Intrat în viața de mănăstire la 1 martie 1931, l-a avut ca naș de călugărie pe ieromonahul Iuvenalie Rabac. După 1950 s-a mutat la Mănăstirea Căldărușani din Arhiepiscopia Bucureștilor.

Chesarie Grădinaru s-a născut la 21 ianuarie 1908 în localitatea Lunca Polipăuț, județul Dorohoi. A făcut serviciul militar la Arsenalul Armatei din București. A intrat în mănăstire cu puțin timp înainte de a fi călugărit și l-a avut naș de călugărie pe monahul Ghenadie Pipirigeanu.

Un alt frate de călugărie al Sfântului Ioan Iacob a fost Gherman Dănilă, născut în 1909 în comuna Bros­căuți, județul Darabani. Terminase două clase comerciale inferioare și a intrat în mănăstire în 1934.

Împreună cu Sfântul Ioan Iacob, cei călugăriți, regăsiţi în fotografia cu valoare istoriografică, sunt 14 la număr.

În dreptul unuia dintre ei, părintele Vasian a trecut doar numele de familie - Teișanu. Nu am reușit să găsesc date despre el, nici să aflu măcar numele de călugărie. Nădăjduiesc însă că aceste rânduri vor fi de folos cercetătorilor vieții monahale în viitor. Fotografia călugăriei de la Neamț din preajma Sfintelor Paști ale anului 1936 arată fervoarea vieții călugărești, vocațiile numeroase și viguroase, dar mai ales faptul că Biserica era puternică, pregătindu-se să străbată furtunile decretului potrivnic, și mai ales perioada comunistă, a înstrăinării mul­tor tineri de viața călugărească și eclesială, în general. Se împlinesc 85 de ani de la acel moment!

 

Citeşte mai multe despre:   Mănăstirea Neamţ  -   Sfantul Ioan Iacob Hozevitul