„Această candelă luminează unde odihnesc oasele fericitului Domn“

În anul 1914, când se împlineau două secole de la martirizarea Sfinţilor Brâncoveni, a fost scoasă la lumină inscripţia de pe candela aşezată în 1720 deasupra mormântului voievodului Constantin Brâncoveanu din Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou. Pronia divină a rânduit ca poporul cel binecredincios să cunoască, de data aceasta pe baza unei atestări istorice concrete, locul în care devotata şi greu încercata Maria Doamna a depus osemintele martirului ei soţ, în ctitoria acestuia din inima capitalei.

Prin purtarea de grijă a Doamnei Maria Brâncoveanu, a fost aşezată deasupra mormântului aflat în partea dreaptă a naosului bisericii o lespede de marmură albă de 185×95 cm, împodobită cu elemente decorative în stil brâncovenesc. De jur împrejur, pe piatra funerară a fost sculptat un chenar format din ghirlande de flori. În partea de jos, la picioare, găsim o reprezentare alegorică, înfăţişând moartea având coasa în mâna dreaptă şi un fir de crin cu trei flori în mâna  stângă. În partea dinspre cap a lespezii este săpată stema Ţării Româneşti, în mijlocul căreia se află înfăţişat vulturul cu crucea în plisc. Pe lespede nu există nici un înscris, tocmai pentru a păstra o discreţie impusă de conjunctura istorică şi politică a acelor vremuri.

De o importanţă deosebită este faptul că Doamna Maria Brâncoveanu a pus deasupra mormântului soţului ei o frumoasă candelă lucrată în argint filigranat, iar pe marginea de sus a bulbului din mijloc a lăsat o inscripţie cu litere chirilice, însemnând de fapt pisania pe care nu a putut să o scrie pe piatra mormântului: „Această candelă, ce s-au dat la Sveti Gheorghie cel Nou, luminează unde odihnesc oasele fericitului Domn Io Costandin Brâncoveanu Basarab Voievod şi iaste făcută de Doamna mării sale Mariia, carea şi Măriia sa nădăjduiaşte în Domnul, iarăşi aici să i să odihnească oasele. Iulie, în 12 zile, leat 7228 (1720)“.

Locul de îngropăciune al voievodului a fost cunoscut la început în familie, iar cu timpul acest adevăr s-a înrădăcinat şi în conştiinţa credincioşilor din obştea Bucureştilor. Este, de asemenea, important de consemnat faptul că, în luna decembrie a anului 1729, fericita Doamnă Maria Brâncoveanu a fost înmormântată alături de martirul ei soţ, tot în Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou, dorinţă exprimată mai înainte, prin epitaful scris pe candela de deasupra mormântului voievodal.

Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou, gropniţă domnească

Lângă cripta Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu se află mormântul voievodului Ioan Mavrocordat, domnitorul Ţării Româneşti între 1716 şi 1719 (n. 1684 - † 1719 feb. 23). În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat faptul că în Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou au mai fost înmormântaţi: Domniţa Ilinca (n. 1682 - †1712) şi Domniţa Smaranda (Zmaragda, n. 1690 - †1746, căsătorită în 1745 cu caimacamul Craiovei, Constantin Gr. Băleanu) - două dintre cele şapte fiice ale domnitorului Constantin Brâncoveanu; marele ban Manolache Lambrino (†1745 iunie 16), soţul Domniţei Bălaşa Brâncoveanu; Şerban Constantin Duca (1696/97 - †cca 1746), fiul domnitorului Moldovei Constantin-Vodă Duca (Duculeţ) şi soţ al Mariei Brâncoveanu (†1697) - a doua fiică a domnitorului martir; biv vel logofătul Constantin Brâncoveanu (n. 1707 - †1762), unicul nepot de fiu al domnitorului Constantin Brâncoveanu (fiu al Sfântului Constantin, cel întâi născut al voievodului); fiul marelui logofăt Constantin, marele ban Manolache (Emanoil) Brâncoveanu (n. 1748 - †1811 aprilie 25), şi fiul acestuia, marele ban Grigore Brâncoveanu (n. cca 1770 - †1832, aprilie 27), ultimul descendent de sânge de parte bărbătească al familiei Brâncovenilor. Se pare că în criptele bisericii sunt înmormântate soţia marelui logofăt Constantin Brâncoveanu, Maria Coslegianu (fiica lui Toma Iuliano zis Paleologu Coslegianu şi a Saftei, fiica marelui spătar Mihail Cantacuzino - unchiul domnitorului Constantin Brâncoveanu) şi Maria (Măriuţa) Alexeanu (†1733) - fiica Sfântului Ştefan Brâncoveanu. De asemenea, este posibil ca în sfântul lăcaş să fie şi mormântul domnitorului Antonie Vodă din Popeşti, bunicul Mariei Brâncoveanu. Ion Ionaşcu arată că tatăl Doamnei Marica Brâncoveanu era Neagoe Beizadea, fiul lui Antonie-Vodă din Popeşti. Neagoe mai avea patru copii: Duca, Pană, Neagu şi Constantin. Mama Doamnei Maria Brâncoveanu era Neacşa (Necşuţa) Bucşanu, sora lui Bădica Clucerul Bucşanu şi a lui Pătraşco căpitanul Bucşanu. Aşadar, Sfântul Ianache Văcărescu era frate vitreg cu Marica Doamna Brâncoveanu, şi nu ginerele Maricăi şi al domnitorului Constantin Brâncoveanu.

La 22 de ani de la aşezarea osemintelor martirice ale domnitorului Constantin Brâncoveanu în cripta Bisericii „Sfântul Gheorghe“-Nou, în data de 20 iulie 1742, nepotul său „Constantin Basarab Brâncoveanul, Biv Vel Stolnic“ închina bisericii o moşie care îi rămăsese „de la fericitul întru pomenire moşul mieu Constantin Vodă Brâncoveanu“, arătând, de asemenea, că bunicul său la acest „sfânt lăcaş nu numai ctitor desăvârşit iaste“, ci aici „şi oasele fericiţilor întru pomenire moşilor şi a tot neamul nostru sânt astrucate“. Această mărturie întăreşte ceea ce Doamna Maria consemnase deja pe candela de deasupra mormântului domnesc.

„Mormintele domnitorilor şi chipurile lor“

Domniţa Bălaşa (†1754), după înmormântarea soţului ei, marele ban Manolache Lambrino (16 iun. 1745), pe 15 septembrie aşază la mormântul soţului ei din Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou, la fel ca mama sa, Doamna Maria Brâncoveanu, o candelă de argint pe care încrustează cuvintele: „Această candelă, ce s-au dat la Sfeti Ghiorghe-cel-Nou, luminează unde odihnesc oasele robului (lui) Dumnezeu Manolache Lambrino, ce au fost mare banu, şi iaste făcută de soţia dumisale, Măria Sa Domniţa Bălaşa Brâncoveanca, care şi Măria Sa nădăjduiaşte în Domnul, iarăşi aicea să i se odihnească oasele. Septembrie 15, leat 7254 (1745)“. Domniţa Bălaşa avea să fie îngropată în ctitoria ei din Bucureşti, Biserica „Înălţarea Domnului“ - Domniţa Bălaşa.

O altă mărturie importantă referitoare la mormântul Brâncovenilor din Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou aduce şi misionarul Blasius Kleiner, care scria înainte de anul 1761 despre importanţa lăcaşului, dar mai ales despre faptul că în interiorul sfântului lăcaş existau „mormintele domnitorilor şi chipurile lor“. Aşadar, se subînţelege, din jurnalul său de călătorie, existenţa mormântului voievodal al lui Constantin Vodă Brâncoveanu, dar şi al lui Ioan Vodă Mavrocordat. În acelaşi timp, el menţionează şi faptul că existau în sfântul lăcaş „chipurile“ acestora, care erau reprezentate, desigur, în fresca bisericii, pictată de Pârvu Mutu, între anii 1705 şi 1706.

Panegiricul episcopului Ilarion al Argeşului

În ziua de 30 aprilie 1832, episcopul Ilarion al Argeşului, în cuvântul ţinut la înmormântarea banului Grigore Brâncoveanu, în Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou, glăsuia: „Pline sînt istoriile şi letopiseţele Ţării Româneşti de isprăvile cele mari ale domnilor Basarabi. Viteji în războaie, părinţi iubitori de norod, straşnici în guvern şi în paza dreptăţii, înţălepţi în purtările lor, tari în credinţă, rîvnitori în relighie, ne-au lăsat alţii alte monumenturi, iar Neagoe Voevod şi Mateiu Voevod, Basarabii, cel dintîiu Episcopia Argeşului, şi cel de-al doilea mai multe mănăstiri în Episcopia Buzăului. Iar Constandin Voievod Brâncoveanul şi alte sfinte lăcaşuri şi pre acesta, în care şi oasele sale şi ale familiii sale odihnindu-să de atâţea ani, astăzi au ieşit din mormînt ca să priimească în braţe pe cel de pe urmă moştean al lor, şi să-l ia înpreună cu dînşii lăcuitoriu în lăcaşul lor. Nici ceasul, nici jalea mă iartă, nici trebuinţa cere ca în epitafion al răposatului nostru să fac paneghiricon al străluciţilor strămoşi ai săi. Dar putem să-i trecem cu vederea, când moaştele lor stau în faţă şi cer de la noi, de nu altceva, măcar o mîngîere părţii cei mai slabe a răposatului Basarab Brîncoveanu rămasă în viaţă? Ertaţi-mă, dar, că lăsînd celelalte fapte vrednice de laudă ale lor, una măcar să povestesc a ctitoriţei sfîntului lăcaşului acestuia, Doamnei Marica, soţiei fericitului ctitor Costandin Voievod Brîncoveanu, spre pilda şi mîngîerea jalnicilor rudenii ale mortului. Mai sus pomenita doamnă, după ce cu bărbătească mărime de suflet şi cu răbdare mucenicească au suferit să-şi vază pre iubiţii săi fii şi pre soţul şi domnul său seceraţi în Ţarigrad de sabia muncitorului celui de atuncea, apoi adăugînd bărbăţie peste bărbăţie, au aşteptat acolo, pînă cînd, după ce sâau îngropat şi au putrezit trupurile iubiţilor săi, apoi după aceia (şi aceasta fămeiască desgropîndu-le, au venit cu aceste oase ale lor, aici, şi le-au îngropat în mormântul ctitoricesc şsubl. n.ţ, peste care murind şi ia, mai la urmă sâau adaos şfamiliei saleţ. Una din faptele strămoşilor răposatului Basarab Brîncoveanu!) iaste destul să arate din ce viţă slăvită pentru nume, mai slăvită pentru fapte, să trage. Iar celelalte isprăvi ale lor, roduri de suflete pline de curaj patrioticesc, şi de pravoslavie, le mărturisesc istoricii, şi le vor mărturisi şi alte sfinte locaşuri zidite, înzestrate şi înpodobite de dînşii, şi mai vîrtos această sfîntă casă, una din cele multe“.

Cuvintele episcopului de Argeş au fost confirmate şi de Catagrafia (inventar) întocmită în 1838, în care se menţionează: „O poală mare, roşie, de mătase în biserică pe mormântul Brâncoveanului“. Mai târziu, în raportul întocmit în anul 1881 de către Pantazi-Ghica, se confirma, încă o dată, că în Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou se află „mormintele lui Constantin Brâncoveanu şi cel al lui Grigorie Brâncoveanu, cu familiile lor“. Preotul Marin Dumitrescu, de la Biserica „Sfântul Ioan“-Moşi din Capitală, în anul 1899 spunea despre această ctitorie brâncovenească: „În interiorul acestei sfinte biserici să află mormintele lui Constantin Brâncoveanul cu familiile lor“.

Comemorarea domnitorului Constantin Brâncoveanu în 1914

Aşadar, putem spune, pe baza argumentelor prezentate mai sus, că înainte de anul 1914, în conştiinţa Bisericii şi a credincioşilor ei era statornicit adevărul că sfintele oseminte ale voievodului martir şi ale unor membri ai familiei sale se află în Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou.

În anul 1914, când se împlineau 200 de ani de la martiriu, marele nostru istoric Nicolae Iorga a cerut Parlamentului României, în data de 19 aprilie, ca ziua de 15 august 1914 să fie comemorată după cuviinţă, în memoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu. Sfânta Mănăstire Hurezi, importantă ctitorie a domnitorului, a fost aleasă ca loc de desfăşurare a ceremoniilor legate de această comemorare. Pentru această sărbătoare, au fost aduse mai multe obiecte de artă brâncovenească, în vederea înfiinţării unei expoziţii. În această conjunctură, în anul 1914 a fost scoasă la lumină inscripţia de pe candela aşezată de către Maria Doamna, în urmă cu 200 de ani, la mormântul soţului ei Constantin Brâncoveanu, din Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou.

La începutul lunii iulie a aceluiaşi an, istoricul Virgiliu Drăghiceanu publica un articol privitor la candela mormântului brâncovenesc şi inscripţia ei, prin care arăta că osemintele voievodului martir se află în Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou. Candela cu epitaful care aducea lămuriri asupra identificării mormântului cu osemintele martirice ale voievodului Constantin Brâncoveanu a fost găsită în mijlocul bisericii, lângă policandrul cel mare. Aceasta, datorită faptului că de-a lungul anilor biserica a trecut prin numeroase încercări pricinuite de incendii şi seisme, care au determinat restaurări importante ale sfântului lăcaş şi mutări ale unor obiecte de cult. Din acest motiv, candela nu a fost găsită deasupra mormântului, unde îi era în mod firesc locul. Dar ea păstra epitaful care nu a putut fi scris, din motive lesne de înţeles, pe piatra funerară, lăsată fără inscripţie şi care avea sculptate pe ea stema Ţării Româneşti, sceptrul domnesc şi sabia de învestitură, însemne ale puterii, înconjurată de motive ornamentale brâncoveneşti.

Este evident că această descoperire a epitafului înscris pe candela de la mormântul Brâncoveanului este lucrarea lui Dumnezeu, nu întâmplător petrecută chiar în 1914, anul când se împlineau două secole de la moartea mucenicească a Brâncovenilor. (Va urma)