Anastase Simu și opera sa filantropică

Oameni animați de credința ortodoxă, de principiile și valorile creștine au lăsat peste timp dovezi palpabile ale spiritului lor filantropic, contribuind la progresul general al societății. Un astfel de exemplu este Anastase Simu (1854-1935), care și-a legat numele de un act de mecenat a cărui dimensiune culturală a avut, la vremea respectivă, un mare impact în societatea românească, iar urmele inițiativei sale persistă și astăzi într-o formă sau alta.

Anastase Simu s-a născut la Brăila în ziua de 25 martie 1854, ca fiu al unor mari proprietari și agricultori brăileni, Panait și Dumitra Simu, într-o familie nu­me­roasă, întrucât mai avea trei frați și trei surori.

A primit o educație aleasă, în conformitate cu rangul social al familiei sale. Datorită calităților sale intelectuale, tânărul Anastase era preferatul unchiului său, Petrache Simu, necăsătorit și posesorul unei averi uriașe. În 1873, întreaga avere a acestuia avea să-i fie atribuită, prin testament, tânărului de numai 19 ani, Anastase Simu.

Anii de formare intelectuală au presupus pentru Anastase urmarea de studii liceale la Viena, apoi studii universitare la Paris. Aici, el a frecventat cursurile Facultății de Drept, obținând diploma de licență în anul 1878, iar în 1880 a finalizat doctoratul în științe politice și administrative la Universitatea din Bruxelles. Întors în țară, a lucrat o scurtă perioadă la Tribunalul Brăila, iar mai apoi a fost secretar al Legației României din Berlin.

Cariera diplomatică a fost scurtă, pentru că a revenit repede în țară. Cel mai probabil, explicația este aceea a căsătoriei, în 1882, cu Elena Dumba, fiica unor mari proprietari de moșii din Teleorman. Împreună cu aceasta aveau să se stabilească în 1888 definitiv în București, cumpărând casa colonelului pe atunci Alexandru Candiano Popescu, faimos în epocă pentru mișcarea numită „Republica de la Ploiești“, dar și pentru că fusese aghiotantul regelui Carol I.

Tot în 1888, Anastase Simu a intrat în politică, înscriindu-se, ca mai toți marii proprietari agricoli, în Partidul Conservator, devenind deputat de Brăila între anii 1888 și 1899. Din păcate, Anastase Simu și soția sa nu au fost dăruiți cu copii, de aceea cei doi soți aveau să-și dedice viața unor opere caritabile ori unor ctitorii care să le ducă numele mai departe. Animat de sentimente creștine și de trăiri patriotice, pentru că așa era spiritul epocii, Anastase Simu a devenit membru activ al unor societăți cu caracter filantropic: Societatea de binefacere „Regina Elisabeta”, Societatea pentru Învățătura Poporului Român, Ateneul Român, Societatea Geografică Română, Jockei-Club etc. Avea să se stingă din viață în anul 1935, la vârsta de 81 de ani.

Dragostea pentru frumos, pentru operele de artă, l-a transformat încetul cu încetul într-un veritabil colecționar de pictură și sculptură. Adesea călătorea cu scopul de a aduna cât mai multe piese pentru colecția sa. Lucrări semnate de mari pictori și sculptori străini și români se aflau în proprietatea lui Simu: Renoir, Courbet, Gericault, Delacroix, Grigorescu, Luchian, Petrașcu, Brâncuși, Paciurea. Așa se naște ideea deschiderii unui muzeu. Piatra de temelie a fost pusă la 21 mai 1907, iar la 21 mai 1910 își deschidea porțile. Era primul muzeu particular din România.

Muzeul Simu, căci așa se numea din dorința ctitorului, era o clădire cu forma unui templu roman, ce adăpostea inițial 624 de opere de artă, adunate de-a lungul timpului. Încă de la început, Simu a avut două obiective: educarea gustului publicului pentru frumos și artă și încurajarea tinerilor artiști din România. După război, începând cu anul 1924, numeroși artiști au primit premii ori burse din partea lui Simu pentru a putea studia și crea.

În data de 17 noiembrie 1927, Anastase Simu făcea un gest nobil, dona Muzeul Simu statului român, a cărui colecție cuprindea, la acel moment, 1.182 de lucrări de artă. Generoasa donație a fost onorată de către întreg guvernul condus de Ion C. Brătianu, prezent la ceremonia de luare în primire de către Stat a prețiosului tezaur. Parlamentul României s-a alăturat acestei manifestări de prețuire a gestului lui Anastase Simu și a elogiat, în lucrările sale, însemnătatea actului de donație.

Regatul României Mari devenea mai bogat odată cu această operă, deopotrivă culturală și filantropică, de o importanță aparte. Întreaga societate a timpului a apreciat și pre­țuit faptul că ceea ce un colecționar strânsese vreme de 40 de ani era oferit tuturor pentru a se bucura de perenitatea și frumusețea artei.

La deschiderea muzeului, în anul 1910, 4.000 de vizitatori i-au călcat pragul, însă, de-a lungul anilor, numărul lor a crescut: în 1930, la 28.835, iar un deceniu mai târziu, în 1940, la 42.324, fapt ce dovedea nevoia de cultură, dar și utilitatea inițiativei acestui obiectiv.

Anastase Simu a murit în ziua de 28 februarie 1935, la un an de la trecerea la cele veșnice a soției sale. Înainte de a muri, el a mai făcut un gest impresionant. A lăsat întreaga avere prin testament statului român. Actul, legalizat în 1935, prevedea instituirea unei fundații care să-i poarte numele și să se îngrijească de administrarea celorlalte bunuri pe care le lăsase moștenire tot statului român. Importante donații ale soților Simu se duceau către Academia Română, pentru construirea unei biserici cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” în satul Tufeni din Teleorman (suma de 500.000 de lei). Alte sume importante mergeau către Societatea pentru Învățătura Poporului Român, către școlile de pe moșiile pe care cei doi soți le avuseseră în proprietate. Acțiunile, depozitele în bănci și moșiile deținute erau lăsate statului român pentru ca, din roadele lor, opera filantropică și culturală întreprinsă de ei să nu creeze statului griji suplimentare legate de întreținerea și administrarea dona­ției sale.

Apreciind valoarea actelor filantropice ale lui Anastase și Elena Simu și evocându-le viața și faptele, directorul Muzeului Fundației „Anastase Simu” afirma într-o conferință ținută la radio, în 1943, că opera lor reprezintă „un templu al bunătății, aparținând tuturor, și este cel mai splendid omagiu ce se poate aduce omului… Printre atâția colecționari români care se bucurau singuri de frumusețea comorilor de artă aflate în păstrarea lor, s-a ivit deodată unul care n-a mai înțeles să țină ascunse aceste frumuseți. El a apărut ca o necesitate a timpului în care trăia, având viziunea clară a rostului omului bogat în mijlocul unei societăți sărace, și a fost o podoabă a sentimentului de altruism, deosebindu-se cu totul de alți binefăcători ai poporului român. Câtă credință…, câtă dragoste și cât entuziasm trăiau în sufletul său… Acesta a fost Anastase Simu.“

În 1943, muzeul a fost închis, iar în februarie 1944, de teama bombardamentelor, valoroasa colecție a fost evacuată la Câmpulung. Avea să revină în București și să fie accesibilă publicului până în anul 1960, când autoritățile comuniste, dornice să marteleze trecutul, au decis peste noapte demolarea clădirii muzeului pentru a face loc unui magazin celebru în perioada comunistă, magazinul Eva (de pe bdul Magheru), astăzi devenit supermarket. Colecția donată de ctitor statului a fost împărțită între Muzeul Național de Artă și Pinacoteca Bucureștiului.

Dispariția clădirii și împrăștierea valoroasei colecții nu au putut să șteargă și nu vor șterge niciodată din istorie și din memoria colectivă actul generos al soților Anastase și Elena Simu. Rândurile de față sunt și ele o mărturie a acestui fapt.