Arhiepiscopul Justinian Chira, model de viețuire creștină

Despre vrednicul de pomenire Arhiepiscop Justinian Chira se pot scrie multe rânduri și chiar cărți: copilăria și tinerețea sa exemplare, jertfelnica sa slujire ca stareț al Mănăstirii Rohia și arhiereu. Dar dincolo de faptele sale rămâne întâlnirea la nivelul sufletului prin care venerabilul arhiereu ne lua pe calea spre Dumnezeu. Fiecare interviu cu ierarhul a fost pentru mine o sărbătoare unică prin intensitatea cu care mi-a atins sufletul și conștiința. În fiecare an, în 2 august, ziua de pomenire a binecredinciosului împărat Iustinian cel Mare îşi sărbătorea ocrotitorul.

Există câteva întâlniri în viață care ne marchează destinul prin impactul și lumina pe care le transmit minții și sufletelor noastre. Providențiale au fost pentru mine întâlnirile cu părintele Arsenie Papacioc, Înaltpreasfinţiţii Părinți Pimen Zainea și Justinian Chira. În Jurnalul său, Mircea Eliade scria că în viață avem parte doar de câteva întâlniri revelatoare, iar restul timpului căutăm și tindem spre acele stări și emoții trăite în asemenea momente și ne hrănim din ele. Voi scrie doar despre întâlnirea cu vrednicul de pomenire Arhiepiscop Justinian Chira. Îmi răsună încă în minte cuvintele sale: „Domniță, ce cauți dumneata nu vei găsi în această lume!”. Dar ce poate căuta un om pe acest pământ? Ce a căutat și vrednicul de pomenire arhiepiscop, de-a lungul unei vieți dedicate fără rest lui Dumnezeu și Bisericii Sale. Poate acea stare prin care ai certitudinea întâlnirii cu Dumnezeu sau poate jertfa deplină pusă în slujirea aproapelui, frângere ce dă odihnă sufletului.

„Rugăciunea înconjoară pământul!”

L-am văzut de mai multe ori pe venerabilul arhiepiscop slujind Sfânta Liturghie: era transfigurat, aveai certitudinea că Dumnezeu și îngerii sunt acolo. Avea în ființa și-n ochii săi ceva care transcende timpul și spațiul. Înțelepciune filocalică, chip paterical, vorbă bună și blândă, fire răbdătoare și jertfelnică. „Rugăciunea înconjoară pământul! Sunetul clopotelor de la Rohia ajunge până în Constelația Oreon, vibrează stelele din cer a bucurie. Cântecul clopotului este o trâmbiță pe care a inventat-o omul prin care să-I aducă slavă lui Dumnezeu”, ne spunea într-un interviu.

În cei 95 de ani de viață, a slujit mii de Liturghii și a ținut tot atâtea cuvinte de folos. A trăit cu demnitate învățătura de credință ortodoxă, chiar dacă verticalitatea sa i-a adus probleme din partea autorităților comuniste. A fost un ierarh mărturisitor, ferm și neînduplecat în mărturisirea Ortodoxiei și a valorilor sfinte ale neamului românesc.

Pentru cinul monahal rămâne o carte deschisă și un model de statornicie și fidelitate față de Mănăstirea Rohia, în care a intrat la 20 de ani și pe care a iubit-o, i-a sporit zestrea materială și spirituală și a promovat-o întreaga sa viață. În codrii seculari ai Rohiei se odihnește vrednicul ierarh în așteptarea învierii de obște, aici, unde glasul neîncetat al Sfintei Liturghii și al sunetelor de clopot răsună zilnic peste coamele de deal care zeci de ani i-au cunoscut rugăciunea și binecuvântarea.

Sub semnul chemării lui Dumnezeu

Născut din părinții Ilie și Maria, țărani evlavioși, la data de 28 mai 1921, în satul Plopiș, în ziua de Duminica Mare, pe când băteau clopotele de intrare a preoților în slujbă, pruncul familiei Chira avea să primească de la botez numele Ioan, prevestind de pe atunci prin gura binecuvântată a moașei că „va ajunge om mare”. Și într-adevăr pruncul isteț al familiei Chira, din satul Plopiș, a impresionat prin inteligența, interesul și râvna pentru studiu. După școala primară urmată în satul natal, a continuat, timp de doi ani, cursurile Liceului ortodox de băieți „Simion Ștefan” din Cluj. În casa părin­ților, tânărul Ioan și-a asumat muncile pe care le face un bărbat la țară. Dar el aspira la ceva mai mult decât truda pentru asigurarea nevoilor zilei, avea un dor pentru „lumea infinită a lui Dumnezeu”, cum mărturisea mai târziu. De aceea, la 20 de ani, într-o dimineață de miercuri, 12 martie 1941, a pornit spre Mănăstirea Rohia, trăgând ușa peste lacrimile și întrebarea neli­niștitor presimțitoare a mamei, care ar fi vrut să-și vadă fiul intrat în rândul oamenilor din sat. Feciorul ei se ducea unde trebuia să-și îndeplinească destinul și poate că și l-a îndeplinit mai exact purtând în inimă îngrijorarea mamei: „Unde pleci, dragu’ mamei?”.

Îndeplinind cu drag ascultarea și rugăciunea, la Mănăstirea Rohia a trecut prin toate treptele monahale: frate, călugăr și stareț. „Când a intrat ca novice la Rohia, această mănăstire avea numai câţiva vieţuitori, ţara era în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, iar tânărul stareţ Nifon Matei, la vârsta de numai 31 de ani, avea să treacă la Domnul şi mănăstirea să rămână fără păstor. În acele momente dificile, conducerea Mănăstirii Rohia i-a fost încredinţată ieromonahului Justinian Chira, care avea doar 23 de ani. De când a intrat în mănăstire, a fost ne­despărțit de cărți în general, dar mai ales de Sfânta Scriptură, de Patericul egiptean, de Avva Dorotei și de alte lecturi duhovniceşti pe care le avea la căpătâiul patului și din care se alimenta mereu, până când a trecut la Domnul. Acestea, cărţile, îi erau «prietenii cei mai buni», după cum mărturisea. A fost pasionat de cultură, citit, având o iubire jertfelnică, neînşelătoare faţă de Dumnezeu, de oameni şi faţă de cultură şi ştiinţă. De cele mai multe ori, lumina din chilia de la Rohia se stingea dimineața pe la ora 3 sau 4, pentru că părintele Justinian se ruga sau scria zeci de pagini în jurnalul propriu ori nu se putea dezlipi de vreun autor anume, pe care-l redescoperea în neprețuita bibliotecă personală. Apoi, dimineața, cu fața transfigurată și vesel spunea: «Uite ce am citit, uite ce am des­coperit astă noapte!» A citit şi a scris, a adunat cărţi, dar ce rămâne peste veacuri este inestimabila bibliotecă a mănăstirii de la Rohia, ce numără acum aproximativ 45.000 de volume, fapt care, în mare parte, i se datoarează. Iar după trecerea sa la Domnul, succesorul în scaunul eparhial, Preasfințitul Părinte Iustin, i-a dat bibliotecii de la Rohia numele Justinian Arhiepiscopul”, ne-a spus arhimandritul Macarie Motogna, starețul Mănăstirii Rohia.

„Milă îmi este de popor!”

Cele 195 de caiete în manuscris lăsate posterității de către vrednicul de pomenire arhiepiscop dezvăluie un om duhovnicesc ancorat puternic în Dumnezeu, cu nețărmurită dragoste față de Maica Domnului, consecvent cu principiile și faptele sale. Consemnarea faptelor, ideilor, cuvintelor și evenimentelor derulate în cei peste 70 de ani de viață monahală arată statornicie în faptă, cuvânt și acțiune. Despre conți­nutul acestor caiete-jurnal, arhim. Macarie Motogna ne-a mărturisit: „Cercetând aceste scrieri, descoperim cu ușurință sufletul atins de sfințenie al Arhiepiscopului Justinian, care se bucura de răsăritul de soare, de ploaie, de zăpadă, de întâlnirea cu fiecare om. Bucuros primea la orice oră, în orice zi, de la vlădică până la opincă, spunând mereu: «Milă îmi este de popor!». A relaţionat, a corespondat, a consiliat şi a dialogat cu oameni de cultură ca: poetul Ioan Alexandru, Nicolae Steinhardt, Geo Bogza, pr. Dumitru Stă­niloae etc. Smerenia, bucuria, curajul, încrederea, rugăciunea, cultura şi respectul faţă de oameni şi instituţii sunt virtuţile ce l-au caracterizat pe Arhiepiscopul Justinian şi acestea sunt învăţăturile pe care le-a dat tuturor şi care se regăsesc în scrierile și învățăturile smeritului ierarh maramureșean”.

Păstrez în amintire una dintre întâlnirile cu vrednicul Arhiepiscop Justinian, în care, după un interviu de mai bine de două ore, a mai stat de vorbă, pe îndelete, cu noi și despre noi, prezentându-ne și caietul-jurnal în care scria în acea perioadă. Când i-am înmânat un pomelnic cu rugămintea de-a ne pomeni în rugăciunile sale, a citit fiecare nume interesându-se despre situația fiecărei persoane din pomelnic, zicând: „Aceasta a fost întotdeauna bucuria mea: să stau de vorbă cu Dumnezeu despre voi și să stau de vorbă cu voi despre Dumnezeu”.

La finalul interviului, bătrânul Arhiepiscop Justinian l-a îmbrățișat pe colegul meu cameraman și i-a sărutat mâna, ceea ce pentru noi a fost un act extraordinar de smerenie. De altfel, părintele stareț Macarie mi-a povestit adesea că ierarhul își cerea iertare până și ultimului frate, dacă i se părea că l-a supărat cu ceva, dar în același timp stătea drept în fața oricărei vicisitudini, mărturisind Cuvântul Adevărului.

Multe sunt de spus despre vrednicul de pomenire Arhiepiscop Justinian Chira și constat că nu voi putea integra în acest reportaj tot ceea ce am adunat în ani de documentare despre activitatea de stareț și înnoitor al Rohiei, despre rezistența exemplară în perioada comunistă și despre slujirea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului și mai apoi de Arhiepiscop onorific al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Comemorare la Rohia și Plopiș

Pentru că ne aflăm în Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor, amintim manifestările omagiale și comemorative desfășurate la împlinirea unui secol de la nașterea mult prețuitului ierarh maramureșean. Din inițiativa și prin grija Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, Episcopia Maramureșului și Sătmarului a instituit trei distincții: „Ordinul Crucea Justinian Arhiepiscopul pentru clerici”, „Ordinul Crucea Justinian Arhiepiscopul pentru laici” și „Medalia Justinian Arhiepiscopul”. Departamentul de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” din Baia Mare a organizat, în data de 27 mai 2021, sesiunea de comunicări științifice studen­țești online: „Personalitatea Înaltpreasfin­țitului Justinian, Arhiepiscopul Episcopiei Maramure­șului și Sătmarului”. Manifestarea s-a desfășurat pe trei secțiuni, la care au participat 36 de studenți și masteranzi, susținând comunicări despre viața, activitatea și opera Arhiepiscopului Justinian.

La 28 mai, ziua în care a văzut lumina lumii în urmă cu 100 de ani, IPS Justinian Chira a fost comemorat la mănăstirea sa de suflet. După Sfânta Liturghie la care au participat ierarhii Eparhiei Maramureșului și Sătmarului, în frunte cu IPS Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, preoți, monahi și mulțime de credincioși au venit să cinstească memoria Arhiepiscopului Justinian. „În dangăt de clopot și sunet de toacă, s-a mers în procesiune de la biserică la mormântul împodobit cu flori și s-a făcut slujba îndătinată pentru sufletul Arhiepiscopului Justinian, primind cu toții binecuvântarea părintelui din înaltul cerului. Fiecare pelerin care intră și iese pe poarta mănăstirii trece pe la mormântul Arhiepiscopului Justinian, ca să ia binecuvântare, se încarcă de har și primește ajutor de la Hristos Domnul, prin mijlocirea părintelui. A doua zi, 29 mai 2021, într-o atmosferă de mare sărbătoare, Plopișul Arhiepiscopului Justinian a devenit centrul universului. Oameni îmbrăcați în straie de sărbătoare, de toate categoriile sociale, au venit la praznicul de cinstire a voievodului spiritual al Maramu­reșului. Biserica monument UNESCO în care a fost botezat, în anul 1921, Ioan Chira, după ce a fost restaurată și primenită prin grija preotului Daniel Pop, în dimineața zilei de 29 mai a fost târnosită de către Episcopul Mara­mureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Iustin, împreună cu Arhiereul-vicar Timotei Sătmăreanul, în sobor mare de preoți și diaconi”, ne-a evocat momentul starețul Mănăstirii Rohia.

Preotul Mihai Tira, președintele Fundației „Arhiepiscopul Justinian”, a realizat la Plopiș câteva lucrări spre perpetuarea memoriei vrednicului ierarh. Casa în care s-a născut Justinian Chira, în anul 1949, a fost dăruită de către surorile sale și cu acordul său unei familii din localitatea Șurdești. După 70 de ani, s-au făcut toate demersurile necesare și casa a fost răscumpărată și adusă lângă noua biserică din Plopiș și amenajată drept „Casă memorială - Justinian Chira”. Casa păstrează în totalitate forma și arhitectura inițială, iar în interior au fost expuse obiecte personale ale arhiepiscopului: veșminte, mitră, haine monahale, cărți, fotogra­fii, dar și obiecte tradiționale, pentru a fi înveș­nicite și pentru a păstra vie memoria acestui vrednic fiu al ținutului Maramureșului.