„Asistența socială este o parte a slujirii Bisericii”

Sfânta Scriptură și Tradiția Bisericii descoperă importanța legăturii dintre viața spirituală și activitatea socială a omului, dintre rugăciune și acțiune, dintre evlavie și dărnicie. Din această legătură s-a născut și lucrarea părintelui Vasile Știopei, din Turda, un adevărat „atlet” al filantropiei, un preot pe cât de smerit, pe atât de râvnitor în a se face pe sine slujitor neobosit al aproapelui. Un reprezentant al Ortodoxiei lucrătoare, care se legitimează, fără zgomot, în acest prezent materialist, cu rodul slujirii sale caritabile și cu bunătatea sa premeditată.

Trăim într-o lume în care egoismul materialist s-a insinuat devastator în societate, secătuindu-ne de orice fel de înțelegere, toleranță și sprijin pentru cel de lângă noi care întinde mâna, cerându-ne ajutor. Uităm, sau ignorăm cu bună știință, că „suntem înclinați din fire spre milostenie” și că, oameni fiind, „a trăi înseamnă a dărui”, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Trecem indiferenți pe lângă suferința semenilor, ferindu-ne de responsabilitatea de a-i ajuta, ca de un germen patologic contagios. Și, totuși, în acest prezent văduvit de omenie, manipulat și manipulator, părintele Vasile Știopei, din parohia ortodoxă Turda Oprișani II, Protopopiatul Turda, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, face din iubirea aproapelui și din actul filantropic adevărate „arme” cu care apără demnitatea umană, amintindu-ne permanent că a fi om înseamnă a milui.

O vastă lucrare caritabilă

Când am vizitat Centrul de îngrijire și asistență pentru vârstnici „Acoperământul Maicii Domnului”, din cartierul Oprișani, municipiul Turda, l-am cunoscut și pe părintele Vasile Știo­pei, ctitorul și coordonatorul acestui așezământ, fără să bănuim că interlocutorul nostru este un slujitor de excepție al Bisericii. Abia ajunși acasă, documentându-ne mai temeinic, am descoperit dimensiunile lucrării sale filantropice, prestigiul de care se bucură în comunitate și toate celelalte date ale slujirii sale, despre care părintele nu ne vorbise aproape deloc.

Am aflat astfel că a venit la Turda din localitatea maramureșeană Bârsana și că este văr cu celebrul constructor de biserici Ioan Știopei, cel care a ridicat biserica de la Săpânța, cea mai înaltă lucrare de lemn din Europa. Am mai aflat despre el că a înființat un cămin de bătrâni, o grădiniță socială, Centrul de tineret Turda-Tin, Centrul de recuperare neuromotorie de tip ambulator „Sfântul Vasile cel Mare”, Centrul de recuperare neuromotorie pentru copii „Sfânta Irina”, o casă pentru două familii (una cu 13 persoane și cealaltă cu trei persoane) în Turda, o altă casă pentru o familie din localitatea Sculea, județul Timiș, distrusă în urma unor inundații, o alta pentru o familie din Văleni, comuna Moldovenești, județul Cluj, care își pierduse locuința în urma unui incendiu. Apoi, alte case pentru cazuri de risc social la Gătaia și Plăiești, a acordat foarte multe ajutoare unor familii sărace din parohie și din alte zone și a contribuit substanțial la ridicarea mănăstirilor Mihai Vodă și Petreștii de Jos, de lângă Turda, adevărate memoriale creștin-ortodoxe înălțate pe locul în care a fost martirizat Mihai Viteazul și, respectiv, pe unde a trecut Avram Iancu. De asemenea, a contribuit și la ridicarea Mănăstirii Bârsana din Maramureș. De numele său se leagă și ridicarea bisericilor din Iacobeni, Aiton, „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Poiana Turda, „Înălțarea Sfintei Cruci” din Turda, a bisericii de pe strada Armata Roșie, din același oraș, a bisericii din Livada și a altor sfinte locașuri din multe alte parohii. Prin grija părintelui Vasile Știopei au fost acordate burse unor tineri cu posibilități materiale reduse, s-au creat locuri de muncă și au fost dotate cu medicamente și aparatură medicală gratuită centre medicale sociale. De asemenea, au fost sponsorizate mai multe apariții editoriale.
Pentru contribuția la vasta operă filantropică a Bisericii, părintele Știopei a primit Crucea Patriarhală în anul 2000 și titlul de cetățean de onoare al municipiului Turda și al localității Aiton.

Un centru cu 120 de bătrâni 

Când am ajuns în Turda, ne-am închinat în biserica parohială, care are hramul „Învierea Domnului”, ridicată de părintele paroh Vasile Știopei. Pe aceste locuri a păstorit și Ioan Opriș, preotul martir executat de jandarmii maghiari la 8 noiembrie 1918, pentru că îi îndemna pe români să meargă la Marea Adunare de la Alba Iulia, pentru a consfinți Marea Unire. Împreună cu parcul, casa parohială, locul de joacă pentru copii și Centrul de îngrijire și asistență pentru vârstnici „Acoperământul Maicii Domnului”, am regăsit un veritabil complex creștin-ortodox, rod al unei tenace lucrări filantropice a acestui slujitor al Bisericii. Omul care nu și-a luat concediu de odihnă de mai bine de 30 de ani și care, atât timp cât a funcționat grădinița socială, și-a donat salariul primit de la centrul de bătrâni. „Asistența socială este o parte a slujirii Bisericii. Noi am considerat că prezența centrului pentru vârst­nici în proximitatea bisericii parohiale este un lucru bine-venit și treaba a mers foarte, foarte bine așa”, ne-a mărturisit părintele cu simplitate.

Centrul de îngrijire și asistență pentru vârst­nici „Acoperământul Maicii Domnului”, din cartierul Oprișani, din Turda, a luat ființă în anul 2004. În acea perioadă, în zonă nu exista nici un cămin de bătrâni. „Acesta a fost motivul pentru care am ridicat așezământul. Noi ne-am ocupat și de construirea de biserici, de mănăstiri, dar am hotărât să mergem și pe partea socială, ca să fie într-un fel completă angajarea noastră. Am fost un grup bine închegat, care a reușit să ridice acest obiectiv social al Bisericii și altele, care astăzi sunt coordonate de preoți. În clădirea centrului a funcționat și o grădiniță socială până acum un an, a cărei activitate am întrerupt-o pentru că au fost semnalate unele probleme de către pompieri. După remedieri, o vom redeschide în toamnă. Ea deservea 25 de copii, majoritatea proveniți din familii foarte sărace de rromi, care primeau o masă gratuită și rechizite școlare, precum și o educație pe măsura Bisericii”, ne mărturisește părintele Știopei. 

De serviciile oferite de Biserică în acest centru beneficiază oameni indiferent de religie sau de naționalitate. „Ortodocși, catolici, neoprotestanți, pentru noi nu contează ce sunt. Eu nu pot să-i judec pe oameni, să despic firul în patru. Când slujim în capela de la subsolul clădirii, vin însă aproape toți la slujbă. Acum avem 120 de bătrâni în îngrijire, femei și bărbați, dintre care 80 sunt imobilizați la pat. Funcționăm cu costuri mici, sub cele practicate în zonă, adică 2.100 de lei de persoană, în care sunt cuprinse toate serviciile noastre. Ca să acoperim cheltuielile reale, mai primim și donații de la binefăcători. Mulți dintre cei internați aici sunt oameni ai străzii, fără nici un fel de venituri. Avem parteneriate, care funcționează foarte bine, cu primăriile Câmpia Turzii și Turda, în baza cărora sunt repartizați acești oameni aici. Dar avem și persoane care au aparținători, cu pensii suficient de mari pentru a achita serviciile noastre, sau unii cu pensii mici, dar întreținuți financiar de copii. Ca profesii, sunt aici profesori, medici, țărani, muncitori, oameni de toate categoriile”, ne spune părintele. 

Viața într-o mare familie

Pe unii dintre bătrânii de aici îi marchează vârsta. Alții suferă pentru că i-au părăsit copiii. Cam 70-80 dintre ei au forme grave de boală, nu mai știu unde se află, nu-și mai recunosc familiile. Aceștia sunt foarte greu de îngrijit, de aceea este nevoie permanent de cineva care să se afle în preajma lor: asistenți medicali, infirmieri, medici, femei de serviciu, bucătari, paznici etc., un total de 38 de angajați. Pe lângă medicul de familie, mai există un alt medic care vine de două ori pe săptămână și-i consultă sau de fiecare dată când este chemat. Mâncarea este permanent proaspătă, iar ce rămâne se împarte săracilor. 

L-am întrebat pe părintele Știopei ce l-a determinat să se implice într-o asemenea activitate. „Eu am fost singurul copil la părinți. Când am plecat din Bârsana, ei au rămas acolo și au avut nevoie de îngrijire. Atunci mi-am dat seama că este foarte greu ca doi oameni la peste 70 de ani să se îngrijească singuri. Pentru mine a fost foarte greu. I-am adus la Turda și i-am îngrijit în familia mea. Dar sunt familii care nu-și pot îngriji bătrânii. În atâta suferință care mă înconjoară, există și o satisfacție. Avem bătrâni pe care chiar reușim să-i echilibrăm și chiar să-i recuperăm, și asta este o mare satisfacție. Atunci se văd rezultatele muncii noastre. Eu aș numi această mână întinsă de Biserică persoanelor în vârstă simplu: un mare ajutor. Sunt familii care vin și recunosc că noi, Biserica, le-am sprijinit, luându-i pe bătrâni la noi, mai ales dacă ei sunt afectați de boli agresive, incurabile, cum este Alzheimerul. Un asemenea om nu poate rămâne singur acasă”, ne mai mărturisește părintele Vasile.

Am mers apoi prin saloane și am discutat deopotrivă cu bătrânii și cu personalul angajat. Cornelia Osvadă, din Turda Nouă, are 81 de ani. Ne-a spus că aici este foarte frumos și foarte bine: „Mi-am făcut prieteni cu care discut despre bucurii, dar și despre problemele vârstei noastre. În fiecare dimineață merg la capelă și mă rog”. La rândul său, Maria Popa, tot din Turda, de 82 de ani, ne-a mărturisit: „Mă simt foarte bine aici. Am fost plecată mai bine de un an la un băiat, dar nu m-am putut obișnui la el și am venit înapoi. Și sunt foarte mulțumită”.

Eugen Anca, din Turda, ne-a spus că citește zilnic „Ziarul Lumina” și că se află în centru de când s-a dat în folosință. Este poetul așeză­mântului și, ca să ne convingă, a început să ne recite poezia „Căminul ocrotitorul”: „Străjuit de cer și soare,/ Așezat într-o grădină,/ Strălucește în depărtare,/ Un lăcaș ca de lumină,/ Și la cei bătrâni odihnă,/ Lângă casa Domnului,/ Într-un parc verde frumos,/ Rugăciune către cer/ și Slavă lui Hristos./ Și pe tine, Maică Sfântă,/ Te slăvim în rugăciuni,/ Nu ne lăsa ispitiți,/ Ci ne dă ani mai buni./ Pentru toate-Ți mulțumim,/ Doamne bun, nu ne uita,/ Și pe Hristos Îl slăvim/ Care stă la dreapta Ta./ Zilnic ai grijă de mine,/ Doamne, Dumnezeul Meu/ Sănătate dă-mi și bine,/ Cum Te voi ruga mereu./ Ție Doamne mă închin,/ Dă-mi puteri cu slava Ta,/ Să trăiesc în pace, Amin”.

Petruș Crăciun este de pe Valea Almașului și are 86 de ani: „Și eu locuiesc aici de la început. Este minunat. Ne înțelegem foarte bine. Personalul de serviciu se comportă foarte bine cu noi, ne îngrijește. Celor care sunt la pat le dau să mănânce cu lingurița, le fac baie la timp, mâncarea este foarte bună”.

Am discutat apoi cu Daniela Balea, asistent medical care lucrează în această instituție de zece ani. „Sunt bucuroasă că avem un colectiv minunat, care îngrijește 120 de bunici. Sper ca și ei să fie mulțumiți de munca noastră”, ne spune aceasta. Cosmina Vălean este femeie de serviciu. „Am reușit de-a lungul timpului să închegăm între noi o relație de prietenie. Putem vorbi orice cu ei. Pe mine mă consideră ca pe o nepoată. Poate și de aceea îmi spun «Zâna»!”, ne mărturisește. În cuvintele infirmierei Mirela Lobonț descoperim acel frumos familial ce luminează relațiile dintre copii, părinți și bunici: „Pentru noi, acești oameni sunt părinții noștri. Aici este casa noastră, familia noastră. Sunt minunați, și pentru noi sunt totul. Faptul că un așezământ de bătrâni se află în grija Bisericii este foarte bine. Aici toată lumea se implică. Lucrăm în echipă, nu există disensiuni, pentru că oamenii aceștia au nevoie de noi”, ne spune.

„A avea nevoie de noi.” Iată adevărul profund pe care îl trăiește și-l mărturisește prin fapte și preotul Vasile Știopei, acest „atlet” al filantropiei. „Sunt aici să fac ceva dincolo de Altar, să ajut!”, exprimă simplu, clar, cu smerenie, părintele, comprimând în această sintagmă întreaga învățătură a Sfintei Evanghelii și a Tradiției Bisericii despre valoarea legăturii dintre viața spirituală și activitatea socială a omului.