Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă An omagial Avem duhovnic? Cum este el şi cum păstrăm dialogul şi comuniunea cu el?

Avem duhovnic? Cum este el şi cum păstrăm dialogul şi comuniunea cu el?

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Data: 27 Martie 2014

Viaţa duhovnicească a fiecărui creştin care vieţuieşte în lumea aceasta şi care se pregăteşte pentru viaţa cea veşnică îşi are izvorul în Sfintele Taine. Chemarea noastră la viaţa de sfinţenie se face atunci când omul participă la Sfinţenia dumnezeiască, iar lucrul acesta se împlineşte când persoana, ca mădular al trupului lui Hristos şi ca părtaş al vieţii veşnice, se împărtăşeşte de harul lui Dumnezeu.

Ca tainele să rodească e ne-voie şi de consimţământul omenesc, şi de împreună-lucrarea cu harul divin şi se realizează în chip tainic în inima omului şi prin mijlocirea preotului care este „slujitor al lui Hristos şi ico-nom al tainelor lui Dumnezeu“ (I Cor. 4, 1).

Taina Spovedaniei prin care mărturisim păcatele personale, când încercăm să refacem unitatea spirituală cu Biserica, unitate zdruncinată de păcat, se realizează în Biserică în faţa părintelui duhovnic. Aşadar, Taina Pocăinţei este singura din cele şapte pe care le are Biserica în care există o întâlnire personală, un dialog intim între preot şi credincios.

Prin fapta aceasta de pocăinţă, în care credinciosul se aşază sub epitrahilul preotului şi mărturiseşte păcatele sale, aşteptând de la Dumnezeu iertare de păcate, omul are această ocazie de a vorbi, de a se descărca de povara păcatelor sufleteşti, de a spune ce are în el, de a fi ascultat cu răbdare, cu pricepere şi cu multă încredere.

Nu este vorba de un ritual în preajma marilor sărbători sau în timpul postului, ci este un act responsabil, în care credinciosul aleargă la preotul duhovnic pentru eliberare de păcate şi vindecare, ca la un doctor.

Şi dacă un doctor foarte bun se găseşte mai greu, iar aceştia sunt mai rari, la fel şi un duhovnic bun se găseşte mai greu şi descoperirea lui se face prin lucrarea Duhului Sfânt, nu este o simplă întâmplare. Este şi o alegere pentru că îl căutăm, dar şi un dar pe care ni-l dăruieşte Dumnezeu la neliniştea noastră, la căutarea noastră.

Atunci când avem un duhovnic bun trebuie să-l păstrăm, pentru că el este ca un părinte, ca un doctor, ca un prieten; nu putem renunţa la el oricând şi oricum. Şi dacă pentru creştinii practicanţi există această cunoaştere că mântuirea se dobândeşte cu mare seriozitate, încredinţând lui Dumnezeu sufletul lor prin preotul duhovnic, ne punem întrebarea:

Ce se întâmplă cu cei care nu au duhovnic? sau cu cei care se amăgesc că au părinte duhovnic?

Cei mai mulţi creştini care sunt botezaţi în numele Sfintei Treimi nu au duhovnic, chiar dacă ei cred în Dumnezeu sau sunt oameni buni şi au o legătură din când în când cu Biserica.

Cei care se spovedesc foarte rar sau o dată pe an, de Paşti, putem zice că nu au duhovnic, atâta timp cât nu există o legătură duhovnicească, o cunoaştere, un urcuş, o stare de cunoaştere a păcatelor şi o luptă pentru a scăpa de ele.

Părinte duhovnic este acela care îl cunoaşte pe fiul său duhovnicesc, care se orientează, care întreabă, care ştie ce este în sufletul lui, care urmăreşte o vindecare a unei răni sufleteşti, care se străduieşte să găsească o soluţie sau un leac ce aduce vindecare, care ţine legătura cu fiul duhovnicesc şi încearcă să-l trateze pe cel care vine la el ca pe sine, ca pe propriii lui copii.

Când problema ta devine problema lui, când bucuria ta devine bucuria lui. Sau cel puţin aşa ar trebui să fie. „Preotul trebuie să devină un prieten în care omul să aibă încredere pentru a se dezvălui aşa cum nu o poate face cu nimeni altcineva. El trebuie să-l asculte pe credincios, să spună: «Şi eu». La Mănăstirea Sihăstria, în Moldova, se află călugărul Paisie, care are 84 de ani. Se spune că lacrimile sale se amestecă cu ale celui ce se mărturiseşte; el plânge păcatele celuilalt ca pe ale sale proprii… Oamenii pot să-şi mărturisească păcatele dacă simt o prietenie, o iubire, o compasiune. Preotul nu este numai judecător, ci şi medic. Ca preot trebuie să ajut, trebuie să vindec - medic şi prieten, vindecând prin prietenie şi prin sfaturi dătătoare de viaţă“. (Pr. Dumitru Stăniloae)

Pentru asemenea duhovnici trebuie să te rogi la Dumnezeu, nu numai să-l primeşti, nu numai să-l păstrezi, ci să le dăruiască Dumnezeu lungime de zile, ca să călăuzească pe mulţi, ca să liniştească pe mulţi.

Cei care se spovedesc „fugar“ în Săptămâna Mare, când preotul este foarte ocupat şi nu are timp suficient pentru o spovedanie liniştită, din cauza presiunii exercitate de cei care aşteaptă la rând şi care grăbesc desfăşurarea acestei taine, reduc întrega mărturisire la 1-2 minute, sunt liniştiţi că s-au spovedit, după «rânduială», au scăpat de o grijă.

Putem zice că aceştia nu au duhovnic, pentru că ei de fapt urmăresc să împlinească un obicei în pragul marilor sărbători sau la sfârşitul postului. „Este un adevărat sacrilegiu administrarea Tainei Spovedaniei sub această presiune a timpului şi sub privirile zecilor sau sutelor de credincioşi care aşteaptă nerăbdători şi grăbiţi să le vină timpul şi rândul la spovedit, dar când de fapt nu poţi să ştii sau să afli aproape nimic despre starea lor sufletească. Atât ei, cât şi preotul sunt grăbiţi şi de aceea numai Spovedanie nu se poate numi“ (Pr. prof. dr. Nicolae Necula, „Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică“, vol. 3, p. 204).

Dacă mărturisirea aceasta nu este roditoare, dacă nici pe preot nu-l cunoaştem, ci am ajuns dintr-o întâmplare la el sau am găsit în drumul nostru biserica deschisă, atunci putem vorbi despre un părinte duhovnic? Nu, este doar un părinte la care apelăm pentru nevoile noastre sufleteşti. Este adevărat că dorim să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos spre iertarea păcatelor, dar nu putem să ne apropiem oricum. Dacă preotul cunoaşte bine problemele credincioşilor din parohia sa, iar fiii duhovniceşti ştiu cum şi când să se apropie de Sfânta Împărtăşanie, este posibilă această „păstorire“ în oraşele cu mulţi enoriaşi şi puţini preoţi?

Ei, credincioşii, vin cu sutele să primească Sfânta Împărtăşanie măcar la sfârşit, problema care se pune este dacă preotul duhovnic cunoaşte măcar o mică parte dintre ei. Este jenant şi trist să-l întrebi pe „fiul duhovnicesc“: cum te cheamă? Sau în calitate de „fiu duhovnicesc“ să-l întrebi pe preot: cum vă numiţi? Este ca şi cum ţi-ai întreba copilul: tu cine eşti? Sau părintele: cum te cheamă? Dacă totuşi credincioşii nu au duhovnic şi apelează din când în când la un preot ca să se împărtăşească, atunci ei trebuie să fie îndemnaţi să se apropie, pe cât le stă cu putinţă, pregătiţi de Sfânta Împărtăşanie şi că în această pregătire se află şi Spovedania.

„Spovedania fără primirea Sfintei Euharistii este posibilă, dar invers, adică Sfânta Euharistie fără Taina Spovedaniei, nu se poate“ (Pr. prof. Nicolae Necula, Tradiţie şi înnoire..., p. 201).

Dacă mulţi oameni cred că nu-şi pot găsi un duhovnic bun sau un „preot cu har“ este pentru că îl vor pe acest slujitor al lui Dumnezeu într-un anumit fel, după măsura lor. Alteori au exigenţe înalte, căutând un sfânt în viaţă. Consecinţele cele mai frecvente constau în amânarea la nesfârşit a Spovedaniei.

Orice preot care a primit hirotesia în duhovnic poate „să lege şi să dezlege“, dar credinciosul care aleargă la preot trebuie să aibă credinţa că încredinţându-i-se lui, se încredinţează lui Dumnezeu, Care iartă şi vindecă, şi nu omului neputincios şi mărginit, care poartă harul preoţiei.

Aceşti credincioşi care îşi rezolvă singuri problemele duhovniceşti merg la preot, dar nu au părinte duhovnic, nu înţeleg adevărata natură a paternităţii duhovniceşti. Această afirmaţie este valabilă şi pentru preoţii care se consideră părinţi duhovnici, dar nu sunt, căci „cel ce nu s-a născut (în Duh) nu este capabil să nască fii duhovniceşti“ (Sf. Simeon Noul Teolog). (Responsabil de rubrică diac. Ciprian Bâra)

Preoţii şi credincioşii care au întrebări pe teme liturgice şi pastorale legate de Taina Sfintei Spovedanii şi Taina Sfintei Împărtăşanii ne pot scrie pe e-mail: raspunsuriliturgice@gmail.com sau la adresa:  Bd. Regina Maria nr.1, Bl. P5B, Sc. 1, Et. 1, Ap. 1, Sector 4, Bucureşti