Bătrânii se pregătesc pentru trecerea în veșnicie

Una din cărțile lui Alexandru Soljenițîn descrie moartea bătrânilor din interior, scrisă când se afla în orașul Semei unde se trata de o tumoare canceroasă, în calitate de profesor. El scrie despre bătrâni faptul că mulți oameni în vârstă care au trăit în regimul sovietic, înainte de toate aceste transformări violente, au murit ca și cum s-ar fi mutat într-o casă nouă, încet, fără grabă, temeinic și într-un mod duhovnicesc desăvârșit. Păreau în discuțiile purtate cu ei că se pregătesc foarte temeinic de acest drum fără întoarcere. Există ceva asemănător în poveștile despre moartea oamenilor din satele îndepărtate din Carpați.

Copiii și nepoții povesteau, amintindu-și despre răposații lor abia după moartea lor. Acolo, când bătrânul sau bătrâna simțea apropierea morții, cerea să se încălzească apă și se spăla, nu cerea nimănui ajutor, doar să i se încălzească apă. Îmbrăca haine curate și-și aprindea la cap o lumânare. După aceea, cerea să fie chemat preotul, i se făcea Sfântul Maslu și era împărtășit cu Sfintele Taine. Apoi bătrânul chema toate rudele și își cerea iertare de la fiecare în parte, le împărțea bunurile sale și își dădea sufletul în mâinile lui Dumnezeu cu ultima suflare. Așa mureau mulți bătrâni, această imagine a morții le era specifică majorității oamenilor, nu era vreo excepție. Bineînțeles, nu toți bătrânii din acele locuri au murit așa. Mulți au murit neașteptat, zvârcolindu-se în pat, inconștienți. Omul poate muri foarte greu și în mod diferit. În calitate de preot duhovnic am cercetat mulți bătrâni în comunitatea din Afumați unde am putut constata diferite stări ale bătrânului pe patul de suferință, în pragul morții, unii cu fața senină și luminată, împăcați cu sine și cu semenii săi, iar alți bătrâni cu chipul întunecat, care nu au venit la biserică, erau certați cu toată lumea, nu credeau în Dumnezeu și nu au primit Sfintele Taine. Cu toate acestea, un număr semnificativ de oameni de naționalități diferite, și acest lucru merită subliniat, mor ca și cum ar porni pe un anumit drum, drum pe care a sosit timpul să meargă. Se pregătesc de plecare încet, fără grabă, cu dispoziție, cu un sentiment de inevitabilitate, cu un fel de smerenie. Pentru a porni în această călătorie lungă, au făcut tot ce era nevoie, adică și-au luat rămas-bun de la oameni și și-au dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, liniștiți și calmi. Aparent, acest ultim punct - moartea definește întreaga noastră viață atât de trecătoare. Un regizor celebru, un om cu niște concepții foarte ciudate asupra vieții, avea o idee: Moartea este un editor și ea ne editează toată viața trecătoare. O mulțime de lucruri ne sunt clare prin analogie cu cinematografia, din moment ce trăim în era cinematografică. Suntem saturați de cinematografie, în sensul bun și rău al cuvântului saturați. Moartea este editorul. De-a lungul vieții, omul parcă ar fi filmat într-un film, cadru cu cadru. În timpul vieții s-a filmat o cantitate imensă de material diferit, munți de pelicule. Munți întregi sunt conținuți în cutiile cu pelicule, apoi vine moartea, aceasta este ultimul cadru și apoi începe procesul de editare. Moartea editează tot ce s-a filmat în timpul vieții pe o bandă de film, într-o ultimă variantă. După moarte, se vorbește despre oameni tot feluri de lucruri, cum ar fi cât de minunată persoană a fost, ce viață interesantă a avut, ce om dificil a fost, ce viață grea a avut, ce persoană bogată sau săracă a fost etc. Apoi vom citi și o carte despre acest om publicată în Viețile oamenilor remarcabili. Și îi urmărim viața ca pe o bandă montată, de la leagăn până la adormirea sa în Domnul.

Într-adevăr omul seamănă în acest sens cu un actor, deoarece toată viața este filmat, iar apoi moartea adună aceste imagini într-un film. La moarte, în ultimul punct al montajului, omul abia se recunoaște. Este posibil să facem o greșeală aproape inconfundabilă sau mai degrabă cu un mic grad de probabilitate este posibil să ne înșelăm și să spunem că moartea arată exact așa cum și-a trăit omul viața pe pământ. Moartea spune multe despre o persoană, ultimele cuvinte, comportamentul, însuși modul plecării din această viață. Toate acestea vorbesc despre cum a trăit viața. Și aici este loc de eroare, albul poate fi perceput negru, și negrul poate fi perceput alb, deci se mai pot face o interpretare și o judecată lumească greșite. Și totuși, în clipa morții, este foarte limpede cum anume a fost trăită viața. Din partea rudelor este foarte important să îl ajutăm pe muribund să plece în veșnicie împăcat cu Dumnezeu. Pentru noi înșine, aceasta va fi o experiență de neprețuit. Sfinții Părinți ai Egiptului au zis: Dacă auziți că cineva moare, mergeți grabnic la el și așezați-vă lângă el, prindeți fiecare suflare, căci înainte de moarte oamenii nu mint. Un cuvânt rostit înainte de moarte de către un muribund poate înlocui multe volume de cărți inteligente și foarte multe lucruri, până acum neînțelese, devin foarte clare. Ajută-l cu o rugăciune, condu-l pe ultimul drum și tot ce vei auzi de pe buzele lui tremurânde va fi de folosul tău.

Tema morții, care completează în mod firesc tema bătrâneții, este și ea tabu în lumea noastră. Nu numai despre bătrânețe nu se vorbește, nici despre moarte nu se vorbește. Pur și simplu le este frică să vorbească despre ea. Moartea ucide orice dorință de a vorbi despre plăceri, este o piatră de poticneală în discuțiile despre ceea ce este plăcut. Bătrânețea și moartea pot fi legate între ele, deoarece bătrânețea este ves­ti­torul morții. De ce bătrânețea este înfri­coșătoare? Nu din pricina dinților căzuți sau din cauza ridurilor apărute. Este înfrico­șătoare anume prin faptul că este un vestitor, un mesager venit din veșnicie. Spune: Este timpul! Pregătește-te. Anume nepregătirea de a muri, nepregătirea de a trece în veșnicie, ci dorința de a păstra tinerețea veșnică, nivelul social și viabilitatea financiară sunt cele care ne închid gura în discuția despre bătrânețe și despre moarte. Aceste două subiecte se împletesc în cele din urmă și sunt o condiție indispensabilă a vieții normale a sufletului. Sufletul este lipsit de înțelesurile corecte dacă subiectele despre bătrânețe și moarte sunt închise pentru el.