Biserica din Moldova și menținerea ființei statale a României

În decembrie 1916, după o campanie militară dezas­truoasă, armata, administrația și o parte a populației s-au retras în Moldova, locul renașterii și menținerii ființei naționale a românilor, în perioada 1917-1918. Clerul moldovean s-a văzut pus, astfel, în situația de a fi pe baricadele rezistenței. Privind retrospectiv, putem cataloga contribuția acestuia la Marele Război ca fiind una substanțială. Despre acest fapt ne vorbesc, peste timp, rapoarte din anii 1918-1919 întocmite de preoții din satele Moldovei care, la solicitarea Mitropolitului Pimen, au elaborat dări de seamă privind activitatea lor în vremea războiului.

Toate aceste documente aflate în arhive au devenit adevărate mărturii ale importantului rol asumat de Biserica Ortodoxă pentru cauza națională a Unirii tuturor românilor. Un exemplu grăitor - preoțimea din Dorohoi, o lecție de patriotism și solidaritate creștină.

În vremurile de restriște de acum 100 de ani, preoțimea din spațiul moldovean a dat măsura valorii sale umane și spirituale, pentru că, prin ceea ce au făcut, preoții parohi, călugării și călugărițele au contribuit decisiv la lupta pentru supraviețuirea statului român și la lupta pentru Marea Unire. Relevante în acest sens sunt cuvintele unui preot dintr-un sat moldovean care a descris în cuvinte simple, dar profunde, rolul substanțial pe care Biserica și reprezentanții săi l-au avut în menținerea moralului și a educării patriotice a oamenilor în timpul Marelui Război: „Activitatea patriotică a preoților a format sâmburele din care s-a dezvoltat dorința vie a tuturor enoriașilor de a se plini acum ori niciodată idealul nostru de izbăvire de sub jug străin, a tuturor provinciilor românești. În predicile noastre am arătat enoriașilor toate foloasele morale și materiale, pe care țara noastră le va avea, când vom fi un popor în număr de 17-20 milioane și cu hotarele lărgite de la Nistru până la Tisa, între care hotare se cuprind cele mai mari și mai variate bogății ale Europei...”

Adevărați păstori

Și alte mărturii ne relevă faptul că, precum în vremurile biblice, preoții din satele Moldovei au fost adevărați păstori ai enoriașilor, căci în permanență ei s-au ocupat de educația și moralul oamenilor. Ei au fost cei care le-au ținut lecții despre igienă, pentru a combate epidemia de tifos exantematic, au avut grijă să-i învețe, mai ales, lecția solidarității creștine, a dragostei față de aproapele aflat în nevoie.

În 1920, într-o dare de seamă a protopopului județului Dorohoi, se sumariza activitatea clerului de aici: preoții au fost conducătorii comunităților, au fost cei care au muncit cot la cot cu sătenii la treburile câmpului pentru a da un exemplu, ei au fost cei care i-au ghidat și condus pe locuitorii rămași în sate, colaborând cu primarii și învățătorii care nu fuseseră mobilizați. 11 preoți au îndeplinit și funcția de agent sanitar în comunele lor, oferind ajutor medical la nivel primar celor care aveau nevoie. În 23 de comune ale județului, preoții au fost cei care au distribuit alimente celor care aveau nevoie. Întreaga preoțime a județului a organizat comitete locale care au strâns cele necesare pentru organizarea spitalelor de campanie din Dorohoi și târgurile din județ. Drept urmare, mii de cămăși, pantaloni, prosoape, pături, perne, linguri, pansamente, căni și alte obiecte de acest gen au fost colectate de la populație prin intermediul și la solicitarea preoților. O altă componentă a muncii preoților a fost aceea a procurării hranei pentru răniți, venind în sprijinul armatei române.

Nu este de neglijat nici asis­tența religioasă, pe care preoțimea din Dorohoi și din așezările din vecinătate a oferit-o răniților, petrecându-se ore și zile la căpătâiul răniților și bolnavilor. Corurile parohiilor au venit și ele în aceste spitale, alinând și ele suferințele oamenilor. Prețul plătit de acești misionari ai speranței a fost unul mare, căci șase preoți din acest județ au murit de tifos, iar mulți alții s-au îmbolnăvit și au avut de suferit în vremea în care își îndeplineau datoria față de țară și de semeni.

Model de patriotism

În cuprinsul tuturor rapoartelor parohiilor din Moldova din vreme de război, preoții vorbesc despre colectele și donațiile pe care ei și enoriașii lor le-au făcut pentru refugiați, pentru copiii orfani, pentru spitalele Crucii Roșii și pentru armată. În același timp, dările de seamă ale preoților sunt adevărate izvoare ale istoriei locale, pentru că ne prezintă cifre privind numărul celor plecați pe front și al celor întorși, cum au interacționat localnicii cu armata română și rusă. Despre aceasta din urmă, mai mereu, fiind vorba despre jafurile, abuzurile și pagubele pe care soldații „aliați” le-au produs localnicilor. Mai mult, raportul protopopului din Dorohoi vorbește și despre faptul că în vara anului 1917, în retragerea trupelor ruse spre Bucovina, soldații ruși au distrus câteva biserici, pe altele le-au devastat, au agresat preoții pe care i-au întâlnit motivându-și aceste acte prin declarații potrivit cărora dacă n-ar fi fost preoții români, poporul i-ar fi urmat pe ruși în revoluția lor și ar fi proclamat republica și în spațiul românesc.

O componentă importantă a fost și aceea a desfășurării serviciului religios. În toate zilele de vineri și duminică în biserici au răsunat rugăciunile preoților pentru victoria armatei, iar lumânările și candelele au fost aprinse pentru a lumina și aminti de memoria celor căzuți pe front. În satele unde au fost cantonate trupele române și în preajma frontului, preoții au fost mereu prezenți, îngrijind de sufletele eroilor care au făcut posibilă România Mare. Poate aceasta a fost cea mai importantă activitate a preoțimii moldovene. Într-un fel, victoria armatei s-a datorat și preoților și Bisericii Ortodoxe.

Cei 75 de preoți parohi din satele și orașele județului Dorohoi au fost un exemplu particular, căci, asemenea lor, întreaga preoțime din satele și orașele Moldovei a luptat pentru cauza națională, pentru unitatea acestui neam.

În încheierea acestei evocări a rolului clerului și Bisericii în Marele Război, vom lăsa același protopop din Dorohoi să exprime, în cuvintele epocii, însemnătatea operei patriotice a acelor oameni ai Bisericii: „Preoțimea a fost la înălțimea timpurilor prin care trecem… preoțimea, fiind pătrunsă de adâncă dragoste de neam și țară, a lucrat cu multă râvnă, pricepere și hărnicie pentru toate necesitățile războiului atât de greu. Dacă la hotare eroii noștri au făcut minuni de vitejie, pe celălalt front al satelor, lupta cea grea contra tuturor nevoilor a fost susținută prin dragostea și conducerea înțeleaptă a puținilor noștri conducători sătești rămași la vatră, printre care locul de căpetenie l-a avut preoțimea…”