Biserica Sfântului Pantelimon de la spitalul din Videle

Preotul de caritate, alături de medic, „vede” în bolnav „un loc al prezenței lui Hristos” și o taină în „pedagogia bolii, ca formă de smerenie și de apropiere de Dumnezeu”, cum spunea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel într-un cuvânt de învățătură. În acest adevăr se așază cu slujirea și părintele Gabriel Saru, preot paroh în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, din cadrul Spitalului Orășenesc Videle, județul Teleorman. Sfinția sa face din caritate o datorie și o „neobosită justificare a bucuriei existenței“, cum definea această atitudine Mircea Eliade.

Sfântul Mare Mucenic Pantelimon și Sfântul Nectarie, cei care dau hramul bisericii spitalului din Videle, sunt exemple pilduitoare ale milostivirii duse până la capăt. Moaștele lor, aflate spre închinare în sfântul locaș, întăresc rugăciunea și credința că Hristos este prezent în cel bolnav și, deopotrivă, în medicul care tratează. Iar preotul de caritate împărtășește această credință ca pe „o neobosită justificare a existenței”.

Bolnavul, loc al prezenței lui Hristos

„Unde demnitatea umană este umilită mai mult, acolo este Hristos prezent mai intens. Astfel, bolnavul devine un loc al prezenței lui Hristos. Prin bolnavi îi cheamă pe oameni să exerseze iubirea lor milostivă și smerită față de semeni. Hristos este Bolnavul Care ne cere iubirea noastră și tot El este Doctorul care Se folosește de iubirea noastră pentru a arăta iubirea Lui în lume. Astfel, atunci când omul lucrează pentru vindecare și pentru alinarea suferinței, el lucrează împreună cu Hristos”, arăta Preafericitul Părinte Patriarh Daniel într-o predică intitulată „Iisus Hristos, Vindecătorul sufletelor și al trupurilor”. Într-o lume din ce în ce mai plină de sine, fără de iubire față de aproapele, suferința și durerea sunt, din nefericire, aproape singurele situații în care omul contemporan își mai ridică privirile spre cer. Dar, fie și așa, Vindecătorul lumii Se uită spre el, îl cercetează, îl mângâie și îi îndepărtează neputințele, căci așa cum le-a spus ucenicilor Lui, „Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor” (Matei 28, 20).

Căutându-l permanent pe bolnav

În 2012, în curtea Spitalului Orășenesc din Videle a fost târnosită de către Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, prima biserică din incinta unui spital din întreaga episcopie, a cărei piatră de temelie fusese pusă cu numai un an în urmă. Rod al unui efort local și al unui generos act caritabil săvârșit de preotul Anichit-Orest Ciucă, din Parohia „Sfânta Treime” din București, noua biserică se dorea „un exemplu și un impuls pentru construirea și a altor locașuri în curtea spitalelor”, cum mărturisea la vremea respectivă părintele Gabriel Saru. Astăzi, aceasta a adunat în jurul ei o obște de credincioși, constituită nu numai din cei aflați în tratament în spital, ci și din creștini din zonă. În acest sens, parohia desfășoară activități de ajutorare a bolnavilor din spital, a celor din Centrul de Îngrijire a Persoanelor cu Handicap din apropiere, și asigură asistența religioasă pentru Centrul de zi al primăriei.
„Ca preot de caritate, l-am cercetat permanent pe cel bolnav. Nu am așteptat să fiu eu căutat de el, împlinind astfel datoria păstorului de a merge în căutarea oii celei pierdute. Ca slujitor în sfântul locaș, realizez zi de zi că prezența bisericii aici, în inima durerii, contribuie la alinarea suferințelor bolnavului și a familiei acestuia, și că ajută și la pastorația medicilor, a cadrelor medicale și a personalului administrativ și auxiliar al spitalului. Pe bolnav, Biserica îl poartă pe brațele rugăciunii până în fața Tămăduitorului de trupuri și suflete, Care este Domnul Iisus Hristos. Și înmulțește rugăciunea făcând-o spornică, mobilizându-i pe membrii familiei, prietenii, apropiații. Astfel, Biserica rămâne locul de întâlnire cu Dumnezeu, mijlocul principal și primordial de tămăduire a bolilor sufletești și trupești”, ne-a mărturisit părintele paroh Gabriel Saru, slujitorul prin care Hristos vindecă, în Taina Sfântului Mas­lu, căci Biserica este Trupul tainic al Lui, iar El este Capul Bisericii.

Biserica, un alt fel de spital

Prin activitatea părintelui Gabriel Saru, comunitatea spitalicească din orașul Videle se raliază firesc și necesar unui adevăr: acela că, la rându-i, Biserica este și ea un fel de spital. Cel în care omul, de data aceasta, se vindecă de păcate. Căci vindecarea de boala trecătoare, pe care o poate rezolva spitalul medical, nu este totul. Esențială este vindecarea de păcat și de moarte. Și aceasta se realizează în Biserică. De aceea, „credința pe care o cere Hristos celor bolnavi vizează mântuirea ca dobândire a vieții veșnice, care înseamnă vindecarea de moartea păcatului ca despărțire a omului de Dumnezeu”, cum arată Părintele Patriarh Daniel. Se poate spune, din această per­spectivă, că gradul de sănătate sufletească al unei persoane care trăiește în lume poate fi măsurat și văzut în cât de mult și-a iubit semenii și cât a făcut din ca­ritate „o neobosită justificare a existenței”. Prin acest mod de „cân­tărire” a faptelor, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, prăznuit și de comunitatea părintelui Saru, a depășit pilduitor hotarul acestei lumi trecătoare, înscriindu-se prin dimensiunea lucrării lui mântuitoare în veșnicia vieții.