Începutul participării omului la viaţa nemuritoare îl constituie baia naşterii din nou, sau renaşterea în baia tainică, Botezul, sau iluminarea, care se realizează prin rugăciune, apă şi credinţă. Botezul este o a doua naştere a omului şi începutul vieţii veşnice. Dacă prin naşterea trupească ni se dăruiesc o viaţă şi o existenţă muritoare, naşterea Botezului, care "nici nu începe, nici nu se sfârşeşte cu stricăciune", trebuie să aducă celui născut o viaţă nemuritoare şi să fie început de viaţă pentru cei ce primesc Taina. La botez, este lepădată haina păcătoasă, şi neofitul "îmbracă veşmântul sfânt şi frumos al renaşterii".
Această naştere prin apă este la fel de tainică şi de plină de mister ca şi naşterea prin zămislire trupească, şi Dumnezeu prin harul Său realizează prin ea renaşterea spirituală a omului. Naşterea cea de sus, prin Botez, nu atârnă, precum naşterea naturală, de părinţii celui născut, ci de puterea aceluia care se naşte, căci acesta din urmă are libertatea de a-şi alege de părinte pe Dumnezeu Cel în Treime, pentru a se naşte din El şi de a se împărtăşi astfel de firea şi viaţa dumnezeiască, deoarece fiinţa zămislită are aceeaşi fire cu aceea a zămislitorului.
Botezul - naşterea cea de-a doua din apă şi din Duh
Prin Botez, "omul devine Fiu al lui Dumnezeu unindu-se cu Hristos printr-o naştere duhovnicească, el schimbând oarecum propriul său eu şi primind în locul lui altul (Hristos). Dezbrăcându-se de el, omul primeşte natura dumnezeiască, el devine fiu al lui Dumnezeu, primind ceea ce nu avea şi lepădând ceea ce avea (păcatul)". Cel ce este botezat se bucură de prezenţa reală a lui Dumnezeu la săvârşirea Botezului, potrivit făgăduinţei făcute de Hristos Domnul, de a fi întotdeauna cu cei care-L vor chema şi între credincioşii Lui.
Deci, Divinitatea prezentă la Botez "umple actul săvârşit (al Botezului) cu puterea care purcede din persoana Sa", căci dacă harul Sfântului Duh nu
s-ar arăta în cel renăscut, apa Botezului ar rămâne una obişnuită.
Prin Botez, cel ce se naşte în Sfânta şi de viaţă făcătoare Treime se naşte în chip egal de la Tatăl, de la Fiul şi de la Sfântul Duh: "… Evangheliile ne spun cine sunt cele trei persoane care dau naştere credincioşilor, ba li se dă şi numele şi întrucât naşterea aceasta se face în Treime: din Tată, din Fiu şi din Sfântul Duh Sfânt - căci aşa stă scris (In. 3, 6) la Evanghelii despre Duhul: "ceea ce s-a născut din Duh, Duh este", iar Pavel spune că îi naşte pe corinteni în Hristos (I Cor. 4, 13) şi iarăşi, Tatăl e Părintele tuturor (Efes. 4, 6) - de aceea să fie tare cu grijă şi să judece înţelepţeşte cugetul ascultătorului… când ştie că în puterea voii lui stă să aleagă ca izvor al vieţii sale firea nestatornică şi schimbătoare".
Atunci când vorbeşte despre "mijloacele prin care se săvârşeşte taina naşterii din nou", Sfântul Grigorie menţionează "rugăciunile către Dumnezeu, invocarea harului ceresc, apa şi credinţa". "Iată, deci, cât de simplu începe viaţa creştină şi cât de uşor se realizează: credinţă şi apă din care cea dintâi stă în puterea voinţei noastre, iar cealaltă e strâns legată de viaţa omului. Pe de altă parte, însă, cât e de preţios şi de bun lucrul ceea ce reiese din credinţă şi apă, atât de preţios şi de bun, încât îi putem acorda atribute dumnezeieşti!"
Părtaş de slava lui Dumnezeu se face cel care este de un chip cu El în asemănarea morţii
Prin rugăciune şi invocarea puterii dumnezeieşti săvârşite deasupra apei, ea "devine izvor de viaţă pentru cei iniţiaţi". Sunt şi unii - pe care Sfântul Grigorie îi numeşte "vrăjmaşi" - care vor şi o dovadă că Dumnezeu e prezent la invocarea de sfinţire a apei. Dovada că puterea ce ni
s-a arătat nouă în trup e cu adevărat dumnezeiască reiese în chip logic din cele ce afirmăm. Demonstrând divinitatea celui ce ni S-a arătat în trup şi care
şi-a definit natura prin faptele pe care le-a săvârşit pe pământ, am demonstrat totodată şi prezenţa Lui la fiecare invocare ce I se face. Căci după cum fiecare lucru îşi are specificul său, care îi caracterizează firea, tot aşa şi specificul deosebit al naturii divine e adevărul. Divinitatea prezentă la Botez "umple actul săvârşit (al Botezului) cu puterea care purcede din persoana Sa", căci dacă harul Sfântului Duh nu s-ar arăta în cel renăscut, apa Botezului ar rămâne una obişnuită.
Prin întreita cufundare în apă sfinţită, în numele Sfintei Treimi, se împărtăşeşte sufletului harul iertării păcatelor, iar cel ce primeşte Botezul devine membru al Bisericii.
Botezul este simbolul morţii faţă de păcat şi al învierii la o viaţă nouă de har şi de adevăr. Prin botez se imită simbolic îngroparea lui Hristos, pentru că trupurile celor care se botează sunt ca îngropate în apă. Sfântul Grigorie spune că: "nimeni nu se face părtaş de slava lui Dumnezeu, dacă nu s-a făcut mai întâi de un chip cu El în asemănarea morţii"; nu este posibilă convieţuirea cu Hristos la cel ce nu s-a strămutat prin smirna morţii la dumnezeirea tămâiei. Prin urmare, la botez (are loc) simbolic lepădarea de faptele trupului, după spusa Apostolului, care zice: "Aţi fost tăiaţi împrejur cu o tăiere nefăcută de mână, (care constă) în dezbrăcarea de trupul păcatului; cu tăierea împrejur a lui Hristos, întrucât v-aţi îngropat împreună cu El în botez" (Col. 2, 11-12). Botezul este tip al morţii şi al învierii Domnului Hristos pentru mântuirea întregii lumi. Referindu-se la aceasta, fratele arhipăstorului Nyssei, şi anume Sfântul Vasile cel Mare, menţionează: "De aceea, Domnul, Iconomul vieţii noastre, ne-a lăsat ca testament botezul, care este tip al morţii şi al vieţii. Chipul morţii este apa (care ne acoperă), iar arvuna vieţii ne-o dă Duhul". "Cunoaştem - adaugă Sfântul Grigorie - patru elemente din care a fost constituită lumea. Acestea sunt cunoscute de toată lumea fără să le mai dăm numele… Într-adevăr, Dumnezeu este Mântuitorul nostru Care, împlinind iconomia mântuirii noastre, a intrat într-unul din cele patru elemente, anume în pământ, pentru ca de aici să facă să se ridice viaţa. Primind Botezul în vederea urmării Domnului nostru, Dascălul şi Călăuza, noi nu ne îngropăm în pământ (pentru că acesta acoperă pe cel care este cu adevărat mort, ca să acopere boala şi stricăciunea naturii noastre), ci apropiindu-ne de apă, element înrudit cu pământul, ne acoperim pe noi înşine cu ea, după cum a făcut-o şi Domnul în pământ; şi făcând aceasta de trei ori, închipuim bucuria învierii cea după trei zile; şi noi facem aceasta, nu primind în linişte Taina, ci invocând cele trei Ipostasuri în care am crezut, în care nădăjduim şi de care depinde faptul că existăm acum şi faptul că vom fi şi după aceea."
Prin afundarea candidatului la Botez sau a catehumenului de trei ori în apă şi ridicarea iar din apă, imităm înmormântarea mântuitoare şi învierea săvârşită a treia zi: "Întrucât, deci, moartea Îndrumătorului nostru s-a făcut, potrivit firii comune, în sânul pământului, tot aşa şi imitarea de către noi a acestei morţi se face în mod simbolic prin elementul înrudit, prin apă. Şi, după cum Omul cel de sus (Hristos) care a luat asupră-Şi moartea, s-a întors iarăşi la viaţă după o zăcere de trei zile în pământ, tot aşa toţi care suntem acum uniţi cu El prin aceeaşi fire a trupului, dacă ne punem ca ţintă a existenţei dobândirea vieţii adevărate, reproducem, prin turnarea peste noi a apei în locul pământului şi prin întreita scufundare în acest element, harul dobândit prin învierea cea de a treia zi". Continuând ideea, Sfântul Grigorie scrie: "… de aceea ne afundăm de trei ori în apă şi ne ridicăm de fiecare dată în sus, închipuind prin afundare şi ridicare îngroparea cea mântuitoare şi învierea cea de a treia zi, gândindu-ne la Stăpânul lumii că, după cum El, după ce S-a afundat în pământ ca şi noi în apă, şi de El a depins să Se ridice iarăşi de acolo într-o preamărire pe care numai El o putea avea, tot aşa, de noi depinde a avea la îndemână apă, a ne afunda în ea şi a ieşi de acolo curăţiţi".
Cei ce se botează omoară tabăra răutăţii în apa Botezului
Se nimiceşte prin imaginea înecării răutatea "ce s-a încuibat în firea noastră - desigur nu o nimicire completă, ci o întrerupere a continuării ei". Toţi cei ce trec prin apa tainică şi sfinţită a Botezului, trebuie să omoare toată tabăra răutăţii în apă, şi anume: "lăcomia, pofta desfrânată, cugetul răpitor, patima înfumurării şi a mândriei, pornirea mânioasă, furia, pizma, bârfirea, toate acestea şi cele asemenea. Deoarece aceste patimi obişnuiesc să urmeze firii noastre, trebuie să le omorâm în apă". Apa e şi stihie care aduce la viaţă, dar şi una care îneacă. Este simbolul natural al vieţii, pentru că nu există viaţă fără apă, dar este, de asemenea, simbolul distrugerii, al morţii şi al purificării, pentru că nu există curăţenie fără ea. Părintele profesor Dumitru Stăniloae menţionează că, atunci când se uneşte puterea lui Dumnezeu cu ea pentru a naşte pe cel ce crede în El la o viaţă nouă, ea devine apa botezului, însă când o lasă în lucrarea ei de-a îneca pe cineva, ea devine adânc pierzător. Ea în general îneacă tot ce e rău. Răul nu poate propăşi în ea. Dacă cel ce intră în ea e întreg rău, lipsit de credinţă, îl îneacă întreg. Dacă prin credinţă se prinde de Dumnezeu, el se ridică din ea ca germenele întărit al vieţii celei noi, care a început să încolţească în el prin credinţă.
Harul Botezului, lucrător după măsura credinţei primitorului
Prin primirea harului dumnezeiesc în noi este absolut necesar să se producă o schimbare şi în viaţa noastră, căci "ce altceva este să fii creştin, dacă nu să te faci asemenea cu Dumnezeu, atât cât este cu putinţă naturii noastre omeneşti? Pentru aceasta, fiindcă ai primit să fii creştin, străduieşte-te ca să te faci asemenea cu Dumnezeu: îmbracă-te în Hristos". Harul primit la Botez devine lucrător doar în măsura împlinirii poruncilor sfinte şi primitorul trebuie să se angajeze şi în stăruinţa pentru sporirea harului, darurile Botezului trebuind cultivate şi desăvârşite prin voinţa liberă a omului.
Sfântul Grigorie relevă importanţa Sfântului Botez spre dobândirea bunurilor duhovniceşti de către cei ce-l primesc cu frică. Pentru că din Duhul cel bogat şi îmbelşugat curge pururea harul în cei ce-l primesc. De acest har umplându-se, Sfinţii Apostoli au arătat Bisericilor lui Hristos roadele plinătăţii şi ale adeveririi. "Acest Duh rămâne sălăşluit în cei ce au primit darul Lui, împreună-lucrător, după măsura credinţei fiecăruia din cei ce s-au împărtăşit de El, zidind în fiecare binele spre sârguinţa sufletului în faptele credinţei, după cuvântul Domnului, Care zice că cel ce a primit talantul l-a primit spre lucrarea a ceea ce i s-a dat (Lc. 19, 13), adică harul Sfântului Duh i s-a dat fiecăruia, spre sporirea şi creşterea lui. Căci sufletul care s-a născut din nou prin puterea lui Dumnezeu trebuie să crească până la măsura vârstei duhovniceşti în Duhul, adăpat neîncetat cu sudoarea virtuţii şi cu dărnicia harului. Pentru că, precum firea trupului pruncului nou-născut nu rămâne în vârstă fragedă, ci hrănit cu hrana trebuitoare sufletului, după legea firii, înaintează spre măsura ce-i este rânduită, aşa se cuvine şi sufletului născut de curând. Împărtăşirea de Duhul, nimicind boala intrată prin neascultare, reînnoieşte vechea frumuseţe a firii." Tâlcuind acest pasaj, părintele profesor Dumitru Stăniloae precizează că Duhul Sfânt ni se dă la Botez şi la Mirungere nu ca să rămână ca un bun care face totul în acel moment, ci din El curge harul mereu. Dar Sfântul Grigorie nu nesocoteşte nici colaborarea voinţei omului prin împlinirea poruncilor. Curgerea continuă a harului şi colaborarea mereu sporită a omului sunt ca dialogul unei iubiri mereu sporite între Dumnezeu şi om.
Viaţa creştină trebuie să fie o cultivare şi o rodire permanentă a darurilor Duhului Sfânt primite în mod tainic la Botez, când cel nou botezat a fost uns de către preot cu Sfântul şi Marele Mir, spunând: "Pecetea darurilor Duhului Sfânt". Prin credinţă şi prin harul Sfântului Duh sălăşluit de la Botez înlăuntrul omului, Hristos sălăşluieşte în inimile celor botezaţi (Efes. 3, 17-18), pregătindu-i pentru învierea cea de obşte şi pentru viaţa veşnică.
Cel ce nu-şi stinge dorinţa de a păcătui este ca şi cum nu a trecut prin apa Botezului
Sfântul Grigorie precizează că cei ce păcătuiesc, chiar dacă au trecut prin apă, n-au trecut prin apa tainică, însă aceasta poate că ar trebui înţeleasă în sensul că nu s-au hotărât foarte serios să folosească puterea dată lor la Botez, pentru a opri pofta să treacă la păcat. Iar în cazul botezului copiilor, cei din jurul lor nu se sârguiesc îndeajuns în a-i deprinde să folosească puterea primită în Botez, pentru a nu mai cădea în robia păcatelor. "Dar mulţi din cei ce au primit botezul tainic, nesocotind învăţăturile Legii, au amestecat aluatul vechi al păcatului cu viaţa de după botez şi poartă prin faptele lor oastea egipteană cu ei vie şi după trecerea prin apă. Căci cel ce s-a îmbogăţit prin răpire sau nedreptate, ori a câştigat vreun pământ oarecare prin jurământ mincinos, sau trăieşte cu vreo femeie în preacurvie, sau cutează să facă orice altceva din cele ce le făcea înainte de botez, socoteşte că s-a eliberat din robia păcatelor, rămânând totuşi în desfătarea de obişnuinţele sale cele rele şi după baia botezului, nevăzându-se pe sine spus răilor stăpâni. Un astfel de stăpân sălbatic şi furios este patima desfrânării care îmboldeşte gândul robit, cu plăcerile ei ca şi cu nişte bice. Un alt stăpân de felul acesta este lăcomia, care nu lasă nici un pic de odihnă celui pe care-l robeşte, ci oricât de mult ar lucra, la porunca slujitorilor stăpânului şi orice câştig i-ar aduce spre astâmpărarea poftei lui, se avântă spre şi mai multe. Şi toate celelalte câte se fac din patimă alcătuiesc numărul mare al stăpânilor, cărora robindu-le cineva, chiar dacă s-a întâmplat să treacă prin apă, după părerea mea încă nu a trecut prin apa tainică, a cărei lucrare pricinuieşte tiranilor celor răi pieirea". Pentru cel ce nu-şi stinge dorinţa de a păcătui şi nu urmează calea virtuţilor, este ca şi cum încă nu a trecut prin apa tainică a Botezului.
Moartea faţă de păcat, săvârşită în Botez, se prelungeşte în viaţa duhovnicească prin efortul depus pentru despătimire şi cultivarea virtuţilor, activând energiile divine aşezate în suflet prin botez. Botezul nu ne oferă desăvârşirea sau îndumnezeirea finală, fără participarea activă a credinciosului, ci ea ne deschide calea spre acestea. E limpede că schimbarea vieţii noastre dobândită prin Botez "nu-i propriu-zis o schimbare, dacă noi rămânem tot în starea în care am fost. Despre cel ce rămâne acelaşi, nu ştiu cum s-ar putea crede, că a devenit alt om, câtă vreme în el nu s-a schimbat nici una din trăsăturile lui caracteristice". Sfânta Evanghelie zice despre cei născuţi din nou că acelora li s-a dat putere să devină fiii lui Dumnezeu. A ajunge, însă, fiul cuiva "înseamnă în orice caz să fii din aceeaşi măsură cu cel ce te-a născut. Iar dacă ai primit pe Dumnezeu în tine şi dacă ai ajuns fiu al Lui, atunci arată că în tine se află Cel ce te-a născut". "Noi numim pe Dumnezeu Tată - zice Sfântul Grigorie de Nyssa -, dar El ne poate spune: "Dacă tu ai fi fiul Meu, ar trebui ca şi viaţa ta să fie încununată cu însuşirile Mele bune. Altfel, Eu nu recunosc în tine icoana fiinţei Mele"". Pentru a se apropia din ce în ce mai mult de Dumnezeu şi a se uni cu El, omul trebuie să se îndepărteze de cele ce îl despart de El: "... cu cât se îndepărtează cineva de cele josnice şi pământeşti, cu atât mai mult se împrieteneşte cu firea cea mai presus de toată mintea". Concluzionând, putem sublinia că a fi creştin înseamnă a fi desăvârşit sau pe calea desăvârşirii. "Gândul, cuvântul şi fapta trebuie să activeze în chip demn de numele de creştin."
.jpg)
