Bursierii Fundaţiei Gojdu, în elita societăţii ardelene

Cercetând listele celor peste 3.000 de ­bursieri ai Fundației Gojdu, constatăm că foarte mulți dintre ei, după terminarea ­studiilor, n-au rămas intelectuali anonimi în cine ştie ce oraş din Transilvania şi din Banat. Ei au ajuns să dețină funcții importante în viața culturală şi politico-socială a românilor transilvăneni dinainte de 1918: profesori universitari şi în învățământul mediu, oameni politici, scriitori, ziarişti, jurişti, medici, ­farmacişti, ingineri, ierarhi, preoți, ofițeri, economişti, agronomi, compozitori şi oameni cu cariere în alte domenii.

Consemnăm doar câteva nume de foşti bursieri: savanții de renume mondial Victor Babeş şi Traian ­Vuia; acad. Iuliu Prodan, botanist şi profesor universitar în Cluj; acad. Cornel Micloşi, profesor la Politehnica din Timişoara; Victor Stanciu, acad. Ioan Lupaş şi acad. Silviu Dragomir, profesori la Institutul Teologico-Pedagogic din Sibiu, apoi la Universitatea din Cluj; profesorul Romulus Vuia, specialist în probleme de etnografie; Valer Moldovan, profesor la ­Facultatea de Drept; profesorul Ilie Minea de la Universitatea din Iaşi; poetul Octavian ­Goga; ziaristul Valeriu Branişte; medicul acad. Marius Sturza, profesor la Facultatea de ­Medicină din Cluj; economistul Ioan Lapedatu; diplomatul Vasile Stoica; o serie de profesori la secțiile pedagogice ale Institutelor teologico-pedagogice sau la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov, între care Patriciu Drăgălina, ­Ştefan Velovan şi Enea Hodoş la Caransebeş; Augustin Hamsea şi Avram Sădeanu la Arad; Aurel Bratu şi Ascaniu Crişan la Sibiu; Virgil Onițiu, Aurel Ciortea, Liviu Blaga (fratele lui Lucian) şi Ioan Moşoiu la Braşov; cunoscutul publicist şi om politic bănățean Aurel C. ­Popovici; avocații sibieni Lucian Borcia şi Ioan Fruma. Tot cu burse din Fundația Gojdu au studiat fostul Episcop al Aradului Andrei ­Magieru, iar în liceu, cunoscutul compozitor şi muzicolog Zeno Vancea, viitorul mare ­arheolog acad. Constantin Daicoviciu, poetul Aron Cotruş, preotul profesor acad. Dumitru Stăniloae etc.

336 de burse şi ajutoare în ultimul an de funcţionare

Toți aceşti bursieri au studiat în diferite ­institute de învățământ din Austro-Ungaria şi Germania (căci în alte țări puteau studia doar cu aprobarea guvernului), la Cluj şi Oradea (Academia de Drept), Debrețin, Bratislava, Budapesta (cei mai mulți), Viena, Graz (mai ales la Medicină). În Germania au studiat în special la Schemnitz (la Mine şi Silvicultură), Berlin, München, Leipzig, Heidelberg, Zürich, Anvers etc. De exemplu, în anul şcolar 1919-1920, ultimul în care Fundația Gojdu şi-a mai putut îndeplini menirea, s-au acordat 336 de burse şi ajutoare, după cum urmează: 26 pentru susținerea examenului de doctorat, 33 de burse pentru studii la facultăți de Drept, 69 la Medicină, 20 la Filosofie, 23 la Politehnică, 5 la Farmacie, 2 la Academia de Muzică, 2 la Academia de Belle Arte, 1 pentru studii economice şi 11 la academii comerciale, 4 la şcoli pedagogice superioare, 5 la Silvicultură, 2 la Agronomic, 1 la Academia Veterinară, 1 la Academia „Orientală”, 1 la Academia Militară, 7 la şcoli de ofițeri (licee), notează Cornel Sigmirean și Aurel Pavel în volumul Fundația „Gojdu”, 1871-2001 (Târgu-Mureș, 2002, pp. 53 și 56-57; o listă cu 1.346 de foști studenți la pp. 81-170). Prin munca lor, ei au ținut ­trează conştiința românească şi ortodoxă din Transilvania.

Din cercetarea aceloraşi liste de bursieri se poate constata cu uşurință că mulți dintre ei au avut un rol hotărâtor în pregătirea marelui act al Unirii Transilvaniei cu România de la 1 decembrie 1918. În acelaşi timp, ei au rămas pentru toată viața oameni devotați Bisericii strămoşeşti. Cercetând listele membrilor adunărilor eparhiale şi ale Congresului Național Bisericesc al Mitropoliei Ortodoxe transilvănene, constatăm că aproape toți membrii acestora erau foşti bursieri ai Fundației Gojdu.

Activitatea a încetat în timpul regimurilor dictatoriale

Aşadar, timp de o jumătate de secol, Fundația Gojdu şi-a îndeplinit cu prisosință menirea ei, potrivit dispozițiilor testamentare ale marelui mecenat. Biserica, prin repre­zentanții ei, şi-a îndeplinit cu cinste îndatoririle ce-i reveneau prin dispozițiile testamentare ale lui Gojdu.

După 1920, deci după încheierea Tratatului de pace de la Trianon, practic activitatea Fundației Gojdu a încetat. Spre sfârşitul ­anului 1918, Imperiul Austro-Ungar se ­destrămase, iar românii din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş s-au unit cu vechea Românie, prin actul de la 1 decembrie 1918. Pentru Ungaria au urmat instaurarea regimului ­comunist al lui Kun Bela (1919) - înlăturat şi prin intervenția armatei române -, apoi ­regimul dictatorial al amiralului Horthy ­Miklos (1920-1944) şi, curând după aceea, un regim comunist-totalitar (până în 1989). În ­astfel de condiții, era firesc ca Fundația Gojdu să nu-şi mai poată îndeplini menirea, pentru că majoritatea proprietăților ei (casele din Budapesta, moşii, acțiuni în bănci) au ­rămas pe teritoriul Ungariei „trianonice”. ­Totuşi, „Reprezentanța” şi-a continuat activitatea la Sibiu, fiind condusă acum de noul Mitropolit al Ardealului, dr. Nicolae Bălan (1920-1955), iar „administrația” bunurilor din Budapesta era încredințată preoților ­parohi de acolo: protosinghelul Ghenadie ­Bogoevici (†23 ­noiembrie 1933) şi Toma ­Ungureanu (până în 1952).

(Va urma)