Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Calist Ialomițeanu, ierarhul filantrop, slujitor la Biserica Delea Nouă din București

Calist Ialomițeanu, ierarhul filantrop, slujitor la Biserica Delea Nouă din București

Galerie foto (2) Galerie foto (2) An omagial
Un articol de: Ionuț-Daniel Barbu - 24 Aug, 2021

Episcopul Calist Ialom­i­țeanu a văzut lumina zilei în București, la 1 octombrie 1860. A fost botezat cu numele Constantin. După primii ani de școală a urmat ciclul inferior al Seminarului „Central” (1875-1879) și apoi a mers ca învățător în Obileștii Vechi din Ilfov, astăzi localitatea Valea Argovei din județul Că­lă­rași. Se căsătorește și devine diacon la „Biserica cu Sfinți” din Bu­cu­rești (1882-1887). Își perfecțio­nea­ză în continuare pregătirea teologică și, în 1896, obține licența la Facultatea de Teologie din Bucu­rești. Pentru un an va fi director de can­celarie la Episcopia Hușilor (1887-1888), apoi, o lungă perioadă, va preda în diferite școli. Astfel, între 1889 și 1912, activează ca profesor de religie la gimnaziile din Călărași și Giurgiu și la prestigioasele licee „Sfântul Sava” și „Matei Basarab” din Capitală. În noiembrie 1891 primește hirotonia întru preot pe seama Bisericii „Delea Nouă” din București. Mai bine de un deceniu și jumătate, între 1896 şi 1912, a condus Societatea clerului român „Ajutorul”, organi­zație filantropică foarte eficientă a Bisericii, înființată cu binecuvântarea Mitropolitului primat Calinic Miclescu, de un grup de preoți de elită ai Capitalei, pentru sprijinirea văduvelor, orfanilor și preoților infirmi. Oferea inclusiv ajutoare pentru înmormântarea acestora. So­cietatea avea propria revistă lunară, numită la început „Consolatorul” (1898), apoi „Amvonul” (1904). Era un organ de presă bisericească cunoscut și apreciat în epocă, adunând în paginile sale articole cu caracter teologic-cultural și administrativ-bisericesc, semnate de profesori erudiți și de cei mai distinși preoți bucureș­teni. Revista găzduia știri bisericești, transmitea felicitări cu diferite ocazii, înainta petiții publice ori prezenta apeluri pentru comemorări și alte evenimente în legătură cu viața Bisericii.

În contextul anului comemorativ 2021, dedicat memoriei și pomenirii celor adormiți în Domnul, aducem în atenție exact un îndemn pe care redactorii „Amvonului”, coordonați de arhiereul Calist, îl făceau tuturor cititorilor, în toamna anului 1905. Se propunea organizarea unei subscripții pentru așezarea unui monument la mormântul teologului Nicolae Nitzulescu (1837-1904), din cimitirul Bellu: „Recunoștința către aceia care au lucrat pentru luminarea noastră este o datorie mai ales atunci când ei au trecut din această viață și când uitarea și-a întins prea repede vălul ei asupra numelui și asupra mormântului lor. Printre cei vrednici de recunoștință pentru noi este și fostul nostru profesor la Seminarul Central și Nifon din Bu­curești și la Facultatea de Teologie, Doctor N. Nitzulescu. […] Munca lui Nitzulescu se pare că n-a avut darul de a opri vălul uitării, care prea curând s-a întins asupra numelui și asupra mormântului lui. Pentru ca numele lui Nitzulescu, vrednicul nostru magistru, să rămână cât mai mult printre noi și printre cei ce vor veni în urma noastră, ne-am gândit că se cuvine ca să-i ridicăm la mormânt un monument, care să vorbească generațiilor viitoare de numele lui și de apostolatul său de aproape 40 de ani în serviciul Bisericii și al Țării. […] Depinde de bunăvoința noastră, a celor ce contribuim, pentru ca monumentul să fie cât mai vrednic de numele lui Nitzulescu”.

Instituţia de binefacere se susţinea în desfăşurarea acţiunilor sale prin cotizațiile membrilor, rularea capitalului în operaţiuni financiare şi prin donaţii din partea unor persoane generoase, de multe ori din rândul ierarhilor şi al preoţilor, astfel încât, la o evaluare din anul 1905, cifra veniturilor urca la aproape 160.000 de lei.

Slujitor la o biserică ctitorită la 1871 de un arhiereu cu același nume (Calist Stratonichias, 1800-1885), preotul Constantin Ialomițeanu a restaurat-o, i-a făcut însemnate donații și, ulterior, a împodobit-o ani buni cu prezența și slujirea sa arhierească, după ce la 24 mai 1899 a fost ales arhiereu-vicar pentru Mitropolia Moldovei și Sucevei, cu titulatura de „Botoșăneanu”. Îndată după alegere a fost tuns în monahism la Mănăstirea Cernica, sub numele Calist, iar la 4 iulie același an a avut loc hirotonia întru arhiereu, în Catedrala „Întâmpinarea Dom­nului” din Iași. Pe mai departe a slujit la aceeași biserică din Bucu­rești, până la noua alegere a sa, de episcop titular al Argeșului, în 4 februarie 1912, în locul ierarhului Gherasim Timuș, trecut la cele veș­nice.

În privința operei scrise a fost preocupat de diferite teme cu caracter istoric, inclusiv de trecutul lăca­șului „Delea Nouă - Arhiereu Calist” și a zonei înconjurătoare. Redactează istoricul Societății „Ajutorul” (1877-1907) și, în colaborare cu preotul Simeon Popescu, își folosește bogata experiență didactică în alcătuirea mai multor manuale de religie. Într-un volum sub titlul „Pe urmele Domnului și ale apostolilor”, publicat la Pitești în 1916 (cu mențiunea expresă „se vinde în folosul Orfelinatului Callist din Curtea de Argeş”), descrie experiența unui pelerinaj pe care l-a întreprins în Muntele Athos și la Locurile Sfinte din Israel în cursul anului 1914.

În Eparhia Argeșului s-a remarcat mai ales în activitatea filantropică, concretizată prin înființarea orfelinatului amintit, atât de necesar în vremea războiului, când mulți copii rămâneau orfani. La Pitești a reorganizat Societatea de întrajutorare „Frăția”, a preoților din jurisdicția sa, și a făcut constant donații unor societăți de caritate. Privitor la caracterul său generos, chiar una din broșurile pe care le-a publicat se intitula Un dar eparhial oferit inundaţiilor din judeţele: Roman, Bacău, Tecuci şi Putna, în anul 1911, de Smeritul între Arhierei Callist Ialomiţeanu Botoşăneanu, locotenent de episcop la Roman. Contemporan cu evenimentul trecerii la cele veșnice a primului rege al României, și în calitate de chiriarh al eparhiei în care se afla reședința Casei Regale de la Curtea de Argeș, o altă broșură publicată s-a numit Oraţiune Funebră, [de] Callist, Episcop de Argeş, alcătuită cu prilejul înmormântărei MS Regelui Carol I al României (Pitești, 1914).

Refugiat în București din calea armatelor inamice, la 18 mai 1917 trece la cele veșnice, în toiul invaziei germane. S-a stins în urma unei suferințe (tuberculoză cu complicații) care îl încerca de mai multe luni. Slujba prohodirii a fost săvârșită la Biserica „Delea Nouă” de către arhiereii Valerian Râmniceanu, Meletie Constănțeanu și Sofronie Vulpescu, cel din urmă reținut de armata germană chiar în ziua următoare. Se pare că orele la care tocmai se rânduiau cele cuvenite ca trupul ierarhului să fie așezat în mormântul său din cimitirul Șerban Vodă-Bellu au coincis cu un bombardament deasupra Bucureștilor, încât cortegiul funerar s-a risipit fără a mai fi pogorât sicriul în criptă. Apro­piații au revenit abia spre seară pentru încheierea înmormântării.

Fusese un preot cu inițiativă, cunoscut și apreciat în București și un păstor înțelept și milostiv, regretat de clericii și credincioșii din Episcopia Argeșului. Mormântul ierarhului se găsește în figura 79, locul 14, în partea nordică a cimitirului. Numele său este inscripționat pe soclul unui monument masiv din granit negru, sub numele altor persoane, posibil rude din familie. Întru­cât în preajmă se află, de asemenea, personalități cu relevanță pentru memoria Bisericii, mențio­năm că pe latura vestică se înve­cinează cu cavoul filantropului ­Nicolae Amira, pe cea nordică cu cripta familiei Simion Mehedinți, iar spre est, la câțiva pași, cu mormântul arhitectului Ion Mincu.

Citeşte mai multe despre:   Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul  -   filantropie