Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Campania de la Dodești, un model al Școlii lui Gusti

Campania de la Dodești, un model al Școlii lui Gusti

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 19 Dec, 2019

În perioada 1935-1937, la Dodești, în fostul județ Fălciu (actualul județ Vaslui), s-a desfășurat ultima și una dintre cele mai interesante campanii de cercetare sociologică inițiate de Dimitrie Gusti, după rezultatele obținute. O campanie diferită față de precedentele (din restul țării), căci punea accentul pe acțiune, pe stimularea sătenilor să ajungă la un nivel cultural și economic superior. Profesorul ieșean Victor T. Năstase, astăzi în vârstă de 93 de ani, este ultimul martor al campaniei desfășurate în satul său natal, de la care am aflat istoria acesteia. O poveste pe care azi, când satul românesc pare să nu-și mai găsească reperele, n-avem voie s-o uităm.

Când la Dodești au apărut primele echipe ale Școlii lui Dimitrie Gusti, pentru a efectua o campanie sociologică, Victor T. Năstase avea numai 9 ani. Părinții săi, învățătorii Ioana și Toader Năstase, au fost printre primii care au intrat în contact cu studenții veniți să aplice modelul școlii gustiene în acest capăt de Moldovă. Profesorul Victor T. Năstase își amintește bine perioada. Copil fiind, alături de ceilalți tovarăși de joacă mergeau adesea la „dormitorul echipelor”, urmărindu-i curioși pe studenți. „Aproape toți studenții erau cazați la țărani, se spălau afară, mâncau împreună. Unii dormeau într-o sală, la școala primară. Mergeam să vedem ce fac, la ei la «dormitor»”.

În Moldova, campanii similare mai avuseseră loc la Nereju (Vrancea) și la Fundu Moldovei (Bucovina). Dodeștii au intrat în vizorul marelui sociolog grație unui om de-al locului, dramaturgul Victor Ion Popa, autorul cunoscutei piese de teatru „Take, Ianke și Cadîr”. Acesta își trăgea rădăcinile, prin bunicii de pe linie paternă, din Dodești, sat de răzeși, proprietari de pământ, aflat în fostul județ Fălciu. Regizor, dramaturg și publicist prolific, Victor Ion Popa își prelua personajele din locurile prin care trecuse. Romanul „Sfârlează cu fofează” este legat mult de atmosfera Dodeștilor. „Trei ani la rând au venit echipe studențești, din diverse specialități, care se ocupau de îndrumarea țăranilor pe domeniile lor de competență. De exemplu, erau studenți de la Agronomie care îi învățau pe săteni cum să altoiască, cum să cultive vița-de-vie, cum să cultive pomii. Sau era o maistră de gospodărie care învăța sătencele cum să gătească. Și de la Politehnică erau studenți, care le arătau oamenilor cum să-și facă șanțurile, podețele și lucrau cot la cot cu ei. Cei de la Teologie veneau și țineau predici în biserică, cei de la Medicină dădeau consultații, iar studenții de la Medicină veterinară le arătau cum trebuie vaccinate animalele, cum trebuie îngrijite, furajate. Deci era o educație pe toate laturile. Iar aceste echipe erau coordonate de Victor Ion Popa”, povestește profesorul Victor T. Năstase, ultimul martor al campaniei gustiene de la Dodești, încheiată acum 82 de ani.

În trei ani, un sat-model

La venirea echipelor de studenți, așezarea era una destul de săracă. Țăranii își munceau pământurile și viile așa cum apucaseră din bătrâni. Drumurile erau de pământ, anevoios de străbătut la vreme de ploaie. Școala și biserica erau singurii stâlpi ai comunității. În 1935, Victor Ion Popa a început discuțiile cu dodeștenii, explicându-le ce urma să se întâmple în satul lor, în cadrul campaniei finanțate de Fundația Culturală Regală „Principele Carol”, al cărei director era, din 1934, chiar celebrul Dimitrie Gusti. „Concepţia gustistă impunea o schimbare organizaţională substanţială faţă de rutina de 12 ani a Fundaţiei Culturale Regale. Prima noutate o aducea tocmai selecţia, pregătirea şi conducerea echipelor studenţeşti, care urmau să facă munca culturală la ţară. Gusti n-a recurs la schimbarea vechiului personal al fundaţiei, dar a invitat în instituţie o serie de monografişti care înţelegeau şi acceptau să pună accentul pe educarea ţăranului şi mai puţin pe cercetarea lui”, explică sociologul Zoltán Rostás în studiul „Fundația Culturală Regală «Principele Carol» sau mișcarea echipelor studențești voluntare”.

În numai trei ani, satul și-a schimbat total chipul: ulițe drepte, șanțuri regularizate, cămin cultural, agricultură făcută după metodele cele mai noi, 12 gospodari uniți într-o asociație agricolă dotată cu utilaje și mașini agricole foarte moderne pentru acele vremuri, oameni mai atenți la traiul și la sănătatea lor. „În anii aceia, Dodeștii erau model pe țară. Într-un an s-a ridicat căminul cultural. Clădirea era ca o culă boierească. La construcție au participat sătenii, alături de echipele studențești, iar Victor Ion Popa se ocupa de găsirea fondurilor necesare. Apoi s-au făcut fântâni în stil american, cu tuburi înguste. Era plin satul de fântâni. S-a făcut baie populară. Venea omul de la câmp și seara făcea baie. Sâmbăta vedeai cum venea toată lumea de la baie. Și eu am făcut baie la baia populară, în copilăria mea. La biserică s-a construit clopotnița, s-a făcut un bust al lui Carol al II-lea”, își amintește profesorul Năstase.

Coordonatorul riguros

Colaborator apropiat al lui Dimitrie Gusti, Victor Ion Popa a fost providențial pentru micul sat din județul Fălciu, cel în care își petrecuse copilăria. Era legat de loc, iar povestea așezării l-a fascinat într-atât pe Dimitrie Gusti, încât a decis ca una dintre campaniile școlii pe care o conducea, cunoscută de-acum în toată țara, să se facă acolo, pe coclaurile îndepărtatei Moldove. „Victor Ion Popa se ocupa de toată activitatea din sat. Era un om foarte blajin, foarte sociabil, plăcut, discuta la același nivel cu toată lumea. Era de statură mijlocie, avea față ovală, gură mică, frunte bombată, părul mare, despărțit de o cărare, mereu jovial, dar foarte hotărât, foarte perseverent”, îl caracterizează profesorul ieșean.

Tot dramaturgul s-a ocupat și de instruirea, în spiritul ideilor școlii lui Gusti, a învățătorilor din Dodești și din satele din jur. O fotografie din arhiva personală a lui Victor T. Năstase îl înfățișează pe Victor Ion Popa, alături de tatăl profesorului, Toader Năstase, și de un grup de învățători, la sfârșitul unei conferințe de acest fel.

Căminul cultural, instituție-cheie

Ajutați de echipele studențești și sub coordonarea lui Victor Ion Popa, sătenii din Dodești au construit, într-un an, un splendid cămin cultural. Clădirea a adăpostit apoi, până în 1944, o instituție cu rol de educare a satului, sub toate aspectele vieții în comunitate: de la învățământ, cultură, educație sanitară până la agricultură. „Căminul acesta a avut o vastă activitate culturală, socială, dar și economică. A avut o secție de dezvoltare agricolă. Asta însemna că se preocupa de procurarea uneltelor și utilajelor agricole. Au luat o moșie, de la stat, de vreo 400 de hectare, pe care o lucrau după principii moderne. Așa au constituit asociația agricolă, în cadrul căminului cultural. S-au asociat 12 gospodari din sat, printre care și tata, care era și directorul căminului. Cei 12 gospodari și-au ipotecat averea, au obținut credit și au adus din Germania trei tractoare, semănători, pluguri, combină de treierat grâu”, explică profesorul Victor T. Năstase.

Toader Năstase, figură luminoasă a satului

Succesul acestei instituții s-a datorat nu numai sprijinului primit din partea echipelor studențești și a lui Victor Ion Popa, ci și învățătorului Toader Năstase, tatăl profesorului Victor T. Năstase. Dascăl luminat, bun gospodar, n-a obosit în a-i face pe consătenii lui să înțeleagă beneficiile pe care le pot avea de pe urma unei munci mai bine organizate, după tehnici și principii moderne. A fost nu numai un învățător în sensul pedagogic, ci și un adevărat luminător al satului său. Era, după cum își amintește azi fiul său, „un om cu demnitate, cu un caracter sobru, de-o corectitudine extraordinară. Tot ce a obținut, prin muncă a fost”.

După 23 august 1944, sub regimul comunist care se instala, moștenirea de la Dodești a școlii gustiene s-a năruit ca un joc de domino. Căminul cultural a fost devastat, bunurile și utilajele pentru care cele 12 familii își ipotecaseră averea - furate și risipite. „Din tot ce s-a realizat în cei trei ani, prin munca tuturor, inclusiv a tatălui meu, n-a mai rămas nimic. Căminul cultural a fost distrus și furat bucată cu bucată, remiza pentru tractoare, atelierul mecanic - furate. Era o perioadă tulbure. Omul nu mai valora nimic. Puteai să fii împușcat, nimeni nu ar fi răspuns pentru asta; în gărzile patriotice erau toți bețivii. Tata a suferit foarte mult. Satul devenise un sat fără stăpân”, povestește cu tristețe profesorul Năstase.

N-a trecut multă vreme până când soții Toader și Ioana Năstase au fost destituiți din învățământ, după 30 de ani de activitate. „Tatei i s-au impus cote uriașe, pe care nu le-a putut plăti, așa că a fost condamnat la un an de pușcărie. Rămasă fără susținere financiară, ajutată de un inspector, mama a reușit să prindă un post de învățătoare la Târgu Frumos, în județul Iași. Dar pentru asta a trebuit să divorțeze (formal) de tata. Apoi, după ce tata a ieșit din pușcărie, rămași fără casă, au fost angajați, cu ajutorul aceluiași inspector, învățători la Oțeleni, tot în județul Iași”.

S-au întors în Dodeștii de baștină când soția s-a pensionat, iar Toader Năstase mai avea un an până la pensie. Nimic din ce clădiseră în mai bine de 30 de ani de căsnicie nu mai aveau. Au găsit casa goală, despuiată de toate lucrurile. La fel și gospodăria.

Au luat-o de la capăt, cu o putere pe care noi, cei de azi, n-am mai crede-o posibilă. Miracolul pe care campania lui Gusti l-a produs la Dodești a rămas însă în amintirea și în documentele acestei familii, ca o pildă de viață pentru generații. În memoria luminatului dascăl Toader Năstase, căminul cultural din Dodești a primit, la începutul lunii noiembrie a acestui an, numele fiului acestuia, prof. univ dr. Victor T. Năstase, ultimul martor al campaniei sociologice de la Dodești.