Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Când îi pomenim pe cei adormiţi în Domnul şi în ce zile nu se fac parastase?

Când îi pomenim pe cei adormiţi în Domnul şi în ce zile nu se fac parastase?

Galerie foto (2) Galerie foto (2) An omagial
Un articol de: Pr. lect. dr. Marian Mihai - 17 Iun, 2021

Atât de adânc este înrădăcinat între credincioși cultul morților, prin rânduiala respectării soroacelor și a termenelor tradiționale pentru pomenirea individuală a morților, la care se adaugă, în unele locuri și altele în afară de cele menționate în cărțile de cult, încât este necesară respectarea cu responsabilitate a rânduielii liturgice din partea credincioșilor, precum și anumite pogorăminte din partea Bisericii, acolo unde sunt datini înrădăcinate sau unde evenimentul este cerut de împrejurări importante.

Este necesară, așadar, respectarea rânduielilor bisericești și, unde este cazul, împlinirea unei lucrări pedagogice, pastorale, în așa fel încât să nu producă mâhniri sau comentarii nepotrivite, iar rânduiala liturgică să fie ziditoare pentru cei care sunt de față și cu folos pentru cei pentru care se face pomenirea.

Având în fața ochilor minții icoana șederii cu Trupul a Domnului Hristos în mormânt, moartea creștinilor este plină de nădejde și o urmare a lui Hristos căci, „din moarte la viață și de la pământ la cer Hristos, Dumnezeu ne-a trecut pe noi”.

Ziua săptămânală stabilită pe baza învățăturii Sfintei Scripturi și a Tradiției Bisericii pentru pomenirea morților și a tuturor sfinților martiri este sâmbăta, fiind o imitare a Sâmbetei celei Mari.

Sâmbăta este așadar ziua indicată, în timpul unui an liturgic, comemorării, pomenirii celor adormiți și această zi nu diferă cu nimic față de zilele de pomenire generală ce preced Duminica Lăsatului sec de carne sau Pogorârea Duhului Sfânt - Cincizecimea.

Aceste zile sunt solemne și consacrate „tuturor părinților și fraților creștini ortodocși adormiți de la începutul veacurilor, de la Adam până astăzi”.

De aceea găsim, în rânduiala acestor slujbe consacrate tuturor celor adormiți din veac, cel puțin un tropar din odele canonului care amintește de Învierea de obște și de Judecată, arătându-se o legătură liturgică cu duminica următoare (Utrenia Sâmbetei Lăsatului sec de carne sau Utrenia Sâmbetei Cincizecimii).

Preocuparea de a-i îmbrățișa în Liturghie și rugăciune pe toți cei morți reprezintă purtarea de grijă dintotdeauna a Bisericii față de cei adormiți întru Domnul, recapitulând printr-o „memorie liturgică” pe toți morții cei din veac.

Universalitatea de care vorbim, în care Biserica îi cuprinde în rugăciune pe „toți cei adormiți din neamurile noastre, strămoși, moși...”, îi cuprinde doar pe creștinii ortodocși pentru că rânduiala liturgică ne amintește de „unitatea credinței” și de credința în care „mărturisim într-un gând” pe Hristos Cel mort și înviat.

Nu-i putem pomeni în rugăciunile Bisericii pe păgâni sau pe cei de altă credință şi eretici. Nici la Dumnezeiasca Liturghie, nici în rânduiala parastasului. Nu arătăm prin această excludere absența iubirii, ci doar că Îl mărturisim pe Hristos Domnul, Care a biruit moartea prin Moartea și Învierea Sa. Pe El Îl chemăm și Îl așteptăm să odihnească sufletele celor dragi ai noştri în Împărăția Sa cea veșnică. „Aștept Învierea morților și viața veacului ce va să fie”, iar pentru ceilalți frați, de altă credință, este potrivită și indicată doar rugăciunea particulară.

Grija pentru împlinirea soroacelor de pomenire rânduite de Biserică și iubirea față de sufletele celor dragi îi fac pe credincioșii bisericilor, mai ales în orașe, să facă pomeniri şi parastase și în zilele de sărbătoare, duminica, precum și în zilele de pomenire ale unor sfinți cu doxologie mare, în amintirea persoanelor care au purtat numele sfântului. Şi în această situaţie trebuie multă responsabilitate şi grijă pastorală.

Zilele de pomenire a morților: sâmbăta sau celelalte zile de pomenire generală (Morții de vară, Moșii de iarnă etc.) sunt marcate de întristare, de lacrimi, de doliu, de zbucium sufletesc și nu se potrivesc cu zilele de prăznuire a unui sfânt, a unei perioade speciale din timpul anului bisericesc sau la praznicele împărătești, de aceea ele nu rezonează cu atmosfera de sărbătoare, cu dezlegările și agapele întâlnite la aceste sărbători pline de lumină și de bucurie.

Și chiar dacă moartea reprezintă pentru creștini un somn, o trecere sau o mutare de la cele vremelnice către cele veșnice, un moment „pascal”, rugăciunea pentru defuncți la slujba Înmormântării sau sâmbăta, când se fac pomeniri, reprezintă o meditație profundă asupra firii omenești supusă morții și a deșertăciunilor lumii acesteia de către cei prezenți, precum și un sprijin și folos duhovnicesc pentru sufletul plecat în lumea veșniciei.

„Hristos a înviat, dezlegând din legături pe Adam cel întâi zidit și sfărâmând tăria iadului. Îndrăzniți dar toți morții, că s-a omorât moartea, s-a prădat și iadul împreună cu ea și a luat împărăția Hristos, Cel ce S-a răstignit și a înviat. Acesta ne-a dăruit nouă nestatornicia trupului; Acesta ne va scula și pe noi și ne va dărui învierea, și de slava aceea va învrednici cu veselie pe toți câți cu credință neabătută au crezut într-unul cu căldură” (Sâmbăta Lăsatului sec de carne, Utrenie, lauda a 4-a). „Gândul la moarte avându-l, nemurire îmi este” (Sfântul Antonie cel Mare).

Între aceste două zile (zilele de pomenire și zilele de sărbătoare) au întâietate „praznicele Domnului”, „zilele de sărbătoare”.

Se știe prea bine de către credincioșii Bisericii că preotul aproape în fiecare săptămână face pomenire pentru cei morți și la fiecare Dumnezeiască Liturghie face pomeniri la Proscomidie și pentru cei vii, și pentru cei adormiți în Domnul.

Această rânduială aduce multă mângâiere și mult folos și pentru „cei ce au adus aceste daruri și pentru cei ce s-au adus, vii și adormiți”, de aceea nu poate rămâne nimeni nepomenit, decât dacă se neglijează acest lucru.

La catedralele chiriarhale, la mănăstiri și la unele biserici din zona orașelor, pomenirile se pot face zilnic, sub forma Litiei mici (parastas pe scurt), fie după rugăciunea Amvonului sau la sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii, după otpust, purtând numele de Trisaghion sau Panihida Mică.

Acolo unde este posibil, Litia mică pentru morți se poate face în toate zilele de peste an și seara, după sfârșitul Vecerniei, sau dimineața, în zilele obișnuite după sfârșitul Utreniei.

Zile și perioade din timpul anului bisericesc în care nu se săvârșesc parastase:

- Conform rânduielilor tipiconale, în duminici, la praznicele împărătești, la înainte-prăznuire și după prăznuire, când este ziua odovaniei praznicului, nu se fac parastase.

- Tot în Tipicon se arată că în perioada de la 20 decembrie, de când se serbează înainte-prăznuirea Nașterii Domnului, până la 7 ianuarie (Soborul Sfântului Ioan Botezătorul) nu se fac parastase. Bucuria și atmosfera de prăznuire duhovnicească a celor două praznice mari din această perioadă (Nașterea Domnului și Boboteaza) nu se potrivesc cu doliul, întristarea și atmosfera sobră specifice parastaselor săvârșite pentru cei morți.

- De asemenea, de la Sâmbăta lui Lazăr până la Duminica Tomii nu se oficiază parastase pentru că în Săptămâna Mare prăznuim Pătimirile și Moartea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar în Săptămâna Luminată bucuria pentru Învierea Domnului este atât de mare, încât nu trebuie umbrită de supărarea și jalea prezente la pomenirile celor adormiți.

- În duminici nu se fac parastase fiindcă este ziua Învierii Domnului - zi de bucurie, de sărbătoare, de slăvire a lui Dumnezeu. De aceea nu găsim în Evanghelistar Evanghelie pentru morți și nici pericopă apostolică, cum găsim în celelalte zile ale săptămânii, de luni până sâmbătă.

Zilele de pomenire a morților cu rânduială specială, generalizate în Biserică:

- Sâmbăta - ajunul înfricoșatei judecăți (moșii de iarnă)

- Sâmbetele a doua, a treia, a patra din Postul Mare

- Sâmbăta din ajunul praznicului Rusaliilor (moșii de vară)

Prin analogie, zilele acestea generalizate în tradiția tuturor Bisericilor Ortodoxe, în unele părți din Ortodoxia românească, mai ales în Moldova și Bucovina, sunt în uz anumite sâmbete, în care se fac pomeniri de obște, dar nu sunt consemnate în cărțile de cult și nu au aceeași zi de serbare, ele sunt cunoscute în popor ca „Moșii de toamnă”.

Evlavia românească se manifestă și în alte zile, în afară de sâmbătă, atunci când este vorba de pomenirea morților, și sunt îndreptate rugăciuni pentru toți eroii neamului căzuți pe câmpurile de luptă. În joia Înălțării Domnului se fac aceste pomeniri în mod special pentru ca sufletele lor să se înalțe împreună cu Domnul Hristos.

În Biserica Rusiei mai ales, dar şi în Bucovina și Moldova, în ziua de Schimbarea la Față a Domnului, Biserica se roagă ca și cei morți să se bucure de lumina taborică, iar după Paști (Moșii de Paști), pomenire ce poartă denumirea de Paștile Blajinilor, în care Biserica se roagă ca Domnul Hristos să dezlege din legăturile iadului pe toți morții cei din veac, să fie iertaţi de păcatele săvârșite în viață și să se bucure de slăvita Înviere a Domnului.

În restul anului se pot face parastase în toate zilele de peste săptămână, afară de perioada Postului Mare, când se poate săvârși pentru morți Litia mică de luni până vineri.

Pogorământul pe care îl face Biserica atunci când sunt cerute de anumite împrejurări pomeniri pentru cei adormiți (în anumite zile de praznic, hramul bisericii sau duminica) are ca temei evlavia credincioșilor, tradiția înrădăcinată, râvna pentru împlinirea celor cuvenite în popor și uneori și insistența anumitor credincioși, care se folosesc de tradiții îndatinate sau care justifică imposibilitatea pomenirii în alte zile.

Trebuie să știm că se fac pomeniri pentru cei morți indiferent în ce perioadă ar fi, atunci când cineva trece la cele veșnice și din practică îndemnăm ca majoritatea credincioșilor atunci când vor să săvârșească pomenire/ parastas pentru cineva, înainte de orice, să se consulte cu preotul bisericii și să hotărască împreună ziua de pomenire.

(Rubrică realizată de pr. Ciprian Bâra)

Citeşte mai multe despre:   Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul  -   parastas