Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Actualitate religioasă An omagial Cântarea în cărțile Pentateuhului

Cântarea în cărțile Pentateuhului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 25 Ianuarie 2023

A cânta, a slăvi, a mulțumi - toate acestea se nasc din poezia sufletului omenesc. De altfel, primii scriitori ai neamului omenesc au fost poeții. Doar pe măsura împietririi inimii omului a apărut și „proza”, când deja persoana se împământenise în lutul logicii și al rațiunii și uitase de simțirea proprie. Acest fapt remarcabil este dovedit și de primele cinci cărți ale Vechiului Testament, unde regăsim adesea cântări proliferate de întregul neam israelit.

Încă din Cartea Facerii regăsim un element referitor la apariția cântării, ca formă de exprimare a omului în univers. Aici ni se spune că „Lameh și-a luat două femei: numele uneia era Ada și numele celeilalte era Sela. Ada a născut pe Iabal; acesta a fost tatăl celor ce trăiesc în corturi, la turme. Fratele lui se numea Iubal; acesta este tatăl tuturor celor ce cântă din chitară și din cimpoi (s.n.). Sela a născut și ea pe Tubalcain, care a fost făurar de unelte de aramă și de fier” (Facerea 4, 19-22). Iubal este, așadar, cel dintâi om care creează chitara și cimpoiul ca instrumente muzicale. Interesant în pasajul mai sus menționat este că toți cei trei copii ai lui Lameh inventează o meserie. Cel dintâi creează păstoritul, al doilea, cântarea instrumentală, iar cel de-al treilea este inventatorul instrumentelor de muncă agricolă și, probabil, inițiatorul armelor de luptă. Toate cele trei meserii vor deveni apreciate în istoria poporului Israel, însă cea de-a doua reflectă, de fapt, o chemare mai profundă, sufletească, spre deosebire de celelalte două activități, care-i rămân pur exterioare omului. Și poate astfel se confirmă cuvintele cunoscutului scriitor H. Hesse: „Muzica desăvârșită provine din echilibru. Echilibrul provine din drept, dreptul provine din înțelesul lucrurilor. De aceea, poți vorbi despre muzică numai cu un om care a aflat înțelesul lumii” (apud ***, Reflecții și maxime, vol. I ediție îngrijită de Constantin Bădescu, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, p. 108). Poate că înțelesul lumii îi era mai familiar lui Iubal cu chitara și cimpoiul său decât fraților săi, mai pragmatici, dar, probabil, mai puțin sensibili la frumu­sețile muzicale. 

Cântarea lui Moise - izbăvirea de egipteni

Ieșirea din Egipt este unul dintre cele mai remarcabile momente ale istoriei vechi-testamentare. Încărcată de un lirism absolut, trecerea prin Marea Roșie, scufundarea oștirii egiptene și eliberarea poporului ales de asupritori este încununată de momentul extraordinar al cântării rostite de prorocul Moise. „Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit! Pe cal și pe călăreț în mare i-a aruncat!” (Ieșirea 15, 1). Acest debut al cântării devine un refren în cultul ortodox, întrucât acest imn este utilizat în Sâmbăta Mare la slujba Vecerniei unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare pentru a reflecta, de data aceasta, biruința Mântuitorului Iisus Hristos asupra morții și a iadului. De asemenea, textul de la versetele 6-7: „Dreapta Ta, Doamne, și-a arătat tăria. Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, pe vrăjmași i-a sfărâmat. Cu mulțimea slavei Tale ai surpat pe cei potrivnici” (Ieșirea 15, 6-7) este utilizat într-o formă ușor modificată ca rugăciune la așezarea mânecuței drepte a veșmântului preoțesc. Conținutul principal al cântării lui Moise se referă la minunea extraordinară a despărțirii Mării Roșii și la distrugerea oștirii egiptene, conținând multe laude la adresa lui Dumnezeu. „Tăria mea și mărirea mea este Domnul, căci El m-a izbăvit. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi preaslăvi, Dumnezeul părintelui meu și-L voi preaînălța! Domnul este viteaz în luptă; Domnul este numele Lui. Carele lui Faraon și oștirea lui în mare le-a aruncat; Pe căpeteniile cele de seamă ale lui, Marea Roșie le-a înghițit, adâncul le-a acoperit; În fundul mării ca o piatră s-au pogorât” (Ieșirea 15, 2-5). Așadar, această primă cântare extinsă prezentă în Sfânta Scriptură a reprezentat un punct pivotal și pentru slujbele liturgice creștine, care au văzut în ea un exemplu minunat al luptei pe care Dumnezeu o duce în numele sufletului care este atacat de puterile întunericului, izbăvindu-l pe cel dintâi din toate ispitele și necazurile sale. Prin urmare, cântarea lui Moise devine o primă piatră de hotar a exprimării „muzicale” a rugăciunii. De asemenea, trebuie să mai remarcăm aici prima utilizare a timpanului în cadrul cultului religios mozaic, așa cum reflectă mărturia Scripturii: „Atunci a luat Mariam prorocița, sora lui Aaron, timpanul în mâna sa, și au ieșit după dânsa toate femeile cu timpane și dănțuind” (cf. Ieșirea 15, 20).

Cântarea poporului la fântâna Beer

În Cartea Numerii se face referire la un eveniment în care poporul Israel cântă o cântare în fața unei fântâni: „De acolo s-au îndreptat spre Beer, fântâna despre care a zis Domnul lui Moise: «Adună poporul și le voi da apă să bea». Atunci a cântat Israel la fântână cântarea aceasta: «Lăudați fântâna aceasta, cântați imnuri în cinstea ei! Fântâna pe care principii au săpat-o, pe care mai-marii poporului au deschis-o cu sceptrul, cu toiegele lor!” (Numerii 21, 17-18). Este posibil ca această fântână să fi fost zidită deasupra unei stânci asupra căreia Moise și Aaron loviseră cu toiagul după porunca Domnului pentru a oferi apă în chip minunat poporului Israel (cf. Ieșirea 17, 6 sau Numerii 20, 7-13). Este interesant că acest eveniment este păstrat de asemenea în cultul ortodox în rugăciunea la începutul săpatului fântânii: „Doamne, Dumnezeul nostru, Atotțiitorule și Atotputernice, Care toate le faci și le pre­schimbi numai cu voința Ta; Care, prin locuri neumblate, afli trecere cu înțelepciunea Ta cea negrăită și necuprinsă; Cel ce din piatră seacă ai făcut să curgă izvoare de ape și ai adăpat pe poporul Tău cel însetat (s.n.), Însuți și acum, Stăpâne a toate, ascultă rugăciunea noastră, a păcătoșilor și nevrednicilor Tăi robi, și ne dăruiește în acest loc apă limpede, bună, îmbelșugată pentru trebuințe și nevătămătoare la băut” (vezi Molitfelnic, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2013, p. 432). În mod clar, cântarea poporului Israel este și aici una de mulțumire și preaslăvire la adresa lui Dumnezeu, Care le-a potolit setea printr-o minune, izvorând apă din piatră seacă, fapt la care face referire și rugăciunea la începutul săpatului fântânii din cultul ortodox. De altfel, în majoritatea cântărilor liturgice ortodoxe se face referire la minuni săvârșite de Dumnezeu și de sfinții Săi. De asemenea, cântarea este amintirea unui fapt frumos, care a trecut, la care încercăm astfel să ne întoarcem, chiar dacă uneori o facem în chip suferind, dureros. Cântarea îndeamnă la o simțire profundă a adevărului, încununată de lacrimi, așa cum afirma un mare eseist român: „«Nu pot să fac o diferență între lacrimi și muzică», spunea Nietzsche. Cine nu înțelege cu iuțeala fulgerului acest lucru înseamnă că n-a trăit nici o clipă în intimitățile muzicii. Nu cunosc nimic în afară de muzica lacrimală. Căci ea, plecând de la regretul paradisului, dă naștere la semnele acestui regret, la lacrimi” (Emil Cioran, Lacrimi și sfinți, București, Ed. Humanitas, 2008, p. 14). Dar mai multe despre aceasta, în materialul următor...

(Va urma)