Care este rânduiala pregătirii credincioşilor mireni pentru primirea Sfintei Împărtăşanii?

Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos este unul dintre momentele centrale din cadrul Sfintei Liturghii şi un act de încununare şi de împlinire pentru cel care se împărtăşeşte, aşa cum arată Sfântul Nicolae Cabasila, teolog grec, în comentariul său liturgic, Sfânta Liturghie are două scopuri esenţiale: un scop apropiat, sau direct, care are în vedere sfinţirea darurilor de pâine şi vin, care prin chemarea Duhului Sfânt devin Trupul şi Sângele Mântuitorului, şi un scop îndepărtat, sau indirect, care are în vedere sfinţirea credincioşilor prin împărtăşirea din Sfântul Potir. Întreaga structură a Sfintei Liturghii este alcătuită în aşa fel şi orientată spre realizarea acestor două scopuri.

Fiind o slujbă atât de importantă, pregătirea pentru Sfânta Liturghie a fost una dintre temele preferate de teologii liturgişti şi pastoralişti în activitatea lor de cercetare. Din păcate însă, atenţia a fost orientată aproape în exclusivitate spre pregătirea preotului pentru a săvârşi Sfânta Liturghie şi pentru a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului, în finalul acesteia.

În prezentarea de faţă ne propunem să mutăm atenţia cititorului spre pregătirea duhovnicească pe care credinciosul nehirotonit trebuie să o împlinească pentru participarea la Sfânta Liturghie şi împărtăşirea cu Sfintele Taine la chemarea preotului: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi“.

Ca şi în cazul preotului, săvârşitor al Sfintei Liturghii, pregătirea credinciosului pentru împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului este o lucrare complexă şi de durată. Am putea spune că este o permanenţă a vieţii noastre duhovniceşti. Idealul spre care trebuie să tindem este mişcarea duhovnicească de mulţumire pentru Liturghia la care am participat şi ne-am împărtăşit şi mişcarea duhovnicească de pregătire pentru o nouă Liturghie şi pentru o altă împărtăşire. Deci idealul vieţii noastre duhovniceşti, care gravitează în jurul Sfintei Liturghii şi al Sfântului Potir, alternează între starea de mulţumire cu recunoştinţă pentru ceea ce am primit prin bunătatea lui Dumnezeu şi starea de pocăinţă care ne pregăteşte pentru ceea ce vom primi. Această alternanţă de stări determinate de participarea noastră la Sfânta Liturghie şi de primirea Sfintei Împărtăşanii îmbracă forme concrete. La acestea vom face referire în cele ce urmează.

Primul aspect care trebuie să ne preocupe atunci când ne pregătim pentru Liturghia duminicală, sau dintr-o altă zi de sărbătoare, şi pentru împărtăşirea cu Sfintele Taine este armonizarea ritmului vieţii noastre cu ritmul duhovnicesc al Sfintei Liturghii. Aceasta înseamnă că, chiar dacă Sfânta Liturghie începe la ora rânduită şi cu o formulă de binecuvântare prestabilită, viaţa noastră duhovnicească intră în ritmul şi în logica duhovnicească a Liturghiei cu mult timp înainte. Simpla mişcare a credinciosului de acasă spre biserică nu este doar o mişcare fizică, ci şi una duhovnicească. Mişcarea duhovnicească a credinciosului spre Liturghie şi spre Sfântul Potir era foarte vizibilă, şi pe alocuri încă mai este, în practica satului românesc unde, odată cu toaca de Vecernie, încetează orice activitate fizică şi se intră în ritmul duhovnicesc al zilei de sărbătoare. Pregătirea hainelor de sărbătoare, care de cele mai multe ori erau costumele naţionale, primenirea trupului, împodobirea casei şi ordonarea curţii împrejmuitoare, toate erau semne ale intrării în ritmul duhovnicesc al Sfintei Liturghii şi lucrări pregătitoare pentru ospăţul sfânt.

Un alt aspect deosebit de important, esenţial am putea spune, este starea de pocăinţă care trebuie să ne domine atunci când ne pregătim pentru a ne împărtăşi. Sfinţii au aflat izvorul vieţii prin pocăinţă profundă şi permanentă („Ceata sfinţilor a aflat izvorul vieţii şi uşa raiului. Să aflu şi eu calea prin pocăinţă...“). Conştiinţa penitenţială a Sfântului Apostol Pavel, care se considera pe sine cel dintâi dintre cei păcătoşi, a devenit conştiinţa penitenţială eclesială şi este manifestată personal de fiecare credincios care se apropie de Sfântul Potir: „Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu...“ Însă conştiinţa penitenţială simţită şi manifestată personal în faţa Sfântului Potir se împlineşte deplin în scaunul Sfintei Spovedanii. Pravila ortodoxă sănătoasă nu a încurajat niciodată împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului fără a trece, mai întâi, pe sub epitrahilul duhovnicului. Doar anumite curente, care promovează o evlavie emoţională, fără suport în practica noastră corectă, consideră că o singură spovedanie este suficientă pentru 7-10 împărtăşanii, ca şi cum o singură spălare pe mâini ne-ar fi de ajuns pentru toate mesele de peste zi, sau pentru mesele din următoarele 7-10 zile.

Împăcarea propriei noastre conştiinţe merge mână în mână cu împăcarea şi armonizarea noastră cu cei din jur. Atenţionarea care precede rugăciunile pe care le citim înainte de dumnezeiasca împărtăşire sună în felul următor: „Trupul Stăpânului vrând să-L primeşti spre hrană,/ Fii cu frică să nu te arzi, că foc este;/ Sângele Lui vrând să-L bei spre împărtăşire,/ Mergi şi cu cei ce te-au mâhnit te împacă,/ Şi aşa îndrăzneşte de ia hrana sfântă“. Atenţionarea ne îndeamnă să facem noi pasul spre cei care ne-au întristat, să nu aşteptăm să facă ei gestul. Cu atât mai mult se impune acest gest atunci când noi l-am mâhnit pe celălalt. De altfel, această atenţionare este expresia liturgică (euhologică) a cuvântului Mântuitorului, Care zice: „Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi, apoi, venind, adu darul tău“ (Matei 5, 23-24).

O stare de asceză personală constituie, de asemenea, o etapă importantă în pregătirea oricărui credincios în vederea primirii Sfintei Împărtăşanii. Adesea aceasta se reduce doar la zilele de post, mai multe sau mai puţine, impuse sau autoimpuse, înainte de împărtăşire, mai ales atunci când aceasta are loc în afara posturilor de durată de peste an. Postul este doar o parte a ascezei care se impune, şi nu asceza prin excelenţă. Comportamentul decent, vorbirea măsurată, meditaţia şi cugetarea la cele sfinte, lectura duhovnicească, metaniile şi închinăciunile, participarea la sfintele slujbe (Vecernia, Utrenia), restrângerea timpului acordat televizorului şi calculatorului, încetarea relaţiilor intime în familie, cumpătarea în alimentaţie şi întreruperea acesteia după slujba de Vecernie, înmulţirea faptelor de milostenie etc. fac parte din asceza pregătitoare pentru Sfânta Împărtăşanie. Nu întâmplător am pomenit de participarea la sfintele slujbe, pentru Vecernia şi Utrenia care preced Sfânta Liturghie. Practica ne-a arătat că unii dintre credincioşi „vânează“ momentul împărtăşirii, evitând să participe măcar la întreaga Sfântă Liturghie în cadrul căreia se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. Mai mult, pentru a nu rata momentul împărtăşirii, întreabă: la ce oră împărtăşiţi mâine?

În cele din urmă, precizăm faptul că pregătirea pentru primirea Sfintei Împărtăşanii prevede o pravilă, o rânduială (o cantitate) de rugăciune impusă deopotrivă preotului şi credincioşilor, sau, cum menţionează rânduielile tipiconale, „pentru toţi cei ce voiesc a se împărtăşi cu Sfintele şi Dumnezeieştile Taine“. Cărţile de rugăciune tipărite de editurile centrale şi eparhiale pun la îndemâna credincioşilor pravila completă de rugăciune pe care trebuie să o facă înainte de Sfânta Împărtăşanie. Acolo unde credincioşii nu au acces la această pravilă, preotul este dator să găsească formula potrivită pentru a veni în ajutorul păstoriţilor săi. Pe lângă Rânduiala Sfintei Împărtăşanii, constituită din Canonul Sfintei Împărtăşanii şi douăsprezece rugăciuni speciale, rânduiala prevede şi alte rugăciuni care trebuie citite, pravila fiind adaptată fiecărei zile liturgice, după cum urmează:

Sâmbătă seara: Canonul Domnului Iisus, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu şi Canonul îngerului păzitor. Duminică seara: Canonul Domnului Iisus, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu, Canonul Arhanghelilor şi, dacă va vrea cineva, şi al îngerului păzitor. Luni dimineaţa: Ca şi în toate celelalte dimineţi, să facă după cum s-a scris mai sus. Este bine să se citească însă şi rugăciunile de dimineaţă.

Luni seara: Canonul Domnului Iisus, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu, Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul şi Canonul îngerului păzitor. Marţi seara: Canonul cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu şi Canonul îngerului păzitor. Miercuri seara: Canonul Domnului Iisus, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu, Canonul îngerului păzitor, Acatistul Sfinţilor Apostoli şi, cine va vrea, şi al Sfântului Nicolae. Joi seara: Canonul cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu şi Canonul îngerului păzitor. Vineri seara: Canonul Domnului Iisus, Acatistul BuneiVestiri a Născătoarei de Dumnezeu, Canonul îngerului păzitor şi Canonul Tuturor Sfinţilor.

Am prezentat câteva aspecte, căi şi mijloace de pregătire pentru a ne putea apropia de Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Unii ar putea spune că este prea multă pregătire şi greu de împlinit. Noi îndrăznim a spune că este o pregătire minimală. Având a-ceastă conştiinţă putem răspunde chemării preotului care, înălţând Sfântul Potir, zice: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi“.

(Responsabil de rubrică diac. Ciprian Bâra)