Bucuria nespusă a praznicului Învierii o vestesc şi o trăiesc credincioşii şi la slujba Înmormântării, atunci când aceasta se săvârșește în Săptămâna Luminată.
Astfel, atunci când se întâmplă ca slujba Înmormântării să fie săvârșită în ziua Sfintelor Paşti sau în Săptămâna Luminată, toate cele patru variante ale slujbei de înmormântare - a mirenilor, a pruncilor, a preoţilor şi a diaconilor de mir sau a călugărilor - sunt înlocuite cu Utrenia Paştilor, exact ca în noaptea Sfintei Învieri, cu câteva elemente specifice preluate din slujba Înmormântării mirenilor. Indicația aceasta o găsim în Molitfelnic și în cartea de slujbă numită Panihida: „Știut să fie că, dacă va răposa vreunul dintre creștini de Sfintele Paști sau în orice zi din Săptămâna Luminată până la Duminica Tomii, nu se cântă slujba Înmormântării, pentru mărirea și cinstea sărbătorii Învierii și pentru că acestea sunt zile de bucurie și de veselie, iar nu de jale și de plângere, că toți câți murim în nădejdea învierii și a vieții celei veșnice, în Hristos înviem” (a se vedea Panihida, ed. 2016, p. 139). Odinioară, rânduiala aceasta era săvârșită și în cazul în care un creștin era înmormântat în ziua odovaniei praznicului Învierii, în miercurea săptămânii a șasea după Sfintele Paști.
În Biserica Rusă există însă o rânduială deosebită pentru preoții adormiţi întru Domnul în Săptămâna Luminată, fiind atribuită Patriarhului Filaret al Moscovei. Chiar și în unele părți ale Bisericii noastre, la înmormântarea clericilor adormiți în Săptămâna Luminată se adaugă cântările specifice slujbei Înmormântării preoților de mir, adică Antifoanele și cele cinci Apostole și Evanghelii cu rugăciunile specifice acestei slujbe, după care urmează Canonul Învierii (a se vedea în acest sens pr. prof. dr. Ene Braniște, Liturgica Specială, ed. 2002, p. 375). Așadar, slujba propriu-zisă a înmormântării este înlocuită cu slujba Învierii, pentru ca bucuria Învierii Domnului să nu fie întunecată sau măcar umbrită de jalea și de durerea pricinuite de unele cântări tânguitoare din slujba Înmormântării, cu cele patru variante ale ei.
La casa celui adormit, în serile de priveghi se face începutul slujbei ca în noaptea Sfintei Învieri, după binecuvântare urmând stihurile Paștilor („Înviază Dumnezeu și se risipesc toți vrăjmașii Lui …” și celelalte), preotul rostind apoi ectenia pentru cel adormit și rugăciunea Dumnezeul duhurilor… Apoi se citește Învierea lui Hristos văzând… și se face otpustul ca la Paști, după, cântându-se de două ori Veșnica pomenire, iar a treia oară imnul pascal Hristos a înviat…
Slujba propriu-zisă de înmormântare se săvârșește în biserică. Astfel, după binecuvântare se cântă de trei ori imnul Hristos a înviat și începe a se cânta Canonul Învierii ca în noaptea Sfintelor Paști. După cântarea a treia și a șasea a Canonului Învierii se rostesc ectenia pentru cei adormiți și rugăciunea Dumnezeul duhurilor…, apoi după ectenia de după cântarea a șasea se cântă Condacul și Icosul pentru cei adormiți: Cu sfinții odihnește... și Tu singur ești fără de moarte... Apoi se citesc Apostolul zilei din Faptele Apostolilor și Sfânta Evanghelie de la Matei (28, 16-20), care cuprinde relatarea trimiterii Sfinților Apostoli la propovăduire de către Mântuitorul Hristos, îndată după Sfânta Sa Înviere. După citirea Sfintei Evanghelii se cântă de trei ori Învierea lui Hristos văzând… și stihira Înviind Iisus din mormânt… După cântarea a noua a canonului se rostește Ectenia mică cu ecfonisul și îndată Luminânda praznicului. Apoi se cântă Binecuvântările Învierii, iar după acestea, stihurile și stihirile Paștilor, în timpul lor făcându-se sărutarea mortului. După sărutarea mortului se rostesc de către preot ectenia pentru cei adormiți și la finalul ei cele trei rugăciuni de dezlegare și stihirile de la sfârșitul slujbei Înmormântării mirenilor, începând cu Veniți fraților să dăm mortului sărutarea cea mai de pe urmă... După aceasta se face Otpustul ca la Paști și se cântă iarăși de două ori Veșnica pomenire, iar a treia oară, imnul pascal Hristos a înviat... Rânduiala prevede mai apoi ducerea la groapă a celui adormit, cântându-se în timpul procesiunii Hristos a înviat… acesta fiind „înmormântat cu mulțumire și cu bucurie”, urmând rânduiala obișnuită de la groapă (pentru rânduiala acestei slujbe a se vedea Panihida, pp. 139-152).
După cum se poate lesne observa din prezentarea succintă a rânduielii slujbei Înmormântării din Săptămâna Luminată, aceasta păstrează aproape integral rânduiala slujbei Învierii, săvârșită în noaptea Sfintelor Paști, cu câteva adăugiri din înmormântarea mirenilor.
Această rânduială se pare că a fost aşezată de monahul Gavriil din Muntele Athos, după cum dau mărturie suprascrierile din unele Penticostare vechi, ca de pildă cel de la Blaj, din 1818 (a se vedea în acest sens pr. prof. dr. Ene Braniște, Rolul Athosului în istoria cultului ortodox, în rev. „Ortodoxia”, an V [1953], nr. 2, p. 220).
O astfel de rânduială pentru înmormântare, într-o săptămână precum Săptămâna Luminată, este cât se poate de firească, pentru că de la Învierea Domnului moartea nu mai are nici o putere asupra făpturii umane, ci viaţa stăpâneşte, pentru că Hristos înviind din mormânt, „ca dintr-o cămară, a strălucit” și „pogorându-Se în cele mai de jos ale pământului a sfărâmat încuietorile cele veşnice care ţineau pe cei legaţi din veac” în adâncurile morții (din Canonul Învierii). Așa cum arată și Condacul praznicului Învierii Domnului, Hristos, „adormind cu trupul ca un muritor, a treia zi a înviat, pe Adam din stricăciune ridicând şi moartea pierzându-o”. De aceea, după cum ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur în noaptea Sfintei Învieri, „nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad, umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui” (a se vedea în acest sens Penticostarul, ed. 2012, slujba Învierii, Cuvânt de învățătură al Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 25).
Preotul poartă la înmormântare veşminte albe, luminate. Aceasta pentru că de la Învierea lui Hristos, moartea pentru creştin înseamnă începutul unei noi vieţi, a vieții din Împărăţia lui Dumnezeu, potrivit cuvântului Sfântului Apostol Pavel: „Dacă Hristos n-a înviat, nici morții nu învie, iar dacă Hristos a înviat, și morții înviază”. De aceea, noi la slujba Înmormântării prăznuim, încărcaţi de bucuria nădejdii, trecerea de la viaţa aceasta trecătoare la viaţa cea veşnică. Prăznuim moartea ca eveniment al vieţii în forma sa autentică, viaţa cu Hristos în Împărăţie. În sensul în care Hristos, prin Sfânta Sa Înviere, transfigurează întregul nostru mod de existenţă.
(Rubrică realizată de pr. Ciprian Bâra)
.jpg)
