Casa de veci a marelui dascăl Gheorghe Lazăr

La streaşina Bisericii „Intrarea Domnului în ­Ierusalim” din oraşul Avrig, judeţul Sibiu, un monument de artă transilvăneană ridicat la 1755, îşi doarme somnul de veci marele dascăl de limba română Gheorghe Lazăr (5 iunie 1779 - 17 septembrie 1823). Activitatea sa didactică şi cea culturală de neegalat l-au ­înscris în istorie ca părinte al învăţământului superior în limba română.

Numele marelui Gheorghe Lazăr este legat de Avrig pentru că aici s-a născut şi aici îşi doarme somnul de veci, în incinta bisericii vechi din localitatea sibiană. Cei care trec prin oraşul de la poalele Munţilor Făgăraş au posibilitatea să viziteze istorica biserică în curtea căreia se află mormântul lui Gheorghe Lazăr, străjuind pe vecie, din centrul ţării, şcoala şi cultura de limbă românească.

Marele dascăl s-a născut la 5 iunie 1779 şi a făcut şcoala primară aici. Încurajat de cumnatul său, preotul Ioan Racotă, şi de scriitorul Ioan Barac, învăţătorul său, a plecat la Cluj pentru a urma cursurile liceale. A terminat studiile în 1804, iar anul următor se înscria la Facultatea de Drept. În 1806 primea o bursă din „fondul Sidoxial” al „Consistoriului ortodox Sibiu” pentru a studia Teologia la Viena şi pentru ca mai târziu să fie pregătit profesor pentru viitori preoţi, după cum menţionează pr. F. Costea în articolul „Gheorghe Lazăr - 150 de ani de la moartea sa”, publicat în nr. 35-36 din Telegraful Român din septembrie 1973. Părintele Mircea Păcurariu explică în lucrarea „Cărturari sibieni de altădată”, într-un amplu material intitulat „Apostolatul lui Gheorghe Lazăr la Sibiu”, că „sidoxia” era o taxă anuală plătită de fiecare familie ortodoxă pentru nevoile Bisericii. Tânărul Gheorghe Lazăr avea să primească 200 de florini şi s-a ­înscris la Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii din ­Viena, dar în timpul studiilor a fost preocupat şi de alte domenii, cum sunt matematica, fizica, ­ingineria, chimia, medicina etc.

După trei ani de studii la Viena, Gheorghe Lazăr se întorcea la Sibiu, unde a dorit să candideze la scaunul episcopal vacant, dar nu a reuşit acest lucru. Trimis la Carloviţ pentru studii teologice ortodoxe necesare intrării în cler, Gheorghe Lazăr nu a fost primit la Seminarul de la Carloviţ. La începutul anului 1810 s-a reîntors la Viena, unde a audiat cursuri de Teologie pastorală. Această perioadă a fost una prolifică pentru Gheorghe Lazăr. A tradus în româneşte lucrările: „Învăţăturile morale pentru băieţi” ale pedagogului Johann Heinrich Campe, „Istoria lui Ioan Moritz şi a copiilor săi”, „Istoria morală a împăratului Octavian şi a soţiei sale”, „Învăţătura ortodoxă sau Catehismul” Mitropolitului Platon Levşin al Moscovei, după o traducere germană. Tot în această perioadă trimitea memorii Curţii imperiale din Viena pentru a cere ajutor financiar ca să se prezinte la Sibiu Episcopului Vasile Moga şi ca să fie instruit în Teologia ortodoxă pentru a fi promovat în cler şi la catedră.

Dascăl al viitorilor preoţi

La 15 martie 1811 începea să predea cursul de pregătire al candidaţilor la preoţie de la Sibiu. Articolul din Telegraful Român menţionat mai sus îl citează pe marele Gheorghe Lazăr cu privire la pregătirea şi lucrarea preotului: „Apoi bunii mei creştini, d-voastră ştiţi că preotul este facla ce trebuie să lumineze pe om în toate căile sale; la el alergăm să ne aline durerile sufleteşti; el trebuie să ne îndulcească amărăciunile vieţii din lumea aceasta. Dar ca să fie un preot astfel trebuie să fie luminat, şi lumina numai prin învăţătură se poate dobândi”.

Din păcate, după câteva luni, Gheorghe Lazăr părăsea Sibiul în urma unor neînţelegeri şi se stabilea la Braşov, unde şi-a căutat o altă ocupaţie. Episcopul ­Vasile Moga de la Sibiu avea să se plângă la sfârşitul anului 1811 Guvernului Transilvaniei pentru această situaţie, iar primarul Braşovului primea ordin să îl caute pe Gheorghe Lazăr pentru o anchetă. La începutul anului 1812, Gheorghe Lazăr a fost adus la anchetă şi se plângea de faptul că a fost plătit la Sibiu cu bilete de bancă devalorizate. Guvernul decidea să i se achite salariul de profesor începând cu 15 martie 1812, preluând o nouă serie de candidaţi la preoţie înscrişi la cursul de la Sibiu.

Gheorghe Lazăr a predat ­cursanţilor Dogmatică şi Morală, după Catehismul lui Platon al Moscovei, Tipicul şi Practica liturgică. Lipsa manualelor, slaba pregătire a candidaţilor, conflictele cu Episcopul Vasile Moga au fost principalele dificultăţi ­întâmpinate. Mai mult, şi-a dorit tipărirea unor manuale, rămase în manuscris: „Catehismul” lui Platon al Moscovei, „Compendiu de Geografia Transilvaniei” şi „Gramatica româno-germană”.

Convingerile sale politice i-au sfârşit cariera la Sibiu. La 4 iulie 1815 era acuzat de şeful Poliţiei din Sibiu că şi-a manifestat public simpatia faţă de împăratul Napoleon Bonaparte, duşmanul Imperiului Habsburgic. Propus pentru închisoare timp de zece zile, Gheorghe Lazăr s-a ales cu suspendarea din postul de profesor, lucru aprobat de împăratul Francisc I la 22 octombrie 1815. A fost nevoit să plece din nou la Braşov, unde a fost dascăl în familia logofetesei Ecaterina Bărcănescu, venită din Ţara ­Românească.

Dascăl în Ţara Românească

În 1816 avea să treacă munţii în Ţara Românească, la Bucureşti, unde începea o nouă etapă din cariera sa de dascăl. Eforia şcolilor din Ţara Românească l-a numit dascăl de aritmetică şi geometrie la şcoala românească de la Biserica „Sfântul Gheorghe“-Vechi. Marea sa realizare va veni doi ani mai târziu. Sprijinit de banul Constantin Bălăcescu, a pledat în Divanul ţării pentru predarea unor materii umaniste şi exacte la nivel superior, în limba română. La 24 martie 1818, domnitorul Ioan Caragea aproba deschiderea unei şcoli superioare româneşti în chiliile Mănăstirii „Sfântul Sava” din Bucureşti, pe locul actualei clădiri a Universităţii din capitala României. Programul de studii era împărţit în patru cicluri, în ultimul fiind ­incluse Dreptul şi Filosofia. Între discipline, pentru prima dată apare Istoria naţională, apoi Matematica şi Limba română. Vor fi pregătiţi aici jurişti, dascăli, ingineri. Dintre elevii săi îi amintim pe I. Heliade Rădulescu şi Christian Tell. De asemenea, în şcoala superioară înfiinţată de Gheorghe Lazăr la Bucureşti aveau să studieze Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Cezar Bolliac, ­Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu şi viitorul Mitropolit al Moldovei, Iosif Naniescu.

A întocmit pentru această şcoală superioară câteva manuale care, din păcate, au rămas la rândul lor netipărite: „Aritmetica matematicească”, „Temeiurile trigonometricii cei drepte”, „Geometrie”. A întocmit cursuri de Filosofie generală, Logică şi Meta­fizică, preluate după Kant.

Activ în viaţa politică

Gheorghe Lazăr a fost implicat şi în viaţa national-politică şi bisericească. La 20 mai 1819 a rostit un cuvânt la înscăunarea Mitropolitului Dionisie Lupu, primul ierarh român în Ţara Românească după trei mitropoliţi greci. La 30 iulie 1822 rostea un cuvânt la înscăunarea primului domnitor român, Grigorie Ghica, după înlăturarea regimului fanariot. Iată ce spunea la 20 mai 1819, conform articolului „Din gândurile lui Gheor­ghe Lazăr” din acelaşi ­număr al Telegrafului Român menţionat mai sus: „Ajungă lacrimile Patriei, ajungă jugul robiei, vreme este de când cu oftare aşteaptă căzuta seminţie cuviincioasa izbăvire… Blagoslovită să-ţi fie ridicarea în scaun… ­binecuvântată să-ţi fie ocârmuirea şi păstoreasca cârje a prea­sfinţiei tale înverzească ca toiagul lui ­Aaron, ca să fie oglindă de înţelepciune păstorească nepoţilor şi strănepoţilor”.

Marele dascăl a fost implicat şi în mişcarea revoluţionară a lui Tudor Vladimirescu din 1821. Cei doi mari elevi ai săi, I. Heliade Rădulescu şi Christian Tell, au dat mărturie că dascălul lor era aproape zilnic în tabăra de la ­Cotroceni a lui Tudor Vladimirescu, unde îl consilia pe revoluţionar în materie de tunuri şi arme. „Cărturarul ­venit din Ardeal era un luptător prin cuvânt, ostaşul venit din ­Oltenia era luptătorul cu sabia, amândoi uniţi în gând şi simţire pentru emanciparea socială, naţională şi culturală a neamului”, spune părintele Mircea Păcurariu în lucrarea menţionată.

Din nefericire, în vara anului 1823, o boală de plămâni l-a determinat pe Gheorghe Lazăr să se retragă la marginea Bucureş­tiului, într-o casă modestă dintr-o vie aflată în proprietatea unui văr de-al lui. În iunie 1823, fratele său Onu îl ducea la Avrig, în localitatea sa natală, condus până la Băneasa de cei doi elevi ai săi, I. Heliade Rădulescu şi Christian Tell. La 17 septembrie 1823 trecea la Domnul şi era înmormântat în cimitirul Bisericii „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Avrig.

Cei doi ucenici ai săi au înfiinţat o tipografie în casa din via de la marginea Bucureştiului unde a stat magistrul lor. Aici au fost tipărite „Curierul românesc” şi alte publicaţii. Scarlat Rosetti, un alt elev al lui Gheorghe Lazăr, i-a ridicat un monument funerar la Avrig, pe care scrie: „Precum Hristos pe Lazăr din morţi a înviat/ Aşa tu România din somn ai deşteptat”.