Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Casa spirituală românească din centrul Veronei

Casa spirituală românească din centrul Veronei

Galerie foto (10) Galerie foto (10) An omagial
Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 10 Oct, 2021

În apropiere de gara din Verona se înalţă o frumoasă biserică românească închinată Sfântului Proroc Ilie şi un centru cultural-social care-i primeşte cu drag şi cu braţele deschise, ca o mamă iubitoare, pe românii stabiliţi în acest oraş italian. Parohia este o adevărată casă românească şi e condusă de părintele protopop Gabor Codrea, care ne-a povestit istoria şi împlinirile comunităţii pe care o păstoreşte de peste două decenii. 

Părinte protoiereu, care sunt începuturile parohiei pe care o conduceţi?

Parohia a început în 1999, când arhimandritul Gurie ­Gheorghiu, actualul Episcop al Devei şi Hunedoarei, fiind la studii în Italia, săvârşea slujbe inclusiv la Verona. După aceea, de creştinii ortodocşi români de aici am avut grijă eu, fiind la studii în Venezia. În anul 2000 am fost numit preot la Verona şi de atunci a început slujirea propriu-zisă. Până în 2014 am slujit în biserici catolice, care ne-au fost date în folosinţă gratuit. Am cooperat cu autorităţile ­locale în activităţi de cunoaștere a Bisericii din România şi a ­României. Am devenit astfel un partener de dialog social cu ­autorităţile locale din partea ­comunităţii româneşti. În anul 2009 am început demersurile pentru achiziţionarea unui teren sau lăcaş de cult care să fie al nostru. După mai multe căutări, am ales un teren din centrul Veronei, în imediata apropiere a gării. Terenul a fost achiziţionat cu ajutorul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, prin intermediul statului român. Visul nostru era să avem o biserică a noastră pe un pământ al nostru. Ne-am pregătit apoi din punct de vedere financiar şi al organizării şantierului, care a început în 2014, doi ani mai târziu, noi începând să slujim deja în cripta sau demisolul bisericii. Împreună cu aceasta, am construit în paralel un centru cultural-social, care în 2014 era complet funcţional. Avem o cameră specială dedicată doamnelor care lucrează în oraş şi care pot împărtăşi idei acolo. Avem la etaj o bibliotecă, sală de lectură şi sală de cateheză pentru copii şi tineri. La etajul 2 avem un cabinet medical şi o cameră pentru oaspeţi. Lucrăm acum la un alt proiect de construcţie care să găzduiască studenţi din ­România şi Basarabia care beneficiază de burse Erasmus. Vrem să încurajăm viitorii intelectuali ai ţării. Biserica este în stil ­ştefanian, pentru că are elemente occidentale, împletite de arhitecţii de odinioară într-un mod fabulos cu nevoile de cult ortodoxe.

Care este programul slujbelor şi activităţilor parohiale?

Slujbele acum se desfăşoară în criptă. Biserica mare este în şantier, unde se realizează pictura în frescă şi pavimentul. În fiecare sâmbătă, duminică şi sărbătoare săvârşim un acatist, Utrenia şi Liturghia, de la ora 6:30 până la 11:30. Apoi credincioşii au posibilitatea să stea la masă împreună sau acasă, pentru că programul nu le permite aşa ceva decât duminica. Programul de cateheză este vineri seara, sâmbătă după masă şi duminica, după Sfânta Liturghie. Catehezele sunt împărţite pe trei grupe de vârstă pentru copii, iar cateheza pentru adulţi, lângă criptă, se organizează duminica, după slujbă. Pregătim mâncare, iar în timpul mesei se citeşte din Evanghelie şi tâlcuirile acesteia, apoi avem discuţii. 

S-a schimbat în vreun fel atitudinea românilor din Verona faţă de activitatea parohiei, având în vedere situaţia epidemiologică de acum?

În perioada recentă am fost mai constrânşi de situaţia ­epidemiologică, dar nu am ­întrerupt cateheza, chiar dacă nu se desfăşura ca înainte. Am organizat câte 4-5 copii în grupuri care se aflau în grădină, în diferite locuri. Într-o anumită măsură, oamenii şi-au dat seama acum mai ales că nu sunt nemuritori şi aceasta i-a îndemnat să fie mai atenţi la relaţia lor cu Dumnezeu. Atunci când lucrurile s-au relaxat puţin am observat că foarte mulţi adulţi rămân la cateheze şi vin mai de dimineaţă duminică, în număr mult mai mare ca odinioară. Avem opt doamne care se ocupă de cateheza copiilor şi am regândit strategii pedagogice pentru a face faţă acestei noi provocări.

Cum reuşiţi să construiţi acest complex care necesită eforturi financiare mari?

Construcţia o facem ca în familie. Eu sunt maramureşean şi toată viaţa am lucrat. Am angajat o firmă externă doar pentru construcţia la roşu a bisericii. Am făcut apoi cursuri de securitate a muncii şi de manevrare a excavatoarelor. Astfel, în afară de pictură, am făcut totul singuri, alături de câţiva oameni care sunt aproape. Ne amintim de claca din satele tradiţionale româneşti, care încă mai există. Am făcut echipă şi lucrăm ca să ducem la bun sfârşit zidirea. Am avut şi ajutor din afară, bineînţeles, atunci când a fost cazul. Oamenii au fost ­săritori şi ne-am înţeles asupra felului în care se vor implica. Acesta este felul nostru de a lucra. 

Ce activităţi culturale sau sociale desfăşoară parohia?

Activitatea bisericii noastre este semnificativă, pentru că avem un proiect catehetic ce numără 116 copii. Primii noştri cursanţi de la cateheze sunt deja studenţi la facultăţi. Avem diferite proiecte legate de cateheză, prin expoziţii tematice, aşa încât copiii să înţeleagă mai bine noţiunile pe care le învaţă. Am lucrat mult şi suntem la un nivel destul de bun. Şcoala de vară pe care o avem este dedicată copiilor mici mai ales care nu au cu cine sta pe ­perioada vacanţei. Grija noastră este ca aceşti copii, care sunt ai Bisericii, ai lui Hristos, să rămână alături de noi. Am preluat desigur modelul de la şcolile de vară italiene, personalizându-le ca să se potrivească nevoilor noastre. Cu excepţia lunii august, când oamenii sunt în concediu, copiii sunt vara în grija şcolii noastre catehetice. Avem şi un proiect comun cu o parohie din municipiul Ploieşti, cu hramurile „Naşterea Domnului” şi „Sfântul Apostol Andrei”. Împreună cu părintele Ioanin Chilan am lucrat la acest proiect, intitulat „Desaga cu dor”, ajutând o fundaţie din Sibiu care sprijină copiii cu probleme cardiace. De asemenea, am ajutat mai multe case de bătrâni şi de copii din Ploieşti. Am împărtăşit multe idei cu copiii de la parohia ploieşteană. Suntem o parohie privilegiată, pentru că avem spaţii atât exterioare, aproape 6.000 de metri pătraţi, dar şi aproape 2.000 de volume în bibliotecă. Avem toate condiţiile ca să ­lucrăm bine. Slujesc la parohie împreună cu părintele diacon Gheorghe Manole, care, împreună cu soţia, se ocupă de activitatea socială şi catehetică. 

Cum aţi descrie misiunea parohiei româneşti din ­Verona?

Biserica de aici este casa românilor din Verona, punctul de referinţă pentru români. Poate că generaţiile care urmează vor uita limba, dar biserica va rămâne ca un punct de referinţă. Aici, românii vin să dea slavă lui Dumnezeu pentru bucuriile lor, dar şi să-şi plângă necazurile. Copiii învaţă româneşte şi avem aici un fel de sat românesc, care aminteşte de ţara natală. În Verona şi împrejurimi mai sunt patru ­parohii româneşti.