Cât de necesară este pregătirea catehetică la Taina Spovedaniei a tinerilor înaintea căsătoriei?

Sfânta Taină a Căsătoriei, Nunta, este una dintre Tainele Bisericii Ortodoxe și un moment culminant în cursul vieții omului, care, botezat fiind, atinge vârsta ma­turității. Sfântul Apostol Pavel spune efesenilor și implicit întregii creștinătăți: „Taina aceasta mare este în Hristos și în Biserică“ (Efes. 5, 32). Căsătoria dintre un băiat și o fată, așa cum este prezentată în slujba Tainei Sfintei Cununii, pornește de la o realitate firească a acestei lumi, însă nu rămâne în aceasta. Este o îm­pre­u­nă-viețuire, o împre­u­nă-sfințire, pentru că relația dintre cei doi soți are ca model unirea dintre Hristos și Biserică. Tocmai de aceea nunta este trăită ca o „taină” care transformă unirea și iubirea a doi oameni diferiți într-o legătură veșnică cu ajutorul, lucrarea și harul Duhului Sfânt.

În contextul social actual, unde coexistă două înfățișări ale căsătoriei, cea laică-civilă și cea sacramentală-religioasă, constatăm și o tendință crescândă de conviețuire prelungită fără nici un angajament laic sau religios, care uzează și destramă conceptul unificator al familiei, aşezând pe primul plan independenţa, împlinirea profesională, financiară și materială a individului, și proiectează căsătoria într-un viitor incert. Totul se petrece pe un plan exterior omului, iar Dumnezeu este marginalizat undeva în periferia existenței umane.

În același timp se promovează agresiv imaginea senzațională a unei fericiri facile, comode și omniprezente, care izvorăște din satisfacerea dorințelor și afectează căsătoria și tot edificiul familiei. Conform Institutului Național de Statistică, în anul 2018, s-au înregistrat 143.292 de căsătorii și s-au pronunțat 30.857 de divorțuri. Aproape 1 la fiecare 4 cupluri care ajung la căsătorie se destramă. Pe de altă parte, suntem martori la conviețuirea fără probleme a unor tineri timp de 8-10 ani înainte de căsătorie, dar care divorțează în primii trei ani de căsnicie.

Acesta este contextul în interiorul căruia Biserica, prin episcopii și preoții slujitori, se străduiește să deschidă un dialog duhovnicesc   catehetic cu omul contemporan.

Spovedania este un moment de dialog duhovnicesc, pentru că omul se deschide către Dumnezeu și se poate sensibiliza în vederea unei anume pregătiri pentru primirea Tainei, deoarece săvârșitorul este Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dar și o anume aplecare deosebită atât asupra realității pe care o generează, cât și a sensurilor adânci la care se inițiază cei care doresc și cer Bisericii săvârșirea Tainei.

Două persoane, total diferite, sunt chemate să devină, prin harul Sfântului Duh, un singur trup și suflet și, totodată, prin nașterea de prunci, devin împreună-creatori cu Dumnezeu Tatăl. Vorbim de o schimbare radicală de perspectivă a omului, care până la căsătorie a centrat toate eforturile, aspirațiile și emoțiile la propria persoană și acum învață să-și depășească sinele până la jertfa pentru celălalt.

În Biserică, unde se săvârșește Taina, se subliniază și se insistă asupra faptului că nunta/mariajul/căsnicia nu este altceva decât un drum împreună și tot aici, în Biserică, se sfințesc sufletele și trupurile celor doi miri, pentru că aici se pune temelia vieții de familie.

Rugăciunile care se rostesc în timpul slujbei se referă la iubirea pe care Dumnezeu, ca un bun şi de oameni iubitor, o aşază între un bărbat și o femeie. El este Cel Care îi unește şi le dăruiește putința de a ajunge una prin iubirea dintre ei.

Imaginea căsătoriei și a persoanei dragi este, de cele mai multe ori, una idealistă, eliberată de orice umbră, iar unica experiență acumulată este cea a familiei părintești. Așteptările sunt în general ridicate și totul este dinamizat de entuziasmul tineresc și de mirajul dragostei. În aceste condiții, contactul cu o realitate sub așteptări poate fi devastator.

Duhovnicul, în Taina Spovedaniei, trebuie din timp să așeze în conștiința viitorilor miri faptul că relația directă și personală cu Mântuitorul Hristos este necesară și fără de El nu putem străbate drumul acestei vieți, care de multe ori este anevoios. Căsnicia este așezată sub semnul tainic al Crucii, o taină care transformă cu harul Duhului Sfânt încercările vieții și strădania zilnică în lucrare mântuitoare. De aceea atât inelele, cât și cununiile se ating, înainte de a fi așezate pe degetele și pe capetele celor doi miri, de Sfânta Evanghelie și de Sfânta Cruce.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos este așezat înaintea tânărului ca model de mire, Care iubește până la jertfă, și Maica Domnului este așezată înaintea miresei, ca model desăvârșit de mamă și soție virtuoasă, precum și mijlocitoare pentru cei doi tineri.

Taina Nunții este o lucrare uluitoare și necesită un elan, o bucurie, o libertate interioară, o curățire a omului de povara neputințelor, căderilor, greșelilor trecutului pentru a-şi asuma un nou început.

Este de folos ca preotul să cheme înainte de nuntă pe miri, naşi și părinți la Taina Spovedaniei pentru a-i cunoaște, unde este cazul, și pentru a-i sensibiliza asupra Tainei pe care ei o cer de la Biserică. Astfel, preotul stabilește o legătură cu mirii, care deseori intră pentru prima dată în contact cu respectivul locaș de cult și cu preotul slujitor.

Iertarea și îndrumarea duhovnicească pentru Taina Căsătoriei, pe care le primesc la această primă întâlnire sau de mai multe ori, în cadrul Spovedaniei, constituie aluatul care va dospi noua familie. Preotul nu rămâne un necunoscut, care va oficia un serviciu, fie el și religios, ci devine părinte duhovnicesc.

De asemenea, lucrarea catehetică se extinde și îmbrățișează întreaga nuntă - miri, părinți, nași și nuntași. Nuntașii sunt de obicei oameni tineri și, adeseori, unii dintre ei necăsătoriți, care uneori nu vin de la sine către Biserică, dar îi însoțesc cu drag pe miri la Taina Nunţii. Se deschide din nou, cu acest prilej, o fereastră de dialog catehetic, foarte valoroasă, prin simplul fapt că fiecare nuntaș este părtaș la rugăciune pentru miri, statut care trebuie subliniat foarte atent înainte să înceapă Sfânta Taină a Cununiei. În atmosfera solemnă, o scurtă explicație a momentelor importante care se succed, a conținutului rugăciunilor intonate, reprezintă o strămutare din superficial către esențial, o raportare a întregului existențial la Dumnezeu, un îndemn la rânduială și așezare, mirii fiind un exemplu viu foarte grăitor și îndrăgit.

Adeseori, chemarea la spovedanie înainte de nuntă este percepută și tratată drept o condiție formală și se îndeplinește cu sentimentul unei obligativități. Chiar şi pentru abordările mai asumate și conștiente, acea unică spovedanie nu poate pregăti în totalitate pe viitorii miri pentru noul capitol care se deschide în viața lor și se numește familie. Primul impact catehetic trebuie, pe de o parte, să consolideze premisele unei continuități a dialogului și, pe de altă parte, să deschidă perspectiva ancorării în organismul viu al comunității parohiale. Rolul comunității este foarte important pentru noua familie, mai ales în contextul orașelor mari, aglomerate, unde relațiile umane sunt din ce în ce mai impersonale și alienante. Astfel, părăsim zona formalului, orientându-ne către relația interper­sonală concretă, care angajează la o interac­țiune foarte ziditoare. Abia de aici putem con­strui și catehiza eficient. În Biserica Ortodoxă Română, pastorația îndreptată către cei care se pregătesc pentru Taina Căsătoriei trebuie să fie înțeleasă ca o metodă care-i așază pe cei doi miri într-o relație cu Dumnezeu, într-o legătură firească prin căsătorie spre Taina Euharistiei.

Pastorația pentru cei care se pregătesc a intra într-o viață de familie prin Taina Căsătoriei nu trebuie înțeleasă numai printr-o grijă față de sufletele celor doi, ci trebuie să țină cont de direcționarea sensului vieții acestora, de vindecarea firii lor căzute și supuse păcatului, dar mai ales de asigurarea modului de lucrare a mântuirii în doi.

Este necesară o pastorație de-o mai lungă durată, îndreptată către cei care se pregătesc pentru Taina Nunţii; mai multe întâlniri catehetice și păstrarea unei legături cu tânăra familie prin preotul slujitor, care susține unicitatea căsătoriei creștine și reamintește celor doi de punerea în practică a unei iubiri în doi „până la mormânt”.

Rubrică realizată de pr. Ciprian Bâra