Catapeteasma unicat a bisericii din Troianul

Scopul icoanei este acela de a ne duce dincolo de ceea ce ne oferă, senzorial, culorile și suportul ei material. Ea ne poartă conștiința în lumea spirituală și ne arată „priveliști tainice și suprafirești”, cum spune teologul rus Pavel Alexandrovici Florensky. Spre asemenea adâncimi ontologice ne cheamă și originala catapeteasmă a Bisericii „Cuvioasa Parascheva”, din Parohia Troianul II, Episcopia Alexandriei și Teleormanului, operă a unui zugrav de excepție, care a pictat în secolul al XIX-lea în toată zona balcanică.

Satul Troianul, cu numele inițial de Belitori, provenit de la îndeletnicirea din vechime a locuitorilor jupuitori de vite sau de la atrocitățile comise de ienicerii turci din raiaua Turnului prin așezările de pe cursul Urluiului, este atestat documentar la 1629, pe vremea domnitorului Gavrilă Movilă (1618-1620), într-un act de hotărnicie. Biserica despre care vorbim a fost ridicată la 1850, prin efortul exclusiv al credincioșilor. Ea este continuatoarea de peste timp a altor trei locașuri, cu hramurile „Sfântul Nicolae”, „Sfântul Anastasie” și „Sfântul Spiridon”. Ceea ce o face specială este catapeteasma, pictată la 1868, de un foarte iscusit iconar: Petre Debraneci.

Particularități unice

Valoarea icoanelor este dată, deopotrivă, de frumusețea chipurilor sfinților, particularitățile erminiei ansamblului iconostatic, perfecta conservare și de sensibilitatea și cunoștințele istorico-teologice ale zugravului.

Părintele paroh, Marius Constantin Dincă, slujitor la Troianul II de 21 de ani, nu încetează să se minuneze și să descifreze tainele icoanelor care conferă catapetesmei atributul de „ansamblu unicat”.

„Eu am descoperit detaliile de-a lungul timpului. De pildă, pe Cuvioasa Parascheva, din icoana hramului, prăznuită la 14 octombrie, zugravul a înfățișat-o purtând crucea în mâna dreaptă, iar în mâna stângă o tipsie pe care se află capul său. Cercetând, am descoperit existența în calendarul ortodox a muceniței Paraschevi, decapitată și cu ochii scoși în secolul al II-lea la Roma, pomenită pe 26 iulie. Redând-o astfel, zugravul respectase comanda enoriașilor, care doreau ca biserica să aibă și un hram de vară. Alte detalii: cele două registre de pe catapeteasmă în care, în mod normal, ar trebui să se afle icoanele celor 12 apostoli și cele ale celor 12 praznice împărătești cuprind câte 15 icoane fiecare. În primul registru, zugravul i-a reprezentat pe cei 12 apostoli, dar și pe Sfântul Ioan Botezătorul, Maica Domnului, fără Prunc, și pe Sfântul Apostol Pavel. Adăugarea a fost gândită, probabil, pentru că Înaintemergătorul a deschis calea apostolilor, Maica Domnului, pentru că și ea a fost într-un fel apostol, și Pavel, pentru că și el a fost întocmai cu apostolii, deși nu s-a aflat printre cei 12 care L-au urmat de la început pe Iisus.

În registrul praznicelor împărătești, prima icoană din stânga este cea a Tăierii împrejur cea după trup a Domnului, în care este înfățișat și Sfântul Vasile cel Mare, zugravul socotind, cred eu, că, din punct de vedere tipiconal, pe 1 ianuarie este pomenit și marele ierarh. Tot în acest registru apare și icoana Sfinților Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie și Ioan, precum și icoana unui eveniment care nu este praznic împărătesc: Mântuitorul cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacov. Un alt detaliu: pe ușa diaconească de sud nu este înfățișat Arhanghelul Gavriil, cum ar trebui să fie, ci Sfântul Ioan Botezătorul, cu capul pe tipsie și cu aripi de înger. Pentru ca enoriașii să nu uite că biserica lor a purtat și alte hramuri, alături de icoanele mari de jos, ale Mântuitorului și Maicii Domnului, care sunt obligatorii, pictorul a inserat, pe lateral, și icoanele Sfinților Nicolae, Anastasie și Spiridon, care au dat hramurile vechilor biserici. În icoana Mântuitorului, căreia pictorul i-a acordat o atenție deosebită, observăm două detalii distincte: pe globul pământesc ținut de Mântuitorul, în loc de stelele și luminătorii zilei și nopții, zugravul a redat zodiile. O astfel de înfățișare a aștrilor cerești, despre care vorbește și Sfântul Ioan Damaschin, reprezintă un amănunt foarte rar pictat în icoanele de secolul XIX. Al doilea detaliu îl constituie chiar înscrisul zugravului, cu caractere chirilice: «Prin mâinile lui Petre Debraneci»”, ne mărturi­sește părintele paroh, Marius ­Constantin Dincă.

„Prin mâinile lui Petre Debraneci”

Cine este acest zugrav atât de iscusit? Dr. Sorin Sebastian Duicu, cercetător științific la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, în urma unei exemplare investigații, a reușit nu numai să-i stabilească identitatea, ci și itinerarul artistic prin toată Peninsula Balcanică. Informațiile obținute au fost publicate în volumul „Un ansamblu de icoane unicat, din Teleorman, și periplul unui penel în Balcani”, dedicat catapetesmei din Troianul. Așadar, Petre Dobraneci s-a născut în 1825, în satul Tresonche, sau în localitatea apropiată Debra, din Macedonia, într-o posibilă familie de bulgari, Paciarov, alungată din țară, fugită la Salonic, unde comercializa piftie! A studiat pictura cu Dimitar Krestev Dičov, recunosct pictor de biserici și iconar din Balcani, alături de care a lucrat în toată peninsula, iar mai târziu chiar și la Athos. El iscălea lucrările Petre Zograv, Petre din Tresonche, Petre Paciarov, Petre Novev Paciarov, Petre Debreli sau Petre Johanovici, modelându-și „semnătura după țara sau grupul etnic pentru care lucra, probabil pentru captatio benevolentiae”, motiv pentru care a și fost revendicat „atât de bulgari, sârbi, macedoneni, cât și de aromâni”, cum spune Sorin Sebastian Duicu.

„Catapeteasma bisericii din Troianul este unul dintre cele mai valoroase lucruri de pus în lada de zestre a comunității, alături de enoriașii noștri, care formează Biserica, și de istoria sfântului locaș”, ne spune părintele paroh. Toate acestea și pentru că „prin mâinile lui Petre Debraneci”, noi, privitorii de astăzi ai icoanelor lui, descoperim „priveliștile tainice și suprafirești” ale iconomiei lui Dumnezeu.