Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Actualitate religioasă An omagial „Ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă!“

„Ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă!“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 26 Aprilie 2011

Noul Testament cuprinde o serie de texte cu privire la Taina Căsătoriei, care modifică esenţial percepţia vechi-testamentară existentă din acest punct de vedere. Dacă în Vechiul Testament căsătoria avea drept scop esenţial procreaţia şi păstrarea unei unităţi familiale bazate pe criterii etnice, cuvintele Mântuitorului şi ale Sfinţilor Apostoli schimbă fundamental această poziţie rigidă, aducând în discuţie elementul spiritual al unirii între soţi, precum şi finalitatea eshatologică a tainei: dobândirea Împărăţiei cerurilor.

Pentru a păstra o abordare corectă a demersului nostru, am decis să analizăm mai întâi textele referitoare la Taina Cununiei care sunt cuprinse în Sfintele Evanghelii, urmând ca, după aceea, să ne ocupăm de menţiunile din epistolele Sfinţilor Apostoli.

Monogamie versus poligamie

Primele pericope evanghelice pe care le vom aborda sunt cele din Evanghelia după Matei. "Şi s-au apropiat de El fariseii, ispitindu-L şi zicând: Se cuvine, oare, omului să-şi lase femeia sa pentru orice pricină? Răspunzând, El a zis: N-aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat şi femeie? Şi a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă" (Mt. 19: 3-6). Observăm încă din modul în care fariseii adresează întrebarea că în spatele ei se ascunde o capcană. Eric Fuchs precizează că în perioada respectivă existau două şcoli rabinice care aveau poziţii diferite asupra modalităţii de divorţ. Ucenicii rabinului Şammai considerau că divorţul nu poate fi acordat decât în anumite situaţii, în timp ce urmaşii rabinului Hillel erau mult mai permisivi din acest punct de vedere (Sexual Desire and Love. Origins and History of the Christian Ethic of Sexuality and Marriage, translated by Marsha Daigle, James Clarke & Co., Cambridge, UK, 1983, p. 64). Fuchs mai afirmă că evreii bogaţi puteau să beneficieze astfel de o poligamie succesivă. Divorţurile deveniseră, la fel ca şi instituţia căsătoriei de altfel, un lucru pur legal, fără o conotaţie spirituală. De aceea, Mântuitorul face trimitere mai întâi la referatul creaţiei omului cuprins în Cartea Facerii. Părintele Constantin Mihoc subliniază faptul că odată cu crearea lui Adam şi a Evei avem primul cuplu monogam din istorie. În Rai nu a existat nici un moment poligamia, aceasta apărând doar odată cu căderea în păcatul originar (Taina căsătoriei şi familia creştină în învăţăturile Marilor Părinţi ai Bisericii din secolul IV, Editura Teofania, Sibiu, 2002, p. 25). Hristos citează apoi cuvintele lui Adam rostite atunci când acesta a văzut-o prima dată pe Eva şi încheie cu un accent pe unitatea celor doi soţi. Bărbatul şi femeia, odată căsătoriţi, sunt un singur trup. Nu întâmplător Domnul a folosit această comparaţie. Ne amintim că Adam a fost creat din ţărână, dar Eva a fost creată din coasta sa. Prin urmare, această analogie este păstrată şi aici. Orice bărbat şi femeie care formează un cuplu căsătorit nu pot fi separaţi cu uşurinţă, aşa cum nici membrele unui trup nu pot fi îndepărtate fără ca acest gest să provoace o durere imensă. De asemenea, se mai atrage atenţia asupra unui aspect: unirea binecuvântată de Dumnezeu nu trebuie distrusă de dorinţa păcătoasă a omului.

Adulterul este singurul motiv de divorţ

Există o anumită fragilitate a relaţiei dintre Dumnezeu şi om specificată în ultimul verset al pasajului evanghelic citat anterior. Dumnezeu uneşte bărbatul şi femeia, iar, din acest punct de vedere, unirea nu ar trebui să se încheie niciodată. Şi totuşi, numărul divorţurilor, atât în perioada respectivă, cât şi în cea prezentă, este alarmant de mare. Oamenii se despart, căsniciile se destramă, iar amintirile dureroase persistă uneori pe durata zecilor de ani. Există însă şi un motiv de divorţ care poate fi considerat plauzibil din perspectiva lui Dumnezeu? "Ei I-au zis Lui: Pentru ce, dar, Moise a poruncit să-i dea carte de despărţire şi să o lase? El le-a zis: Pentru învârtoşarea inimii voastre, v-a dat voie Moise să lăsaţi pe femeile voastre, dar din început nu a fost aşa. Iar Eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, şi se va însura cu alta, săvârşeşte adulter; şi cine s-a însurat cu cea lăsată săvârşeşte adulter" (Mt. 19:7-9). Răspunsul Mântuitorului este cât se poate de clar şi direct. Doar învârtoşarea inimii poporului iudeu a făcut ca Moise să nu aibă de ales şi să le îngăduie despărţirea. Hristos afirmă în continuare că există un singur motiv pentru care oamenilor le poate fi îngăduit să divorţeze: adulterul. Acest aspect apare anterior în cursul predicii de pe munte: "S-a zis iarăşi: "Cine va lăsa pe femeia sa să-i dea carte de despărţire". Eu însă vă spun vouă: oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârşească adulter, şi cine va lua pe cea lăsată săvârşeşte adulter" (Mt. 5:31-32). Din punct de vedere evanghelic există un singur motiv de divorţ: adulterul, dar la acesta s-au mai adăugat alte câteva în cursul istoriei, pe care le vom aborda la momentul oportun. Acest adulter, însă, nu poate fi privit dintr-un punct strict sexual, deşi termenul grecesc căruia îi corespunde (porneia) nu lasă loc de prea multe comentarii. Totuşi, Biserica Ortodoxă acordă divorţul şi în cazul în care unul dintre soţi a comis un act de apostazie. În acest caz, trădarea propriului Dumnezeu poate fi considerată drept un adulter înfăptuit împotriva propriei credinţe. Observăm, de asemenea, că Mântuitorul critică direct motivele puerile de divorţ ale iudeilor şi le spune că la început nu a fost aşa. Comentând asupra acestui pasaj, părintele Mihoc afirmă: "Numai păcatul a fost cauza nesocotirii unităţii şi indisolubilităţii familiei care sunt rânduite de Dumnezeu" (Taina căsătoriei şi familia creştină…, p. 25). Aşa cum vom vedea, însă, cuvintele Mântuitorului au generat o reală teamă în rândul ucenicilor, care au început să considere Taina Căsătoriei drept un lucru care nu trebuie dorit.

Căsătoria - deschidere spre Împărăţia cerurilor

"Ucenicii I-au zis: Dacă astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos să se însoare. Iar El le-a zis: Nu toţi pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat. Că sunt fameni care s-au născut aşa din pântecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni, şi sunt fameni care s-au făcut fameni pe ei înşişi, pentru Împărăţia cerurilor. Cine poate înţelege să înţeleagă" (Mt. 19: 3-12). În cursul istoriei patristice, acest pasaj a generat numeroase comentarii, majoritatea concentrate asupra diferenţei între căsătorie şi monahism. Eric Fuchs, însă, a oferit o interpretare care pare mult mai potrivită din anumite puncte de vedere. Astfel, el consideră că termenul de famen nu implică aici neapărat sensul literar al termenului, ci în special pe cel de castitate. Unii ajung la această puritate încă din copilărie, alţii ajung prin intermediul unor alte persoane bogate din punct de vedere spiritual, iar a treia categorie este cea a celor desăvârşiţi, care înţeleg unde conduce propria puritate şi cunosc ţinta finală: dobândirea Împărăţiei cerurilor. În mod paradoxal, aici avem un pasaj legat în special de căsătorie, nu neapărat de monahism, aşa cum a fost adesea interpretat. Unii oameni iubesc, alţii sunt învăţaţi să iubească, iar cei desăvârşiţi conduc iubirea lor spre Împărăţia cerurilor. Pasajul aceasta, privit din punct de vedere spiritual, şi nu în literă, ne aminteşte de valoarea căsniciei din punct de vedere creştin. Dacă Hristos ar fi dorit să sublinieze valoarea fecioriei în detrimentul căsătoriei, ucenicii săi ar fi avut dreptate atunci când au afirmat că Taina Căsătoriei este un lucru care trebuie depăşit sau evitat. Considerăm că nu aceasta a fost intenţia sa atunci când a oferit această scurtă comparaţie cu cei care sunt fameni. Vom continua analiza pasajelor evanghelice cu privire la Taina Căsătoriei şi în materialul următor.