Centenarul României cinstit prin frumusețea Crucii

Când, în primăvara anului 2017, bunul părinte Ioan Cojanu, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Alba Iulia, m-a căutat ca să-mi împărtășească gândul său de a porni proiectul „100 de cruci la 100 de ani”, chiar dacă nu l-am descurajat, l-am privit cu destul scepticism. Mi se părea puțin cam tezist, fără elemente pentru un mare impact, presupunând o logistică dificilă. Dar părintele a tot lucrat, cu răbdare și nădejde, la construirea proiectului său, ajutat fiind de câțiva fii duhovnicești devotați, harnici și eficace.

Odată ce, cu ajutorul lui Horea Paștina, părintele Cojanu a reușit cooptarea celor din Grupul „Prolog”, totul a căpătat o altă dimensiune și un alt potențial. Și iată-mă chemat în ajunul zilei de 1 Decembrie 2017, de Sfântul Andrei, pentru vernisajul primei expo­ziții, emblematic deschisă la Alba Iulia, „capitala Marii Uniri”, totodată și loc de pasto­rație al părintelui Ioan.

Între timp, titlul expoziției s-a plinit, el devenind „Crucea, de la comunitate la comuniune. 100 de cruci la 100 de ani”. Comuniunea este unul dintre reperele centrale ale teologiei părintelui Dumitru Stăniloae. La comuniune îndeamnă Hristos, la comuniune cheamă Biserica, invitând la Cina centrată pe Potirul euharistic. La comuniune au dorit să îndemne prin demersul lor explicit sau implicit cei care au contribuit la împlinirea acestui proiect. La recentul vernisaj de la Timișoara, pornind de la fulgii hristici ai lui Constantin Flondor, care, la rândul lui, pornise desenarea sau pictarea lor de la o observație excepțională a lui Mihai Eminescu („Crucea bizantină e ca un fulg de nea, mic reprezentant al universului” - Fragmentarium), frumos spunea Horațiu Iovănaș cum partici­panții, cu lucrările lor, sunt precum fulgii diafani, asemănători între ei, totodată, și absolut unici, care împreună, așternuți, formează în comuniune o pătură de nea imaculată, înveșmântând de nuntă locul. Totodată, părintele Ioan Cojanu l-a avut în gând și pe Horia Bernea, cel care, cu un curaj exemplar al mărturisirii pentru intelectualii timpurilor noastre, a deschis Muzeul Țăranului Român, în zilele de Înviere ale anului 1992, cu o expunere muzeală cu totul genială, dedicată Crucii, prezenței ei ubicue în cultura țărănească, sub specia hristică a Frumuseții. Așadar, două personalități emblematice ale culturii românești afirmate în această sută de ani tutelează discret manifestarea: una din domeniul teologiei - părintele Dumitru Stăniloae, alta din cel al artei - Horea Bernea. Tocmai această fericită împletire a două frumuseți, cea teologică și cea artistică, constituie temeiul șirului de expoziții pornit la Alba Iulia. De altfel, pentru afișul principal, emblematic, al întregului parcurs a fost ales un atât de plin de taină „Iconostas” al lui Horia Bernea.

O expoziție cu un itinerar care vorbește de România Mare

La Alba Iulia au fost alocate de Primăria municipiului câteva săli proaspăt amenajate în zidul cetății. Alcătuirea discursului expozițional propriu-zis a fost încredințată câtorva pictori ai Grupului „Prolog”, care stătuseră ani buni în preajma lui Paul Gherasim, vestit pentru măiestria sa în această materie. Aceștia s-au găsit în fața unei dificile provocări, datorită diversității obiectelor colecționate: cea de proveniență (artă cultă, artă bisericească, artă meșteșu­gă­rească, artă țărănească), cea de tehnici de producere și, trebuie mărturisit, într-o măsură, și cea de valoare. Până la urmă, toată această povară a fost lăsată în principal, atunci și în continuare, pe umerii lui Ion Grigorescu, om cu mare deschidere și cu putere de a găsi rapid bune soluții, parcă singurul capabil să facă să stea la un loc, coerent și convingător, o asemenea varietate. S-au născut exprimări expoziționale în egală măsură așezate și surprinzătoare, emoționante, cu totul excepționale, uneori de-a dreptul tulburătoare. Ele în sine adevărate opere de artă.

A fost un început bun! Participanți și organizatori au început să se cunoască tot mai bine și să se împrietenească. Fiecare expoziție presupune un bine elaborat plan logistic, privind partici­panții, invitații, operele de artă, relația cu autoritățile locale. Două sunt forțele care s-au implicat și contribuie decisiv: Asociația „Eleon” și Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, ambele din Alba Iulia. Și colo, și dincolo, fii duhov­nicești de-ai părintelui Ioan. Iar după atâtea expoziții se poate spune că și cei care vin numai cu ocazia vernisajelor și a pregătirii lor au devenit în bună măsură ucenici ai cuvioșiei sale. S-a creat pe parcurs și un grup foarte util de voluntari. Iar o altă ceată, variabilă ca număr și componență, dar cu un nucleu bine închegat, a venit mereu, cu jertfă de timp, de energie și de bani, la locurile de deschidere. Chiar dacă totdeauna răsplata cea mare și cea deplină vine de a Dumnezeu, parcă inițiatorii și ostenitorii la acest proiect ar merita și o mângâiere pământească... O remarcare și o marcare a jertfei lor.

De la Asociația „Eleon” aș dori să pomenesc numai două persoane. Una este președintele, domnul Mircea Mireșteanu, un om admirabil, de o mare finețe și de o mare smerenie. Al doilea este Horațiu Iovănaș, mâna dreaptă a părintelui Ioan Cojanu, factotum al întregului proiect, punte de legătură eficace între toți factorii participanți, care conduce cu inteligență și cu mână sigură, dar și cu multă delicatețe toate mișcările de „trupe” umane și culturale. Un om de o mare sensibilitate, cu o intensă trăire creștină, totodată cu un vădit dar al cuvântului scris sau rostit.

Exprimările artistice, ofrande aduse lui Dumnezeu și Patriei

Ideea a fost ca să se parcurgă cu expoziția centrele mitropolitane. După Alba Iulia a urmat Iașiul, în preajma „Micii Uniri”. Apoi Sibiul, în ziua de Florii, dar cu gândul la Vinerea Mare ce urma. În continuare, Chișinăul în ziua Schimbării la Față. După aceea Clujul, de Ziua Înălțării Sfintei Cruci. Iar acum ea a poposit la Timișoara, înainte de a ajunge, în preajma Centenarului, la București, probabil la Muzeul Țăranului Român, ca să întâlnească teritoriul unde fusese „Expunerea Crucea” a lui Horia Bernea. Expoziția s-a așezat totdeauna cu binecuvântarea ierarhului locului. Când s-a putut, aceștia au participat în persoană (la Sibiu - IPS Laurențiu Streza, la Cluj IPS Andrei Andreicuț - în două rânduri!), iar când nu au putut, au desemnat reprezen­tanți vrednici.

Expoziția și cei care au însoțit-o în permanență s-au constituit într-un soi de caravană spiritual-artistică. Odată ajunsă într-o oază sau alta a acestei țări, ea propune bunătăți spirituale vitale, puse sub pecetea frumu­seții de multe feluri a Crucii. Spre bucuria și folosul celor care răspund la chemare. Vernisajele au beneficiat peste tot de un public cald, receptiv, viu, venit într-un număr îmbucurător de mare. După deschiderile propriu-zise, de obicei în săli alăturate, au avut loc întâlniri mai apropiate cu artiștii expozanți și cu invitații anume. Trebuie menționate și agapele adiacente, deoarece, după cum spune Poetul despre Cantemir, multe planuri se croiesc „din cuțite și pahară” (Epigonii).

Expoziția a fost găzduită în spațiile oferite cu înțelegere de cele mai importante muzee ale locurilor prin care s-a perindat: Muzeul Național „Moldova” (în elegantul său Palat al Culturii, recent restaurat) la Iași, Muzeul „ASTRA” (cu Casa Artelor) la Sibiu, Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău, Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Muzeul de Artă din Cluj, Muzeul de Artă din Timișoara. Fiecare spațiu a venit cu specificul și provocările lui, ceea ce a făcut ca fiecare expunere să fie cu totul aparte și să aibă un farmec anume. În același timp, opera bunilor pictori de astăzi s-a putut așeza uneori într-o firească învecinare, continuatoare, cu cea a marilor noștri pictori de odinioară, intrați deja în istoria culturii naționale. În fiecare loc s-a încercat cooptarea celor mai valoroase forțe artistice locale.

Din dorința de inimă a părintelui Ioan, proiectul s-a îmbogățit foarte repede cu o nouă componentă. Cea a cuvântului mărturisitor. Pe perioada popasului expoziției într-un loc, au fost invitate spre conferențiere pe teme adiacente diverse personalități, îndeosebi din domeniul teologiei, dar nu numai.

Evenimentele au fost vestite și transmise în direct pe pagina de Facebook a Asociației „Eleon”. Tot acolo poate fi aflată acum înregistrarea lor, precum și o serie de ample și extrem de interesante interviuri cu unii dintre pictorii de marcă participanți la proiect, în care se referă la raportul lor cu Crucea și cu Centenarul, în viață și în artă.

Privind retrospectiv, se poate aprecia că a fost fericit acest gând al părintelui Ioan Cojanu, de a cinsti Centenarul României prin frumusețea Crucii. Crucea, pe care Sfântul Apostol Pavel o vede ca unificatoare, împăcând pe cele de sus cu cele ce jos (cf. Coloseni 1, 20), pe cele venind din cultura ebraică cu cele venind din cultura păgână, împletindu-le și sublimându-le în cultura creștină (cf. Efeseni 2, 16). Au rezultat manifestări oneste, mărturisitoare, slăvitoare, entuziaste, pline de farmec, de o mare forță de expresie. Fiecare participant și-a adus explicit sau, adesea, implicit, dar totdeauna cu implicată delicatețe, ofranda mărturisitoare. Căci ofrande aduse lui Dumnezeu și Patriei sunt exprimările lor artistice sau cele în cuvânt!