Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Cimitirele din Craiova, semn de cultivare a identității, unității și continuității românilor

Cimitirele din Craiova, semn de cultivare a identității, unității și continuității românilor

Galerie foto (7) Galerie foto (7) An omagial
Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 12 Dec, 2021

Anul acesta a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre ca „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”. Despre valoarea cimitirelor din Craiova am stat de vorbă cu istoricul literar Tudor Nedelcea.

Vă rugăm să ne spuneți, în câteva cuvinte, care este valoarea monumentală, artistică și mai ales duhovnicească a cimitirelor din Bănie?

De regulă, în toate monografiile unor localități, albume etc., prezența cimitirelor nu este semnalată, probabil dintr-o mentalitate prost înțeleasă. Cimitirele înseamnă istoria, trecutul oricărei comunități umane. În 1978, când organizam sărbătoarea centenarului Elenei Farago, câțiva invitați-personalități (G. Potra, I. C. Chițimia, Barbu Theodorescu) m-au rugat să le arăt nu centrul Craiovei, ci doar cimitirele, pentru că acolo se păstrează spiritul unui oraș și acestea reflectă, totodată, grija contemporanilor pentru trecutul lor. În cimitire poți admira adevărate monumente - operă de artă, poți citi emo­ționantele inscripții de pe morminte ale unor personalități (pe mormântul lui I. L. Caragiale, de la Bellu, din păcate, este trecut un citat care nu-i aparține). La cimitirul craiovean Ungureni am găsit inscripționate pe cruci poezii de Eminescu, Nichita Stănescu, Gr. Vieru etc. Valoarea acestor cimitire este incomensurabilă și a fost explicată de Preafericitul Părinte Daniel în mesajul transmis cu prilejul Zilei Culturii Naționale (15 ianuarie 2021): „Comemorarea celor decedați și cultul eroilor susțin cultura recu­noștinței și a comuniunii între generații”. Și este vorba nu numai de cei decedați în ţară, ci și cei din afara ei: prizonierii români din Primul Război Mondial zac în cimitirele din Alsacia franceză; în Basarabia s-a descoperit un cimitir într-o mlaștină, iar în Siberii de gheață zac mulți români; la Fântâna Albă (Ucraina de azi) au fost uciși peste 3.000 de români într-o zi de Paști (1 aprilie 1941) pentru că au dorit să treacă în țară.

Pe lângă valoarea liturgică, duhovnicească, cimitirele au și o valoare culturală, multe monumente funerare făcând parte din patrimoniul cultural național. Românii au păstrat tradiția creștină chiar și în fostul regim ateist (în Bulgaria nu se înmormântau cu crucea, ci cu o singură scândură), prin îngrijirea mormintelor, pomenirea celor ador­miți din neam în neam, ceea ce dovedește cultivarea conștiinței identității, unității și conti­nuității românilor în acest spațiu. Cultul morților se exprimă la noi prin profunzime, sinceritate și venerație. În cazul oltenilor, C. Rădulescu-Motru definea Climatul sufletesc oltean astfel: „Preoții olteni sunt buni părinți de familie și, adesea, buni gospodari, niciodată propagatori și nici chiar cititori de eresuri filosofice cu privire la menirea ortodoxismului [...] Olteanul stă pe planul religiei umaniste”. Caracterizarea se poate întinde la toți românii din toate provinciile.

Mulți dintre înaintașii noștri își dorm somnul de veci în cimitirele craiovene. Dacă ar fi evocați câțiva dintre ei, care ar fi aceștia?

Cimitirele craiovene, ca aproape toate cimitirele din țară, au fost concepute de Cuza Vodă. În Craiova, ele au fost create prin anii 1870-1873, la marginea orașului. În Cimitirul Sineasca, înființat grație donației boieroaicei cu același nume, își dorm somnul de veci mari familii de boieri-filantropi: Alexandru și Aristia Aman, Stoenescu, Ulysse Boldescu, Racoviță-Socolescu, Eugenia Carada, istoricul C. S. Nicolaescu-Plopșor, scriitorii I. D. Sîrbu, N. Vulovici, Ov. Ghidirmic, „orfanul neamului” Amilcar Săndulescu („hărăzit să aleagă pe Eroul necunoscut al României Mari”). Aici se află Monumentul eroilor din Primul Război Mondial, o criptă cu osemintele a peste 900 de persoane, dar și monumentul soldaţilor sovietici. În mijlocul cimitirului se află o capelă-monument de artă, ctitoria familiei Georgescu (I. B. Georgescu a fost primar, iar ultimul urmaș, celebrul critic de artă V. G. Paleolog, a închis cripta în februarie 1979). A fost construită din blocuri de piatră, pictura aparținând lui Iosif Keber, sarcofagele din bronz ale ctitorilor au fost executate de Fr. Stork. Cimitirul Ungureni adăpostește, între altele, mormintele lui Gogu Vorvoreanu (cel care și-a donat palatul pentru Mitropolia Olteniei), Barbu Drugă, Dinu și Jean Mihail (și-au donat palatul pentru Muzeul de Artă), celebrul primar N. P. Romanescu, scriitorii Tradem (care a avut „cel mai mare cortegiu funerar”), Elena Farago, Virgil Molin, I. Rusu Sirianu, Paul Rezeanu, precum și Monumentul eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial.

Pe lângă aceste două mari ­cimitire, în Bănie mai există un cimitir catolic, în care se regăsesc și ortodocși, unde își au locul de veci dr. Charles Laugier, celebrul inginer Peressutti; precum și un cimitir evreiesc, un cimitir pentru militari, Cimitirul Dorobanția, iar la Mănăstirea Coșuna-Bucovăț sunt înhumaţi o parte din boierii Craiovești, bani ai Craiovei, ctitori ai lăcașului.

Pe timpul primarului Antonie Solomon am făcut propunerea ca, la intrarea în cimitire, să fie montate  panouri-hartă care să consemneze toate personalitățile care-și dorm somnul de veci, propunere nefinalizată. 

Ați fost alături de Mitropolitul Nestor Vornicescu în marile sale documentări și cercetări de redescoperire a literaturii patristice. Cunoaș­tem de asemenea faptul că era pasionat de vechile cruci de piatră. Ce descifra marele mitropolit și ce a descoperit el în graiul tainic al acestora?

Mitropolitul Nestor avea un pios cult al strămoșilor, al mor­min­telor. De pe valea Dunării a adunat vechi cruci de piatră, așezate inițial ca într-o expoziție, în curtea mitropoliei, în fața bisericuței de lemn adusă de Patriarhul Teoctist (când era ­Mitropolit la Craiova) din Gorj. Erau cruci de diferite mărimi, pentru copii, femei sau bărbați, inscrip­ționate în slavonă. În acest domeniu, al comemorării celor dece­dați, IPS Nestor a descoperit în cimitirul Mănăstirii Jitianu o movilă în care erau îngro­pați ostași din Războiul nostru de Neatârnare (1877-1878). În curtea ace­leiași mănăstiri a adus o sculp­tură re­prezentând o bufniță (= în­țe­­lep­ciune), realizată de celebrul sculptor Antonovici (elevul lui C. Brâncuși) pentru un cimitir din Oradea. În Timocul bulgăresc, în zona Vidinului, Mitropolitul Nestor a dezvelit și sfințit o cruce în memoria ostașilor români care și-au dat viața pentru patrie în 1877, la Smârdan, a finalizat și re­sfințit biserica românească de la Poradim. Despre Mitropolitul Nestor s-ar putea scrie cărți întregi.

V-ați preocupat de construirea și sfințirea unor cenotafuri în județele Vâlcea și Mehedinți. Puteți să ne oferiți mai multe detalii?

Merită pusă în discuție și problema/problematica cenotafului (mormânt gol). Ideea a fost materializată de țăranca română (chiar dacă ea nu cunoștea acest termen din limba greacă). Când era înștiințată că la Stalingrad, de pildă, tatăl, soțul, fiul sau un alt membru al familiei a murit pe câmpul de luptă, neputându-se aduce trupul acasă, ea, ţăranca, se ducea în cimitir, punea o cruce cu numele decedatului și, uneori, cu un obiect aparținător defunctului, aprindea o lumânare și îl jelea, adică îl pomenea. Personal, m-am ocupat de realizarea unor cenotafuri: la Ocnele Mari, pentru Vasile Militaru, mort în acea ocnă; ideea mea a fost concretizată de preoții Vițeleanu (trecut la cele veșnice), N. State-Burluși, cărturarii I. Șt. Lazăr și Eugen Petrescu, ridicându-i-se și un bust.

În Episcopia Severinului și Strehaiei (înființată acum 372 de ani), PS Nicodim a realizat două cenotafuri, monumente de artă: în iunie 2021 pentru Tudor Vladimirescu (la Mănăstirea Cerneți) și o cruce comemorativă la biserica din Prejna, ctitorită de Tudor. În august 2021, alt cenotaf a fost ridicat în memoria lui Mihai Viteazul la mănăstirea din Strehaia, unde domni­torul-unificator a fost bănișor. Sfințirea acestor două cenotafuri a fost completată cu o sesiune de comunicări, cântece religioase, cu participarea unui numeros public din întreaga țară, venit special pentru aceste evenimente. Acești doi eroi naționali își au acum mormânt în pământ, unde să fie pomeniți.

Ați înfăptuit multe fapte bune, vă implicați în multe probleme. Ce nemulțumiri aveți?

Parcul Filaret a fost rebotezat în Parcul Carol I. Filaret a fost un mitropolit cărturar (a prefațat, împreună cu Chesarie, Mineele de la Râmnic) și filantrop: a donat averea și pământul său pentru bucureșteni, unde s-au construit o gară și un parc. În toată lumea asta, o donație trebuie respectată, păstrându-se numele donatorului (mai ales azi, când nu mai avem filantropi). Carol I are alte merite, dar nu și aici. În Parcul Filaret s-a organizat în 1906 o mare expoziție cu realizările din timpul domniei sale de 40 de ani.

Citeşte mai multe despre:   Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul  -   cimitir