Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Cimitirul de la Sulina, ca o concordie universală

Cimitirul de la Sulina, ca o concordie universală

Galerie foto (11) Galerie foto (11) An omagial
Un articol de: Dumitru Manolache - 04 Feb, 2021

Printre cele mai impresionante cimitire din România se numără și cel de la Sulina. Unii îl numesc „internaţional”, alţii „internaţional-maritim”, „multietnic”, „multiconfesional” sau „Cimitirul Comisiunii Europene a Dunării”. Caz unic în România, în perimetrul lui sunt înmormântaţi, fără delimitări concrete, cetăţeni de 21 de naţionalităţi, aparţinând cultelor creştin, musulman şi iudaic. Multe monumente funerare sunt adevărate opere de artă, iar poveştile unora dintre cei înhumaţi aici sunt tulburătoare. Dincolo de toate însă, acest cimitir mărturisește adevărul că în faţa morţii toţi suntem egali.

Sfânta Scriptură spune că omul este zidit după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, împodobit cu înfățișare și deosebită frumusețe, ca o cinstită făptură cerească, spre măreția și slava lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, omul este o legătură negrăită dintre suflarea Creatorului și lutul frământat de mâinile Lui. De aceea, și Ecclesiastul ne învață că la sfârșitul fiecăruia trebuie „ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat” (Eccl. 12, 7). Cimitirul de la Sulina mărtu­risește acest adevăr, indiferent de credința celor care sunt înmormân­tați aici, pentru că el exprimă, în multiconfesionalitatea lui, nădejdea universală în mântuire și înviere.

Pași în trecut și în prezent

După Războiul Crimeei (1854-1856) şi Pacea de la Paris din 1856, Puterile timpului, Austria, Franţa, Marea Britanie, Prusia, Rusia, Sardinia şi Turcia, hotărăsc, printre altele, neutralitatea Mării Negre, libertatea de navigaţie pe Dunăre şi înfiinţarea Comisiunii Europene a Dunării (CED), care conferea fluviului dreptul de a beneficia de prevederile Tratatului de la Viena din 8 iunie 1815, întocmai ca fluviile internaţionale Rin, Hecker, Main, Moselle, Meuse şi Escart. Sediul tehnic al Comisiunii a fost stabilit la Sulina, iar principalele atribuţii ale instituției vizau implementarea proiectelor de ameliorare și regularizare a Gurilor Dunării şi Dunării maritime, până la Brăila. La 16 mai 1939, activitatea CED încetează, iar după 23 august 1944, subiectul devine de-a dreptul „imperialist”, interzicându-se orice discuţie despre existenţa lui. Înfiinţarea cimitirului din Sulina este legată de activitatea acestei comisiuni.

Cu ceva vreme în urmă, într-un miez de vară încinsă, drumurile ne-au purtat și în acest loc atât de special, la poarta de apă de la răsăritul țării, prilej cu care am vizitat şi celebrul cimitir, însoţiţi de profesorul Valentin Lavric, de la Liceul Teoretic „Jean Bart” din Sulina la vremea aceea, un veritabil ghid şi tezaurizator al istoriei lui. „Primii oameni care au fost îngropaţi aici au fost membrii comisiunii. Iniţial, a existat un cimitir în carantina rusească, pe malul stâng al Dunării, apoi un altul pe malul drept, abandonat din cauza lucrărilor de îndiguire a fluviului. Noul cimitir a luat naştere în jurul celui al Comisiunii Europene a Dunării”, ne spunea profesorul Lavric.

Aşa a apărut Cimitirul protestant, cu secţiunea engleză şi cea germană, Cimitirul catolic, unde sunt înmormântaţi italieni, maltezi, sârbo-croaţi, muntenegreni, Cimitirul ruşilor lipoveni, Cimitirul ortodox, cel mai mare, în care sunt înhumaţi români, ruşi şi greci, apoi Cimitirul musulman şi cel evreiesc. „Între ele nu există delimitări, comisiunea încurajând fiecare comunitate în mod egal. Aşa s-a născut o concordie universală între grupurile etnice şi religioase de aici”, ne-a mai precizat profesorul.

Cimitirul este impresionant. Multe dintre monumentele sale, statui și lespezi comandate la Tulcea, aparțin familiilor grecești care pe vremuri au avut o situație materială deosebită. Cei îngropați aici aparțin tuturor straturilor sociale ale urbei cosmopolite a acelor ani. Găsim așadar înmormântate la ­Sulina prințese, ofițeri, înalți ­func­ți­­­onari europeni, marinari, pirați, pescari lipoveni ori copii, cei din urmă înhumați mai ales lângă gardul mic al cimitirului, pentru ca părinților lor să le fie mai ușor accesul la morminte. Un fel de Turn Babel, cum spunea cineva, culcat, nu ridicat pe verticală, fiecare cu povestea lui, scrijelită pe lespezi sau veșnicind în legendă, ca să se adeverească zicerea conform căreia murim cu totul doar atunci când moare și ultima persoană care mai vorbește despre noi. Poveștile, legendele, amintirile despre cei răposați înmormântați aici circulă, ceea ce înseamnă că cimitirul este viu. Cum i se mai spune de altfel acestuia. Implicit, cei care se află înmormântați aici, vor trăi veșnic și ei, la fel ca fluviul sau marea pe malurile cărora au fost îngropați.

„Numai în natură se moare ușor”

În spatele capelei cimitirului se află un şir de morminte ale eroilor britanici care au murit în Războiul Crimeei, strămutaţi din cimitirul de pe malul drept al Dunării. „Pe monumentele lor sunt menţionate numele vaselor pe care au fost îmbarcaţi, bolile de care au suferit, accidentele în care au pierit. În rândul al doilea, găsim pietrele funerare ale unor înalţi funcţionari ai comisiunii, cum sunt cele ale navigatorului specialist Ruterford şi ale şefului lucrărilor de aici, Simson. Între cele două morminte sunt înhumate două persoane feminine, una mai tânără, alta mai în vârstă, de origine austriacă. Are un foarte frumos epitaf: «Numai în natură se moare uşor, inima omului trebuie să se rupă înce-încet…» Mai sunt două morminte deosebite, cel al danezului Magnusen, fost inginer-şef al lucrărilor de ­la Sulina, după plecarea lui Sir ­Charles Augustus Hartley, supranumit «părintele Dunării», care a făcut proiectul pentru amenajarea Canalului maritim Sulina, şi cel al lui Carl Kühl.

Toată lumea caută în cimitirul protestant mormintele îndrăgostiţilor Anna Margaret Princle şi William Webster. Mulţi spun că este o poveste shakespeariană. Din cunoştinţele mele, tânăra a venit la Sulina împreună cu mama şi cu o mătuşă să-şi viziteze iubitul. Într-o plimbare romantică pe Dunăre, în seara de 21 mai 1868, fata cade în apă. Bărbatul încearcă să o salveze, dar se îneacă şi el. Mormintele lor au pietre funerare cu epitafuri. Pe al ei scrie: «Ea a venit şi a plecat ca o floare», iar pe al tânărului: «Nu este mai mare dragoste decât să-ţi dai viaţa pentru prietenii tăi»”, ne-a povestit profesorul Lavric.

Un pirat grec şi prinţesă

În cimitirul ortodox există și mormântul piratului grec Ghiorghios Kontoguris, personaj foarte preţuit de conaţionali. „Acesta a murit chiar de Ziua Naţională a Greciei, 25 martie, probabil într-un exces patriotic. Se spune că ar fi fost împuşcat. Pe piatra funerară are o cunună de lauri, semnul învingătorului, şi capul de mort al piraţilor. Mormântul lui este singurul înregistrat în Europa ca aparținând unui pirat veritabil!”, ne mai spune Valentin Lavric.

Despre acest pirat circulă la Sulina fel de fel de legende. Se spune de pildă că nu prea fusese un pirat în sensul clasic al cuvântului, ci unul mai degrabă prozaic. El nu ataca corăbiile abordându-le în larg să le prade. Omul lega o scândură lungă, transversal, de coarnele unui bou, punând în capetele ei câte un felinar aprins. Apoi, pe timp de ceață, plimba animalul prin locuri mlăștinoase, atrăgând astfel corăbiile în locuri cu apă mai puțin adâncă, unde eșuau. Apoi, împreună cu oamenii lui, ataca ambarcațiunea și fura tot ce putea, după care fugea. Se spune despre el că astfel ar fi strâns o imensă avere pe care ar fi îngropat-o undeva prin Sulina. Dar el ar fi murit sărac. O istorioară însă relatează că în 1871, pe când avea 33 de ani, Ghiorghios Kontoguris, om bisericos de altfel, a fost împuș­cat pe străzile orașului Sulina, într-un schimb de focuri cu niște soldați ruși. Mormântul lui a fost îngrijit de fratele său Grigoris, care i-a scris și epitaful: „Aici zace Ghiorghios E. Kontoguris, plecat ­înaintea Domnului la Sulina”. Și ca să rămânem definitiv în legendă, se mai spune că, dimineața, la prima oră, lespedea mormântului trebuie udată și lăsată să se usuce sub soare, astfel încât, sub un anumit unghi, să se poată citi informațiile despre locul în care s-ar afla îngropată averea sa!

Nu departe de mormântul acestuia se află îngropat comandorul român Mihail Drăghicescu, care are un monument funerar deosebit, cu lanțuri de ancoră și un colac de salvare pe care este scris numele lui, un picior de busolă, compas magnetic, trei rame, o mină - semnul marinei, și o cruce.

Un alt monument este cel al lui Alexandru Cuzulov, din 1928. „Pe acesta, Dunărea nu l-a mai dat ­înapoi, într-o zi de Bobotează, când s-a aruncat în apă să prindă crucea aruncată de preot. Descoperirea trupului lui a fost ca o minune”, ne-a mai spus profesorul Lavric.

De la părintele Marian Ivanov Măcăilă, parohul Catedralei din Sulina, am aflat povestea acestui tânăr şi a unei icoane a Sfintei Cuvioase Parascheva, care se păstrează în biserică: „Într-o zi, am primit de la o doamnă o icoană a Sfintei Parascheva, care avea pe spate o relatare referitoare la acest tânăr. Se spune că mama lui a plâns foarte mult că îl pierduse şi se ruga la icoana Sfintei Parascheva, care se afla în biserica veche românească din oraş, să-i descopere trupul. La un moment dat, sfânta i s-a arătat cu chipul din icoană, dezvăluindu-i locul unde se afla trupul fiului ei. Şi acolo a fost găsit”.

La Sulina a fost înmormântată şi prinţesa Ecaterina Moruzi, nepoata domnitorului Moldovei, Ioan Sturza, născută în 1836 și trecută la Domnul, la Sulina, în 29 decembrie 1893. Epitaful ei vorbeşte despre binele şi răul pe care le-a gustat în viaţă, din care rămâne doar binele. Prinţesa s-a născut la Constantinopol, fiind pregătită şi educată la Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului. Ea a ajuns la Sulina împreună cu fiul său, Dumitru Moruzi, subprefect al portului de aici. „Unii zic că ar fi fost surghiunită în portul dunărean ca urmare a unei povești de dragoste neacceptată de familie. După moartea ei, fiul a fost mutat la Isaccea, apoi la Bucureşti, unde se spune că ar fi murit de foame. De la el a rămas libretul operetei «Pescarii din Sulina», care a fost jucată la Teatrul Naţional din Bucureşti, la 2 februarie 1902. Pe mormântul prinţesei scrie că «aici vremelnicu zăcu rămăşiţele Prinţesei Ecaterina Moruzi», dar nu ştiu unde au fost strămutate”, ne mai spune profesorul Valentin Lavric.
 
Ca o fotografie în sepia

Acestea sunt numai câteva din poveştile şi lucrurile ce se pot vedea şi afla în acest cimitir. În asfințit, cum remarca un privitor, cimitirul din Sulina pare o fotografie veche în sepia, un pic retușată, ca acelea din care ne privesc străbunicii sau bunicii noștri, imagini imortalizate demult la vreo nuntă, care vorbesc despre un timp încremenit, azi sau atunci, fără nici o diferență. Un fel de lotcă, în care un pescar prins în amurg de soarele ca o ghiulea înroșită înecându-se în mare dă drumul lopeților, ca în schița lui Jean Bart, „Cimitirul marin”, din „Jurnal de bord”, scris în 1901, ­„lăsându-și barca să ajungă legănată de valuri”, făcându-și „semnul ­crucei întorcându-se cu fața spre țărm, cătând cu sfințenie spre malul nisipos unde albesc în zare lespezi de piatră”.

La plecare, l-am întrebat pe profesorul Valentin Lavric ce transmit până la urmă aceste monumente, epitafuri, gânduri scrise în piatră, şi mi-a răspuns: „Toate vorbesc despre faptul că în faţa morţii toţi suntem egali, şi că trebuie să înţelegem că moartea poate fi învinsă doar prin iubire! Pentru că iubire există şi dincolo de moarte. Iar cei ce vom ajunge la marea înviere, Îl vom proclama pe Hristos Mântuitorul Domn şi Împărat. Şi Lui Îi vom sluji”.

Citeşte mai multe despre:   Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul