Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Cimitirul parohial, loc sacru de așteptare a vieții veșnice

Cimitirul parohial, loc sacru de așteptare a vieții veșnice

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Pr. Mihai Dobre - 30 Iul, 2021

Pentru noi, creștinii, viața veșnică este darul cel mai râvnit pe care îl așteptăm de la Dumnezeu știind, cum spune Sfântul Pavel, „că nu avem aici cetate stătătoare”, ci că suntem trecători prin viața aceasta pământească.

Indiferent unde ne-am afla, în țară sau în afara granițelor ei, ființa noastră este legată de pământul în care am văzut lumina zilei, de credința, tradițiile și obiceiurile în care ne-am născut. Dragostea de pământ, de neam și de credința în Dumnezeu sunt virtuți care ne ajută să depășim greutățile și tentațiile lumii, născând în noi dorul de locul obârşiei și de biserica lângă care ne-am născut şi am crescut. Și dacă, în biserica parohială, crescând am învățat să-L iubim pe Dumnezeu și să căutăm viața veșnică, în cimitirul parohial învățăm dragostea de neam. În tinda bisericii, neamul românesc a învățat lumina literelor unde au apărut primele școli în prea preţuita limbă română.

În jurul bisericii, ca o extensie a acesteia, s-a format și cimitirul parohial, unde generațiile se unesc întru așteptarea vieții veșnice. De aceea, cimitirul parohial nu este un simplu osuar, ci un loc în care omul plecat din lumea pământească este văzut în conștiința creștină ca persoană în totalitatea ei, căci, în tradiţia ebraică, înseși „oasele” indicau în sens metaforic, prin cuvântul „esem”, sediu al puterii, al bolii sau al fricii (Iov 14, 4; 30, 30; Pilde 17, 22; Ieremia 23, 9 etc.). În Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, Cartea Facerii ne spune că Eva a fost făcută de Dumnezeu din coasta luată din Adam, deci oasele reprezintă partea fundamentală a corpului uman. În acest context, Adam spune despre Eva: „Iată, aceasta-i os din oasele mele și carne din carnea mea” (Facere 2, 2), expresie ce va fi reluată de­seori în Sfânta Scriptură.

Cimitirul parohial este sacru pentru că Însuși Mântuitorul Iisus Hristos întărește ideea îngropării, ca fiind singurul mijloc de îngrijire a trupurilor celor adormiți, căci la Judecata viitoare „toți cei din morminte vor auzi glasul Lui” (Ioan 5, 28). De asemenea, Lazăr în Betania a fost înmormântat într-un mormânt amenajat într-o peșteră, care se vede și astăzi, „și o piatră era așezată pe ea” (Ioan 11, 38).

Mărturia fundamentală a practicii și învățăturii Bisericii Ortodoxe că trupul celor adormiți nu este destinat distrugerii, ci transfigurării reiese și din relatarea Sfântului Evanghelist Matei, care con­semnează că, după Învierea Mântuitorului, „mormintele s-au des­chis și multe trupuri ale sfinților adormiți s-au sculat și, ieșind din morminte, după Învierea Lui au intrat în Sfânta Cetate şi s-au arătat multora” (Matei 27, 52, 53).

Iată, deci, că trupurile tuturor celor care și-au încheiat viața pământească și așteaptă judecata și viața veșnică sunt în cimitirul parohial, în jurul Bisericii luptătoare pentru mântuirea noastră, căci ea se roagă atât pentru cei vii, cât și pentru cei adormiți. Deci, trupul nostru este „templul lui Dumnezeu” și în el locuiește Duhul Sfânt și suntem avertizați că „de va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteți voi” (I Cor. 13, 16-17).

Creștinul trebuie să slăvească atât trupul, cât și sufletul, căci trupul are menirea de a fi și el părtaș slavei și nemuririi (I Cor. 6, 13; Filipeni 3, 21); că el va fi înviat și spiritualizat (I Cor. 15, 44) și va fi preamărit ca și trupul Domnului Hristos (I Cor. 6, 14).

În simfonie cu mărturiile scripturistice, Părinții și Scriitorii bi­se­ricești au consemnat rânduiala creștinească a înmormântării trupului în cimitirul parohial, această practică considerându-se ca fiind „o datorie sfântă”, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, și „o dovadă de iubire față de cei adormiți”, cum spune Fericitul Augustin.

Sfântul Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe, prin Hotărârea 4529/19 iulie 2012, a adoptat măsuri clare și ferme față de practica necreștină a incinerării morților.

Cimitirul parohial rămâne un loc sacru, unde creștinul își întâl­nește neamul, rememorân­du-și anii vieții și dorul după cei plecați la viața cerească. În cimitirul parohial sunt cinstite virtuțile celor care și-au dat viața pentru apărarea patriei și a credinței stră­mo­șești, deoarece creștinul în fața monumentului eroilor neamului înțelege cu adevărat ce înseamnă dragostea de neam și de credința ortodoxă care ne definește.

Citeşte mai multe despre:   Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul  -   cimitir