Consolidarea unității bisericești și a neamului românesc

Primul Război a produs o puternică bulversare în viața societății românești, afectând toate instituțiile și locuitorii țării noastre, inclusiv Biserica Ortodoxă Română, prin mobilizarea preoților pentru cauza națională. Unii dintre aceștia au devenit parte a Serviciului Religios al Armatei, alții au slujit țara în spatele frontului, având grijă de răniți, bolnavi, refugiați sau de orfani. Întregul context al anului 1916 a generat situația ca, instituțional, Biserica să funcționeze cu o conducere bicefală. În Muntenia, Mitropolitul primat Conon, iar în Moldova Mitropolitul Pimen au fost nevoiți să asigure supraviețuirea Bisericii și credinței neamului românesc.

O altă urmare a războiului, pe lângă mobilizarea preoților, a fost aceea că ocuparea Munteniei de către armatele Puterilor Centrale a dus la izolarea totală a acesteia de Moldova, singurul teritoriu al statului român rămas liber. Timp de aproape un an și jumătate, între cele două regiuni nu s-a putut comunica, pentru că între ele a fost o zonă de demarcație de netrecut - linia frontului. Astfel, întregul context al anului 1916 a generat situația ca, instituțional, Biserica să funcționeze cu o conducere bicefală care, din rațiunile mai sus amintite, nu a putut comunica și nici conlucra: în Muntenia, Mitropolitul primat Conon, iar în Moldova Mitropolitul Pimen. Ambii mitropoliți au fost nevoiți să facă față unor situații excepționale pe care țara nu le mai cunoscuse până atunci, iar misiunea lor principală a fost aceea a asigurării supraviețuirii Bisericii și credinței neamului românesc. În mod cert, privind cu detașarea dată de trecerea timpului, putem afirma că și-au îndeplinit cu succes misiunea, depășind vicisitudinile acelei epoci.

O radiografie a vieții Bisericii

Anul 1918 a adus cu sine o succesiune de evenimente intere­sante. Pe de o parte, în martie, Basarabia s-a unit cu România, iar pe de alta, în mai, România a fost nevoită să încheie umilitoarea și înrobitoarea pace separată cu Puterile Centrale. Semnarea Păcii de la București a permis reluarea legăturii între Muntenia, zona ocupată de Puterile Centrale, și Moldova liberă.

De aceea, pentru că în viața bisericească se petrecuseră o mulțime de evenimente și de transformări, iar ultimul Sinod fusese desfășurat în anul 1916, Mitropolitul primat Conon a solicitat Guvernului Marghiloman fonduri pentru a se putea organiza o întrunire a Sinodului Bisericii la Iași, în luna iunie.

Desfășurat în Palatul mitropolitan din Iași, în prezența înalților ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, Sinodul și-a început lucrările pe 7 iunie, la deschidere fiind prezent, după cum consemna presa ieșeană, Simion Mehedinți, savantul care era în acea perioadă ministru al cultelor. Pentru că erau multe probleme de dezbătut, Sinodul a durat aproape o lună de zile, ultima ședință fiind cea din 4 iulie 1918. Documentele rămase în urma Sinodului, stenografiate de către un stenograf al Parlamentului României, se constituie într-o adevărată radiografie a vieții Bisericii Ortodoxe Române, puternic bulversată de război. Relevant, în acest sens, este raportul asupra stării Bisericii din Muntenia, prezentat de către Mitropolitul Conon în ședința inaugurală din 7 iunie.

În expunerea Mitropolitului s-a făcut referire la prigoana și suferințele Bisericii din Muntenia, supusă unei crunte represiuni din partea reprezentanților autorității germane. Principalele elemente punctate au fost: încercarea germanilor de a schimba calendarul, arestarea unor preoți, confiscarea clopotelor și topirea lor pentru necesități militare, furtul moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou de către bulgari, utilizarea sediilor școlilor teologice pentru încartiruirea trupelor, numeroasele pagube aduse locașurilor de cult de către armata invadatoare, dar și vacantarea unor funcții arhierești, deficitul de personal - 400 de posturi erau vacante în Muntenia.

Tot la acest capitol al prezentării situației Bisericii s-a vorbit despre soarta Bisericii din Moldova, a clerului refugiat aici. O atenție aparte a avut-o problema Bisericii din Dobrogea. Ruptă din trupul României, prin Pacea de la București din 7 mai 1918, Dobrogea devenea o zonă cu un viitor nesigur. Din acest motiv, mulți preoți au fugit din zonă spre Moldova, de teama bulgarilor care în trecut uciseseră preoți și profanaseră biserici. Soarta credincioșilor și a bisericii de aici era incertă și greu de rezolvat. În plus, bulgarii numiseră un protopop la Tulcea care îi ignora pe preoții români. Concluzia a fost aceea că se impunea solicitarea ajutorului Guvernului român pentru reglementarea situației.

Desăvârșirea Unirii Bisericii din Basarabia

O altă arie problematică abordată a fost cea legată de situația Bisericii din Basarabia, dar și din Rusia, discuțiile derulându-se pe parcursul a mai multe ședințe în intervalul 14-25 iunie. Astfel, în ședința din 14 iunie, Episcopul Nicodim Munteanu al Hușilor a prezentat, în calitatea sa de participant la Sinodul Bisericii Ruse, un raport asupra celor discutate acolo. În același timp, Episcopul Nicodim Munteanu a fost numit ca locțiitor al Arhiepis­copiei Chiși­năului și Hotinului, întrucât Arhiepiscopul Anastasie a fost retras din rândul arhiereilor pentru că a refuzat să participe la ședințele sinodale. Ministrul cultelor, Simion Mehedinți, a propus ca Sfântul Sinod să emită o pastorală către credincioșii din Basarabia prin care să se justifice măsura înlocuirii Arhiepis­copului Anastasie, iar preo­țimea basa­rabeană să fie liniș­tită. Această propunere a fost îmbră­țișată de ierarhi și materializată câteva zile mai târziu.

Sinodul de la Iași a abordat, în cadrul discuțiilor privind Biserica din Basarabia, și o delicată problemă a mentalității celor de aici, pentru că, după cum afirma Mitropolitul Pimen al Moldovei, clerul basarabean venea cu o prejudecată, indusă cel mai probabil de propaganda rusă, intruziunea politicului în viața Bisericii: „În România alegerea mitropoliţilor şi a episcopilor se hotărăşte mai întâi în cluburile politice şi apoi în Marele Colegiu. Protopopii se numesc adeseori de minister. Eu le-am răspuns nu, ci cu cunoştinţa ministerului”. Concluzia era clară, față de Basarabia era nevoie de multă răbdare, dragoste și înțelegere pentru ca unirea bisericească să se producă armonios și natural.

Două documente importante

Ceea ce este însă remarcabil este faptul că Sinodul, înțelegând importanța momentului istoric al anului 1918, a decis să emită două documente importante pentru viața bisericească, dar și pentru consolidarea de facto a unirii Basarabiei cu România. Astfel,  pe 14 iunie s-a emis o „Hotărâre” privind organizarea bisericească a regiunii dintre Prut și Nistru, iar pe 16 iunie, Sinodul a emis o „carte pastorală” către poporul şi clerul basarabean, prin care s-a consacrat unirea bisericească a Basarabiei cu patria-mamă.

Poate cumva și din această dezbatere despre presupusul amestec al politicului în viața Bisericii în ședința din 20 iunie s-a discutat și despre viitorul Bisericii, iar una dintre abordări a fost aceea a problematicii autonomiei Bisericii Ortodoxe în raporturile sale cu statul român. S-a decis ca să fie autorizată o comisie formată din Mitropolitul Pimen, Episcopii Teodosie al Romanului, Nicodim al Hușilor, Vartolomeu Băcăoanul și Antim Botoșeneanul, care să elaboreze un statut cu rol de veritabilă Constituție a Bisericii Ortodoxe Române. În ultima ședință importantă, cea din 4 iulie, au fost aleși prin vot noi ie­rarhi: Gurie Botoșeneanul și Platon Ploieșteanul.

Convocat în vremuri grele pentru societatea românească, dar și pentru Biserica Ortodoxă Româ­nă, Sinodul de la Iași a avut însemnătatea sa istorică aparte. Chiar dacă, din cauza situației excepționale generate de război, nu a putut rezolva toate problemele ridicate, marele merit al Sinodului a fost acela că a dovedit, în vremuri grele, atașamentul Bisericii la cauza națională, la unitatea neamului românesc. Acest fapt este oglindit în deciziile privind pașii concreți pentru unificarea Basarabiei cu patria-mamă. Din acest punct de vedere, deciziile Sinodului de la Iași se constituie drept o importantă contribuție a Bisericii Ortodoxe Române la unitatea națională a tuturor românilor.