Constantin Hagi Pop, un filantrop ortodox mai puțin cunoscut

Ctitor al Bisericii „Buna Vestire” („Biserica din/de pe Groapă”) din Sibiu, dar și al bisericii românilor ortodocși din Șura Mare, din apropierea Sibiului, Constantin Hagi Pop († 30 octombrie 1808) a fost unul dintre filantropii din Transilvania cu ajutorul cărora s-au tipărit cărți de cult în limba română și au fost trimiși la studii tineri români ardeleni dornici să învețe carte.

Nu sunt întâmplătoare paginile dedicate lui Constantin Hagi Pop în monumentala lucrare a pr. acad. prof. dr. Mircea Păcurariu, intitulată „Cărturari sibieni de altădată”. Negustor de origine română, așa cum el însuși mărturisește într-o scrisoare menționată de părintele Mircea Păcurariu, sau de origine aromână, după alte surse documentare, Constantin Hagi Pop este socotit a fi unul dintre marii filantropi ortodocși pe care i-a avut Transilvania. 

Despre activitatea sa de filantrop și susținător al culturii române aflăm dintr-o inedită corespondență pe care a avut-o Constantin Hagi Pop cu domnitori, boieri, ierarhi și slujitori ai Bisericii din Țara Românească la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Publicată inițial de marele istoric Nicolae Iorga, corespondența filantropului Constantin Hagi Pop ne este pusă la îndemână de profesorul ­George Potra în studiul „Din corespondența inedită a unor fețe bisericești din Țara Românească cu Transilvania în veacul al XVIII-lea - al XIX-lea”, din publicația „Biserica Ortodoxă Română”, nr. 1-2 din 1965 (pp. 153-168). Cores­pondența dovedește prestigiul de care se bucura casa de comerț a lui Constantin Hagi Pop de la Sibiu la acea vreme, după mai bine de două secole în care Brașovul ocupa locul central în relațiile comerciale dintre Transilvania și Țara Românească, după cum spune profesorul George Potra în studiul amintit.

Prin muncă asiduă, Constantin Hagi Pop avea să atingă prosperitatea prin casa sa de comerț renumită la acea vreme, dovadă fiind și relațiile comerciale pe care le avea cu Viena, Triest, Veneția, Londra, Leipzig, Moscova sau Istanbul. Această prosperitate materială i-a permis să susțină cultura și spiritualitatea românească din Transilvania, devenind „ctitor de biserici și neobosit îndrumător al vieții culturale românești din Sibiu, dar și din întregul spațiu geografic românesc”, după cum îl descrie părintele academician Mircea Păcurariu în lucrarea menționată mai sus. 

„Companiștii” ridicau biserici și școli

Înainte de a prezenta principalele activități filantropice, culturale și ctitoricești ale lui Constantin Hagi Pop, se cade să înțelegem contextul istoric în care marele negustor a trăit și a activat. Într-o cetate a Sibiului în care românii, până la 1781, când era emis Decretul de Concivilitate, nu aveau voie să cumpere teren sau să clădească biserici în interiorul orașelor sau comunelor mai mari (existând excepții notabile, cum ar fi ctitoriile voievozilor munteni), o prezență ortodoxă „în cetate” a existat din secolul al XVI-lea prin renumitele „companii grecești”, acele „frății ortodoxe” sau „corporații de comerț oriental”, după cum le numește pr. prof. Teodor Bodogae în studiul „Câteva momente mai importante din trecutul Catedralei Mitropolitane din Sibiu”, publicat în revista „Mitropolia Ardealului”, nr. 5 din 1987 (pp. 96-102). După anul 1777, când împărăteasa Maria Tereza cerea „companiștilor” (macedoromâni, greci, bulgari, albanezi) să-și aducă și familiile în Imperiul Austriac, aceștia au format comunități care au înflorit, în special în Sibiu. Printr-un jurământ, „companiștii” promiteau practicarea unui comerț onest, respectarea legilor țării și neamestecarea în politica statală. Mai mult decât atât, pe unde mergeau, „companiștii” ridicau biserici și școli, menționează părintele Teodor Bodogae. Într-o astfel de comunitate s-a ridicat și Constantin Hagi Pop. Născut în Oltenia, după cum spune părintele Mircea Păcurariu, s-a căsătorit cu fiica lui Pătru Hagi Luca (Hagi - „hagiu/hagi” însemna „închinător la Locurile Sfinte”), primul ctitor al „Bisericii din/de pe ­Groapă” din Sibiu, și împreună au reușit să crească enorm prestigiul casei sale de comerț. Pentru a ilustra această importanță, părintele Teodor Bodogae amintește în studiul său că, la 1770, casa de comerț Constantin Hagi Pop arvunea pentru Austria 12.000 de ocale de lână, iar în 1775, agenții acestei case de comerț din Craiova și Râmnic trimiteau în Austria 18.000 de piei argăsite sau brute.

Profesorul George Potra ne oferă mai multe amănunte despre viața lui Constantin Hagi Pop. Și-a început ucenicia de tânăr, în prăvălia lui Pătru Hagi Luca, după cum el însuși mărturisește într-una din scrisori. Mai târziu, a devenit ginerele lui Pătru Hagi Luca, prin căsătoria cu Păunica. Au avut împreună trei copii: Zamfir sau Zenovie (după cum apare în unele documente), Maria-Mariuța, căsătorită la 3 octombrie 1792 cu Iosif Manicate Safrano, și Constantin-Dincă, cel care era lăsat de tatăl său moștenitor al casei de comerț, după moartea acestuia la 30 octombrie 1808. Din păcate, Constantin-Dincă moare la câteva luni după tatăl său, iar la conducerea casei de comerț avea să ajungă celălalt fiu, Zamfir, militar de carieră la Viena. A condus la rândul său casa de comerț de la Sibiu, după care a mers la Viena, unde a primit titlul de cavaler de Böhm­stetten și a ajuns director al Băncii Naționale Austriece.

Prietenia cu slujitori ai Domnului din Argeș

Casa de comerț a lui Constantin Hagi Pop a avut un real succes în negustorie datorită priceperii patronului în alegerea colaboratorilor și în relațiile de afaceri avute cu alte țări. Deschiderea sa față de nevoile fraților români de dincolo de Carpați a făcut din Constantin Hagi Pop un partener de nădejde și un bun prieten al boierilor și ierarhilor din Țara Românească. Corespondența cu arhimandriții Partenie și Dorotei de la Mănăstirea Curtea de Argeș, cu Episcopul Chesarie al Râmnicului (1773-1780) sau cu Episcopul Iosif al Argeșului (1793-1820) ne înfățișează „aspecte de viață și preocupări spirituale ale marilor slujitori ai Bisericii, într-o vreme de aspre și continue frământări politice, în ultimul sfert al secolului al XVIII-lea și primul sfert al secolului următor. Arhimandriții și ierarhii care s-au perindat la conducerea mănăstirii și a Episcopiei de Argeș vor dobândi o lumină mai vie și mai caldă din scrisorile schimbate cu conducătorii firmei sibiene. Lipsite de rigiditatea scrisului oficial, ceremonios și distant, ei vorbesc în scrisorile lor deschis și sincer, cu accente de prietenie și încredere”, spune profesorul George Potra în lucrarea menționată. 

Ani buni, Constantin Hagi Pop a furnizat prietenilor din Eparhia Argeșului diferite mărfuri, gazetele occidentale în limba greacă, în limba germană sau în limba franceză, animale, produse alimentare, obiecte de cult, articole de îmbrăcăminte sau de uz casnic, ceasuri, medicamente, trăsuri sau căruțe, hârtie, stofe, cărți, schimburi sau depozite de bani. Părintele Mircea Păcurariu menționează ajutorul dat de casa de comerț a lui Constantin Hagi Pop arhimandritului Partenie, fost econom al mănăstirii lui Neagoe Basarab de la Argeș în timpul războiului ruso-austro-turc din perioada 1789-1791. Refugiat în Transilvania, arhimandritul Partenie lăsa spre păstrare casei de comerț de la Sibiu mai multe obiecte de valoare din mănăstirea argeșeană și chiar mâna Sfântului Ierarh Nifon, care au fost aduse ulterior înapoi la Argeș. 

Cărți tipărite cu sprijinul său

Profund preocupat de soarta românilor din Transilvania și din Țara Românească, Constantin Hagi Pop s-a implicat în acțiunile de culturalizare a poporului întreprinse de mari ierarhi ai Bisericii acelor vremuri. Din scrisorile sale aflăm cum s-a implicat în aceste activități tipografice, sprijinind și material apariția unor cărți de cult atât de necesare comunităților de români. 

Corespondența sa cu Episcopul Chesarie al Râmnicului dovedește implicarea și ajutorul oferit la apariția unor Mineie în limba română (primele șase din 12). Plumbul și cositorul necesare procesului de tipărire au fost procurate de Constantin Hagi Pop, iar câte un exemplar din Mineie a fost trimis și filantropului de la Sibiu. Episcopul Chesarie avea să-i mărturisească într-o scrisoare intenția sa de a tipări „Tâlcuirea Evangheliilor” a lui Teofilact al Ohridei, pentru care îi cerea hârtia necesară de la Veneția, dar ierarhul avea să treacă la Domnul fără să își vadă împlinită și această dorință.

Retipărirea Mineielor în limba română avea să se facă la Buda, în perioada 1804-1805, prin grija medicului oculist sibian Ioan Piuariu-Molnar și prin eforturile materiale ale lui Constantin Hagi Pop. În 1796, apărea la Sibiu, în tipografia lui Petru Barth, o „Carte de rugăciuni aleasă din toată Psaltirea”, cum era propusă de Episcopul Iosif al Argeșului lui Constantin Hagi Pop. Lucrarea avea să apară sub titlul „Alegere din toată Psaltirea”. Tot la rugămintea Episcopului Iosif, Constantin Hagi Pop sprijinea apariția lucrării „Slujba Sfântului Nifon”, în tipografia lui Ioan Barth, în 1806.

Implicare în educația tinerilor

Filantropia lui Constantin Hagi Pop nu s-a mărginit doar la sprijinirea apariției de cărți de cult și religioase în limba română, atât de necesare spațiului în care locuiau românii. Părintele academician Mircea Păcurariu subliniază în lucrarea „Cărturari sibieni de altădată” implicarea sa în educația tinerilor ardeleni în școli de dincolo de Carpați. Mai mulți copii trimiși de filantropul sibian învățau la școala de la Episcopia Argeșului, înființată de ierarhul Iosif. Între acești tineri, unul, pe nume Gheorghe, a fost în atenția specială a lui Constantin Hagi Pop și apreciat de Episcopul Iosif al Argeșului, care l-a hirotesit citeț. Din nefericire, acest tânăr împreună cu un alt coleg au părăsit școala de la Argeș și nu s-au mai întors, cu toate insistențele binefăcătorului lor. Tot prin prietenia cu Episcopul Iosif, filantropul sibian își trimitea fiul cel mare, Zamfir, pentru a studia la școala grecească și românească de pe lângă Biserica „Domnița Bălașa” din București. 

Ctitoriile lui Constantin Hagi Pop 

Am menționat la început cele două ctitorii ale lui Constantin Hagi Pop. Biserica „Buna Vestire” din Sibiu, din cartierul Iosefin, a fost construită prin cheltuiala Stanei, soția lui Pătru Hagi Luca, socrul lui Constantin Hagi Pop, în anul 1788. Din nefericire, în 1802, un cutremur distrugea locașul de cult, iar prin cheltuiala lui Constantin Hagi Pop și a soției sale, Păunița, biserica era reconstruită. Fiul lor, Zenovei, avea să ofere danii în bani și odăjdii după Revoluția din 1848. Pe lângă biserică, Constantin Hagi Pop a întemeiat o „Şcoală de normă”, finalizată în 1803. Aici a activat ca dascăl Nicolae Tempea din Brașov, iar de la 30 octombrie 1807 a activat Simion Jinariu, fost învățător din Făgăraș. Plata salariului și toate cheltuielile școlii erau suportate de ctitorul ei.

Al doilea locaș de cult ctitorit de Constantin Hagi Pop este Biserica „Buna Vestire” din Șura Mare, un sat aflat lângă Sibiu. Locașul de cult a fost ridicat în perioada 1773-1774 pentru puținii români din Șura Mare din acea vreme. Aceștia erau în majoritate angajați ca păstori sau însoțitori de turme de vite și porci exportate în Ungaria prin casa de comerț a lui Constantin Hagi Pop și, din acest motiv, filantropul sibian a decis să îi ajute în ridicarea unui locaș de închinare ortodox.

Osemintele lui Constantin Hagi Pop și ale familiei sunt depuse în cimitirul Bisericii „Buna Vestire” din Sibiu într-un mormânt cu o placă memorială special făcută la 3 martie 1857 în memoria ctitorilor acestui locaș de cult simbolic pentru cetatea transilvană.