Copilărie renăscută la Glodeanu Cârlig

Dintotdeauna durerea celor de lângă noi naște solidaritate. Ceea ce a reușit să realizeze părintele Marian Tudor, de la Glodeanu Cârlig, județul Buzău, pentru copiii sărmani din parohia sfinției sale este rezultatul acestei ecuații. A ridica din nevoi și durere niște suflete nevinovate, cum face sfinția sa, și a le repune în demnitatea lor umană, este un alt fel de răspuns implicator al Bisericii în viața socială a comunității, în acest prezent măcinat de neîmpliniri.

Părintele paroh Marian Tudor, de la Glodeanu Cârlig, comuna Glodeanu-Si­liștea, județul Buzău, Protopopiatul Buzău 2, din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, se integrează cu lucrarea sfinției sale, pe deplin, în logica firească a vieții creștine, așa cum este ea cerută de Însuși Dătătorul de viață.

Drama unei comunități

Cutremurat de o realitate dură, uneori inimaginabilă pentru acest al doilea deceniu al mileniului III, generată de sărăcia lucie întâlnită încă de la sosirea în parohie, în urmă cu șase ani, părintele Marian Tudor a decis că trebuie făcut ceva urgent, mai ales pentru copiii comunității.
„Era o iarnă cumplită, cu troiene cât casa, când am ajuns în parohie, aproape de Crăciun, în 2009. Nu se vedeau casele de nămeți. Și, printre ele, am întâlnit niște copii care se jucau în zăpadă. Spre uimirea mea, erau dezbră­cați și desculți. Nu înțele­geam situația. De ce se întâmplau asemenea lucruri. Mergând apoi, cu Crăciunul, cu Botezul pe la casele lor, mi-am dat seama că trăiau într-o sărăcie de neimaginat. Cei mai mulți dintre ei nu aveau nici un fel de hrană. Am găsit într-o familie copii cărora părinții le dădeau să mănânce, dintr-un bidon de plastic tăiat pe jumătate, mălai de porumb înmuiat în apă rece! Unii copii nu fuseseră consultați niciodată de medic, alții erau foarte bolnavi, iar pentru mulți mâncare însemna doar cartofi, de multe ori fără pâine. Multe familii trăiau în întuneric și în case neîncălzite. Părea incredibil! De aceea, nu am putut rămâne indiferent. Am luat legătura cu niște prieteni, cu rudele mele, și le-am propus să facem ceva urgent pentru acești copii. Atunci, în serbările Crăciunului. Am organizat o colectă, reușind să le oferim tuturor pachete acasă. Am continuat așa aproximativ un an și jumătate, dându-le pachete în fiecare duminică. M-am înscris apoi pe un forum de părinți, pe internet. Acolo am căpătat mult sprijin, pentru că prin acest mod de comunicare am reușit să atragem atenția, să primim pachete cu alimente, cu îmbrăcăminte, cu încăl­țăminte prin poștă. De Moș Nicolae, am chemat copiii cu ghetuțele la biserică. În scurt timp, s-a umplut sfântul locaș de încălțăminte! Au adus cu ei până și papucii bunicilor, ghetele tăticilor și mămicilor. Cunoscându-i mai bine, am realizat că situația lor era cauzată de părinți, care nu erau cum ar fi trebuit să fie. Mulți copii proveneau din familii dezinteresate, dezorganizate, cu părinți alcoolici, bolnavi psihic, violenți. Cei mai mulți proveneau din astfel de familii. Am făcut tot posibilul să atrag atenția asupra situației, s-a sesizat și mass-media, și astfel situația copiilor de la Glodeanu a ajuns să fie cunoscută de foarte mulți oameni”, își amintește părintele Marian Tudor.

Valul de solidaritate

În scurt timp, suferințele acestor copii au generat un val de solidaritate creștină. Mulți oameni au trimis ajutoare, alții au venit în mijlocul lor, dăruindu-le până și hainele, ghetele cu care erau încălțați. Chiar și cei privați de libertate de la Penitenciarul Brăila au renunțat la hrana lor pe o zi donând-o acestor copii. Prin implicarea directă a părintelui, au fost construite două case și refăcută o alta, distrusă de un incendiu, au fost duși copiii la medic, li s-au oferit medicamente, au fost cumpărate lemne de foc și multe altele.
„Am aflat însă că unii dintre părinți vindeau pe băutură lucrușoarele pe care noi le dăruiam copiilor lor. Lucrul acesta m-a durut foarte tare. Și atunci am hotărât să regândesc strategia, proiectul. Așa s-a născut ideea unei cantine, a unei săli de mese. Am săpat mai întâi o fântână în curtea bisericii, deoarece în sat nu aveau apă potabilă. Parohia fiind însă foarte săracă, nu aveam nici o șansă să găsesc resursele necesare pentru așa ceva. Așa că am cerut sprijin, din nou, prin internet, prin presă, celor care puteau ajuta. Eu cred că totul se datorează Sfintei Mucenițe Filofteia, protectoarea bisericii noastre, la care ne-am rugat, pentru că ideea mea s-a materializat imediat așa cum o gândisem. Am ridicat un centru social, care a fost gata în 2013 și care are la parter o sală de mese, o bucătărie, dușuri, magazie, tot ce este necesar pentru o asemenea activitate. Iar la etaj avem două dormitoare și o sală mare cu calculatoare, unde copiii vin și se informează, socializează, și unde punem la cale alte proiecte. Astfel, am reușit să-i aducem la masă. Avem în continuare probleme cu cei care stau departe de biserică. Sunt unii care locuiesc chiar și la șapte kilometri depărtare. Lor le ducem pachete cu mâncare. În prezent, avem aproximativ 20 de copii care vin zilnic la masă și cinci bătrâni neputin­cioși, netransportabili, cărora copiii, după ce servesc masa, le duc mâncarea acasă”, măr­tu­ri­sește părintele.

Frecventarea școlii

Anul acesta, de Sfintele Paști, s-a împlinit un an de când în cantină se gătește în fiecare zi pentru copiii parohiei și pentru cei mai sărmani enoriași ai ei. Și sperăm ca lucrurile să poată merge înainte cât mai mult.
Dar părintele Marian Tudor s-a implicat și în alte proiecte, nu numai în cele care vizează asigurarea hranei pentru aceste suflete. „Am considerat că nu numai de mâncare au ei nevoie. Aveam un copil care renunțase la școală pentru că părinții nu mai aveau bani să-i plătească abonamentul transportului în comun. Am reușit să găsim resursele necesare pentru ca el să continue studiile. L-am susținut doi ani și jumătate la școală, i-am plătit cazarea la internat, sau transportul, după cum a dorit copilul. Pe ceilalți copii îi ajutăm cu rechizite, cu alte materiale necesare în desfășurarea procesului de învățământ. Și pe toți îi ducem în tabere și excursii. Din păcate, dintre cei 50-60 de copii pe care îi ajutăm, deocamdată, pu­țini ajung să facă și perfor­manță. Ei vin la centru, desfă­șoară acolo activități, dar cel mai mult timp și-l petrec în familie. Am însă acum un băiat de care sunt tare mândru. Pe el am reușit să ni-l apropiem mai mult, fiind nelipsit de la biserică. El a promovat examenul la Seminarul Teologic din Buzău. Pentru el ne-am luat angajamentul că îl vom susține până va ajunge preot. Mă bucură foarte mult astfel de reușite”, ne spune părintele.

Autofinanțarea proiectelor

Prin asemenea implicare, Biserica creează comuniune nu numai de natură spirituală. Ceea ce a reușit la Glodeanu Cârlig părintele Marian Tudor o demonstrează din plin. „Biserica are toate pârghiile să facă acest lucru, pentru că oricât de săracă ar fi comunitatea, oricât de puține resurse ar avea, dacă îți dorești cu adevărat să faci ceva, este imposibil să nu găsești soluții pentru a ajuta în asemenea cazuri. Mai mult, poți deschide punți spre o comuniune mult mai largă. Și spun lucrul acesta având în vedere faptul că am reușit să aducem în centrul nostru un grup de 20 de belgieni într-un proiect de schimb de experiență. Ca urmare a acestui gen de implicare a Bisericii în existența socială a comunității, copiii din parohie trăiesc astăzi mult mai bine. Au devenit mult mai încrezători, au cu ce să se îmbrace și cu ce se încălța și, lucrul cel mai important, merg la școală în fiecare zi. În parohia noastră, formată din două sate, sunt 147 de familii, mai bine de jumătate dintre ele formate din persoane văduve. Noi ajutăm 15 familii cu copii. Responsabilită­țile sunt foarte mari, cheltuielile pe măsură. De aceea, încercăm să identificăm soluții de auto­finanțare prin dezvoltarea unor ateliere meșteșugărești sau prin agricultură. Deja, noi avem două solarii în care muncesc eu împreună cu copiii, peste 40 de porci, oi și vaci, care ne asigură aproape în totalitate necesarul de alimente de bază”, spune părintele.
Despre copiii de la Glodeanu Cârlig se poate vorbi foarte mult. Dar credem că cel mai bine este să le accesați pagina de facebook, care se numește „Copiii din Glodeanu”, unde ei încearcă să se prezinte. Cu viețile lor nefardate, cu chipurile lor marcate de traume, cu zâmbetul lor renăscut, cu bucuriile lor de acum, dar și cu tristețile niciodată șterse.
Dincolo însă de toate acestea, strălucesc solidaritatea umană născută din durere și slujirea unui preot, care a reușit să ridice din nevoi și durere niște suflete nevinovate, repunându-le în demnitatea lor umană.