Crezul, „grăunte de muştar ce are în el o mulţime de ramuri“ (I)

Sfântul Chiril al Ierusalimului ne-a oferit în Catehezele sale baptismale posibilitatea de a observa cu uşurinţă dezvoltarea dogmelor şi a conţinutului esenţial al credinţei creştine. În ultimele două materiale, am discutat pe larg Cateheza a IV-a în care episcopul Ierusalimului explica principiile de bază ale creştinismului cuprinse în Crezul notat la Primul Sinod Ecumenic. În următoarele două materiale ne vom concentra asupra tâlcuirii pe larg pe care o oferă textului Crezului în catehezele ulterioare.

Aşa cum am precizat şi în cadrul articolelor anterioare, perioada cuprinsă între primele două Sinoade Ecumenice a cuprins numeroase controverse între creştinii ortodocşi şi ereticii arieni. Terminologia a fost cea care a trebuit explicitată corect şi eficient de Părinţii Bisericii. Dacă Sfinţii Atanasie şi Vasile cel Mare au avut un merit principal în determinarea termenilor corecţi care pot fi corelaţi cu Sfânta Treime şi relaţiile intratrinitare, meritul Sfântului Chiril a constat în explicitarea corectă a Crezului pentru propria comunitate creştină din Ierusalim. Începând cu Cateheza a V-a, el începe tâlcuirea pe larg a textului Crezului, care se dovedeşte foarte utilă în cadrul unei perioade măcinate de conflicte tot mai violente şi de dispute pătate uneori cu sânge.

Unitatea lui Dumnezeu

Pentru a putea admite egalitatea Tatălui şi a Fiului, trebuia mai întâi să fie stipulată clar unitatea Fiinţei dumnezeieşti. Sfântul Chiril face acest lucru într-un mod precis: "Pentru evlavie ne este de ajuns să ştim aceasta numai: că avem un Dumnezeu, un singur Dumnezeu, Care este Dumnezeu, există totdeauna şi este totdeauna la fel cu El Însuşi; nu are alt tată, nimeni nu este mai puternic decât El, nimeni nu-L moşteneşte, ca să-L scoată din împărăţia Lui; are multe nume, este Atotputernic, fiinţa Sa este uniformă. Faptul că se numeşte Bun şi Drept şi Atotputernic şi Savaot nu înseamnă că este felurit şi diferit, ci este Unul şi Acelaşi şi-Şi trimite nenumăratele lucrări ale Dumnezeirii. Nu este într-o parte mai mult şi în alta mai puţin, ci în toate este la fel cu El Însuşi" (Cateheze, trad. de pr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p.84). Prin faptul că numeşte Fiinţa divină "uniformă", Sfântul Chiril insistă asupra unităţii ei. Aceasta nu este despărţită în Tatăl şi Fiul, ci este aceeaşi. Cu toate că se fereşte clar de folosirea termenului consubstanţial, Sfântul Chiril îşi arată indirect susţinerea pentru acesta. De altfel, în debutul Catehezei a V-a, Sfântul Chiril afirma: "Binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos. Binecuvântat este şi Fiul Unul-Născut al Acestuia. Când te gândeşti la Dumnezeu, gândeşte-te în acelaşi timp şi la Tatăl, ca doxologia Tatălui şi a Fiului să se facă nedespărţit. Căci nu are Tatăl o slavă, şi Fiul alta, ci este o singură şi aceeaşi slavă. De vreme ce Fiul Unul-Născut este al Tatălui şi dacă Tatăl este slăvit, urmează că se bucură de cinste şi Fiul, deoarece slava Fiului decurge din cinstea Tatălui. Şi iarăşi: dacă Fiul este slăvit, prin aceasta este mult cinstit Tatăl acestui bun atât de mare" (p.80). Este clară modalitatea Sfântului Chiril de a evita termenul "consubstanţial", dar a sugera în acelaşi timp că Tatăl şi Fiul posedă aceeaşi Fiinţă.

Despre Fiul

Urmând preceptele enunţate anterior, Sfântul Chiril al Ierusalimului numeşte şi pe Fiul lui Dumnezeu singurul, Unul-Născut. Nu admite nici mai mulţi Fii, şi nici nu consideră că Fiul este o simplă creatură asemenea lui Arie. Cu toate acestea, nu Îl numeşte niciodată deofiinţă cu Tatăl. În schimb, critică eficient majoritatea ereziilor care existau deja la acea vreme. Iisus Hristos a fost Dumnezeu şi om. El nu a reprezentat nici un fiu adoptat şi nu adevărat, cum considerau majoritatea gnosticilor, dar nici nu a rămas doar Dumnezeu fără a lua fire omenească şi nici nu a suferit doar aparent pe Cruce, aşa cum afirmau docheţii. Iconomia Fiului lui Dumnezeu este înfăţişată foarte bine de Sfântul Chiril al Ierusalimului, care încearcă să detalieze cât mai amplu fiecare etapă a acesteia. Era necesar să efectueze o tâlcuire detaliată a Iconomiei Fiului lui Dumnezeu, din motivul diferitelor erezii care apăruseră în această direcţie. De la Naşterea din Fecioară şi până la Judecata finală, toate aspectele Iconomiei Fiului lui Dumnezeu fuseseră alterate de diverse păreri şi concepţii greşite. Gnosticii, maniheii sau violenţii arieni introduseseră numeroase controverse, tot mai dificil de contracarat. De aceea, Sfântul Chiril îşi asumă o misiune dificilă de explicare cât mai amănunţită şi mai clară a lucrării de răscumpărare efectuate de Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu întrupat. După ce îşi termină argumentarea, plină de citate biblice, Sfântul Chiril afirmă: "Sunt atât de mulţi şi de feluriţi martori; sunt, însă, încă şi mai mulţi. Nu trebuie oare să credem în Hristos când este mărturisit de atâţia? Dacă este vreunul care nu credea mai înainte, să creadă acum! Dacă vreunul era credincios mai înainte,

să-şi adauge mai multă credinţă, crezând în Domnul nostru Iisus Hristos şi să cunoască pe Cel al Cărui nume Îl poartă! Ai fost numit creştin. Cruţă-ţi numele! Să nu fie hulit din pricina ta Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ci să strălucească faptele tale cele bune mai mult înaintea oamenilor, ca, văzându-le, oamenii să slăvească în Hristos Iisus Domnul nostru pe Tatăl cel din ceruri, Căruia slava acum şi în vecii vecilor. Amin" (p.144).

Despre Duhul Sfânt

Nu ne-am propus să urmăm aici ordinea tâlcuirii efectuată de Sfântul Chiril al Ierusalimului. Cum am mai amintit unele tâlcuiri asemănătoare, cum ar fi cea efectuată de Rufin al Aquileii, în materialele anterioare, nu vom mai insista asupra aceloraşi aspecte. În schimb vom efectua o corelare importantă, trecând direct asupra tâlcuirii legate de Sfântul Duh. Ultimul articol din Crezul niceean suna astfel: (Cred) şi în Sfântul Duh. Aici, textul se încheia brusc, destul de abrupt. Aşa cum vom observa în materialul următor, Sfântul Chiril include în tâlcuirea sa şi alte articole neintroduse în Crezul niceean, dar care urma să fie introduse în varianta finală a Crezului notată la Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol, în 381. Este momentul să ne concentrăm asupra cuvintelor Sfântului Chiril despre rolul şi importanţa Sfântului Duh: "Există numai un singur Duh Sfânt, Mângâietorul. Şi după cum este un singur Dumnezeu Tatăl şi nu este un al doilea Tată; şi după cum este un singur Fiu, Unul-Născut şi Cuvântul lui Dumnezeu, şi nu are frate, tot astfel este numai un singur Sfânt Duh, şi nu este un al doilea Duh egal Lui. Sfântul Duh este cea mai mare putere dumnezeiască şi nepătrunsă cu mintea. Trăieşte, este cugetător şi le sfinţeşte pe toate cele făcute de Dumnezeu prin Hristos. El luminează sufletele drepţilor, El era în profeţi şi tot El, în apostoli, în Noul Testament. Să fie urâţi cei care îndrăznesc să despartă lucrarea Duhului Sfânt. Există un singur Dumnezeu, Tatăl, Stăpânul Vechiului şi Noului Testament; şi un singur Domn, Iisus Hristos, Cel profeţit în Vechiul Testament şi venit pe pământ în Noul Testament; şi un Duh Sfânt, Care a predicat prin prooroci despre Hristos, iar când a venit Hristos, S-a pogorât şi L-a arătat" (p.272). Este clară intenţia Sfântului Chiril de a demonstra egalitatea cinstirii Duhului Sfânt împreună cu Tatăl şi cu Fiul, fără a insista prea mult asupra acestui aspect. Este unul dintre puţinele pasaje în care devine aproape evidentă consubstanţialitatea dintre Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

Concluzii

Consubstanţialitatea Sfintei Treimi nu este mărturisită ca atare în scrierile Sfântului Chiril al Ierusalimului, dar, cu toate acestea, este sugerată adesea. Poate că Sfântul Chiril nu a reprezentat cazul unui eficient autor al terminologiei corecte legate de Sfânta Treime aşa cum este de pildă Sfântul Vasile cel Mare. Cu toate acestea, contribuţia sa, cel puţin cea privitoare la pnevmatologia ortodoxă, nu este deloc de neglijat. În următorul material ne vom concentra asupra tâlcurii legate de unul dintre articolele de credinţă care urma să fie inclus în cadrul celui de-al Doilea Sinod Ecumenic, tocmai pentru a arăta, şi aici, eficienţa sa de comentator inspirat al Crezului.