Curaj, jertfă și credinţă la Mănăstirea Pasărea

Fără cheltuiala şi atenta supraveghere a Sfântului Calinic de la Cernica, astăzi nu ar fi existat Biserica „Sfânta Treime” a Mănăstirii Pasărea, din comuna Brăneşti, judeţul Ilfov, care este cea mai mare dintre bisericile pe care Ierarhul Sfânt le-a construit. De asemenea, Pasărea, măiastră ctitorie, este cea mai mare mănăstire de maici din Arhiepiscopia Bucureștilor, cu 135 de vieţuitoare, care urmează rânduiala vieţii de sine în rugăciune şi lucru chibzuit.

În incinta vetrei monahale, amplasată pe malul lacului Pasărea, ori­unde priveşti, însemne clare ale parcursului istoric, scrijelite pe tăbliţe sau plăci comemorative, în arhitectura sau pisania bisericii celei mari, ocrotită de Sfânta Treime, vorbesc omului de astăzi despre trecut şi despre prezent, despre identitatea acestei sfinte mănăstiri.

Potrivit pisaniei, Mănăstirea Pasărea a fost ctitorită în anul 1813, în secularul codru al Vlăsiei, într-un loc care era „lăcaşul şerpilor şi al altor fiare sălbatice, nelocuit de oameni din pricina desimii pădurii, căci nimeni nu zăgăzuise locul unde se află heleşteul Mănăstirii Pasărea”, după cum a consemnat Sfântul Calinic într-o relatare a sa despre starea împrejurimilor de la începutul secolului al XIX-lea.
Primul ctitor al mănăstirii ilfovene, aflată la o distanţă de aproximativ 19 km de Bucureşti, a fost stareţul Mănăstirii Cernica, părintele arhimandrit Timotei, care a ştiut să cultive, alături de ucenicii săi, în acest cuib monahal, duh de rugăciune şi pace. Fără aceste două „arme” duhovniceşti, casa de rugăciune, dar şi casa sufletelor monahiilor s-ar fi prăbuşit în anii ispitirilor. În cele două secole de existenţă, viaţa monahală nu a cunoscut numai vremuri de rodnicie spirituală şi bunăstare, ci şi episoade tulburi, cauzate de războaie, jafuri sau calamităţi naturale.
Revoluţia lui Tudor Vladimirescu din anul 1821, când maicile de la Pasărea au fost jefuite şi persecutate de soldaţii turci, şi cutremurul din 11 ianuarie 1838, care a afectat puternic biserica mare şi dependinţele locaşului de rugăciune, au fost două dintre momentele de criză.
Datorită daniilor creştinilor şi a trudei depuse de călugăriţe, mănăstirea şi-a păstrat candelele aprinse, sfintele slujbe şi rugăciunea curată în vremurile de grea încercare.
În anul 1846, un alt stareţ al Cernicăi, Sfântul Ierarh Calinic de mai târziu, a vizitat aşezământul monahal şi, ca urmare a situaţiei dezolante întâlnite aici, a hotărât începerea lucrărilor de zidire a actualei biserici, definitivată în anul 1847. În cimitirul din incinta așezământului monahal mai există o biserică, închinată Adormirii Maicii Domnului, înălţată în anul 1834, dar de mai mici dimensiuni.
Sfântul Calinic a iubit mult Mănăstirea Pasărea, mai cu seamă pentru că mama sa, Floarea Antonescu, spre sfârşitul vieţii, a intrat în obştea maicilor, devenind schimonahia Filoteia, după cum ne explică Maica Emanuela Tăbăraş, ghidul sfântului aşezământ. Măicuţa sfântului îşi doarme somnul de veci în cimitirul mănăstirii, din data de 8 noiembrie 1833. Sfântul nu s-a despărţit nici până în ziua de azi de ctitoria sa. O părticică din moaştele sale revarsă binecuvântări dintr-o icoană care îi poartă chipul senin, aşezată în biserica mare, aproape de iconostas.
Anii de linişte s-au curmat violent odată cu potopul întunericului adus de Primul Război Mondial, care a zdruncinat viaţa călugărească de la Pasărea.
După sfârşitul primei conflagraţii mondiale, primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, a vegheat atent la revigorarea vieţii spirituale şi gospodăreşti. De asemenea, au fost înfiinţate Şcoala Societăţii orfanilor de război şi Institutul de caritate al călugăriţelor ortodoxe.
Din vara anului 1926, una dintre personalităţile marcante ale muzicii bisericeşti din Capitală - profesorul Ion Popescu-Pasărea, a început să predea un curs liber de muzică bisericească, la care puteau participa toate maicile cu aptitudini muzicale şi câte două monahii de la mănăstirile din jur.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, unele dintre surorile de caritate au îngrijit soldaţii români răniţi pe front. Curajoase, demne şi într-o continuă rugăciune, acestea şi-au făcut datoria faţă de Biserică şi neam. Mai mult, cele rămase în ţară au fost trimise în spitale de campanie la Sibiu sau Bucureşti. Totodată, maicile au oferit adăpost unor familii refugiate din Capitală şi din împrejurimi, în total 150 de persoane, printre care politicieni, militari de carieră, medici, avocaţi, profesori, arhitecţi, scriitori, preoţi.
Un fapt demn de consemnat este legat de prezenţa moaştelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou care au fost aduse de fiecare dată în biserica de la Pasărea când obştea sau ţara a trecut prin momente dificile. În prezenţa sfintelor odoare s-au făcut multe slujbe, la care a participat mulţime de popor rugătoare.
„Odată cu instalarea vrednicului de pomenire Patriarh Justinian în scaun, la Mănăstirea Pasărea au fost înfiinţate ateliere de covoare, confecţii, ţesătorie, croitorie, cizmărie, ceramică. În vremea Patriarhului Teoctist, s-au înfiinţat un seminar teologic liceal de fete şi un cămin pentru persoane vârstnice, funcţionale şi astăzi”, spune Maica Emanuela Tăbăraş, ghidul mănăstirii.
Conform documentelor de arhivă, pictura murală, dominată de tonuri verzui, roşii şi galbene, poartă amprenta unor zugravi cernicani, ajutaţi de zugravi de la Muntele Athos. Aproape un veac şi jumătate, fresca a fost acoperită de un strat gros de fum. După o muncă de migală, între anii 1980 şi 1982, pictorul Toma Lăscoiu a scos la iveală o frescă splendidă, după cum poate vedea oricine ajunge la Mănăstirea Pasărea.
Astăzi, incinta așezământu­lui, cu o suprafaţă de 2,5 hectare, cuprinde un sătuc în adevăratul sens al cuvântului, alcătuit din 58 de case, mai vechi sau mai noi, în care locuiesc 135 de maici şi surori, întrucât mănăstirea respectă rânduiala vieţii de sine. În mijloc, se ridică la cer biruitoa­re biserica cea mare, iar în partea de răsărit este capela cimitirului în care odihnesc maici, mireni, ctitori şi binefăcători ai locului.
Printre casele călugăriţelor se găsesc atelierele de covoare româneşti, cele de croitorie şi broderie, dar şi secţia de orfevrărie, email, presă şi eluxare, muzeul, stăreţia, cancelaria, biblioteca, arhiva, cabinetul medical, un cămin pentru vârstnice, un magazin de obiecte bisericeşti şi un Altar de vară.
Din anul 2006, stareţă a mănăstirii este stavrofora Mihaela Costache, care a pus la punct şi a dus la bun sfârşit un plan vast de renovare şi modernizare a ansamblului monahal. Pacea locului este ocrotită de Maica Domnului, al cărei chip preafrumos se oglindeşte în icoana făcătoare de minuni din biserica mare a mănăstirii, de Sfântul Calinic de la Cernica (prezent, aproape de iconostas, într-o icoană impunătoare, în care este sigilat un fragment din sfintele sale moaşte) şi de o „armată” de sfinţi ale căror moaşte sunt expuse spre închinare într-un baldachin aproape de intrare în sfântul locaş.
Cu prilejul împlinirii a 200 de ani de existenţă a mănăstirii ilfovene Pasărea, la data de 10 noiembrie 2013, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a binecuvântat obștea și a sfinţit pictura bisericii mari, clopotnița, Altarul de vară, magazinul bisericesc, atelierele renovate ale Patriarhiei Române, stăreția și muzeul mănăstirii.